"A fost sau n-a fost?"

[Alex Leo Serban]

... marturisesc k eu n-am perceput nicio 'vana teatrala' :?
dar drept e k nici nu vad teatru - nici cu 'vana', nici fara... :lol:

kestia cu oamenii din studio nu e teatru, e televiziune! asha, gen otv

[tikkun]

Cand aminteam de "vana teatrala" nu ma grabisem sa anexez atat de televizicul show otevescian...nici gand....ala are locul lui in absurdistanul romanesc....

Nu ..la altceva faceam referire...trama filmului se construieste cumva dincolo de imagine, miza pusa pe cadre si unghiuri mi s-a parut destul de minora, in schimb substantza foarte speciala a comicului mi s-a parut profund teatrala, asumand cumva conventia unei scene si mizand pe katharsis-ul specific. Umorul, limbajul, gestica nu mi s-au parut a avea ceva "filmic"/"cinematografic".....

Valoarea teatrala a filmului, a mon avis, nu-i reduce cu nimic tensiunea si rigoarea. Dimpotriva.

Eu am admirat enorm neincrancenarea si delicatetzea, un loc atat de vulnerabil doar inlauntrul caruia potzi plasa riguros nuantze.
Locul asta...a fost atat de rar frecventat in cinematografia autohtona, incat nu te poti opri sa nu exagerezi laudandu-l cand apare.

[klein]

ne spune si noua cineva cum e cu cele doua finaluri? care dintre ele e difuzat la cinema si cum e cel de-al doilea?

[Pitbull]

Mie încä nu mi-e clar cum e cu cele douä finaluri (A.L.S.-ule, elucidez nous, bitte), da' am dedus din ce s-a spus mai sus c-ar fi cu sau färä secventa aprinderii felinarelor în oras; dacä despre asta e vorba, sunt PRO felinare - vezi mai jos!

* * *

Perfectiunea derizoriului - "A fost sau n-a fost"

Inteligent.
Inspirat.
De bun gust.
Acestea sunt, poate, principalele trei atribute ale filmului lui Corneliu Porumboiu - încä o productie care, venind în succesiunea strânsä "Furia", "Moartea domnului Läzärescu", "Legäturi bolnävicioase" (plus umplutura cam ezitantä "Cum mi-am petrecut sfârsitul lumii"), ne îndreptäteste sä räsufläm usurati: în sfârsit, începe sä existe film românesc!
"A fost sau n-a fost" surprinde în primul rând prin curajul regisorului de a-si impune o personalitate proprie extrem de puternicä si sigurä pe sine, lipsindu-se aproape ostentativ de orice cârje si artificii. Cäci filmul îsi ia, ca punct de pornire, o nulitate aproape absolutä a tuturor mizelor. Este un film despre nimic, realizat cu mijloace de nimic. Un film despre substratul omenirii de rutinä, despre lipsa oricäror valori si repere posibile (pozitive sau negative), despre deplina futilitate a existentei, proprie unor efective demografice de proportii de-a dreptul endemice. Aceeasi lume din "E pericoloso sporgersi" al lui Nae Caranfil, dar färä micile sclipiciuri pitoresti de-acolo. Lumea din filmele Scolii Cehoslovace a anilor saizeci, färä duiosia si cäldura lui Forman si ale lui Menzel... Lumea din jurul domnului Läzärescu al lui Cristi Puiu, lipsitä aici pânä si de tragicul acelei morti anuntate. Lumea oamenilor existenti si existati pe bandä rulantä.
Un fost inginer textilist care, cum necum, s-a-nvârtit sä-si facä post privat de televiziune în oräsel. De ce? Ca s-aparä la costum, cu trei citate din Heraclit, pe post de talk show host, lider de opinie într-o comunitate färä opinii si dätätor de animate pentru puradei. Are o nevastä gospodinä (Luminita Gheorghiu) care-i vorbeste cu "Tata", si o amantä hot-provincialä cäreia i se cam rupe de el. Si un Mercedes däräpänat. Îl cheamä Virgil Jderescu si e jucat cu aplomb plictisit de Teo Corban, un actor de mare talent pe care, din 1985 când a terminat facultatea în serie cu Dan Puric si Maia Morgenstern, l-a uitat lumea, c-asa are ea obiceiul.
Si un bätrân väduv, specialist în jucat Mosi Gerilä (acum Cräciuni) pentru copiii diversilor din oräsel. Un bätrân prostänac si cumsecade, cu aere de sfätosenie care nu fac nici douä parale. Spectaculos cât sä nu plictiseascä. Plin de sine cât sä nu se piardä-n peisaj. Numit Piscoci Emanoil (nu Emil!) si interpretat pe o paletä de ample disponibilitäti, cu umor zglobiu si luciri tâmpe, de Mircea Andreescu.
Si un prof de istorie la liceu, cu veleitäti intelectuale desträmate de mult, o cumsecädenie funciarä esuatä în trecut corijentii cu teze formale din Revolutia Francezä, si orice sperante îngropate în alcoolism cronic. Personajul nu apare niciodatä beat, dar sarabanda suveicilor prin care tot salariul i se duce pe datorii pentru bäuturä, cu dialogurile de rigoare, schiteazä cutremurätor portretul naufragiului total în provincialism si alcool. Singurul reper de care se mai poate agäta bietul Tiberiu Mänescu e iluzoria lui participare la "revolutie" - iar Ion Sapdaru mânuieste cu discretie resorturile personajului, oferindu-i efemera clipä de glorie spulberatä în derizoriu.
Cäci Derizoriul, cu D mare, este cuvântul de ordine al esteticii lui Porumboiu în acest film. Cele trei nulitäti de mai sus se reunesc complet aiuristic, doar pentru cä se cunosc, doar pentru cä e de umplut o orä de emisie TV seara, doar pentru cä, încä o datä, se împlinesc niste ani de la revolutie. Un talk show degeaba, la o televiziune de pomanä, într-o localitate de nimic. Însiruiri schioape de vorbe goale, nici mäcar încercând sä simuleze logica. Lipsä totalä a motivatiilor, existente fixate în ticuri: nea Piscoci, în stânga, nu poate färä sä facä bärcute de hârtie - si, din când în când, mâna asistentului inträ în cadru si i le smulge; Mänescu, în dreapta, tot cu hârtiile - le rupe încontinuu în bucätele, iar Jderescu încearcä mereu, zadarnic, sä-l opreascä; trei automate învârtindu-se într-un carusel ruginit al existentei.
Ca si cum aceastä frescä a subumanitätii n-ar fi fost de ajuns, Porumboiu, cu un curaj nebun, supraliciteazä: secventa principalä a filmului, emisiunea TV mai lungä decât jumätate din proiectie, e construitä în timp real si decupatä în ax: nimic altceva decât cadre frontale cu cei trei papugii în studio, partial suprapuse peste montajul de emisie, împrumutând destul si din bâlbele camerei din platou, pentru a ne oferi strict talk-show-ul de la mama lui, cu oarece sugestii de culise. Atât si nimic mai mult - si... se urmäreste cu sufletul la gurä! Cineastul reuseste sä construiascä un adevärat "suspense al umorului" - permanent asteptäm urmätoarea perlä, urmätoarea gafä, urmätorul cliseu taxat prompt si necrutätor, si cu nici o ocazie nu suntem dezamägiti. Cel putin prin aceastä secventä (dar, în fond, prin întregul film), Corneliu Porumboiu dovedeste atât o capacitate unicä de observator fin al materialului uman din realitate, cât si o mäiestrie cu totul personalä de a povesti, exprima si accentua cinematografic.
Deloc întâmplätor, parsivul cineast pune la baza acestei constructii o temelie la fel de neortodoxä - prima parte a filmului urmäreste cele trei personaje în paralel, din zori si pânä la intrarea în emisie. Aproape toate aceste episoade, aproximativ egale ca duratä, continut si pondere, sunt filmate în plan-secvente fixe (prevestind deliberat imobilitatea din partea secundä), care surprind bucäti de viatä reconstituite în stilul smuls si oprite exact la limita plictiselii. O bunä parte din film, te întrebi: de ce? Iar dacä ai avut întelepciunea de a descifra semnalele subtile ale regisorului si a nu iesi din salä, în partea a doua îti primesti räsplata. Ba mai mult, simti nevoia sä revezi curând tot filmul, abia acum stiind ce joc de puzzle se întregeste din acele secvente aparent disparate, de o mortificare herzogianä, ale introducerii.
În jurul celor trei protagonisti evolueazä un numär de personaje la fel de conventionale si false - stereotipuri ale colegilor, ale vecinilor, ale pustilor din cartier, al chinezului cu magazin, etc. Figuratie nu existä virtualmente deloc. Sträzile sunt pustii si oricum nu prea apar în film. Universul sumbru al localitätii e compus doar din câteva linii - care duc spre nicäieri.
De asemenea, în partea a doua, galeria oräsenilor se completeazä cu vocile apelantilor în emisie - o continuare a seriei de poncife umane: cata de la bloc, securistul ajuns businessman local, täntäläul bätrân care începe cu "vä felicit pentru ideea acestei emisiuni" si încheie cu "tot pe vremea lui Ceausescu era mai bine, 'r-ati ai dreacu' sä fiti", si încä vreo doi, trei. Simetria dintre cele douä jumätäti ale filmului functioneazä ireprosabil, pe toate planurile.
Devine evident, destul de curând, cä în film numai despre Revolutia din Decembrie nu este vorba (la fel cum, în fond, nici în respectivul talk-show nu e vorba despre ea). Emisiunea TV a lui Jderescu, umpluturä de searä, nu e decât o bârfä împrästiatä despre ce-au fäcut cei doi în 22 Decembrie, despre improbabilele bastoane trase pe spinare de niste securisti si despre trei gladiole furate dintr-o serä. Pornind de-aici, se însäileazä un joc de-a reconstituirea detectiviceascä, un duel de acuzatii si contestäri inutile în cel mai pur stil românesc, si un crochiu de "analizä politico-istoricä" obsedatä sä atârne de ora 12:08 revolutia care a fost sau n-a fost... Asemenea, filmul gliseazä si el la fel de lin peste pretextul revolutiei, pentru a vorbi färä patimä si încrâncenare despre nimicnicia omeneascä. Nu acuzä, nu condamnä, nu face decât sä arate, sä pätrundä, sä ironizeze cu un mic zâmbet trist în coltul gurii. Parcä ar spune tot timpul, Porumboiu, ridicând dintr-un umär: ce poti sä le faci...? Ästia-s oamenii...
Un semn de întrebare, cu privire la momentul care ar fi dorit sä spargä putin inertia, poate sä ne punä cât de cât pe gânduri: telefonul final al mamei soldatului mort la Otopeni, care tempereazä controversele din studio anuntând cä afarä "ninge frumos - numai acum, mâine va fi iar noroi"... Secventa e împlinitä doar partial: în lipsa unei inflamäri autentice a pasiunilor în studio, interventia e insuficient potentatä, apoi distorsionarea sonorä voitä a vocii o depersonalizeazä, reactiile personajelor rämân incerte, si nu putem decât sä ne întrebäm cât de voit a fost, din partea lui Porumboiu, didacticismul ostentativ al unei asemenea încheieri. Înclin sä cred, reamintindu-mi tot filmul, cä regisorul nu ia în serios nici acest ultim cliseu de atitudine "poetizantä" si "umanizantä", încercând sä-si închidä cercul tot cu o ironie - din päcate, insuficient de percutantä.
Noroc cu finalul propriu-zis, care restabileste întregul echilibru. Într-una din filosofärile sale näroade, nea Piscoci explicase revolutia printr-o comparatie cu aprinderea luminilor seara pe sträzi. La sfârsitul filmului, färä nici o legäturä decât cea temporalä cu restul actiunii, felinarele orasului se aprind unul câte unul pe sträzile complet pustii, sub ninsoarea inutilä si incapabilä sä înfrumuseteze omniprezentele degradeuri cenusii. Lumini chioare, palide, într-un peisaj cäruia nu-i folosesc la nimic.
Si filmul se terminä, si te lasä cu dorinta cam tulbure de a-l pune în cutie si a-l lua acasä, pentru a te mai uita din când în când la el, mai cu seamä când simti nevoia sä te întrebi si tu, despre tine însuti: "Am fost sau n-am fost?"

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
13 octombrie, 2006, h. 04:15-05:09
Bucuresti, România

[Bogie]

Porumboiu, cu un curaj nebun, supraliciteazä: secventa principalä a filmului, emisiunea TV mai lungä decât jumätate din proiectie, e construitä în timp real

daca ar fi ocupat vreo 75% din durata filmului, cred ca era si mai bine.

Aproape toate aceste episoade, aproximativ egale ca duratä, continut si pondere, sunt filmate în plan-secvente fixe (prevestind deliberat imobilitatea din partea secundä), care surprind bucäti de viatä reconstituite în stilul smuls si oprite exact la limita plictiselii

sau, in cazul meu, au depasit limita asta.

[Pitbull]

daca ar fi ocupat vreo 75% din durata filmului, cred ca era si mai bine.

Poate... dar nu sunt sigur, pentru cä filmul e foarte meticulos structurat. Cred cä atunci echilibrul lui s-ar fi dispus altfel si, chiar dacä devenea mai agreabil de privit si mai "captivant", totusi impactul de fond släbea.

sau, in cazul meu, au depasit limita asta.

Eu am fost aproape pe limitä. De vreo trei ori am oscilat: "Ce puii mei vrea cu ele, dom'le...?!?" E, pân-la urmä, m-am dumirit ce puii mei voia cu ele.

[drudu]

din cate stiu eu, finalul initial urmarea povestea personajelor dupa ce se termina emisiunea, nu prezenta "perspectiva" operatorului...

[Pitbull]

Ei, dacä-i pe-asta, rämân la ideea cu felinarele. Ce poveste sä mai urmäresti? Povestea s-a terminat o datä cu emisiunea.

[Bubu]

Nu cred ca exista 'poveste' in filmul romanesc, ci doar o tema care este plimbata de la deschiderea cortinei - in cazul cinematografelor dotate cu asa ceva - si pana la caderea ei. Pentru filmul romanesc subiectul este mai mult un pretext. Nu exista 'lovitura de teatru' ori cine stie ce coridoare care sa te tina cu sufletul la gura pe toata durata proiectiei. Poate si pentru ca subiectele sunt gasite in principal de... regizor, nu de un scenarist, asa cum ar fi normal.

[Pitbull]

Iar bati câmpii cu deplinä gratie.
Taci dracu' din gurä, nu te mai bäga-n topicuri serioase.

[Bubu]

Mi se pare un topic usor ironic... :w00t:

Am uitat sa facem pariurile alea cu cel de al doilea ban. Hmmm... ia sa vedem: atac la persoana... cool! Un lucru am inteles din zilele in care am fost banat: ca administratorul vorbeste al naibii de serios! Si ca e doar o chestiune de timp...

Tic-tac, tic-tac...

[Alex Leo Serban]

Ei, dacä-i pe-asta, rämân la ideea cu felinarele. Ce poveste sä mai urmäresti? Povestea s-a terminat o datä cu emisiunea.

well, suntem citiva care we beg to differ... d unde pina unde devine operatoru un raisonneur al povestii?? plus k e un pic 'hai sa bagam deshtele-n oki'.
desi n-am vazut varianta initiala, tind sa cred k era d preferat

si nu, 'povestea' nu 's-a terminat o data cu emisiunea'!... cel putin, nu povestea filmului - ci doar a revolutiei si/sau emisiunii!

[gionloc]

@ Pitbull

ceea ce spui despre structura filmului am resimtit si eu, nu in acesti termeni tehnici, insa intr-o analogie cu felul secvential in care Haneke a alcatuit Al 7-lea Continent, pentru prima partea a filmului. acolo insa era vorba de reconstrucrea mediului repetitivo-artificialo-capitalist, aici e vorba de a vedea banalitatea vietii a trei familii provinciale (2 familii+Piscoci, mai exact) !

insa o banalitate pe care eu nu o vad ca fiind derizorie, precara... mie mi-a fost de-a dreptul fermecatoare tocmai prin faptul ca nu depaseste cu nimic cotidinaul, normalul unor vieti comune! si chair asta e o idee!!
asta adica: nici macar aparitia la tv - un element inedit, totusi, in viata lor - nu le schimba cursul existentei (tot asa de bine poate fi pus si nonexistentei)... in asta idee finalul cu intoarcerea fiecaruia la nimicul de zi cu zi mi se pare poate mai potrivit!

pana la urma si despre asta cred ca e vorba, despre o ruptura, despre o iesire dintr-un firesc (mai ales pentru Piscoci) aproape prestabilit, un fel de menire implacabila - o data iesirea la nivel macro a fost revolutia... apoi e emisiunea tv la nivel micro, la nivelul fiecarui participant.

ca amandoua (istoriile) devin acte ratate e si o poveste ce tine de o istorie a fiecaruia, fiindca stii cum e:
pentru unii a fost o traversare a vieþii în prea tarziu recunoscuta bucurie de a fi alãturi de cineva, în dorinþa de a merge la mare, în peripeþiile din spatele unei flori, în istoriile unor beþii, în regretul sau eºec. pentru alþii n-a fost munca în industria textilã, serviciul în Securitate, compromisul fãcut în relaþia cu sinele.

evident, in tot peisajul asta al banalitatii fermecatoare is cuprinse si statuetele lui Platon si Aristotel... si.. nu citatele din Heraclit, mai repede cititele din Heraclit, ca fara foaie o cam da in laturi domnul moderator Jderescu...

altfel, ok, citind filmul in sensul unei critici a felului in care subiectele is dezbatute in "adevaratele" televiziuni, aici e derizoriu din plin, precaritate... in partea venind din real in film.

si, dincolo de aceste treburi, ceea ce m-a impresionat mult e ultimul monolog din emisiune, cel al lui Piscoci, in care batranul rememoreaza un 22 decembrie 1989 personal. e atat de convingator, are o forta imensa, e sfasietor aproape, e... atat de bun... pentru mine Andreescu e cel putin la fel de persuasiv in momentul asta precum Richard Farnsworth (Alvin Straight) in The Straight Story - in monologul referitor la omorarea accidentala a unui camarad pe frontul polonez in al doilea Razboi Mondial. partitura lui Piscoci din final are, de asemenea, savoarea si puterea mologului rostit de Travis (Harry Dean Stanton) in cabina peep-motelului din Paris, Texas.

si asta cred ca inseamna ca aci avem un mare moment de cinema!

[Pitbull]

insa o banalitate pe care eu nu o vad ca fiind derizorie, precara... mie mi-a fost de-a dreptul fermecatoare tocmai prin faptul ca nu depaseste cu nimic cotidinaul, normalul unor vieti comune! si chair asta e o idee!!
asta adica: nici macar aparitia la tv - un element inedit, totusi, in viata lor - nu le schimba cursul existentei (tot asa de bine poate fi pus si nonexistentei)... in asta idee finalul cu intoarcerea fiecaruia la nimicul de zi cu zi mi se pare poate mai potrivit!

pana la urma si despre asta cred ca e vorba, despre o ruptura, despre o iesire dintr-un firesc (mai ales pentru Piscoci) aproape prestabilit, un fel de menire implacabila - o data iesirea la nivel macro a fost revolutia... apoi e emisiunea tv la nivel micro, la nivelul fiecarui participant.

Aici cred cä ai sintetizat esentialul despre film. Dar fac o prezicare: acea banalitate fermecätoare o întâlnim la Menzel ("Amintiri"), sau la Kachyna ("Surorile medicale", "Cräciun cu Elisabeta"), însä aici n-am gäsit-o. Mä oripilau bucätäriile alea, si blocurile alea... nu mä îmbiau cald ca bucätäria în care Magda Wasaryova cocea pläcinte, la Menzel...

d unde pina unde devine operatoru un raisonneur al povestii?? plus k e un pic 'hai sa bagam deshtele-n oki'.
desi n-am vazut varianta initiala, tind sa cred k era d preferat

Cred cä putem discuta pân' poimarti, si tot n-o mântuim. Eu, unul, as zice cä acel "operator raisonneur" nu e decât tot o ironie, tot o fâsâialä - a din urmä. Intr-adevär, este putin ostentativ - dar si mai didactic e momentul cu Coca Bloos (apropo, sunt din ce în ce mai sigur cä Porumboiu l-a vrut la caterincä). Cred cä diferentele de valoare dintre variantele de final sunt neesentiale. Toate-s bune; doar gusturile noastre diferä.

Tic-tac

Tic-TACI.

[Pitbull]

http://www.movie2movie.nl/index.php?item=190&film=37780

Recenzia olandezä; chiar dacä nu întelegeti limba, mäcar sä vedeti cum aratä. Concluzia este: "dacä nu rata prima parte, era o capodoperä; asa, e doar o satirä foarte catchy".
Deci, n-au prins nici ei pontu'.

[LucaM]

no' nu-i bai... tat ii bine ca l-am prins io, amarasteanu' .

e mult pana-n Olanda, si pana se aprind toate felinarele...mai va !

[herbert]

vazut. imi pare rau, dar nu mi-a placut...
mai astept regizorul roman tanar care sa ma convinga...

[Pitbull]

Si mie-mi pare räu - da' nu fac caz din asta.
La fel ca "M.D.L.", filmul e "ciudat" - poate pläcea doar unor anumite tipuri de receptori.
Dar la fel de ciudat e cä ambele par sä placä mult mai mult în vest, decât la noi. Mä rog, presä bunä au si-aici - dar "acasä" mai pot exista si alte dedesubturi... Pe când dacä Franta si Olanda se extaziazä de ele, cam tinzi sä le acorzi credit...

[herbert]

Si mie-mi pare räu - da' nu fac caz din asta.
La fel ca "M.D.L.", filmul e "ciudat" - poate pläcea doar unor anumite tipuri de receptori.
Dar la fel de ciudat e cä ambele par sä placä mult mai mult în vest, decât la noi. Mä rog, presä bunä au si-aici - dar "acasä" mai pot exista si alte dedesubturi... Pe când dacä Franta si Olanda se extaziazä de ele, cam tinzi sä le acorzi credit...

ma bucur ca filmele romanesti i-a emotionat pe cinefilii occidentali...
mie insa imi place sa lucrez cu categorii tari. nici "MDL", nici "A fost sau n-a fost" s.cl.... nu vor ramane, din pacate, in memoria selectiva a cinematografului... pt ca n-au tracut inca de linia de demarcatie, dincolo de care ai sanse sa te califici pt asa ceva...

[Pitbull]

nici "MDL", nici "A fost sau n-a fost" s.cl.... nu vor ramane, din pacate, in memoria selectiva a cinematografului...

Pe pariu? - ar zice unii... 8)
Eu prefer doar atât:
Stiu eu ce sä zic...?