"Legaturi bolnavicioase"

[Pitbull]

Gata - väzut, pläcut, cronica fäcut.
Ba chiar, ca sä vä econosmisiti voi timpul (cä dac-oti citi cinci minute-n plus, tusiti!), mi l-am sacrificat eu de-am ajustat si la o variantä scurtä a cronicii. Dacä unele afirmatii din ea vi se par nesustinute, gäsiti argumentele în formula completä.
Fatä de cele discutate mai sus, în general sunt de acord cu majoritatea observatiilor - numai cä nu l-as considera un film care "urcä spre mediocritate", ci...

... un film schweitzer
(Cronica pe scurt)

Când eram mic, schweitzer-ul (sau - na! - svaiteru') era brânza mea favoritä. Chestia e cä-n svaiter, gäurile sunt la locul lor. Nu prea au ce cäuta-ntr-un film - ca, bunäoarä, "Legäturi bolnävicioase": un film bun, dar plin de gäuri cât pumnul!
De ce e bun?
În primul rând, pentru cä nu plictiseste. Se urmäreste cu pläcere si interes. În al doilea rând, pentru cä... Ei, aici, lucrurile devin mai complexe si cu multe aspecte.
Pentru început - de ce "Legäturi bolnävicioase" - cu atât mai mult cu cât filmul nu-si propune sä fie nici preacuvios, nici moralizator, nici mäcar condescendent? În substanta lui intrinsecä, nu existä notiunea de "bolnav" - ceea ce ne duce la o primä gaurä a svaiterului: titlul, în mod paradoxal, sunä bine da' scârtâie!
Särim astfel în cea de-a doua gaurä - partial plinä, din fericire. Tudor Giurgiu si-a propus sä înfätiseze o poveste despre lesbianism färä nici un fel de partis-pris-uri - ba chiar... färä lesbianism! Relatia celor douä protagoniste nu e urmäritä, în esentä, ca o legäturä ilicitä, ci pur si simplu ca o poveste de dragoste. Comentariile privind caracterul ei homosexual si raporturile acestuia cu lumea din jur sunt reduse la minimum si rämân prea putin relevante fatä de latura umanä.
Dincolo de aceste considerente, ne iese în cale o nouä dualitate împlinire/neîmplinire: personajele. Alex si Kiki au date de pornire extrem de generoase, care nu depäsesc stadiul unor crochiuri intolerabile la cel mai elementar nivel dramaturgic. Desi situatiile în care sunt puse le prilejuiesc reactii puternice - si, adesea, spectaculoase - substanta personajelor rämâne nepermis de firavä.
Aceeasi oscilatie se remarcä si în interpretarea actritelor - douä tinere cu date certe, încä în curs de maturizare profesionalä. Ioana Barbu e expresivä, sensibilä, nuantatä, dar de la un timp registrul ei începe sä-si releve limitele si lipsa de imaginatie. Maria Popistasu, comparativ mai neîndemânaticä si mai pe-aläturi în general, reuseste totusi sä compunä un portret cel putin credibil (si chiar cu accente expresive) al neuroticei în crizä de identitate.
Enters Tudor Chirilä, unde lucrurile încep sä se complice. Totul începe cu ambiguitatea dramaturgicä a personajului, introdus artificial în poveste, pentru a completa polaritatea clasicului "dacä / dar dacä", dar rämânând exterior acesteia. Prezenta lui Sandu complicä universul familial al lui Kiki, färä însä ca nimic sä facä tabloul mai complex. Secventa prânzului în familie, menitä sä întregeascä acest portret de grup, rämâne la nivel de schitä, sau propunere - formalismul steril al pärintilor nu izbuteste nici mäcar sä sugereze resorturile degenerärii copiilor. Iar interventiile lui Sandu nu influenteazä în nici un mod semnificativ evolutia relatiei Alex-Kiki - decât cel mult la nivel superficial, al unor reactii imediate. Termenii ecuatiei "dacä / dar dacä" rämân separati.
Ca atare, Sandu începe prin a fi (si rämâne) un personaj în sine. Lipsitä de un fond autentic, prezenta lui spectaculoasä, combinând pitorescul cu repulsivul, perversitatea cu candoarea, farmecul cu scabrosul, devine, poate, cel mai ratat dintre pariurile filmului. Contradictiile personajului îi oferä actorului, deja consacrat în teatru si muzicä, sansa de a dovedi cä stäpâneste si o bunä parte din mijloacele de expresie proprii ecranului (în special în cele câteva - prea putine - täceri si priviri care-i marcheazä prezenta). Din päcate, finalmente Sandu rateazä din vina regisorului. Desi se simte clar efortul lui Tudor Giurgiu de a colabora cu interpretii, în multe privinte rämâne descoperit.
Ceea ce ne duce la o altä zonä de relief profund denivelat al filmului: socanta alternantä între firescul si artificialitatea majoritätii personajelor. Replicile credibile, scäpärätoare si pline de haz sunt intercalate într-o mult mai întinsä succesiune de artificiozitäti, conventionalisme si "literarisme" expozitive.
Cel mai nepläcut rateu, în acest sens, rämâne aceeasi secventä a prânzului - de o energie potentialä explozivä, care se fâsâie prin stäpânirea insuficientä a paginärii cinematografice.
Noroc cä lucrurile se salveazä în mare mäsurä cu ocazia secventei gemene - confruntarea cu familia Alexandrei. Pe bunä dreptate, s-a observat cä e cea mai reusitä secventä a filmului. Tensiunile explodeazä si, în sfârsit, asistäm la o fulgurantä radiografie a conflictelor multiple care mocneau latent dedesubtul povestirii. Neîmplinirea secventei e doar relativä, prin faptul cä-i lipseste o anumitä rotunjime de constructie, o necesarä dozare a cresterii conflictuale, iar unele elemente de completare (cum ar fi personajul Mihaelei Rädulescu) se finalizeazä doar partial.
Aceeasi mäiestrie incompletä a gramaticii cinematografice se regäseste si în finalurile rezolvate simplist si conventional ale unor secvente (prânzul, sau dialogul dintre Alex si tanti Lucretia în bucätärie), desi nu lipsesc nici articulärile armonioase si solide - încheierea secventei erotice nocturne de la Pietrosita si conjugarea ei cu dimineata imediat urmätoare.
În fond, aceste douä secvente, singurele în care latura sexualä a relatiei dintre protagoniste se expliciteazä cu adevärat, sunt printre cele mai reusite din film. În special secventa de noapte se distinge printr-o rarä frumusete si discretie, atât în jocul actritelor, cât si în cadraj, iluminare si formatul cinematografic general.
De altfel, nu încape nici o îndoialä cä aceasta este una dintre principalele calitäti ale filmului. Tudor Giurgiu stie sä "filmeze frumos" si expresiv. Existä numeroase cadre cu valente plastice manifeste, compozitii minutioase, unghiulatii inventive si surprinzätoare - färä însä a cädea în capcana unui estetism ostentativ - si as presupune cä în aceastä directie se orienteazä principalele sanse ale evolutiei lui Tudor Giurgiu ca regisor. Se prea poate ca filmul românesc sä fie pe punctul de a dobândi un nou "stilist" - în sensul bun al cuvântului.

Mihnea Columbeanu,
19-20 aprilie 2006,
Bucuresti, România

[Pitbull]

"Legäturi bolnävicioase" - un film schweitzer
(Cronica pe lung)

Când eram mic, schweitzer-ul (sau - na! - svaiteru') era brânza mea favoritä. Chestia e cä-n svaiter, gäurile sunt la locul lor. Nu prea au ce cäuta-ntr-un film - ca, bunäoarä, "Legäturi bolnävicioase": un film bun, dar plin de gäuri cât pumnul!
De ce e bun?
În primul rând, pentru cä nu plictiseste. Se urmäreste cu pläcere si interes, atât de-un târnosit chichiricios într-ale filmelor ca subsemnatul, care când vede nasulii pe ecran sau se enerveazä, sau se plictiseste, sau chiar adoarme - uneori - cât si de public: o salä pe trei sferturi plinä la Movie Plaza, care a reactionat bine, viu, adecvat.
În al doilea rând, pentru cä... Ei, aici, lucrurile devin mai complexe si cu multe aspecte.
S-a bätut mult saua (cum era si firesc), pe latura de moravuri (în sens atât sexual, cât si social, al filmului). Chiar dacä e o perspectivä eminamente conjuncturalä, nu poate fi ignoratä, într-o societate (a noasträ) care de-abia se cäzneste sä se lumineze la cap si sä înteleagä cum stä treaba cu sexualitätile alternative.
Glosând rapid peste chestiune, e suficient sä reamintim cä homosexualitatea nu e nici patologicä, nici imoralä sau amoralä, iar incestul, desi reprezintä o disfunctie psihicä (inhibarea stärii firesti de repulsie fatä de o reproducere degenerativä), totusi nu poate fi definit nici el, în sens clinic, ca "patologic" - iar sub aspect social, este imoral, dar nu si amoral.
Prin urmare, de ce "Legäturi bolnävicioase" - cu atât mai mult cu cât filmul nu-si propune sä fie nici preacuvios, nici moralizator, nici mäcar condescendent? În substanta lui intrinsecä, nu existä notiunea de "bolnav" - si nici în cea extrinsecä, asa cum s-ar fi putut spune dacä era prezentä mäcar reactia lumii din jur fatä de lesbianism si incest. Ceea ce ne duce la o primä gaurä a svaiterului: titlul, în mod paradoxal, sunä bine da' scârtâie!
Särim astfel în cea de-a doua gaurä - partial plinä, din fericire. În mod declarat, Tudor Giurgiu si-a propus sä înfätiseze o poveste despre lesbianism färä nici un fel de partis-pris-uri - ba chiar... färä lesbianism! Relatia celor douä protagoniste nu e urmäritä, în esentä, ca o legäturä ilicitä, ci pur si simplu ca o poveste de dragoste, fäcând aproape total abstractie de identitätile sexuale ale partenerilor. Comentariile privind caracterul ei homosexual si raporturile acestuia cu lumea din jur sunt reduse la minimum si rämân nerelevante fatä de latura umanä.
Sub acest aspect, filmul câstigä pariul: reuseste sä fie relaxat si firesc. Pierde însä pariul la acelasi nivel de conjuncturä mentionat anterior: cel putin în România de azi, atitudinea socialä fatä de homosexualitate e încä departe de a fi relaxatä si fireascä. Prin urmare, atitudinea regisorului ar fi trebuit sä opteze mäcar pentru una dintre urmätoarele variante: sau ignorarea deplinä a reactiilor sociale (concentrându-se strict asupra problematicii celor douä personaje - deci, lipsindu-se si de aluziile sau comentariile care mai apar pe ici pe colo), sau o dezvoltare ceva mai completä a acestora, în ton cu mentalitatea realä (ceea ce ar fi justificat si titlul). Astfel stând lucrurile, din päcate, ia nastere principala frustrare de fond a filmului.
Dincolo de aceste considerente, ne iese în cale o nouä dualitate împlinire/neîmplinire: personajele. Alex si Kiki au date de pornire extrem de generoase, care nu depäsesc stadiul unor crochiuri intolerabile la cel mai elementar nivel dramaturgic. Pe de o parte, fiica intelectualilor de tarä (încä tärani în esenta lor), în confruntare cu metropola, calmä, lucidä, rezonabilä, deviind temporar pe panta unei relatii tulburi, pentru a-si regäsi în final echilibrul interior. Pe de altä parte, fata disfunctionalä, nevropatä, hipersensibilä si sangvinä din zona degenerärilor proprii mediului urban. Partea proastä e cä nimic nu dezvoltä, nici retrospectiv, nici dramaturgic, aceste arhetipuri. Desi situatiile în care sunt puse le prilejuiesc reactii puternice - si, adesea, spectaculoase - substanta personajelor rämâne nepermis de firavä.
Aceeasi oscilatie se remarcä si în interpretarea actritelor - douä tinere cu date certe, încä în curs de maturizare profesiomalä. Adecvate tipologic, suficient de agreabile pentru a fi atasante, ajutate pânä la un punct de îndrumärile regisorului, interpretele reusesc în linii mari sä convingä, în pofida platitudinilor, falseturilor si stângäciilor actoricesti care se mai simt pe ici, pe colo. Ioana Barbu e expresivä, sensibilä, nuantatä, dar de la un timp registrul ei începe sä-si releve limitele si lipsa de imaginatie. Maria Popistasu, mai neîndemânaticä si mai pe-aläturi în general, reuseste totusi sä compunä un portret cel putin credibil (si chiar cu accente expresive) al neuroticei în crizä de identitate.
Enters Tudor Chirilä, unde lucrurile încep sä se complice. De la plusurile la minusurile rolului lui Sandu, drumul e destul de clar. Totul începe cu ambiguitatea dramaturgicä a personajului, introdus artificial în poveste, pentru a completa polaritatea clasicului "dacä / dar dacä" ("Dacä douä colege de facultate au o relatie lesbianä? Dar dacä una dintre ele are si o legäturä incestuoasä cu fratele ei?") Necesar ca wild-card care sä potenteze directia centralä a tramei, Sandu rämâne totusi exterior acesteia. Prezenta lui complicä universul familial al lui Kiki (va sä zicä, doi pärinti limitati si extrem de conventionali, care cum necum au dus la aparitia unui cuplu frate-sorä cu disfunctii psiho-afective acute), färä însä ca nimic sä completeze convingätor tabloul. Secventa mesei în familie, menitä sä întregeascä acest portret de grup, rämâne la nivel de schitä, sau propunere - formalismul steril al pärintilor nu izbuteste nici mäcar sä sugereze resorturile degenerärii copiilor. Iar interventiile lui Sandu nu influenteazä în nici un mod semnificativ evolutia relatiei Alex-Kiki - decât cel mult la nivel superficial, al unor reactii imediate. Posibilitatea tuturor tensiunilor proprii unui asemenea triunghi, sansa acumulärilor dramatice, a divulgärilor succesive si a tuturor celorlalte implicatii, evolutii si gradäri posibile, se pierde la început de drum. Termenii ecuatiei "dacä / dar dacä" rämân separati.
Ca atare, Sandu începe prin a fi (si rämâne) un personaj în sine. Lipsitä de un fond autentic, prezenta lui spectaculoasä, combinând pitorescul cu repulsivul, perversitatea cu candoarea, farmecul cu scabrosul, devine, poate, cel mai ratat dintre pariurile filmului - când tocmai acest personaj avea toate datele de pornire ale uneia dintre cele mai interesante si complexe creatii din caracterologia cinematograficä româneascä a ultimilor ani. Fatalmente, ne vine în minte analogia cu Malvolio - un alt personaj exterior intrigii care devine incident acesteia, compunând un individ-univers paralel dar si concurent, o adeväratä "piesä în piesä". Acelasi Malvolio, în interpretarea aceluiasi Tudor Chirilä, pe scena Teatrului de Comedie, a consacrat definitiv datele de bazä ale actorului de teatru. Pe ecran, Tudor Chirilä încä îsi mai cautä drumul. Categoric, Sandu este un salt impetuos fatä de prezenta amorfä din "Milionari de weekend". Contradictiile personajului îi oferä actorului sansa de a dovedi cä stäpâneste si o bunä parte din mijloacele de expresie proprii ecranului (în special în cele câteva - prea putine - täceri si priviri care-i marcheazä prezenta). Din päcate, e evident cä finalmente Sandu rateazä din vina regisorului - nu numai prin sus-mentionata lui inconsistentä, ci si prin modul de lucru cu actorul. Ca profesionist, cred cä am simtit clar efortul lui Tudor Giurgiu de a colabora cu interpretii, ca si faptul cä în multe privinte rämâne descoperit. S-o punem pe seama lipsei de experientä.
Ceea ce ne duce la o altä zonä de relief profund denivelat al filmului: socanta alternantä între firescul si artificialitatea majoritätii personajelor (chiar si în cazul Cätälinei Murgea, excelenta actritä craioveanä pe care, de la "Concurs"-ul lui Pita încoace, am väzut-o mult prea rar prin filmul românesc). Vom face abstractie de comentariul din off al naratoarei (care e sutä la sutä redundant, plicticos si neîndemânatic pânä la iritant), dar nu putem sä nu remarcäm cä replicile credibile, scäpärätoare si pline de haz sunt intercalate într-o mult mai întinsä succesiune de artificiozitäti, conventionalisme si "literarisme" expozitive. Mostenire a sursei literare? Nesigurantä a scenariului si regiei? Mânä-n mânä, probabil.
Aceleasi tatonäri marcate de incertitudini se semnaleazä si în lucrul fizic cu actorii - mizanscenä, mobilitate, relatii active între personaje. Cel mai nepläcut rateu, în acest sens, rämâne aceeasi secventä a prânzului - de o energie potentialä explozivä, care se fâsâie prin stäpânirea insuficientä a paginärii cinematografice, dând de presupus cä si Tudor Giurgiu sävârseste greseala de a läsa acasä mostenirea teatralä de fond a oricärui regisor (chiar si netrecut prin teatru), construind secventele fragmentat, cadru cu cadru, si lipsindu-le astfel de coeziune si crestere dramaticä.
Noroc cä lucrurile se salveazä în mare mäsurä cu ocazia secventei gemene - confruntarea cu familia Alexandrei. Pe bunä dreptate, s-a observat cä e cea mai reusitä secventä a filmului (si, cum s-a mai spus, e päcat cä se consumä atâta balast doar pentru a ajunge pe acest vârf). În curtea casei de la Pietrosita tensiunile explodeazä, si în sfârsit asistäm la o fulgurantä radiografie a conflictelor multiple care mocneau latent dedesubtul povestirii. Neîmplinirea secventei de la tarä e doar relativä, prin faptul cä-i lipseste o anumitä rotunjime de constructie, o necesarä dozare a cresterii conflictuale, care ar fi prilejuit nuante si accente de foarte bunä calitate, iar unele elemente de completare (cum ar fi nota discordantä pusä de personajul Mihaelei Rädulescu) se finalizeazä doar partial, în pofida bunelor lor intentii.
Aceeasi mäiestrie incompletä a gramaticii cinematografice se regäseste si în finalurile ratate (sau, mai exact spus, rezolvate simplist si conventional) ale unor secvente (prânzul, sau dialogul dintre Alex si tanti Lucretia în bucätärie), desi nu lipsesc nici articulärile armonioase si solide - încheierea secventei erotice nocturne de la Pietrosita si conjugarea ei cu dimineata imediat urmätoare.
În fond, aceste douä secvente, singurele în care latura sexualä a relatiei dintre protagoniste se expliciteazä cu adevärat, sunt printre cele mai reusite din film, devenind astfel unul dintre pariurile câstigate ale acestuia. În special secventa de noapte se distinge printr-o rarä frumusete si discretie, atât în jocul actritelor, cât si în cadraj, iluminare si formatul cinematografic general.
De altfel, nu încape nici o îndoialä cä aceasta este una dintre principalele calitäti ale filmului. Tudor Giurgiu stie sä "filmeze frumos" si expresiv. Existä numeroase cadre cu valente plastice manifeste, compozitii minutioase, unghiulatii inventive si surprinzätoare - färä însä a cädea în capcana unui estetism ostentativ - si as presupune cä în aceastä directie se orienteazä principalele sanse ale evolutiei lui Tudor Giurgiu ca regisor. Se prea poate ca filmul românesc sä fie pe punctul de a dobândi un nou "stilist" - în sensul bun al cuvântului.
Cäci la fel de "stilistic" (nu "stilizat") - si neîmplinit dramaturgic - este si finalul filmului. Povestirea se terminä pentru cä asa vrea muschii ei - legätura cauzalä dintre incidentul de la tarä si decizia lui Alex de a rupe relatia cu Kiki fiind vagä, firavä, slab justificatä. Rämasi împreunä, probabil destinati unei degeneräri tot mai accentuate, Kiki si Sandu, pe balconul apartamentului, privesc spre nicäieri-ul unei nopti întunecate. Un sfârsit care nu spune mare lucru, dar mäcar pune punct - si-l pune destul de frumos.
Am avea motive sä speräm, cred, cä nu spre o noapte la fel de întunecatä priveste si Tudor Giurgiu. Calitätile indiscutabile pe care le-am analizat mai sus dovedesc sansele unei evolutii artistice si profesionale care nu depinde decât de capacitatea realizatorului de a înväta din propriile lui greseli - cum, din päcate, de prea multe ori a avut ocazia - si a ratat-o - filmul românesc în general.

Pitbull (Mihnea Columbeanu,)
19 aprilie 2006,
Bucuresti, România

[BeNnY]

Pentru ca eram sigur ca daca citesc cronica scurta o sa vreau s-o citesc si pe aia lunga, am citit-o direct pe aia lunga.

Dupa ce am citit nu am inteles de ce ai scris la inceput ca e un film bun pentru ca din ce ai scris tu nu reiese asta relativ deloc, iar argumentul cu "nu plictiseste" este superficial pe putin. Nu trebuie sa insir eu aici o lista de filme care nu plictisesc dar sunt cat se poate de cretine (nu c-ar fi cazul si aici). Iar problema cu curtea si sfarsitul e cat se poate de clara, pentru ca nu s-a reusit sa se construiasca nimic pana in punctul ala, nu aveau ce sa deconstruiasca (da, stiu ca nu exista, dar nu vreau sa zic ceva dur ca "a demola"), asa ca filmul, again, practic, nu are sfarsit.

Dar unele momente au fost ratate evident din cauza timiditatii regizorului, nici macar stangacie, timiditate, pe cand unele reusesc tocmai (si doar) pentru ca nu e timiditatea aia.

[Pitbull]

...problema cu curtea si sfarsitul e cat se poate de clara, pentru ca nu s-a reusit sa se construiasca nimic pana in punctul ala, nu aveau ce sa deconstruiasca (da, stiu ca nu exista, dar nu vreau sa zic ceva dur ca "a demola"), asa ca filmul, again, practic, nu are sfarsit.

Dar unele momente au fost ratate evident din cauza timiditatii regizorului, nici macar stangacie, timiditate, pe cand unele reusesc tocmai (si doar) pentru ca nu e timiditatea aia.

De acord.

Dupa ce am citit nu am inteles de ce ai scris la inceput ca e un film bun pentru ca din ce ai scris tu nu reiese asta relativ deloc,

Poate pentru cä, discutând pe puncte calitätile si defectele, intentiile si mäsura în care au fost realizate, am insistat mai mult asupra neîmplinirilor - firesc, sunt mai complexe, cel putin în cazul de fatä.

Deci, dacä a reiesit clar tot ce are filmul räu, sä reiau foarte pe scurt tot ce are bun:
- Nu plictiseste. Se urmäreste cu pläcere.
- E onest cu sine însusi (îsi propune un obiectiv clar, decent, accesibil).
- Isi atinge acel obiectiv în proportie onorabilä, prin majoritatea celorlalte calitäti, si anume:
- Povesteste mai bine decât multe alte filme românesti (în mäsura în care are cam putin de povestit...)
- Construieste credibil un univers uman limitat (case, haine, obiecte, preocupäri, etc.)
- Distributie bunä, interpretare bunä (peste nivelul mediu la noi; färä nimic din ridicolul actoricesc al altor filme - dar si färä creatiile din câteva filme cu mari roluri si actori, ce-i drept; cu sclipiri).
- Imagine bunä (si din conceptia regisorului, si din realizarea operatorului), esteticä, expresivä, cu stil.
- Stil de ansamblu definit limpede, urmärit consecvent tot timpul, cu valente expresive.

...Si uite-asa, am fäcut si jumätate din cronica super-scurtä (cealaltä jumätate ar enumera similar defectele, dar nu le mai reiau, reies clar din cronicile de sus - cum ai si remarcat).

[celine]

am scris si eu o chestie si ma gandeam sa o postez sa aflu parerea voastra deci:

Bolnavicios= la figurat- care este atras irezistibil spre viciu, spre lucruri anormale sau exagerate

Filmul de debut al lui Tudor Giurgiu, “Legaturi bolnavicioase”, se vrea a fi un film despre o iubire tabu in Romania sec. XXI. Alex (Ioana Barbu) si Kiki (Maria Popistasu) sunt doua tinere studente la Litere care, dincolo de o relatie fireasca de prietenie (platonica), nutresc una fata de cealalta sentimente care de care mai pasionale, de care nici nu se rusineaza, dar nici prea mandre nu sunt. De cealalta parte a baricadei este Sandu (Tudor Chirila), fratele lui Kiki, care nici el nu are sentimente tocmai “crestine” pentru sora sa. De aici pleaca intreaga poveste: Kiki vrea cu Alex (si da, Alex e nume de fata), dar Sandu isi arata coltii, Alex vrea cu Kiki, dar intregul “univers” e impotriva ei, de la fratele cel gelos al “iubitei” si pana la parintii cei simpli, dar intelepti ai protagonistei, iar Sandu..ei bine, si Sandu ar vrea-o pe Kiki, dar nu vom afla niciodata ce a obtinut sau a ratat, din cauza lipsei de nuante si intelesuri care, din pacate, dau nastere la alte lipsuri. Noroc ca regizorul a avut grija sa “presara” si nume precum Mircea Diaconu, Catalina Murgea, Tora Vasilescu care, desi in roluri secundare, reusesc sa imprime filmului, mai mult prin prestatie decat prin simpla interpretare a rolurilor, un iz de naturalete imbinata cu profesionalism, specifica numai marilor actori.
Filmul este realizat dupa cartea Ceciliei Stefanescu, care este si co-scenarista, alaturi de Razvan Radulescu. S-ar zice ca, avand in vedere faptul ca este o poveste romantica, intre tineri, pentru tineri, relatiile dintre personaje ar trebui sa fie foarte vii, dinamice, iar filmul sa poata reda vizual tot ce nu a reusit cartea facand apel la imaginatie. Ei bine, nu! Daca obiectul scris incita, provoaca, te face sa simti si sa te implici, corespondentul sau vizual iti induce o stare pasiva de detasare, lipsita de orice profunzime si interpretare: ce vezi, aia e! Nu e nimic in spatele unei vorbe, unei priviri, unei discutii. E poate, mult mai simplu: nu exista riscul de a te incurca, de a nu intelege ceva, de a pierde firul povestii, de a personaliza. E o poveste in linie dreapta, ce pleaca din punctul A pentru a ajunge la momentul “t” in punctul B. Fara devieri, fara oprelisti. Finalul este lin, candid, ca o noapte de vara intr-un sat in care nu se intampla niciodata nimic. Pleci din sala de cinema impacat, cu sentimentul ca ai asistat (martor pasiv) la o poveste fireasca, banala, poate prea banala. Caci “Legaturi bolnavicioase” nu este o poveste despre lesbiene, sau despre incest, subiect care poate ar intriga si ar starni curiozitatea. Daca v-ati gandit cumva la asa ceva, mai bine stati acasa sau alegeti un alt film Pentru a fi asa ceva, ar fi trebuit sa recurga la unelte psihologice mult mai avansate prin profunzime. Deci, nu: nu veti intelege nici de ce Kiki nu poate avea pana la urma o relatie totala cu Alex, dupa principiul “dragostea trece peste orice bariere”, nici daca in esenta exista ceva intre cei doi frati si cum se concretizeaza acel “ceva”, nici daca cele doua fete se iubesc sau doar se joaca, incercand sa isi gaseasca identitatea. Nu veti primi raspunsuri la niciuna din aceste intrebari. Ceea ce veti descoperi va fi doar o poveste deloc convingatoare de (cum ar fi daca ar fi) iubire, lineara si superficiala, intre doi oameni (nici nu mai conteaza de care sex), din care unul e exclusiv cuminte, ascultator, docil, iar celalalt exclusiv rebel, razvratit, egoist, neconventional.
Si totusi, ce ramane? Ramane Tudor Chirila, care face un rol foarte frumos, lasandu-te cu un zambet in coltul gurii, ramane Mircea Diaconu in rolul tatalui simplu si binevoitor de la tara, ramane imaginea realizata de Alex Sterian, un tanar si foarte talentat operator, ramane melodia “Zmeul” de la Vama Veche (care are un videoclip ce prezinta succint filmul mai interesant si mai real decat este el in realitate), ramane selectia filmului in cadrul Festivalului de Film de la Berlin, raman tineretea si entuziasmul actorilor si a tuturor celor care au participat la acest construct..Deci nu raman chiar atat de putine lucruri..Si poate ca experienta il va invata pe Tudor Giurgiu ca un film este mai mult decat o idee in mintea (geniala sau nu) a unui regizor.

[Alex Leo Serban]

stimata celine, poate ne explicati si noua ce vrea sa spuna 'mai mult prin prestatie decit prin interpretare'...?
ma gindesc k poate vroiati sa spuneti 'prestanta'. (?)

[Leonard]

what's wrong?

prestaþie = 2. muncã depusã gratuit pentru efectuarea unor operaþii de folos obºtesc; tot ceea ce un actor, un sportiv oferã publicului.

prestanþã = þinutã, atitudine demnã, impunãtoare

[Alex Leo Serban]

da, deci: ele nu sint sinonime! 'prestatia' unui actor este kiar interpretarea sa... nu poti spune: 'mai mult prin (interpretare) decit prin interpretare. :?

[celine]

da, prestantza e cuvantul potrivit. Multumesc pentru corectare. Dar in afara de asta, cum e?
la prestantza m-am referit, mi s-a parut ca suna la fel si prestatie, dar e sinonim si ar fi fost o tautologie..daca nu ma insel, acesta e cuvatul potrivit.

[Alex Leo Serban]

in rest - sa auzim numai de bine!

[Leonard]

da, deci: ele nu sint sinonime! 'prestatia' unui actor este kiar interpretarea sa... nu poti spune: 'mai mult prin (interpretare) decit prin interpretare. :?

da, dar primul sens cu munca în folosul obºtesc e diferit. deci se poate interpreta ºi cã actorii au fãcut un favor filmului, l-au onorat cu prezenþa lor (chiar dacã or fi primit ceva ca salariu)

[Alex Leo Serban]

i can't follow this (twisted) line of thought... adik au fost platiti, dar au facut-o pe gratis?! :?

[celine]

eh..se vorbeste uneori de "prestatzia actorului" intr-un film..nu e chiar iesit din comun, totusi.

[Alex Leo Serban]

pai 'prestatia' ASTA e - interpretarea!
parc-am fi in 'alice in tara minunilor'... morfolim vorbe, care-nseamna acelasi lucru, si tot nu ne-ntelegem... si iar o luam de la cap

[celine]

pai de asta sunt bune polemicile..sa invatzam chestii noi din ele, nu? si sa ne indreptam greselile :sick:

[Leonard]

@als: nu. adicã simpla prezenþã a unui actor renumit poate ridica rangul filmului, chiar dacã, efectiv, actorul nu face mare lucru interpretativ

[Alex Leo Serban]

da; aia e 'prestanta'.
case closed (pt mine)

[Bulumulu]

nu stiu de ce ma bagi in aceeasi oala cu domnul Bulumulu, din cate-mi amintesc eu, el a respins si refuzat filmul from the beginning.

eu nu-mi amintesc :huh:

[Alex Leo Serban]

let's freshen up yr memory:

la 'articolul zilei', dupa ce am postat cronik magdei mihailescu din 'gandul', ai scris urmatoarele:

"e kk

Alex Leo Serban a scris:
Un alt scenariu ar fi fost, poate, mai adecvat


un alt film la fel.."

ce-i drept, fratiorul nae a fost mai virulent; dar i-ai tinut - cu spor - isonul, n'est-ce pas monsieur bouloumoulou??

[Pitbull]

Multumesc pentru corectare. Dar in afara de asta, cum e?

Stai cä-ti spun imediat cum e. Mai întâi, avem treabä.
Mult stimati domni, de ce vä învârtiti precum co.iu-n cäldare? Fata a märturisit cu mâna pre cordu-i cä la PRESTANTA se referea, da' i-au scäpat degetutele pe taste aläturea, si-a iesit "prestatie".
Ce relevantä are aici chestia cu "prestatie în folosul obstei", cu gratuit sau plätit? Mai important e cä termenul ästa a ajuns sä fie folosit d-a-mboulea în ultima vreme - cä-i vorba de actori, cä-i vorba de fotbalisti, cä-i vorba de chelia lui C.T.P. la Tucä Show. Nu mai au oamenii "interpretäri", "performante", "prezentäri", "prezente", "manifestäri", "daturi din gurä", etc., etc. - toti au "prestatii", cä sunä elevat, mä-ntelegi!
Bref, Celine vru sä spunä cäci cei monstri sacri au ajutat filmul si prin statutul lor de mari actori, si prin cum au jucat.
Si-n rest, ce mai vru sä spunä Celine? (Cä tot ne-a întrebat "în afarä de asta, cum e?")
Päi, în general e bine, curge frumos, ai receptionat corect filmul. Dacä-ti foloseste la ceva, câteva observatii:
- cam neglijentä si confuzä exprimarea, la început (pe urmä, îsi mai inträ-n matcä);
- majoritatea remarcelor tale sunt valabile, dar nu aduc nimic nou; se observä usor în film, si le-am întâlnit în mai toate cronicile si comentariile pe marginea lui;
- cautä sä-ti formezi un aparat critic mai profesionist, capabil sä deceleze subtilitäti ale facerii filmului si produsului finit, astfel încât contributiile tale sä fie cât mai originale (dar nu "cu orice pret").
Baftä!

* * *

Azi am avut o sedintä cu Tudor Chirilä, apropo de lansarea noului album Vama Veche (comunicate de presä cu duiumu', actualizäri de website, mamä-Doamne! Ne sar capacele, nu alta!), si dupä ce le-am pus pe toate la cale, ne-am mai conversat o târä si despre film. Mi-a confirmat toate opiniile despre cum a iesit rolul lui (vezi mai sus, în cronica mea) - inclusiv presupunerea cä secventele complexe nu s-au repetat îndeajuns, unitar (în special aia de la Pietrosita - firesc, din päcate; filmat în deplasare, crizä de timp... vechile boli ale filmului românesc, cäruia nu-i inträ-n cap, si pace, cä "scuzele nu se filmeazä"). In schimb, secventa de la masä a avut o zi întreagä numai de repetitii. Insuficient, dupä pärerea mea. Tudor mai considerä si cä montajul i-a cam afectat unitatea.