Textele lui Bufnilä

[ovidiu bufnila]

Campuri Magnetice
un film de
Ovidiu Bufnila

bobina 51

Suntem pretutindeni în inima enciclopediei noastre. Acþiunile de dezinformare puse la cale de serviciile secrete inamice ne ajutã sã descoperim proprietãþile uluitoare ale orizontalitãþii ºi sã intuim strategicile câmpurilor magnetice.
Literatura ne poartã sâmbetele în schimb. Ne încondeiazã miºeleºte. Ne aruncã în braþele unor structuri narative perverse.
Suntem spionii geniali sau, dimpotrivã, malagambiºti sadea. Ne joacã pe degete literatura. Ea ar fi, chipurile, enciclopedia. Ba mai mult, în pântecele ei dospeºte, miraculos, totalitatea.
Spionãm!
Luãm forme diferite, întâmplãtoare hoinãrind prin structurile narative ale enciclopediei noastre. Rãsfoim bibliografia parcã fãrã un scop anume.
Pregãtim noi comportamente fãrã a fi atractori stranii pentru atitudini ºi evenimente bizare. Pregãtim noi conexiuni virtuale dar fãrã a fi inteligenþe artificiale.
Admitem cã am fi stãri ale conºtiinþei libere nefiind producãtoare de comportamente ºi nefiind în funcþiune.
Serviciile secrete inamice nu par a fi interesate de asemenea propoziþii.
Mesajele pe care le schimbã între ele, experimentând gramatici primitive ºi comportamente subversive pline de stângãcie, vorbesc despre interesul lor pentru fluidele enciclopediei noastre.
Într-un rãzboi informaþional de speþa întâi am fi ºi noi interesaþi de fluide. Dar aparenta noastrã stare conflictualã interioarã anunþã un rãzboi dificil ºi de uzurã care ar putea culmina cu o surprizã de proporþii.
Tocmai de aceea încercarea serviciilor secrete inamice de a-ºi descoperi forme adecvate fluidelor noastre ni se pare plinã de inocenþã.
Am secretizat procesele ºi fenomenele pneumatice ºi hidraulice. Am ocultat ºtiinþa despre turbulenþe folosind secretele ei pentru a pune la cale schimbãri de ritm.
Am secretizat aparent vecinãtãþile universului plin de universuri dar am lãsat deschise fante pentru a împrospãta imaginarul ºi pentru a ispiti serviciile secrete inamice, pentru a le prinde ca într-un cleºte.
Viruºii lor pãtrund prin fante cãzând dupã o vreme în ghearele extractoarelor noastre de informaþii.

[ovidiu bufnila]

Commedia dell'arte
sau cum se desparte Ovidiu BUFNILA de Marile Gnoze Metafizice increzatoare in Timpul Liniar

Bum! Bum! Lume, lume! Rap! Rap! isi rupe mâinile tobosarul tropaind cu cizmele-i noroite pe scândurile proaspat geluite ale scenei. Bum.
- S-au strâns cu zecile de-alde gura-casca, sosotesc vocile din culise.
- Arlechino! Arlechino! Urla târgovetii infierbântati.
De-a tumba, Arlechino. Druuum. Si cortina cade in urma-i. E suplu Arlechino. Si viclean.
- Aha! zice parsivul.
- Aha! dau târgovetii ochii peste cap.
- Aha, ahaaaa!
- Aha, ahaaaa! isi dau in petec târgovetii.
Rânjeste Arlechino, gata-s, invârte-i dara! Si-si umfla pieptul si bate cu pantofioru-i curcubeu, tacere. Infiorata, gloata sâsâie, acu-i acu! Tacere.
- Spune povestea...
- Aaaa! soptesc infiorati burtosii târgoveti.
Dar lasa povestea Arlechino si sare de pe scena si sarut-o fata din multime. Lesina tânara si, hop, multimea-i da cu gura. Ca vrea povestea, sa urce iar pe scena.
- Spune povestea cu bravul Pantalone...
- Dar nu e brav! strig-un târgovet cu palmele trompeta-n dreptu' gurii.
- Cine-ndrazneste? Se-ncrunta Arlechino. Tu?! Ei, hai, curaj! Tu sufletu-ti despoaie!
Dar târgovetu' isi pleca rusinos privirea in pamânt. Si ceru-i innorat. Si rage un magar. Si garda regelui sta snop mai sus de birt. Sa vaza care-i da cu gura. Dar lasa!
- Nu-i brav numitu' Pantalone, ai?!
- Dar zi povestea!
Si Arlechino face-un gest curtenitor si, iata, cortina se ridica si-apare Pantalone. Peruca-i strâmba si merge-mpiedicat. Si târgovetii râd, vezi bine.
Colombinaaa! Colombinaaaa! ridica glasul Pantalone.
Si alde gura-casca asteapta s-apara fata, dara. Unde-i, Pantalone, unde-i? Da din umeri ofticosu, o tine pentru el, i-e teama ca vine Capitano si-o fura c-un sarut. Sta soarele in spatele umflatului nor ce-a stropit acum un ceas Turnu' Fierarilor.
- Cu broaste-a plouat! Gâfâie unu'.
- Ba c-orologii mari, de-argint, sa mor de nu-i adevarat!
- Fugiti de-aici, au coborât din cer ingeri o droaie si nici macar un strop!
- Dar taca-va gura, zau, aici ne spun povestea! se-nfurie cumplit o calfa de zidar.
Arlechino-i fugarit de Pantalone. Au ei o pricina. Dar lumea-i rabdatoare ioc. Vreo câtiva bat din buze si-alearga sa se pricopseasca, zau, cu-argintatul orologiu cazut din cer. Nu-i doar unul, tot bâiguie-un tâmplar, sunt sute. E darnic Domnul!
- Nu-i Dumnezeu, sopteste-o precupeata. E o forta ascunsa-n stele, pe cuvânt, a zis spiterul.
- Minte si-o va sfârsi pe rug! se-nfoaie alta precupeata.
- Taci soro, drept grait-a bunul de spiter, e-o forta. Ce mai, nici aburu' nu-i mai presus de ea!
- Care abur, proasto?!
- Proasta esti tu! Aburu' care pune in miscare papusa construita de spiter. Danseaza papusa si spune stihuri. Am auzit-o glasuind.
- Taca-va gura! racneste-un mustacios de spadasin aflat intâmplator in piata. Nu-i forta necurata! Pe legea mea, e chiar atractia lunara!
Se imbulzeste lumea chiar in fata. Parsivul de Arlechino maimutarindu-l pe bietul Pantalone tot cere Colombinei sa se arate. Fiori strabat multimea. De prin vazduh, chemata, chicotitoare, se lasa leganându-se de-o umbreluta. Crucindu-se, un târgovet ii da cu huideo, caci diavoleasca-i arta saltimbancilor! Si-o precupeata-i tine hangul si lumea toata.
- De ce va-nversunati? intreba cu glas firav micuta Colombina.
- Tu din vazduh te-ai intrupat! Morocanos ii striga spadasinul.
- Ei si? E cu pacat?
Dar las-o! Uite-l pe mândrul Capitano cum rasare dintr-o secreta infatisare-a scenei. Ba-i scena, ba-i castel, ba coasta-mpadurita. Nebunii saltimbanci au gust de hârjoneala. Iar bietul târgovet isi rupe gâtu-n doua zgâindu-se la scatolceala lor. Caci Pantalone il arde pe Arlechino iar el, parsivul, ca din intâmplare, un sut ii trage lui Capitano, bravul.
- Strapunge-l! Fa-l praf! se-nfierbânta calfa de zidar cerând pe scena moartea-ndraznetului nebun.
Capitano nu-l ia in seama si-alearga in urma micutei Colombine sa-i cucereasca bataia inimii speriate. Iar Pantalone-atent se umfla-n pene, zice:
- Un capitan?! Aha! Dar mâna el sa-mi ceara si-om mai vedea! Trufia si prostia cu un pret prea greu se cer a fi platite! Viteze, infatiseaza-mi-te chiar acum!
Din picioare, naravasi, bat târgovetii. Ar vrea o chelfaneala ca-n piesa de ieri seara. Ha, frumos a fost, arlechinul mort era si bine pus la saramura! Oh, mincinosul! A luat-o pe cocoasa! Dar azi, acum?! Ce-i cu-aiureala asta? Tot se codesc, tot poarta vorba saltimbancii! Si Pantalone acesta ce-i? Isi lasa fata curtata de-un curajos de mucava? Pai sa-l vedem la lupta!
- Lupta! Strig-un macelar frecându-si palmele-lopeti.
Naivul! Omule, priveste-n jur, nu-i lupta ce-o tot ceri! E numai viclenie, sperjur, tradare in lumea ce te inconjoara!
- Sa-l puna la pamânt! Tot striga macelarul.
- Bolândule, ai vrea strivindu-mi piciorusul sa te inalti, sa vezi mai bine?! Sa-mi vina slujitorii sa te scarmene, pazea! ii striga o copilita al carei mijloc de albina e strâns cu o curea din piele adusa din Orient.
Si lumea râde-nveselita. Doar sub arcade doi gardieni soptesc misterioase vorbe. Cum ca din saltimbanci din când in când s-ar slobozi un suierat. Ba chiar si mici strafulgerari. E abur, zice unul din gardieni. Taci, ne-aude cineva. E Necuratul, ma crede pe cuvânt. Si tac. Si-si zdranganesc pumnalele in teaca.
- De unde vii tu draga Colombina?! se hotaraste sa-si joace rolul parsivului de-Arlechino.
- Din Luna vin! sopteste ea.
- O, dar ma minti! Credeam ca vii de dincolo de sat!
- Nici nu visezi! Din Luna vin si-am auzit de tine!
- Ma magulesti!
E proasta piesa, zice-un târgovet. Ca minte Colombina, mâncat-au Luna-n faptu' serii vreo doi trei vârcolaci. Si-apoi cum s-ajunga ea in Luna? Doar nimeni nu e prost.
- Capitano, o crezi?!
- Din Luna sau din Soare sa vina ea, eu mâna i-o voi cere, acum, neintârziat!
Dar Colombina-l calca pe picior, nu asta-i spusa, le-a incurcat vezi bine betivanul. De la o posta simti c-a dat pe gât o bute. Si-l ia, in graba, de-o ureche, micuta Colombina si, iures, pe-ntreaga scena, iute. Sa râzi? Sa plângi? Se-ntreaba târgovetii si mai c-ar sterge-o acasa sa se culce. Mai e si mâine-o zi! Dar vai! Priveste! Intepenita, Colombina da ochii peste cap si-un abur straveziu pluteste iesindu-i din orbite. Sa te crucesti, ce naiba! Se-avânta cei doi gardieni si-agita pumnalele. Lumea se da in laturi speriata. Pe scena, pe scena, striga. Si o explozie de lumina in plin vazduh. Si-un uruit.
- Nu-s oameni! Striga unul din gardieni.
- Nu-s!
- Si aburul ii paraseste!
- Tin-te bine, se misca scena!
- Priveste, funii o trag in cer!
- Inca mai vezi Pamântul?!
- Inca dar vezi, o mare de-ntuneric ne cuprinde.
- Nu mai vorbi, uite cum pierde aburu' din tine!
- Nu-s nici eu om?!
- Vezi, bine, nu!
- Atunci? sâsâie speriat gardianul.
- Atunci?
- Tu cine esti?
- Nu m-am nascut, voi fi.
- Vorbeste prostii, sopteste papusa-gardian.
Si-urcând in cer, in cercuri largi, gardianul-cel-adevarat se arunca in jos purtând in loc de-aripi, cortina.

[ovidiu bufnila]

Campuri Magnetice
un film de
Ovidiu Bufnila

bobina 52


De cele mai multe ori radiem din structurile narative personajele fabuloase infestate. Viruºii sunt particule virtuale a cãror pereche graviteazã fantomatic în proximitatea noastrã virtualã.
Uneori, sub presiunea câmpurilor magnetice, particulele-pereche pot scãpa de sub influenþa enciclopediei producând o undã de ºoc devastatoare.
Turbulenþele ne ajutã sã reinventãm lumile. Schimbãm structurile narative metamorfozându-le în structuri descriptive. Producem aglomerãri. Folosim inversul informaþional. Schimbãm codurile în cascadã adãugând noi instrucþiuni ºi încurcãm scenariile cu bunã ºtiinþã.
Noi am inspirat marºul femeilor de serviciu din Cardena. Noi am pus la cale conspiraþia antreprenorilor de pompe funebre din Adamville. Noi am aprins revolta gunoierilor din Takla Makan.
Rãzboiul conductei din Molina Mar, lovitura de stat din Gozeh, crahul financiar din Beauburg, furtul diamantelor de luminã veche de la trezoreria din Bulbona, criza marelui scut din Quzo, falimentul bãncilor din Cardena, asasinatele din Kalombra, orgasmul din Mandhala, sabotajele din Burbansk, apariþiile îngerilor în Pântraºiva, extazul mulþimilor din Kamol Pator, mãcelul din Guaribo, dimineaþa generalilor din Puerto Pico, exodul din Morena, rãzboaiele mecanice din Doga Noga, dispariþiile misterioase de la Popocatepetlán, frãmântãrile eremiþilor reformaþi din Galeea, ivirea cometei în Omah, luptele de stradã din Gugumbe, grevele din Gublin, insurecþia din Alundao, asaltul de la Pitonga Batonga, migraþiile de searã din Pasola, revelaþiile din Upândâva, luminile din Kyo Sao, dansul norilor din Togai, carnavalul broaºtelor din Jaw Ab Jawal, furtunile electrice din Vale Note au fost, toate, instrumentate de noi.
Sã fie plãcerea experimentului la mijloc? Sã fie bucuria perversã a umplerii formelor în miºcarea noastrã aparentã? Sau sunt tehnicile subtile de manipulare a serviciilor secrete inamice?
Admitem cã sunt încercãri periculoase. Turbulenþele scãpate de sub control produc bifurcaþii fatale. Încercãm însã sã intuim strategicele câmpurilor magnetice.
Bãnuim cã presiunea lor orizontalizeazã universul plin de universuri pentru a-i mãri suprafaþa ºi pentru a-l pregãti pentru o nouã sarcinã informaþionalã.

[Ambra Blu]

Ambra Blu, iar ti-ai scos putulica-n coasta mea meduzala cu povesti de drogat parlamentaristii! Pai devii penibil, omule. PS: De ce nu se poate face o casa de filme SF? Ai vreo explicatie? Hai, nu mai fa pe durul si da un raspuns de o suta de punkte.

Raspunsul e:
pe rind incolonarea
ca sa imi sugi pula.

sau putulica, ce vrei tu.

[blitz43]

Bah marmalah, messer Blitz43!
Kestia asta o trec la rubrica Gaga a acestui topic. O konsider o simpatica tampenie arunkata-n topic la mishto. Daka esti asa de bazat, baga o sarma lui Banuta a dea o declaratiune oficiala despre cum s-a sfarsit JSF. Inca una in asta fara acoperire si te banez in inima mea de meduza harsita-n-fictiuni si mani.pulari.
Bah marmalah!
8)
Nota lui bufnila: pentru ca ai spus o prostie rautacioasa, slaba, fara argument, iti dau numai un ochelarist. Da', cine stie, poate te ridici in ochii mei.

Dah, as vrea sa mi-o ridic undeva putin mai jos de ochii tai, bey..... BIVOLARULE!
Si ar fi bine sa porti ochelari! :wink:

[BeNnY]

Nota lui bufnila: pentru ca ai spus o prostie rautacioasa, slaba, fara argument, iti dau numai un ochelarist. Da', cine stie, poate te ridici in ochii mei.

Tu chiar te crezi atat de important si interesant ca sa vorbesti despre tine la persoana a III-a, bai bufnitule? Cred ca o cam iei pe aratura... crezi ca esti un mare inventator al unui stil? Ca vad ca tot scrii de bufnilisme, bunfnilism... Uite eu cam asa imi imaginez ca esti: http://cavemonkey50.ms11.net//upload/crazy.jpg

Nu te-ai plicisit si tu? Ca ma gandeam ca la cat ne-ai plictisit pe noi, te-oi fi plictisit si pe tine insuti insa vad ca modestia ta inexistenta nu-si face aparitia nici de-a dracu! Mai putina lauda si mai multa modestie Domnule Bufnila

[ovidiu bufnila]

Campuri Magnetice
un film de
Ovidiu Bufnila

bobina 53

Ideea aceasta e atât de nebuneascã încât producem nenumãrate turbulenþe în structurile noastre narative cãutând o ascunzãtoare unde s-o dosim ºi sã uitãm de ea.
Dar stãpânim turbulenþele?
Iar omogenitatea noastrã informaþionalã nu e un construct fals? Nu s-a produs cumva o rupere de echilibru ºi structurile narative au scãpat de sub control? E atât de uºor atunci când încerci sã induci în eroare serviciile secrete inamice vrând sã le faci sã creadã cã eºti în mãsurã sã decodezi întreaga informaþie conþinutã în turbulenþe ºi în evenimente mici!
Enciclopedia noastrã s-a dedublat ºi imaginarul ei s-a transformat într-un atractor straniu care ne va destructura?
ªi atunci în ce poziþie ne aflãm? Cum suntem dispuºi în plan în raport cu serviciile secrete inamice? Suntem nordul sau sudul, estul sau vestul sau serviciile secrete sunt fie partea dreaptã, fie partea stângã?
Dar este importantã pentru ele poziþionarea? De ce nu par interesate sã-ºi schimbe coordonatele? S-ar putea multiplica iar multiplicanþii le-ar putea înlocui cu succes în lupta cu omogenitatea noastrã informaþionalã!
De ce nu încearcã sã extragã bibliografia? De ce nu sunt interesate de texte?
Doar trãim într-o lume de texte!
Universul plin de universuri e text. Enciclopedia e text. Forma în miºcare e text. Pitoºkin e text. Revolta gunoierilor din Guaribo e text. Maiorul Farigot în faþa plutonului de execuþie din Gutombe e text.
Bobolina ºi ea!
Textele se insinueazã în omogenitatea noastrã informaþionalã producând bifurcaþii. Ne cheamã într-o zonã a perversitãþii. Ne înºealã. Manipulatorul care este manipulat e principiul director al textelor.
Admitem cã au o esenþã femininã. Cã se rotesc apetisant în jurul lectorului punând la cale orgasmul universal.
Savanþii desueþi din Takla Makan nu vor sã anime textele. Înºiruire de puncte, spun ei. Imberbii cenacliºti din Molina Mar, din Nulome ºi Qiatotocoatl curteazã textul, îi aduc jertfe. Îl siluiesc apoi, miºeleºte.
Citirea textelor premerge reflectãrii ºi interpretãrii pregãtind, subtil, reflexia. E ca ºi cum ai pregãti simultaneitatea pentru a o adãuga enciclopediei încercând sã obþii un efect de oglindã.
Construim.
Personajele noastre fabuloase tind sã se organizeze într-un continuu construindu-ºi referinþe imaginare.
Sentimentul religios capãtã forme în cascadã oferind, în mod subtil, o raportare fie liniºtitoare fie contestatarã.

[ovidiu bufnila]

Campuri Magnetice
un film de
Ovidiu Bufnila

bobina 54

Poate cã aici sã descoperim dorinþa irepresibilã de a construi perfecþiunea pe care o întâlnim la bobolinele, hemolii, pitoºkinii, elvinele ºi la alte asemenea structuri exemplare?
Încercarea lor de a distruge ordinea pe care mai apoi încearcã prin insurgenþã sã o restabileascã sã fie un mod categoric de a accepta dictatura textului?
Cãci toate aceste lumi sunt ale textului, desfãºurându-se potrivit instrucþiunilor cuprinse în enciclopedie. Literatura din Takla Makan, din Beauburg, din Adamville se grãbeºte sã aresteze enciclopedia substituindu-se noilor structuri narative ºi luptând împotriva noastrã.
Literatura se organizeazã prin texte ºi încearcã sã dea lovituri mortale academiilor, mulþimilor, partidelor politice ºi bunului simþ.
Ai spune cã e în cãutarea orgasmului universal ea bântuind câmpurile de bãtãlie, cancelariile, nodurile informaþionale din reþeaua virtualã, scena teatrului, terasa fanfarei militare, tribunele terenurilor de joc din Takla Makan, fabricile de oglinzi din Quzo, pieþele de pãsãri ºi fructe de mare din Bulbona ºi Puerto Pico, bãncile ºi bursele din Adamville ºi Molina Mar ºi aºa mai departe.
Literatura stãpâneºte arta disimulãrii putând lua înfãþiºãri diverse de la romanul cavaleresc ºi de spionaj la actele civile ºi tratatele militare. Nu-i sunt strãine reþetele culinare, documentele notariale, rapoartele poliþiei, referatele universitare, buletinele meteo ºi indicaþiile astrologilor.
Din acest punct de vedere, ne putem întreba dacã textele sunt libere în lumile noastre. Dacã sunt accesibile interpretãrii. Literatura stã la pândã spionând personajele fabuloase. Ea le împinge cãtre perfecþiune, ea le joacã feste, ea se hrãneºte cu eroi, cu scandaluri ºi revoluþii. Metabolismul ei nu are de-a face cu exerciþiul enciclopediei.
Enciclopedia tinde cãtre totalitate pe când literatura se declarã, plinã de trufie, a fi însãºi totalitatea.

[ovidiu bufnila]

Marian Mirescu despre Artistii BD in:
http://www.lumivirtuale.ro/lumi44/nf-bd44.htm
8)

Interviu cu Bogdan Gheorghiu:

Catalin Badea Gheracostea:
Va urma un roman semnat Bogdan Gheorghiu. Cît de mult poþi ºi vrei sã divulgi despre el?
Bogdan Gheorghiu: Se cheamã Nodul. Am scris pînã acum mai mult de o treime (ca ºi conþinut, nu ºtiu dacã ºi ca volum). Subiectul poate fi întrezãrit foarte vag undeva la începutul ultimului text din Hax Grid, ºi anume Second Hand. Va fi un roman cyberpunk de anvergurã, un roman de concept ºi nu o poveste cu început ºi sfîrºit. Va fi partea a doua dintr-o (minim) trilogie care a început cu Hax Grid. Va fi lung, atît cît va cere subiectul. Va fi întîi în românã....
continuare in:
http://www.lumivirtuale.ro/lumi46/nf-bg46i.htm

8)

Scoala Scriitorilor de Science Fiction in:
http://www.hanuancutei.com/forum/ind...act=ST&t=2600&

8)

Trilogia ABATIA
de Dan Dobos in:
www.abatia.com

8) 8) 8) 8) 8)

[ovidiu bufnila]

Atelierkult
Site specializat in publicare de proza SF/concurs
http://www.atelierkult.com/
8)

Duºan BAISKI
Home page
http://www.rastko.org.yu/rastko-ro/a_bajski.htm
8)

Fictiuni
Editor scriitorul : Horia Nicola Ursu
http://www.fictiuni.p5net.ro/Front.htm
8)

H.G.Wells
Cenaclul HGWells - Timisoara
http://hgwells.storiesfrom.us/index.html
8)

Lucian MARES
Home page
http://www.demigod.go.ro/d_cv.htm
8)

Matei DONEA
Site-ul scriitorului SF
http://www.mateidonea.ro
8)

Mircea PRICAJAN
home page
http://www.geocities.com/mirceapricajan/
8)

Maxim Catalin
Pagina mea, a lui Maxim Catalin, care sunt eu.
http://poezie.ro/index.php/author/0007261/index.html
8)

Paradox
Revista SF - Timisoara
http://hgwells.storiesfrom.us/paradox/1/
8)

Proscris
Revista editata de Catalin Ionesc&Györfi-Deák György
http://proscris.port5.com/Ps25-26/
8)

Robert David
Home page
http://www.geocities.com/climber_jack/RobertDavid.html
8)

Visualart
Arte vizuale:BD, manga, comics, design
http://www.visualart.ro/
8)

[ovidiu bufnila]

Poate ca intre filozofia filmului SF si filozofia BD-ului sa fie legaturi stranse dincole de Artele Perverse ale Privirii. BD-ul e mai mult decat o procesualitatea bidimensionala asa cum si filmul se ADaNceste in Imaginar pe masura ce tehnologiile avanseaza bestial.
Ii puteti intalni pe artistii BD in:

http://groups.yahoo.com/group/Ghilda_BD/

E posibil ca marea surpriza in filmul romanesc de SF sa vina dintr-o colaborare bestiala intre regizori tineri si artisti BD tineri care nu au prejudecati.
8)

Ericdee despre BD:

"Ce lipseste benzilor desenate romanesti? De ce nu devin ele o industrie in Romania?"

Cu siguranta sint mai multe factori care ingreuneste aceasta evolutie pe piata romaneasca. Incepind cu saracia romanului pina la o oarecare lipsa de "cultura" BD, asemanatoare ca in Franta, America sau Japonia. Numai citind "Pif" si "Rahan", pe timpul lu Ceausescu, asta nu inseamna ca in acelasi timp sa creat o "cultura". Si nicidegind nu iti garanteaza un procent mare de cititori/cumparatori. De exemplu, in Germania exista cel mult in jur de vreo 25.000 de cititori, la o populatie de 80 de milioane. Daca un BD in Germania este vindut de 3000 de ori, asta este deja un succes comercial. Comparatia asta am facuto doar sa arat ca nu este asa de rar o situatie BDista ca in Romania.

Ca sa ajungem la o industrie ca in tarile cu traditie BD, cum ar fi Franta,Spania, America sau Japonia, ne si trebuie o oarecare toleranta vizuala, care sa nu se opreasca numai la stilul Pif sau Rahan. Intre aceste doua stiluri, funny/cartoony(Pif) si semirealistic/adventure(Rahan) mai exista citeva sute de stiluri, care ar putea fii publicate si cumparate si citite. In acelasi timp, ne trebuie si o adunatura tare de scenaristi, desenatori si de edituri, care ar avea curajul sa coopereze si publice rezultate de o calitate comparabila cu cele de peste hotare.

Asta bineinteles inseamna si munca foarte grea. La un rezultat BD de calitate intrenationala, lucreaza de obicei intre 0 persoana si pina la trei/patru persoane, pe o durata de citeva luni de zile. Deci in cel mai optimist caz ar lucra un scenarist, und desenator si un colorist in jur de 6-8 luni la un singur BD, inainte de a il preda unei edituri. Si acolo mai trece in jur de 2-3 luni, inainte de a fi publicat. Deci 10 luni dureaza, de la idee pina la realizare, pina a avea un cititor un album BD de 48 de pagini in mina.............
continuare in:
http://www.hanuancutei.com/forum/ind...opic=2523&st=0
8)

[ovidiu bufnila]

Madia Mangalena
story de
Michael HAULICA


Lui Petrica Sârbu, de bucurie ca exista

Chipul Madiei Mangalena ocupa întregul ecran. Culoarea vinetie a filtrului îi pune în evidenta ochii retusati discret. Pe sub-unda este transmisa profetia cu venirea lui Brodar. Se lipeste de creierele trecatorilor, le patrunde, prinde radacini, ia înfatisarea Madiei din Mangala. Nu mai e nevoie de ecran, imaginea s-a agatat de cortexuri, flutura ca steagurile-lup, doar nu urla. Madia zâmbeste. Urmele pietrelor se vad bine, poveste a vietii ei.
"Cine e curat sa arunce primul".
Si toti s-au înghesuit sa arunce piatra, sa fie vazuti ca arunca, sa se stie ca sunt curati.
Plastiile i-au netezit trupul, l-au facut lucios, magnetic. Hainele se lipesc de ea, privirile, mâinile, toate alea. Merge pe strada si-n jurul ei cad ceasurile, se sparg, încremenesc. Madia fara Timp. Magnetic Dia.
Numai fata i-a ramas muscata de pietre. Spre aducere aminte. Si fiecare mângâiere arde mâna care a tinut piatra, fiecare sarut are gustul pietrelor.
- Ce... Ce dracu-i asta?
Sar toti în laturi, la prima atingere. Arsi, curentati, scârbiti, spaimosi, vomitosi. Jura sa n-o mai atinga în veci dar a doua zi o iau de la capat. Îsi fac de lucru în calea ei, sa-i vada, sa-i aleaga, macar sa-i bage în seama. Masculi feroci, barbati care conduc destinele lumii. Cârpele ei de sters praful. Crema ei de ghete, bocancii ei,
"Linda, Linda, unde-ti sunt bocancii?" (cântec de dragoste din secolul XX)
periutele ei de dinti, poseta ei si tampaxul.
Madia Mangalena, psalliota din Mangala. Frumoasa, ucigator de frumoasa. Când face dragoste, miscarile ei evita si primesc, fenteaza, stau la pânda, cersesc, incita, urla. Se transforma în sirop sau rachiu, se baga-n tine si-acolo îsi face de cap. Te arde, te rupe.
Dar mai bine sa arzi decât sa ruginesti. UNU.
Cu trupul ei te arde, arzând la rândul ei, mistuindu-se-n tine. Madia din Mangala traindu-si moartea în fiecare zi.
- O curva! Au despicat-o toti nenorocitii, toti linge-boase aia care acum o plimba ca pe sfintele moaste. O curva!
Si totusi lumea se aduna în jurul ecranelor ca în anii nebuni ai programelor Psycho. 23, 24... 26: Andie MacDowell vânduta en detail pentru sandvisurile scolii de handicapati (IQ sub 160). Ce vremuri! Filme - le zicea. Acum, pe ecrane, vedem realitatea. Tricksterii, mânuitorii de vieti, ne bombardeaza cu vietile sfintilor. Nu stiu unde-or gasi ei atâtia sfinti, mie-mi cam pute. Cât nu întelegem asta, ar fi mai bine sa stam pe curul nostru si sa mai lasam diemurile. Dreams-maker-ul nici n-ar trebui sa-ncapa pe mâna oricui.
Patina e un alt nume pentru rugina. Si o înnobileaza. DOI.
Deocamdata sa-l asteptam pe Brodar ala, sa vedem ce hram poarta. O fi si el vreun Big Brother, ca atâtia altii, care-au mai trecut pe-aici. Cum au venit, asa s-au dus toti. Niste pârliti. Niste nespalati.
Si noi, vitele, ne lasam vietile în palmele lor care nici de-o laba nu-s bune. Dar sunt ale lor. Si ei au putut s-o ierte pe Madia pe care noi niciodata n-am iertat-o. Dar cum s-o iertam, nu-i ea curva noastra, nu-i? Nu ne-ncuiem cu ea în futoare de doi pe doi, n-aruncam hainele de pe noi si ciorapii si ceasurile de la mâna ca sa mai câstigam zece centimetri patrati de piele pentru mângâieri? Cum s-o iertam când ne-a facut sa aruncam cu pietre? Nici un calau nu-si iarta victimele.
"Cine se simte curat, sa arunce primul".
Semnele lasate de pietre pe chipul ei o fac si mai frumoasa. Oricine o vede, barbat, simte în nari, pe data, mirosul sângelui ei. Chemarea ei.
Pe ecranul imens, Madia se îndeparteaza si-n urma ei ramâne mirosul care ma-nnebuneste. Îmi simt sângele ridicându-se-n mine pâna-n vârful vârfurilor si sensongul explodeaza în aerul din jur. Filtrele se schimba, sunt rosii acum. Masna Piya îsi trece dextra peste corzi, acordurile grave se limpezesc si, de undeva, din adâncuri, eu stiu de unde, apar valurile. Imaginea maestrului se estompeaza, ramân doar sensongul si valurile. Tremuratoare la început, din ce în ce mai agitate pe urma, în final agresive, valurile.
Trecatorii ma privesc mirati.
Dincolo de ura este iubirea. Ca o usa, ca o rana, ca un cui.
Sunt singurul care am iertat-o. O iubesc.
Nu-mi mai simt mâinile. Mi-au amortit. N-am crezut niciodata ca poate fi asa rau. Ba, nu, nu mi-au amortit. Ma dor asa de tare, ca parca nici nu mai sunt ale mele. Ma dor. Mai ales cuiele ma dor. Pofta cu care mi le-au batut în palme. Ca atunci. Si chipurile lor desfigurate de ura.
De-aici, de sus, totul se vede altfel. Dar, oricum, nu mai conteaza.
În fata mea s-a oprit o femeie. Ma uit în ochii ei si mi se pare ca-i mama. Probabil ca toti muribunzii simt asta. Din rani, sângele-mi picura si ea sare în laturi, ferindu-si cosul. Prea târziu. Se uita la mine si spune:
- Tu esti, sau sa asteptam pe altul?
- Eu sunt. Eu.

..............................................

Nota: Madia Mangalena a zbuciumat ideea de SF! Corporalitatea ei, demne de o cine-reproducere deschide o noua filozofie, o bresa in Artele Privirii. Un film Madia mi-ar place sa vad.
A doua NOTA: Michael Haulica e editor al www.lumivirtuale.ro
8)

[ovidiu bufnila]

Parte din mintea ta...
short story SF de
AT Tezeu



Cerul verzuliu dominat, de cei doi sori gemeni, îl îmbia pe Iuan, în asa masura încât nu-si putea lua privirea de la el. Totusi isi scoase capul din norii prin care calatorea, pentru o secunda si privi la fata de sub bratul sau. Doamne ce frumoasa era, parul ei negru, lung si buzele-i rosii ca focul, carora li se alaturasera niste ochi verzui de o sclipire nemaivazuta. Fata se desprinse din stransoarea calda a maini sale si fugi in fata, invitându-l la o joaca copilareasca. Iuan statu pentru o secud si privi cum corpul ei se unduia printre razele rosiatice ale sorilor, iar apoi o lua la fuga in urma ei reusind sa o captureze. Îi prinse încet fata între palmele lui si o saruta tandru, suav. Aceasta se lasa in buzele lui înflacarate de iubire, dar se desprinse deodata chicotind:
-Iuane, suntem pe strada ce o sa zica lumea….?
-O sa zica ca te iubesc, oh dragostea mea ! Sa nu te desparti niciodata de mine…
O prinse tandru si o saruta, o strânse în brate si începu sa o învârta, mai mai sa loveasca un pieton, nu vrea sa-i dea drumul, nu vrea sa o lase sa plece. Ea îi sopti la ureche:
-Iubitule voi fi mereu cu tine…
Dar totul se opri, pietonii nu se mai miscau, ramasera într-o poza intacta, tridimensionala, ea nu se mai misca… si începu ca lumea lui sa dispara: mai întâi masivi zgârie-nori, apoi copacii plantati pe marginea soselei, masinile, pietonii,, si apoi ea… încerca sa o prinda în brate, dar nu mai era, nu mai era decât o camera neagra, goala, traversata de dungi de diferite culori ce produceau patrate la înbinarea dintre ele…era camera motorului virtual…
Iuan se enrva si facu un semn prin fata ochilor cu mâna:
-La dracu’ omule… Dane ! Tu si camera ta virtuala si cu motorul tau virtual.
Se ridica de pe masa pe care statea întins, cât fusese în lumea lui virtuala… si cazu cu ochii pe corpul prietenului sau ce statea cu capul rezemat pe tastatura jeguoasa:
-Ce Dane.. ai adormit ??!
Deabea dupa câteva micro-secunde obderva picaturile de sânge ce se prelingeau de pe tastatura pe jos… se îngrozi, si atunci simti teava unui magnum de laser la tâmpla capului. Se întoarse, încet ca nu cumva sa fie împuscat. Vazu ceea ce-l omorâse pe prietenul sau si ceea ce probabil îl va omorâ si pe el: cu homo-robot, cu fata lui ascunsa de o casca ce-I protejafirele cerebrale, cu corpul aparent musculos, dar poleit cu o piele de titaniu, peste care erau lipite o gramada de fire, vene înlocuite de circuite, ce nu mai incapusera sub pielea si asa întinsa, gata sa se rupa.
-Buna seara domnule ofiter - spuse Iuan aparent amabil - care pare a fi problema ?
-Încalcarea codului…- un moment anormal de incarcare, ceea ce-i arata lui Iuan o mica mare problema la procesor - de folosire a spatiului virtual fara autorizatie de stat pedeapsa: 2500 clini sau închisoare contraventionala - spuse mecanic cel ce era jumate om jumatate robot.
Acum se bucura ca facuse facultatea de robotica, facuse si practica la o fabrica renumita dar la ce folos, era un fugar, un renegat in lumea civilizata, dar un luptator în cea subterana. Se opri din amintirile ce-i trecura prin fata ochilor si actiona:
-Puteti repeta Domnule ofiter… ?
Exact in acelas moment îsi smuci un pic încheietura mâini, si din mâneca îi aparu un mic bereta cu gloante perforatoare. Aceste doua actiuni concomitente blocara procesorul distrus al homo-robotului, asa ca Iuan sari de pe masa pe care statea si trase un glonte in craniul acoperit al ofiterului. Capul explod si împrosca întreaga camera, inclusiv pe Iuan, cu putinul sânge ce exista în creierul semi-mecanizat.
Iuan se ridica enervat de pe jos, si merse la corpul neânsufletit al prietenului sau, îl apuca de claiele de par ce-i acopereau scalpul, si se uita pentru o secunda la rana provocata de laser. Raza strapunse craniul lui Dan drept în frunte creând o imagine hidoasa, murbida. Trânti exasperat craniul împuscat pe tastatura îmbâxita si se uita pentru o secunda în jur: camera si asa mica era tixita cu diferite echipamente vechi si noi capturate de-a lungul vremii de la diferite comvoaie militare, peretii erau plini de mucegai. Ne mai putând suporta sângele de pe fata intra în baia enorm de insalubra. Dadu la o parte, cu mana, câtiva gândaci de pe chiuveta si se lasa pe mâinile sprijinite de marginile chiuvetei. Nu se putea suporta, oglinda arata ceva nefiresc: fata, frumoasa o dinioara, ingrijita, era acum brazdata de taieturi ce nu-i aduceau doar dureri în toiul noptii ci si o imagine barbarica. Se simtea înfricosat de propria imgine, atât exterioara cât si interioara, nici nu mai putea tine numarul celor pe care-i omorâse, stia doar ca sunt cu sutele. Avu un moment de sclipire si-si puse beretaul, ce-l avea înca în mâna, la tâmpla… se privi+n oglinda: mânjit de sânge, brazdat de cicatrice, nu vroia sa mai traiasca, nu voia sa mai stea în loocurile acelea, murbide, terifiante, inumane, isi îndrepta ochii spre stanga, spre dreapta, era gata sa traga, când tot el tipa:
-NU…!!!
ªtia ca o parte din el era gata sa traga, gata sa apese pe tragaci, o parte din el nu se suparta, nu vroia sa se mai vada în pielea aia dar totusi cealalta parte vrea sa traiasca, sa fie libera, sa se bucure, sa omoare pentru nu a muri. Da, nu vroia sa moara, vrea sa traiasca, îi era frica de moarte, nu stia ce se afla dupa ea, dar îi era frica si de viata, pentru ca nu stia care era sa-i fie viitorul, nu putea suporta presiunea, dar nu putea exista fara ea… ce paradox. Lasa totul pentru alta data, când auzi pasi din camera cealalta. Era aproape sigur ca era un alt homo-robot asa ca iesi cu bereta pregatit pentru a trage. Dar era Miahai, Slava Domnului îsi spuse. ªterse cu mâneca sângele de pe fata si spuse catre cel ce statea înmarmurit în fata lui:
-Sal vere… sa vezi ce motor misto a facut Dan…
-Ce dracu s-a intâmplat aici mosule,ce dracu ai facut iarasi ??
-A venit hadicapaciosul asta de homo-robot - se scuza Iuan- cât testam lumea viruala a lu Dan… si i-a tras-o direct in freza…
-ce Dumnezeu Iuane, trebuia sa-l protejezi pe Einsteinul asta virtual, nu sa te joci la calculator…
Iuan a dat din umeri, apoi se apropie de hardul ce zabovea lânga tastatura îmbâxita, si scoase de acolo o memorie ce i-o înmâna lui Mihai.
-Am facut niste treaba înainte sa ne jucam… uite virusul de care avem nevoie sa intram în interfata statala…
sunetele se auzeau puternic dar dezordonat în camera necunoscuta lui Iuan. Cineva dadea în el cu pumnii …
-Iuane scoala-te…scoala… scoala…
-Dane…traiesti….- Iuan era un pic comfuz de faptul ca Dan îi spunea sa se scoale dar era bucuros ca traia, desi nu stia cum… -
-Ce…? Neghiobule, scoala, ca bagi toata garnizoan la belea si cine baga garnizoana la belea o are promisa de la toata lumea…
Iuan îsi aduse aminte cine era, si unde se afla… Se scula repede din pat si îsi puse cu repezeala pantalonii, apoi camasa, sosetele, bocancii…era gata pentru o noua zi de instructie, dupa verificarea de dimineata…

.................................

Nota: AT Tezeu este un scriitor SF foarte tanar. Dar cred ca imaginile lui pot inspira Imaginarul. Filmele lui sunt ca si facute. Nu vorbesc auici despre scenariu ci despre cine-desfasurarea ficitiunilor lui in cele o suta de coloane din creierul uman.
8)

[Ilila]

"Sunteti totusi haiosi si eu va iubesc bestial. Parca-m fi in Cuibu' de cuci!"
Scapa cine poate!

[Mala Portugal]

Ai vorbit ca un adevarat brigadier bufnila. Altfel zis...ma iei de cuc :evil:
si daca te prinzi bine n-ai de ce sa te superi :lol:

[BeNnY]

Sunteti totusi haiosi si eu va iubesc bestial. Parca-m fi in Cuibu' de cuci

O, prea luminatule Bufnit, mai bine Domnia dumnevoastra ar pune mana pe o carte de romana cu scopul de a invata ortografierea limbii romane inainte sa ne scrieti cu atata drag.

[dan-marius]

O, prea luminatule Bufnit, mai bine Domnia dumnevoastra ar pune mana pe o carte de romana cu scopul de a invata ortografierea limbii romane inainte sa ne scrieti cu atata drag.

Pina una alta, daca crezi ca poti scrie mai bine ca el esti binevenit sa o faci.

Dan-Marius

[dan-marius]

Un fel de onoare



1



Cei doi bãrbaþi zãceau întinºi la graniþa dintre caldarâm ºi spaþiul verde, nemiºcaþi. Petele de sânge de pe hainele lor se mãreau cu fiecare moment, pentru a ajunge sã se amestece între ei, pe sol.

- Ce ironic, gândi unul dintre ei plin de regret. Sunt pe cale sã mor… ºi pentru ce? Pentru ceva ce acum mi se par a fi numai câteva momente de plãcere… pentru cineva care probabil nici nu meritã viaþa mea.

- Cred cã dacã cineva care ºtie istoria familiilor noastre ºi duºmãnia dintre ele, gândea celãlalt, ne-ar vedea acum s-ar mira vãzându-ne sângele amestecat într-o singurã baltã roºie, nedefinitã. Probabil s-ar fi aºteptat sã fiarbã, sã interacþioneze violent la contact, pentru a dispãrea în neant anihilându-se reciproc.

Singurul gând comun, mai curând o emoþie decât un gând conºtient, pe care totuºi îl aveau în comun ar suna probabil astfel:

- Ironicã modalitate de a încheia un conflict ce dureazã de atâta timp.

Atunci când poliþia a sosit chematã de cei câþiva trecãtori în parcul aproape pustiu au gãsit-o pe tânãra femeie ce le fusese alãturi victimelor tot acolo, nemiºcatã. Cãzutã în genunchi, încã în stare de ºoc.

- Au fost împuºcaþi, sosi necruþãtor verdictul. Ok, duceþi-i la morgã!

Povestea ce-i adusese acolo începuse cu numai câteva luni în urmã, dar rãdãcinile ei se întindeau pe zeci de ani. Ele nu aveau importanþã decât pentru a înþelege starea de rãzboi ce se instalã atunci când doi exponenþi aparþinând unor familii puternice ºi numeroase dar, mai ales, aflate în conflict au cunoscut o fatã, aceeaºi tânãrã care a nãvãlit în vieþile lor ca un adevãrat taifun rãvãºind totul. Plinã de mister a apãrut pentru prima oarã sub forma unui înger la braþul altui bãrbat la o petrecere cu costume de epocã la care erau invitaþi amândoi, l-au invidiat în tãcere pe insul respectiv în timp ce ei îi admirau formele apetisante deloc îngereºti.

Doar câteva seri mai târziu tipul dispãruse atunci când Cristian Jurkson se trezi cu ea lângã el într-un club de noapte, iar gaºca de prieteni/veri care-l însoþea la agãþat amuþi brusc la apariþia ei nevenindu-le parcã sã creadã cã exista. Aflã mai târziu cã Georgiana, aºa o chema, îl observase la petrecere, îi observase pe amândoi a cãror vieþi aveau sã fie curmate atât de violent de fapt, ºi venise la grupul cel nou pentru cã se plictisise de compania prietenului ei, doar un amic, ºi cãuta o altfel de companie. A gãsit-o repede – combinaþia de frumuseþe fizicã, exuberanþã ºi mister pe care o afiºa atrãgea atenþia tuturor, dar a plecat cu Cristian. Au ºi rãmas împreunã dupã aceea.

În aceastã posturã l-a întâlnit din nou pe Emil Jurcã, eternul adversar al lui Cristian, cãruia, inevitabil, i s-a pãrut foarte… interesantã. Cei doi se detestau reciproc, dar împãrtãºeau multe pasiuni comune – femeile fiind unul dintre ele – ºi de aceea se întreceau reciproc în a-l umili pe celãlalt. Însã spre marea lor iritare Georgiana pãrea sã se înþeleagã foarte bine cu amândoi în ciuda animozitãþilor vizibile dintre ei, ceea ce îi încrâncenã ºi mai tare. Momentul în care Cristian a aflat despre vizitele lui Emil la magazinul de modã la care lucra Georgiana a fost unul de cumpãnã pentru el.

Gelozia ºi un sentiment de neputinþã – unul pentru cã nu o putea cuceri ºi celãlalt pentru cã nu putea sã-l facã pe primul sã disparã înainte ca acþiunile sale sã aibã succes – îi fãcurã sã-ºi stârneascã prietenii ºi chiar familiile împotriva celorlalþi, chiar mai mult ca de obicei, pentru a se vedea pânã la urmã lãsaþi sã se descurce singuri. Georgiana nu a putut opri încãierãrile dintre membrii mai turbulenþi ai anturajului celor doi, sau chiar intervenþiile lor în aceste bãtãlii, dar prezenþa ei de spirit a fost singurul lucru care a împiedicat escaladarea situaþiei ºi transformarea într-un adevãrat masacru.

Lãsaþi sã-ºi rezolve singuri problemele cei doi au încercat o confruntare directã dar au fost opriþi de cei din jur, iar dupã câteva zile s-au scurs fãrã a se vedea un progres evident în rezolvarea situaþiei. Pentru ca mai apoi sã erupã cu violenþã:

- Cine eºti? tresãri Emil ajuns acasã într-un târziu de noapte. ªi cum ai intrat aici? Paul! strigã el cu gândul sã-ºi cheme gãrzile dar se opri brusc, nu i se pãrea nimic ameninþãtor în încãpere.

Tocmai intrase în propriul dormitor ºi rãmase holbându-se la o umbrã ce se întindea pe pat, ca ºi cum ar fi dormit. Parcã era un om, parcã era o femeie. Dar detaliile se pierdeau în ceaþã fãcând-o de nerecunoscut.

- Sunt persoana angajatã sã te ucidã, spuse umbra cu o voce la fel de stranie.

- Cum? se sperie omul întinzându-se dupã arma dintr-un buzunar al hainei aºezatã instinctiv pe fotoliu.

Însã gloanþele ºuierarã neauzit prin încãpere – amortizorul funcþiona impecabil – doar pentru a se înfige în pat ºi pereþii de dincolo de el fãrã sã îºi atingã þinta întunecatã.

- Chiar crezi cã îmi poþi face ceva? Sunt Slayn.

- Slayn?! începu sã tremure bãrbatul. Am auzit zvonuri despre tine – eºti ucigaºul perfect. Eºti acel ucigaº profesionist care îºi îndeplineºte întotdeauna contractul, indiferent cine este þinta.

- Întotdeauna, repetã ca un ecou umbra.

- Deci eu urmez.

- Da, dar nu acum. În viitor, curând.

- Atunci ce cauþi aici?

- Vreau sã îþi ofer posibilitatea de a te rãzbuna.

- Cum?

- Angajându-mã sã îþi asasinez ucigaºul.

- Tu vei fi ucigaºul meu. Ar trebui sã te sinucizi.

- Eu sunt doar unealta, vorbesc despre cel care m-a angajat.

- Dar ºtiu cine…

- Nu, nu ºtii, îl întrerupse umbra cu duritate. Ai prea mulþi duºmani ºi prea puþin timp pentru a-þi pune în aplicare planurile. Spui cã ai auzit de mine, deci nu mai este nevoie sã îþi spun cã nu ai cum sã fugi… tot ce poþi este sã câºtigi niºte timp pentru a-þi pune la punct ultimele treburi pe aceastã lume.

- Interesant simþ al onoarei…, murmurã bãrbatul. Onoare de asasin. Atunci aºa sã fie, se decise el. Care þi-e preþul?

- E stilul meu, spuse Slayn. Iar preþul este acelaºi care l-a plãtit ºi ucigaºul tãu: 100 de mii de credite.

- S-a fãcut. Însã trebuie sã îmi spui cine este.

- Nu, nu trebuie, îl contrazise umbra cu un ton indiferent ºi sigur. Vei ºti asta doar atunci când te voi lãsa eu sã ºtii, adicã doar înaintea morþii. Nu te pot lãsa sã îmi strici planurile.

- Bine. Însã cum voi ºti cã te vei þine de cuvânt?

- Simplu, veþi muri împreunã, spuse umbra dupã care dispãru ca ºi cum nu existase niciodatã.

Lãsase în urmã doar cele câteva gloanþe înfipte aleatoriu într-o zonã a dormitorului ºi o simplã foaie de hârtie de dimensiunea unei cãrþi de vizitã care planã pentru câteva secunde în curentul de aer dintre geamul spart de glonþ ºi uºa uitatã întredeschisã. Emil o culese de pe jos ºi se uitã la ea, era scris doar un numãr de cont la care trebuiau depuºi banii.



2



Luneta îndreptatã asupra cuplului de îndrãgostiþi de pe banca din parc le înregistra orice miºcare ºi vorbã pe care aceºtia o scoteau, dar arma cu bãtaie lungã a cãrei þeavã stãtea atât de þeapãnã sub tubul lunetei nu scotea nici un sunet, nu acþiona sub nici o formã, aºteptând ca grupul sã fie complet. Slayn se uitã la ceas rãbdãtoare – încã puþin.

Într-un târziu în cursul dupã-amiezii Emil Jurcã îºi fãcu apariþia cu mâinile în buzunare, complet relaxat. La vederea lui cei de pe bancã se oprirã din ceea ce fãceau vizibil uimiþi, era devreme în mijlocul zilei iar Emil nu prea avea ce sã caute acolo.

- Am înþeles cã eºti responsabil de acþiunile mai dure aplicate asupra mai multor membri ai concurenþei în ultimele ore, i se adresã sfidãtor Cristian Juckson vechiului sãu adversar.

- Da, a trebuit, iar acþiunile vor continua ºi mai târziu. Nu am prea mult timp la dispoziþie ºi am vrut sã fiu sigur cã nu scapã nici unul nepedepsit, într-o formã sau alta. Mãcar le-am dat „angajaþilor” noºtri ceva de lucru pentru a scãpa de sub urmãrirea lor ºi a ne permite aceastã ultimã conversaþie.

- Da‘ ce, pleci undeva? întrebã Georgiana.

- Da, îi rãspunse Emil cu un zâmbet amar. Cristian ºi cu mine plecãm într-o cãlãtorie lungã din care nu ne vom întoarce prea curând.

- Ce vrei sã spui? se mirã acesta.

- ªtii, mi-a fost greu sã îmi dau seama cine l-a angajat pe Slayn sã mã ucidã dar pânã la urmã mi-am dat seama cã numai tu puteai fi. ªi pentru tine, scumpa mea, i se adresã Georgianei. Mãcar acum ºtiu cã vom muri împreunã…

- Ce-am fãcut?! izbucni Cristian. Dar Slayn m-a contactat ºi mi-a spus cã tu ai fost acela care l-a angajat sã…

Dar nu ºi-a mai terminat propoziþia: se prãbuºi atunci când glonþul îi strãpunse pieptul pentru a se înfige mai apoi într-un copac. Aproape instantaneu al doilea îl doborî pe Emil care se întorsese instinctiv spre clãdirea îndepãrtatã dinspre care îi venea moartea, miºcarea îl proiectã mai aproape de adversarul sãu aproape ajungând sã se atingã.

Ascunsã în uscãtorul de pe acoperiºul clãdirii pe care o alesese pentru mai bunã vizibilitate – era departe de parc dar suficient de sigurã pentru succesul misiunii – Slayn se ridicã în picioare ºi privi la ceas: era timpul sã plece. Cu arma încã în mâini Georgiana îºi privi prin lunetã alter-egoul care, cãzutã în genunchi alãturi de cele douã victime, avea sã rãmânã într-o stare ca de ºoc pânã la sosirea poliþiei apoi aºezã tuburile de cartuºe la vedere ºi, cu miºcãri rapizi ºi sigure de profesionist, începu sã îºi demonteze arma ºi sã o introducã în sacoºã. Coborî liniºtitã scãrile, ca ºi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ºi ieºi din bloc pentru a se pierde în mulþime.

- Te-am auzit vorbind cu ºefu’, îl apelã unul dintre detectivii veniþi la faþa locului pe unul dintre subofiþeri. De unde ºtii cã a fost Slayn?

- Pentru cã cei doi au fost împuºcaþi cu o armã cu lunetã iar singurele dovezi pe care asasinul le-a lãsat în urmã sunt douã tuburi de cartuºe trase de culoare albastru-argintiu ºi realizate dintr-un aliaj rar în interiorul cãruia, pun pariu pe orice, se va gãsi dupã analize numele ucigaºului alcãtuit din 5 litere de aur de o grosime microscopicã.

- Aur?! Dar nimeni nu poate comanda astfel de cartuºe fãrã sã ºtim ºi noi, oficialitãþile!!

- Corect, dar eu aº spune cã nimeni nu are tehnologia de a crea aceste cartuºe fãrã sã ºtim ºi noi. ªi cu toate acestea nimeni nu ºtie nimic, ºi probabil nici nu vom afla vreodatã – este acel gen de mister care se rezolvã dupã mulþi ani de muncã asiduã ºi probabil din întâmplare, accidental.

- Poate doar dacã cumva nu va face vreo greºealã…, interveni alt subofiþer care asculta.

- Nu va face, e mult prea inteligent. Cunosc pe detectiv, îl cheamã Cãlin Pãdure ºi este coleg cu mine de departament, un adevãrat expert al acestui caz, care are o întreagã colecþie de asemenea tuburi de cartuºe culese dupã fiecare dintre asasinatele lui Slayn la care a avut acces, ºi nici el nu ºtie mai multe. Este ceva ce ne depãºeºte pe toþi.



Epilog



15 ani mai târziu o tânãrã femeie apãsa repede pe tastele imateriale a unui computer portabil concentratã la ceea ce îi spunea vocea din cãºti, îºi potrivi la loc vizorul holografic al afiºajului atunci când alunecã pe nas la o miºcare greºitã a capului – o tentativã de a aproba cu o înclinare afirmativã – ºi îºi continuã discuþia netulburatã:

- Care-i misiunea? întrebã ea.

- Înregistrãrile la care am acces indicã moartea a doi bãrbaþi uciºi printr-o metodã ce corespunde profilului tãu. Va trebui sã îndeplineºti o misiune de infiltrare pentru a-i aduce pe amândoi într-un lor retras pentru a face necesarã o singurã intervenþie care sã corespundã istoriei înregistrate, timp în care trebuie sã îi ºi contactezi pe fiecare în parte pentru a transfera banii. Dar trebuie sã te previn, de data asta nu va fi la fel de uºor ca pânã acum, toatã lumea ºtie cã familiile lor se duºmãnesc de generaþii întregi iar pe plan personal ei nu se simpatizeazã deloc.

- Dar asta ar trebui sã îmi fie de ajutor…

- Nu tocmai. Existã o probabilitate foarte mare ca ei sã gãseascã o rezolvare alternativã care sã nu te implice pe tine, sau chiar sã îþi pierzi viaþa într-o reglare de conturi în stil mafiot. De asemenea este important ca sã nu existe nici un rãzboi între clanuri ulterior, familiile trebuie manipulate pentru a accepta moartea lor ca fiind ceva ce nu meritã rãzbunat.

- De parcã armele lor ar face faþã antrenamentului meu, comentã femeia, sau tehnologiei actuale. Care ar fi câºtigul generat de reuºita misiunii?

- 200 de mii de credite. Dupã plata tuturor cheltuielilor ºi a datoriilor pe care le ai faþã de mine þie ti-ar reveni cam un sfert.

- Hm, acceptabil.

- Accepþi deci provocarea?

- Da. Trimite-mi datele ºi rezervã-mi te rog o orã din timpul curent al dispozitivului temporal.

- Chiar crezi cã te descurci cu mai puþin de 10 salturi temporale?!

- Trebuie sã-mi iasã ºi mie un câºtig, nu-i aºa? ªtii ceva? Acum am chef de altceva ºi vreau sã închid – mai vorbim ºi mâine înainte de prima plecare, la încheierea ultimelor pariuri.

- Cu cât te pun ºi pe tine? Sper cã ºtii cã sorþii sunt în defavoarea ta ºi cã…

- Trax, de fiecare datã când ai pariat împotriva reuºitei misiunilor mele ai pierdut! De câte ori trebuie sã-þi reamintesc asta? Pune-mã pentru, cu 10 mii.

La fel de tânãrã, frumoasã ºi misterioasã ca în apariþiile petrecute în urmã cu 15 ani, apariþii ce pentru ea aveau sã se întâmple abia a doua zi de dimineaþã, Georgiana Pãdure, Slayn, îºi scoase vizorul holografic ºi cãºtile ºi le aruncã pe pat dupã care ieºi pe balconul însorit. κi scãmoºã un pic pisica înainte de a o alunga de pe ºezlong pentru a-ºi face loc apoi se dezbrãcã de toate hainele ºi se întinse cât era de lungã: avea nevoie de toatã energia pe care corpul ei relaxat o putea absorbi de la soare ºi de tot timpul de procesare pe care creierul ei pozitronic îl putea folosi pentru a asimila datele misiunii ºi de a trasa un scenariu strategic demn de succes.

Pe mãsuþa de lângã ºezlong, în plin soare, detaliile unei poze era abia vizibile în lumina puternicã: o femeie cu un copil, o fetiþã, zâmbeau în braþele unui bãrbat. A fost o vreme când Georgiana s-a întrebat ce s-a petrecut cu pãrinþii ei, cu corpurile lor, dupã ce Emil Jurcã a fost asasinat iar soþia lui disperatã de pierderea celui pe care totuºi, încã îl mai iubea, s-a sinucis într-un moment de slãbiciune – era prea micã pentru a-ºi aminti iar dupã aceea a pierdut legãtura cu Familia atunci când a fost adoptatã de unchiul ei – dar asemenea întrebãri nu-ºi mai aveau rostul dupã ce a murit la rândul ei în urma unei boli terminale ºi s-a trezit cu conºtiinþa transferatã în acest corp biomecanic. La cererea Familiei, bineînþeles: fiecare membru, chiar ºi copiii rãtãciþi de turmã, era considerat prea important pentru a fi irosit.

[dan-marius]

Se pare ca am postat mesajul anterior de doua ori... e greseala mea :oops: .
Poate cineva sa stearga unul dintre ele?

Multumesc,

Dan-Marius

[BeNnY]

Pina una alta, daca crezi ca poti scrie mai bine ca el esti binevenit sa o faci.

Dan-Marius

Nu cred ca pot scrie mai bine, ce e drept, nici nu am incercat! Insa macar eu nu-mi scriu toate esecurile pe aici si cu o mandrie uriasa!

Apropo, ce ai scris tu aici (presupun ca e scris de tine) mi se pare mult peste oricare dintre operele maestrului Bufnit