FABULE CINEMATOGRAFICE... si nu numai

[Pitbull]

Trei întâmpläri povestite de prietenul si colegul meu din liceu Mihnea Gafita - printre altele, traducätorul unei excelente editii din "1984" de Orwell.
Pentru cine nu stie, Mihnea si Gabriel Gafita sunt fiii reputatului critic literar Mihai Gafita, decedat în cutremurul din 4 martie 1977, la fatidica petrecere literarä datä de Veronica Porumbacu si Mihail Petroveanu. Amândoi au studiat la rândul lor filologia, iar Gabriel Gafita a debutat cu volumul "Moartea mästilor". Ulterior, a scris unul dintre cele mai bune romane ale literaturii române de la sfârsitul secolului trecut, "Iarna e o altä tarä". (Unul dintre visurile mele rämâne acela de a ecraniza acest roman care contine potentialul de a sta la baza unui film românesc cu adevärat mare!) Mai recent, cariera scriitorului Gabriel Gafita s-a orientat spre diplomatie.
Asadar, prin anii '70...

[Pitbull]

Moment de luciditate

Familia Gafita locuia în blocul de pe coltul sträzilor C. A. Rosetti si Dionisie Lupu, lângä scuarul cu bustul lui C. Dobrogeanu-Gherea. În apropiere se afla alimentara de unde-si fäceau cumpäräturile. Într-o zi, Gabriel s-a dus sä cumpere cartofi si a întrebat-o pe aprozäreasä de ce sunt cartofii atât de zbârciti.
Aprozäreasa a räspuns cu urmätorul... monolog hamletian:
- Ete na, cum sä fie zbârciti, domle, unde vezi matale cä cartofii ästia e zbârciti, nu e nici un zbârciti... (Soc scurt, :shock: moment de gândire; :huh: comentariu reflexiv): - :? Nu SÎNT zbârciti... (Revoltä): - Ete na, :o nu "sînt" zbârciti, da' ce, cä eu n-am fäcut scoalä, de un-sä stiu eu cum e bine, ce mai, domle, nu e zbârciti si gata!

[Pitbull]

Moment de întelepciune

Altä datä, Gabriel se duce sä cumpere lapte, si-l întreabä pe vânzätor:
- Se fierbe laptele ästa?
La care vânzätorul, adânc:
- Singur, nu! :hmm:
Si precizeazä:
- Se POATE fierbe laptele ästa! :sleep:
Dupä care, în sfârsit, comenteazä sententios:
- Asa e limba românä, grea: are gramaticä! :happy:

[Pitbull]

Moment(e) de confruntare

Blocul lor se afla tocmai pe acel colt al sträzii care face ca, între Rosetti si Dionisie Lupu, vizibilitatea sä fie foarte redusä. Aproape în fiecare noapte, la câte o orä târzie, din stradä se auzea urmätorul model de spectacol auditiv:
VRRRRRRRRRRRRR!!!!!!!! - masinä venind în trombä de pe Dionisie Lupu.
BRUMMMMMMMMMMM!!!!!!!! - masinä asemenea de pe C. A. Rosetti.
SCREEEEEECH!!!!!!!!!!! - scrâsnete simultane de frâne.
SFÂR-SFÂR-SFÂR-SFÂR... - geamuri coborâte în mare grabä.
TE BAG ÎN MÄ-TA CU CINE TE-A-NVÄTAT SÄ CONDUCI...!
BA P-A MÄ-TII CU CINE TI-A DAT CARNET...!
SFÂR-SFÂR-SFÂR-SFÂR... - geamuri ridicate în mare grabä.
BRUMMMMMMMMMMM!!!!!!!! - masinä demarând mai departe pe C. A. Rosetti.
VRRRRRRRRRRRRR!!!!!!!! - masinä asemenea pe Dionisie Lupu.

[GhitzaCartitza]

Eram cu un prieten la cumparaturi la un mare magazin hipermarket. Ne facem cumparaturile printre care si un bidon de apa minerala de 5L (ultimul). Dupa ce stam 30 de min la coada, cand scaneaza produsele, tipa de la casa vede ca bidonul avea codul de bare facut franjuri. Zice ca nu poate sa ni-l dea pentru ca nu poate fi scanat. Partea asta am inteles-o, dar acum vine replica geniala a caseritei:
-Pe astea oricum le aruncam!
Prietenul meu intreaba:
-Pai daca o aruncati nu mai bine mi-o dati mie? Eu va dau si banii pe ea.
Totul se termina cu o ridicare de umeri.

[Pitbull]

(...)
Totul se termina cu o ridicare de umeri.

Mda... Nemäsuratele abisuri ale absurdului... Vezi si semnätura mea.

[Floydman]

Moment de luciditate

Familia Gafita locuia în blocul de pe coltul sträzilor C. A. Rosetti si Dionisie Lupu, lângä scuarul cu bustul lui C. Dobrogeanu-Gherea. În apropiere se afla alimentara de unde-si fäceau cumpäräturile. Într-o zi, Gabriel s-a dus sä cumpere cartofi si a întrebat-o pe aprozäreasä de ce sunt cartofii atât de zbârciti.
Aprozäreasa a räspuns cu urmätorul... monolog hamletian:
- Ete na, cum sä fie zbârciti, domle, unde vezi matale cä cartofii ästia e zbârciti, nu e nici un zbârciti... (Soc scurt, :shock: moment de gândire; :huh: comentariu reflexiv): - :? Nu SÎNT zbârciti... (Revoltä): - Ete na, :o nu "sînt" zbârciti, da' ce, cä eu n-am fäcut scoalä, de un-sä stiu eu cum e bine, ce mai, domle, nu e zbârciti si gata!

vine un moment in viata (sau mai multe momente) cand intelectualul traieste mai mult sau mai putin pregnant complexul "cosorului lui moceanu" in care lumii sale interioare pare ca i se neaga sensul sau chiar esenta.

cosorul are o parte ...fe....ROASA!
si o parte...lem....NOASA!

[nume]

cosorul are o parte ...fe....ROASA!
si o parte...lem....NOASA!

Sa repetam : partea .... oasa si partea ... oasa.

Bravo mah, uite d-asta imi place mie sa lucrez cu intelectualii !

[nume]

Povestea scarbei

Povestea scarbei e simpla : in spatele fiecarei scarbe lacome de bani, arivista mai abitir decat Stanica Ratiu (scarba care te arde la cantar, scarba care te arde la carciuma cand iti aduce nota de plata, scarba care iti vinde marfa defecta drept una de clasa 1) sta o poveste f. trista. Scarba asta cheltuie mai mult decat castiga, are patima femeii ieftine (preferabil centurista) care-i vorbeste pe telefonul propriu de 18 milioane pe luna sperand sa plece in Spania la produs; ori are o femeie care-l insala si bea de necaz in fiecare seara, dar nu se poate desparti de ea pt. ca o iubeste. Intotdeauna scarba infecta are o ruda bolnava intr-o faza terminala care totusi asteapta o operatie miraculoasa. Scarba e super infecta ! Scarba baga la aparate mai mult decat fura pe zi. Scarba are vesnice datorii. Scarba e cautata pe la usa de creditori si recuperatori rromi. Scarba ar f***-o si pe ma-sa pentru bani. Scarba e I-N-F-E-C-T-A !
Recunosti personajul ? Romania e o tara de scarbe.

[Pitbull]

Povestea scarbei
(...)
Romania e o tara de scarbe.

Prea mult si prea dur spus - dar în linii mari ai dreptate.
Oricum, ästa e doar un comentariu. N-ar strica si vreo douä întâmpläri ("fabule" sau "portrete") concrete.

[nume]

N-ar strica si vreo douä întâmpläri ("fabule" sau "portrete") concrete.

Sunt prea multe din astea care mi se intampla zi de zi. Mici bijuterii, zeci de s.m. mentale pe care le inregistrezi si decupezi fara sa vrei.

[Pitbull]

Asa e. Ceea ce face ca exercitiul sä devinä si mai interesant: sä selectäm din toate aceste nenumärate pilde cele mai "cinematografice" exemple. Iatä, voi începe eu - cu unul care m-a marcat puternic.

Personajul e destul de cunoscut si foarte respectat. Pe bunä dreptate. Dar putini îi cunosc si cealaltä fatä...
Pentru început, un detaliu relevant: cu un prilej, mergeam la garä încärcat de bagaje, aveam filmare la Brasov. Respectivul (îl vom numi C.) m-a rugat sä-i duc douä cärti unui prieten comun de-acolo. O.K. Ne-am dat întâlnire în Unirii 1, la metrou (locuia aläturi). Asa cum se obisnuieste, a propus sä ne vedem la cordonul de lângä aparate.
L-am rugat sä coboare totusi pe peron, ca sä nu urc scärile cu toate bagajele. A urmat o tocmealä ca la piatä: cä de ce sä bage un leu la metrou (era în Decembrie, '89), dacä nu circulä? Abia dupä ce i-am amintit cä EL era cel care-mi cerea acel serviciu, a acceptat, bombänind.
Ne-am väzut pe peron, mi-a dat cärtile, si am vrut sä mai stäm de vorbä pânä venea metroul spre garä. Care credeti cä a fost replica lui:
"Nu pot, cä am rugat-o pe aia sä mä lase gratis, cä doar cobor si mä-ntâlnesc cu cineva, si vin într-un minut!"
Si sä mai vorbesti de meschinärie...?

* * *

Dupä vreo sase luni, m-a rugat sä-l pregätesc pentru admitere. Când sä vinä vorba de pret...
"Päi îi ceri bani unui prieten...?"
(Urma sä facä parte din grupa mea de elevi, care toti pläteau pretul normal; era 150 de lei sedinta de minimum douä ore, de obicei prelungite pänä la vreo patru...)
Tocmealä, smiorcäialä... In fine, m-am îndurat si am acceptat sä-l primesc pe gratis, spunându-i cä se va achita cu altä ocazie, indiferent când, si nu neapärat financiar... Voi avea si eu nevoie de ajutorul lui cândva, c-asa e viata, i se va ivi si lui sansa sä mä ajute...
A intrat la facultate din prima.

* * *

Au mai urmat si alte situatii similare, si într-un târziu, pornind de la aceeasti caracteristicä "generozitate" a lui, m-a acuzat cä-l nedreptätisem cu ceva. (Nu intru în detalii; încercase iar o manevrä, altii nu s-au läsat trasi în piept, iar el a dat vina pe mine.)
Si a refuzat sä mä mai cunoascä.
In repetate rânduri am încercat sä-l împac (totusi, tineam la el). Degeaba.
Ultima tentativä am fäcut-o anul trecut, printr-un email. A räspuns atât de arogant, încât n-am mai räbdat si i-am scris din nou, amintindu-i toate cele, inclusiv povestea cu intratul la facultate.
Si iatä räspunsul:
"Scuzä-mä, dar de-atunci am uitat complet cä tu m-ai pregätit. Dacä consideri cä-ti datorez ceva, spune-mi cât."

Cum ziceai, Nume? "Scârbä" de om?
In mä-sa cu el!

[Pitbull]

...Dar sä ne regäsim optimismul si zâmbetul!

Asadar, bunul meu prieten Al Jurcan, scriitor din Cluj, cinefil pasionat si competent, animator de teatru cu elevii, om de aleasä culturä si formator de personalitäti, de meserie profesor de francezä si românä la liceul din Huedin... prin anii '80, când aveau normä la trecut clasa, alerga pe dealurile din jur sä adune elevii cu situatia neîncheiatä. Si-ntr-un târziu, îl gäsescte pe Trifon Petru, cosind cu spor pe tarlaua lu' ta-su - c-asa-i viata la tarä!
- Mä Trifoane, mä, hai cä nu ti-ai dat teza la românä!
- Bunä ziua, domnu' profèsor... Da' stit', io am de coasä...
- Hai mä, dai repede teza si vii-napoi!
- Da' n-am învätat... Si tata o zîs cä dacä nu cosäsc tot fânu' pänä desar...
- Lasä, Trifoane, cä te întreb din ce-ai învätat!
- Da' n-am învätat nimic!
- Uf! Bine, las-cä ne descurcäm noi cumva - HAI!
Il ia pe sus, îl duce-n clasä, îi pune-o foaie-n fatä, pix, si-i dä tema: "Analizati romanul «Morometii» de Marin Preda."
Peste douä minute, Trifon Petru predä teza:

"Morometul este un roman si întälegetîmä cä am de cosît."

I-a dat 4, da' i-a-ncheiat situatia!

[Pitbull]

Acelasi Al Jurcan mi-a trimis odatä trei extemporale ale unor elevi de clasa a X-a, cärora le däduse sä analizeze "Luceafärul". La mai am si acum. Iatä cel mai delicios citat:

"Nu are nici un rost ca Luceafärul sä se însoare cu fata de împärat, pentru cä el e nemuritor si ea e muritoare si atunci dupä ce se însoarä ea moare si el rämâne singur."

Logic, nu?

[Pitbull]

Säptämâna trecutä, vine fi-miu din Vamä. In tren se nimereste-n compartiment cu un "Benone" (pentru mine, "Benone" e arhetipul personajului care le stie el pe toate - dupä un vecin care mi-a fericit existenta din 1960 pânä-n 1991; vi-l povestesc eu altä datä pe paradigmaticul "Benone"). La fel ca originarul Benone, si cel din tren avea o nevastä care, la toate elucubratiile lui, replica ritual: "Da, Costele"; "Chiar, Costele?"; "Taci, Costele!"; etc., "...Costele".
Ei, si dupä ce Costel aka Benone, de la Mangalia pânä-n Bärägan, trece-n revistä toate problemele guvernärii, reformei, integrärii europene, ietâcî-ietâcî, ajunge si la ultimele atacuri teroriste de la Londra. Explicä el tot, ce si cum, si-ntr-un final apoteotic, cu privirea pierdutä undeva spre Dor Märunt sau Fundulea, decreteazä:

"Dacä dragoste nu ESTE, nimic nu ESTE."
Eliade. :hmm:

(Punct final atât de perfect, încât într-un film ar fi de-a dreptul neverosimil!)

[nume]

Apropo de ce ai scris in uitatul atelier : Carabät = 0 (scrisesem prima data cuvantul ala cu m).

[Pitbull]

Zäu? Päi si-atunci, eu de la cine-am învätat sä scriu scenarii, de la Bostan? De la Nichitus? Sa mi-o fi venit cu hârzobu', te pomeni!
(Apropo, fabula, ca fabula, da' unde-i morala? )

[Pitbull]

Dar, basca scenariile, stiu de la cine-am învätat atâtea matematici, cât sä-mi asigur cinciu' ca la chiori, în clasa a XI-a. Carabät nu era un personaj cinematografic, dar profu' meu particoler ERA. Asa, deci, si prin urmare...

Deprato Stefänescu

În iarna anilor 1977-1978, eram în clasa a XI-a si mä uitam pe tablä, la orele de mate, tot mai ca vitelul la poarta nouä.
Se apropia bacul, încä nu mä hotärâsem sä dau la regie imediat dupä liceu, asa cä nu mä puteam culca pe urechea dirigäi (o Doamnä si o Prietenä unicä, va apärea si ea în acest topic la un moment dat), care mä întelegea si-mi pretindea sä stiu doar de-un 5 si nimic mai mult. Luasem treapta a II-a în urma meditatiilor cu Romulus (Tutu) Stefänescu, un informatician care mai era si un meditator de mate EXCELENT. Dar Tutu se cäsätorise si plecase în Suedia, asa cä am ajuns la tatäl lui, celebrul meditator de matematicä DEPRATO STEFÄNESCU.
Niciodatä n-am sä-l uit pe acest personaj extraordinar.
Mama lui era Baroana De Prâteau, din Franta, iar numele ei devenise acronimul lui: "Metoda de Dezvoltare a Exactitätii, Perspiacitätii, Räbdärii, Atentiei, Tenacitätii si Observatiei" (D.E.P.R.A.T.O.). Locuia într-o vilä de pe strada Leonida Varnali din Buzesti, într-un apartament cu douä camere dintre care una era exclusiv salä de meditatii (în cealaltä locuiau tânära lui sotie si fiul lor de un an, desi Deprato era trecut de saizeci!). Un bätrân încä verde, viguros, energic, cu trupul si chipul masive si compacte, pär des si alb ca argintul, träsäturi cärnoase si ochelari fumurii cu rame groase, si un glas robust, viguros.
Apreciindu-i forma capului si a mâinilor, dupä principiile fiziognomoniei si ale chiromantiei, deduc cä temperamentul lui era dominat în primul rând de sentimente si instincte (desi, neîndoielnic, era si un om foarte inteligent). Combina intempestiv träsäturile colericilor si ale sangvinilor.
În acea camerä veneau zilnic câte patru serii de elevi: douä dimineata, douä dupä-amiaza, pentru câte douä ore si jumätate fiecare. O serie consta din 10-20 de elevi. Deprato lucra intensiv, în flux continuu.
Fiecare serie era ierarhizatä, asa cä elevii se ajutau între ei, iar Deprato coordona totul. Metoda era impecabilä si functiona cu o precizie de ceasornic.
Unele serii constau exclusiv din elevi de la scolile ajutätoare, trimisi la el în mod organizat. Deprato ne spunea cä unii dintre acesti retardati, pregätiti de el, deveniserä matematicieni (ceea ce, psihologic vorbind, e foarte posibil, dacä stäm sä ne gândim cä, în fond, o minte înapoiatä poate fi ajutatä foarte usor sä asimileze o disciplinä de gândire riguroasä. "Forrest Gump" nu era o dudä!)
Dar cele mai interesante si spectaculoase erau tabieturile, ticurile si inventiile verbale ale lui Deprato. Asa cum am arätat mai sus, avea un temperament coleric-sangvin. Iatä câteva exemple:

La Deprato, reducerea termenilor asemenea în ecuatii se numea "pudrare". Exemplu: "Ästa cu ästa se pudreazä, si-ti rämâne asa..."

La Deprato, fiecare algoritm de rezolvare a câte unei categorii de exercitii se numea "pâinea cu unt". Exemplu: "Asa scrie-n pâinea cu unt? Ia dä paginile înapoi si mai citeste-o!"

(Unui elev care nu-si fäcuse exercitiile):
"Si cine vrei sä ti le facä, eu? (Räcnet): EU??? (Sufocat): Ah, nu mai pot! Mi se face räu... (Se aseazä pe scaun, fäcându-si vânt): Gata, suspendäm ora... Plecati cu totii acasä... (Priviri socate ale alevilor din jur): Nu... stati... mi-e mai bine... Haideti, sä continuäm..."

(Unei grupe de la o masä, coordonatä de o elevä mai avansatä):
"Hiii, ce-ai fäcut aici, nefericito...? Ce-ai fäcut, nefericitä micä...!? Si ia uite cum s-au luat dupä ea, cu totii... Cu TONTII, cum s-au luat dupä ea...!"

(Unui elev care se gräbise sä facä o operatie înainte de a le face pe altele, conform algoritmului de rezolvare):
"Tu, sä te urci la etajul sase, când încä nu-s puse planseele? Cum sä te duci cu mobila, CÄ CAZI!!!"

(Mie, care eram bâtä la matematicä - desi lui i se näzärise cä de fapt as avea mult talent, si mä dominau doar niste näravuri rele deprinse de prin scoli):
"Tu, Mihnea, esti ca un covor persan pe care si-a fäcut nevoile o gäinä. Eu te tot curät, si tu iar aduci gäina, sä se gäinäteze pe tine!"

(Tot mie, când fäceam în ordine perfect inversä operatiile unui anumit algoritm):
"Adicä tu, când mäturi scara, o iei de jos în sus? Mäturi fiecare treaptä, si pe urmä te duci pe aia de deasupra si dai mizeria jos, unde-ai fäcut deja curat? Vezi, n-ai fi un bun... mäturätor matematic!"

Un an mai târziu, în clasa a XII-a, deja mä pregäteam pentru admiterea la regie, si nu mai lucram cu Deprato. În noiembrie, 1978, tata a murit de cancer. Deprato a väzut în ziar si m-a sunat, cu oferta de a mä medita în continuare, absolut pe gratis. I-am multumit si i-am spus cä nu mai era nevoie, datä fiind facultatea pe care mi-o alesesem. M-a felicitat pentru optiune si mi-a urat succes.
Iar epilogul relatiei mele cu Deprato a fost de-a dreptul spectaculos!
Înainte de a vi-l povesti, vä recomand sä recititi exemplele de coincidente incredibile relatate de Stanislav Grof, pe care le-am reprodus acum câteva luni în topicul ästa:

Ei bine, în 24 iulie, 1979, s-au afisat rezultatele si am väzut cä intrasem la regie. Vä puteti lesne închipui cä a fost cea mai fericitä zi din viata mea.
A doua zi, umblam prin oras pentru diverse cumpäräturi si pregätiri de vacantä.
Dimineata, intru în alimentara de pe Brezoianu (în unghiul cu sträduta care porneste de vizavi de Sala Palatului, pe sub coloane). Imediat, îl väd pe Deprato la coadä. Pornesc într-acolo încântat, sä-l anunt cä luasem admiterea... dar, apropiindu-mä, observ cä nu era el, ci un om care-i semäna aproape aidoma.
(Retineti - Deprato Stefänescu avea o fizionomie foarte aparte: un cap masiv, în formä de glont, fälci late, träsäturi cärnoase, nas bocänat, pär alb strälucitor si foarte des, pieptänat pe spate, ochelari fumurii cu rame negre groase.)
Bun, nici o problemä. Cumpär ce aveam de cumpärat, si-mi continuu drumul.
Ajung la agentia de voiaj de pe coltul cu Eforiei si intru sä-mi iau bilet de tren pentru Mangalia - 2 Mai. La un ghiseu, pe cine väd? Deprato! Pornesc spre el... si, din nou, era UN ALT BÄRBAT care de la distantä îi pärea frate geamän!
Pe la prânz, pe altä stradä din centru, iar îl väd pe Deprato - si... evident, era tot o sosie - DIFERITÄ DE PRIMELE DOUÄ!
(Deja bänuiam la ce sä mä astept... )
În sfârsit, pe la ora cinci dupä amiaza, trec iaräsi pe Brezoianu... Si, în fata aceleiasi alimentare unde dimineata väzusem prima sosie, era parcatä Lada galbenä a lui Deprato! Înäuntru, el cu familia! Îl salut, îi spun de admitere, se bucurä, mä felicitä cälduros...
De-atunci, nu l-am mai väzut. Doar peste vreo zece ani, dintr-un anunt la mica publicitate, am aflat cä încä mai continua sä dea acele incomparabile meditatii la matematicä.
Ulterior, în 1990, i-am schitat portretul în scenariul "Al treilea ochi", care s-ar fi vrut un «Les quatre cents coups» românesc, a fost acceptat de casa de productie Solaris a lui Pita... dar n-a intrat în productie niciodatä.

[Cinemania]

impressive

[Dino]

Frumos topic
Traiasca artistii!