romanian film soundtracks 4ever: Adrian Enescu

[saskiul]

propun un remember al muzicii de film romanesc mai ales de dinainte de 1989 (dar si de dupa aceea) si in special al soundtrackurilor semnate ADRIAN ENESCU. anybody interested?

[Pitbull]

Prima care-mi vine în minte e muzica de la "Petrolul, pruncul si ardelenii", al treilea din celebra serie - o muzicä eletronicä de respiratie amplä, bine calchiatä peste cäläretii pe care-i plimba Pita pe dealuri, încercând sä imite (cam zadarnic) peisajele Vestului Sälbatic. Dar, din päcate, tema principalä a melodiei era preluatä vizibil (au, mai bine zis... audibil) din Vangelis.
Asemenea "Intâlnirea", de Sergiu Nicolaescu - din nou muzicä bunä, si care în final folosea bucäti întregi din altä compozitie (nu mai stiu a cui, dar tin minte cä recent s-a comentat chiar aici, pe forum - într-un topic despre copyrighturi, pare-mi-se).
Cä tot suntem la Enescu, o muzicä a lui atât bunä cât si originalä a fost a specttaclului "Caligula" de la T.N.B. (Camus / Horea Popescu) - inclusiv o partiturä la fierästräu).

Personal, marile mele iubiri cinematografic-componistice sunt Tiberiu Olah si Richard Oschanitzky.
Nu era räu nici Temistocle Popa - mä rog, comercial cât cuprinde, dar asa si trebuie, mai ales când muzica e menitä sä sporeascä valoarea unor filme nule ca stil si continut.
Excelenti, Florian si Cristian Nanu (de-aia i-am si luat la ambele mele filme, insistent!) Au lucrat la "Niste bäieti grozavi," (Cornel Diaconu, 1987), adusi în locul lui Andrei Tänäsescu, care ratase total partitura, apoi la "De ce are vulpea coadä" (Diaconu, 1988), "Autostop" (Mihnea Columbeanu, Valeriu Drägusanu, Radu Caranfil, 1988), "Neînvinsä-i dragostea" (M. Columbeanu, 1993).

[marx]

nu cred ca termenul "soundtrack" are acoperire in filmul romanesc. in primul rand absentei unei anverguri creative de marca (din cate filme a facut George Grigoriu cate hit-uri a scos?), iar in al doilea rand absenta banalului play-list de pe genericul filmului.
mi-au ramas in minte, pe langa Ad Enescu si Florin Bogardo cu seria Liceenilor, doar Doru Stanculescu (Portile albastre ale orasului), Phoenix (Nemuritorii), Dorin Liviu Zaharia (cu filmele de inceput Pita-Veroiu) si Tiberiu Olah cu tema aia istorica reluata in mai toate filmele cu turcaletzi lasati fara salvari in glodul patriei.

[Pitbull]

Asemenea "Intâlnirea", de Sergiu Nicolaescu - din nou muzicä bunä, si care în final folosea bucäti întregi din altä compozitie (nu mai stiu a cui, dar tin minte cä recent s-a comentat chiar aici, pe forum - într-un topic despre copyrighturi, pare-mi-se).

Da, am gäsit-o - aici, Proletar spune clar despre ce era vorba:
http://www.cinemagia.ro/forum/viewto...alnirea#172553
Intr-adevär, filmele românesti nu aveau sound-track ci simplä "muzicä de film".
Aia a lui Olah s-a constituit ulterior într-o compozitie de sine stätätoare, cantata Mihai Viteazul" - si, da, a fost folositä destul de abuziv, de-a lungul timpului. (Am folosit-o si noi - Nae Caranfil, Radu Caranfil, Pusi Vitanidis, Mihnea Columbeanu, Adrian Päduraru, Dan Bädäräu, Cristian Rotaru, Bogdan Gheorghiu, Cristian Comeagä - în armatä, la ilustrarea montajului de versuri "Omul cu arma", ca sä ne lase-acasä dupä jurämânt; folositä LIVE, o cântau studentii de la Conservator la viori!)
Phoenix, în "Nemuritorii" HUOOO!!!!! Una dintre cele mai bune ilustratii muzicale, de calitate, de efect, ridica filmul cu trei clase. Nicolaescu le-a folosit piesele cu nerusinare, tot mereu cu "las' cä se-aranjeazä", si pe urmä cä câr, cä mâr, si n-au väzut bäietii nici un ban, nici pânä-n ziua de azi!
Bogardo, "Liceenii" - da, a plesnit-o bine!
Desigur, baladele lui Dorin Liviu Zaharia, din Agârbicenii pitaveroiesti, sunt un unicat.
Asemenea "Ai, hai", a lui Doru Stänculescu - o am pe playlistul cu melodii românesti favorite.

[Alex Leo Serban]

adrian enescu - HELP: the horror, the horror! :sick:

TOATE muzik romaneask d film e groaznik: loud, bombastik, invaziva... d multe ori omoara filmu - sau ce-a mai ramas din el

[Pitbull]

Da, ai dreptate: muzica PROASTA de film (românesc, rusesc, american sau malgas) asa face.

[saskiul]

De peste patru decenii Adrian Enescu este un practician neobosit al muzicii de film, autor al unor soundtrack-uri diferite ca inspiraþie de temã, ca orchestraþie ºi atmosferã, încã nepopularizate – ca în alte pãrþi - prin disc sau radio.

Este muzica de film valabilã doar în contextul filmului? Este ea doar un element de umpluturã sau un adevãrat personaj dramatic, o dimensiune a compoziþiei cadrului ºi secvenþei?

Pentru compozitorul Adrian Enescu adevãrata muzicã de film este un personaj la fel de important ca ºi celelalte componente ale filmului, un personaj care sã marieze perfect cu imaginea, cu construcþia dramaturgicã a filmului, atunci când componentele bandei sonore (zgomote, dialog, muzicã) sunt echilibrate. Iar un adevãrat compozitor de muzicã de film – aflãm dintr-un interviu pe care l-a acordat Almanahului Cinema 1980 - ar trebui sã fie un „compozitor total”, capabil sã scrie ºi muzicã simfonicã, ºi uºoarã, ºi jazz ºi experimentalã...Nu o datã el însuºi avea sã fie – la modul real – ºi interpretul propriilor sale compoziþii, atunci când a realizat la synthesizer coloana sonorã la filmele: Faleze de nisip, Aºteptând un tren, Sfârºitul nopþii, Sã mori rãnit din dragoste de viaþã, Adela, Umbrele soarelui, Hanul dintre dealuri, Rezervã la start, Hotel de lux, Pepe ºi Fifi, Somnul insulei, Unde la soare e frig, Acolo unde ochii dor, Eu sunt Adam, Noro.

Care vor fi fost primele mele întâlniri cu sunetele inconfundabile ale muzicii lui Adrian Enescu? Probabil momentele din anii ºaptezeci-optzeci când, ca foarte tânãr ºi entuziast cinefil, aveam sã urmãresc (la TVR sau la cinema) câteva din filmele româneºti pentru care domnia sa a scris muzica: ªapte zile (cu sonoritãþi de jazz simfonic), Tãnase Scatiu (unde instrumentul leit-motiv era un conglomerat de nai, þambal, cobzã), Profetul, aurul ºi ardelenii (având ca ºi „corespondent fonic” muzicuþa), Septembrie (cu piesele de jazz-pop ºi bossa nova interpretate de Mircea Baniciu ºi Ileana Popovici, pe versurile lui Romulus Vulpescu), Doctorul Poenaru (unde evoluþia personajului principal este urmãritã pe întreg traseul cu ajutorul violoncelului) sunt primele titluri care-mi vin acum în minte. S-a adãugat, în 1980, Bietul Ioanide – frescã socialã ºi politicã unde singularitatea instrumentului leit-motiv (oboiul) este integratã în amploarea unei orchestre simfonice. Memorabile peste ani sunt ºi vocile lui Mircea Romcescu ºi ale fetelor de la grupul 5T din a treia a Ardelenilor (1981). În Semnul ºarpelui (1982) a folosit numai muzicã din zona Maramureº-Bihor, iar personajul „cântãreþul satului” (interpretat de Radu Gheorghe) cântã la o vioarã cu goarnã – instrument tipic în zonã. Ringul (1984) avea sã pregãteascã terenul pentru sound-ul disco-rock folosit de compozitor în volumul al doilea al albumului de muzicã electronicã Funky Synthesizer.

Crucialã însã avea sã fie prima vizionare (pe postul naþional al televiziunii iugoslave, ce pãtrundea în casele majoritãþii bãnãþenilor) a Concursului. Era prin 1985 când televiziunea belgrãdeanã a inclus în programul retrospectiv al FEST-ului anual filmul multipremiat ºi frumos mãiestrit în imagini, sunet ºi culori impresionante al lui Dan Piþa pe care îl ratasem la cinema. Aveam – în anul premierei sale, 1982 – doar 14 ani ºi, cu prejudecãþile aferente vârstei, hotãrâsem cã e un film neinteresant. Când am aflat cã va fi difuzat de sârbi am dorit sã-i dau o ºansã. Ei bine, de la primele acorduri am fost cucerit de armoniile stranii ale muzicii de o extremã fineþe compuse de Adrian Enescu, „lucratã, prelucratã, filtratã ºi ‚jucatã’, de la dangãt de clopot în dungã la sunet majestuos de orgã, de la armonia desãvârºitã a melodiei la exasperarea ei ºi înapoi la armonie, într-o miºcare neobositã spre perfecþiune, o muzicã pe care – scria la vremea premierei apreciatul cronicar de film, Eva Sârbu - aproape cã n-o percepi cu urechea, ci o primeºti, o datã cu imaginea, ca o miraculoasã componentã a ei." Magnetismul sonoritãþilor electronice din Concurs mi-a fost – alãturi de cromatica expresivã a imaginii lui Vlad Pãunescu - o adevãratã cãlãuzã întru desluºirea jocului secund al acestei parabole zguduitoare despre inconºtienþa ºi indiferenþa care nasc caricaturi de monºtri. Atunci am devenit fan al muzicii acestui compozitor, iar un an mai târziu aveam sã-i ascult muzica gravã ºi majestuoasã din Dreptate în lanþuri. Ei bine, picãtura care a umplut paharul admiraþiei a fost – de la primele sunete ºi pânã la cadrul final – muzica din Pas în doi (1985), cu acea admirabilã prelucrare (la synthesizer ºi violoncel) a unor teme din Oratoriul „Creaþiunea” de Haydn.

Într-una din emisiunile radiofonice nocturne ale lui Andrei Partoº difuzate cu vreo doi ani în urmã, un ascultãtor (un ºofer de tir pe rute internaþionale) a avut urmãtoarea intervenþie live pentru Adrian Enescu (invitat al acelei emisiuni): Muzica dvs. – citez din memorie – a fost pentru noi paºaportul spre occident, spre universalitate. Într-o lume dominatã de nuanþe cenuºii, de închistare ºi autosuficienþã universul sonor purtând semnãtura lui Adrian Enescu – devenind repede o marcã a calitãþii - era o fereastrã deschisã spre noi armonii ºi culori. ªi, s-ar putea adãuga, spre uitatul bun simþ, asaltat îndelung de metamorfoze ale diletantismului ºi prostului gust al atâtor cenacluri ºi serbãri stupide care au devenit o realitate înfloritoare ºi astãzi. Într-adevãr, sutele de partituri ce-au însufleþit filme (Întoarcerea lui Magelan, Râul care urcã muntele, Urgia, Bãtãlia din umbrã, Noi,cei din linia întâi, Coroana de foc, Flori de gheaþã, Domniºoara Christina etc.), piese de teatru (Nebuna din Chaillot, Zbor deasupra unui cuib de cuci, La þigãnci, Macbeth, Camelot, Iluzia comicã, Viforul, 1794, Anatomie.Titus.Cãderea Romei, Apus de soare, Triumful dragostei) ori spectacole de balet (Trezirea omenirii, Rãdãcini), melodii pop-rock (cântate – între alþii - de Cezar Tãtaru, Cornel Fugaru, Elena Constantinescu, Aurora Andronache, Aurelian Andreescu, Pãuniþa Ionescu, Ruxandra Ghiaþã, Cvintetul Luchian, Duetul Stereo, Gabriel Cotabiþã, Silvia Dumitrescu, Angela Similea, Dida Drãgan, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza – cine poate uita evergreen-ul Bunã seara iubito?), piesele jazz cu largã desfãºurare asupra perimetrului simfonic (Jazz Melos, Dedicaþie, Inscripþie, Solaris, Reportaj, Stella by Starlight (remix), Pasãrea mãiastrã, Prelucrarea dupã concertul nr. 2 de Rahmaninov, Pe ºase, Trans4mation) precum ºi cele realizate prin complicate prelucrãri electronice ale sunetului sintetizat (lucrarea, ce atestã maturitatea ºi nivelul atins în concepþia componisticã ºi orchestraþie ale lui Vangelis, Jean Michel Jarre ºi Isao Tomita, Cele douãsprezece lumi ale visului – 1977; albumul Invisible movies – 2000) rãmân partituri de referinþã ºi esenþe care au avut un impact total în conºtiinþele ascultãtorilor atenþi. La toate acestea se mai adãugã contribuþiile marcante ale lui Adrian Enescu în calitate de orchestrator pe albumele Enigma (volumele 1 - 4 ºi 6), pe albumele jazz ale lui Johnny Rãducanu ºi Marius Popp, la proiectul „Christmas Parade” (produs în 2005 pentru Eurodisney de Vasile ªirli ºi Doru Apreotesei) ori la celebrul duet „Numele tãu” (ªtefan Bãnicã jr.-Angela Gheorghiu).

Daniela Caraman Fotea – apreciat om de televiziune ºi critic muzical – caracteriza astfel creaþia lui Adrian Enescu (în cãrþile sale Disco Ghid-Rock – 1979, Meridianele cântecului – 1989 ºi Rock Pop Folk Remix – 2003): „De la prima audiþie a uneia sau alteia dintre partiturile sale concluzia este logicã, unicã, directã. Auditorul este „prins”, cucerit, se lasã purtat în ºuvoiul sonoritãþilor luxuriante ale unei muzici de o rarã culoare, ca o relevantã dezvãluire a ideii de mãiestrie.”

[saskiul]

Muzicile lui Tiberiu Olah si Richard Oshanitzchi sunt, intr-adevar memorabile si au demonstrat ca sunt...Muzica. Iar dupa generatia lor vine Adrian Enescu si - autoare a mai putine coloane sonore - Cornelia Tautu. Nici Lucian Metianu sau Anton Suteu n-a scris rau.
Este, in fine, o chestiune - transant vorbind - ce tine de gust, de "imi place sau nu-mi place", de fapt de orizontul de asteptari al fiecaruia, daca nu cumva si de sensibilitatea pecetluita in sufletul privitorului / ascultatorului de (muzica de) film.
De buna seama ca nu de putine ori - dar asta se intampla peste tot in lume - muzica este un personaj mai viu decat restul personajelor intr-un film. In filmele romanesti de dupa 1989 nu-mi amintesc un film solid cu o muzica solida. Personal nu sunt deloc fan al majoritatii filmelor pentru care, dupa 1990, Adrian Enescu (fata de care incerc pe cat pot - dar am si eu limitele mele - sa fiu obiectiv) a scris muzica. De fapt niciunul nu e printre preferatele mele. Cum am - in format mp3 - muzicile sale de film (si nu numai) la dispozitie, le ascult intotdeauna IN AFARA imaginii. Asa s-a intamplat cu NORO, cu filmele lui Dan Pita sau Mircea Veroiu (din ultimii 18 ani) etc.
Sunt insa de parere ca muzica sa de film, daca nu mariaza intotdeauna fericit cu imaginea, ramane un bun castigat pentru Muzica si asta poate ca nu e putin lucru. Probabil ca, daca ar aparea si in Romania muzica de film pe disc sau daca ar fi difuzata in vreun fel (prin radio, de exemplu), abia atunci, dupa auditii adecvate s-ar putea formula si pareri - cum sa le spun? - pertinente, mature. Pana atunci insa, cinefilul se pronunta doar in functie de ceea ce, teribilist, ii dicteaza umorile din timpul vizionarii unor filme mediocre sau submediocre. Traim, nu-i asa, intr-o democratie in care fiecare - 'avizat' sau nu - poate sa injure pe fiecare. Suntem, iata, inca foarte departe de acea dezmeticire a criticii invocata de George Littera cata vreme judecatile de valoare sunt adesea emise in necunostinta de cauza si, cum se spune, fara o minima dorinta de fairness, de obiectivare, de informare, de nuantare. Niciun bai in asta, s-a intamplat si se intampla si la case mai mari.
Pe mine unul prelucrarile lui Adrian Enescu pentru NORO nu m-au facut defel sa-mi doresc sa revad acel film, dupa cum nici nu cred ca i-au ridicat (ori micsorat) valoarea. Asta nu inseamna ca muzica de acolo,in sine, mi se pare ratata.

[Pitbull]

Breeee, ai cumva un mp3 cu tema lui Adrian Enescu pentru "Maestrul si Margareta" (Teatrul Mic, Cätälina Buzoianu, 1981)? Era cea mai bunä parte a întregului spectacol - de când o caut...! (Pe-atunci, o copiasem pe bandä de magnetofon, de la Bengeanu, sunetistul teatrului, da' fost-ai lele..!)

L.E.
Dupä douä mesaje private si douä convorbiri telefonice Saskiul-A.E., Pitbull-C.B., sunt în mäsurä sä eratizez:
Nu Adrian Enescu, ci MIRCEA FLORIAN a compus acea temä superbä.

[Carmine Galante]

Tiberiu Olah cu tema aia istorica reluata in mai toate filmele cu turcaletzi lasati fara salvari in glodul patriei.

Tiberiu Olah are in palmares si Trecatoarele Iubiri al Malvinei Ursianu, care in afara faptului ca e de 10 si "suna" foarte bine.

[marx]

L.E.
Dupä douä mesaje private si douä convorbiri telefonice Saskiul-A.E., Pitbull-C.B., sunt în mäsurä sä eratizez:
Nu Adrian Enescu, ci MIRCEA FLORIAN a compus acea temä superbä.

Mircea Florian a mai ridicat nivelul si la "Margo".

enfin, Adrian Enescu e un bun compozitor, dar nu cred ca poate fi elogiat maximal pt ce facea el in anii '80, cand François de Roubaix inovase deja in anii '60.

[crissis]

Personal, marile mele iubiri cinematografic-componistice sunt Tiberiu Olah si Richard Oschanitzky.

oschanitzky a fost un personaj interesant, pianist si organist. am vazut niste inregistrari cu el la tvr2... se pare ca omul avea un anume orizont muzical, nu era doar un average jazz-man. era preocupat de bartok si stravinsky, a compus si inregistrat in DDR un concert pentru sax tenor, pian, orchestra simfonica si big-band [oare cum dracu' suna?]. un tip carismatic [se vede in interviuri]. a murit tinar, pe la 40 de ani. festivalul de la iasi ii este dedicat. am fost si eu pe acolo la primele editii, prin '99 - '2000, muzica lui inca suna bine

in ce priveste contributia cinematografica.... un jazz misto pentru filmul ala cu margareta, ceva mai fusion pentru serge, asta e cam tot ce stiu.

[Proletar]

Din cate stiu, Michael Cretu (Mihai Cretu), spunea intr-un interviu ca de la Adrian Enescu a invatat cum sa compuna.
Avand in vedere reusita lui Cretu cu Enigma, se pare ca a avut un profesor bun.

[marx]

oschanitzky a fost un personaj interesant, pianist si organist.
in ce priveste contributia cinematografica.... un jazz misto pentru filmul ala cu margareta, ceva mai fusion pentru serge, asta e cam tot ce stiu.

a fost dirijorul orkestrei cinematografice, pt cativa ani, si volens nolens s-a ocupat de muzikiile la peste 30 de filme.

[saskiul]

Din cate stiu, Michael Cretu (Mihai Cretu), spunea intr-un interviu ca de la Adrian Enescu a invatat cum sa compuna.
Avand in vedere reusita lui Cretu cu Enigma, se pare ca a avut un profesor bun.

asa este, dar foarte putini stiu cine se ascunde in spatele soundului ENIGMA - cinci din albumele cu aceasta titulatura il au ca orchestrator pe Adrian Enescu . de asemenea, nu putine din hit-urile Sandrei (compuse de Cretu) sunt orchestrate tot de Enescu .

[saskiul]

a fost dirijorul orkestrei cinematografice, pt cativa ani, si volens nolens s-a ocupat de muzikiile la peste 30 de filme.

...la care se adauga zeci si zeci de partituri jazz, piese pop de o rafinata orchestratie (interpretate de Doina Badea, Aura Urziceanu, Ileana Popovici etc.), muzici de respiratie jazz-simfonica............in urma cu vreun an a aparut un prim volum (dublu cd) dntr-o serie dedicata lui..............acolo se afla si celebrul dublu concert pt piano, tenor sax, orchestra simfonica si big band

[marx]

...la care se adauga zeci si zeci de partituri jazz, piese pop de o rafinata orchestratie (interpretate de Doina Badea, Aura Urziceanu, Ileana Popovici etc.), muzici de respiratie jazz-simfonica............in urma cu vreun an a aparut un prim volum (dublu cd) dntr-o serie dedicata lui..............acolo se afla si celebrul dublu concert pt piano, tenor sax, orchestra simfonica si big band

mda. parca discutam strict de film, nu de opera omnia....

[saskiul]

Prima care-mi vine în minte e muzica de la "Petrolul, pruncul si ardelenii", al treilea din celebra serie - o muzicä eletronicä de respiratie amplä, bine calchiatä peste cäläretii pe care-i plimba Pita pe dealuri, încercând sä imite (cam zadarnic) peisajele Vestului Sälbatic. Dar, din päcate, tema principalä a melodiei era preluatä vizibil (au, mai bine zis... audibil) din Vangelis.

de ce din pacate? prelucrarea era, intr-adevar, 'evidenta', insa perfect justificata ... dramaturgic. erau acolo, remixate si adaptate/imbunatatite, cateva masuri din tema repetitiva din piesa 'Alpha' de Vangelis, dar temele, nu-i asa, circula de la un compozitor la altul, si asta nu de ieri de azi.........era o prelucare integrata organic in muzica intregului film, nu facea nota discordanta ......... o sa ti-o trimit pe mail s-o reasculti

[Pitbull]

Multumesc - mi-am pus-o, si încä mai curge, acum cât scriu.
Intr-adevär, piesa e minunatä, si se produce un efect interesant, spre lauda ei: ascultatä asa, are un impact mai profund decât pe film.
Apropo de "din päcate", l-as justifica astfel: în raport cu tema din "Alpha", e exact la jumätatea drumului: o redare mai fidelä s-ar fi auto-declarat "citat"; în schimb, o prelucrare onestä ar fi trebuit sä aducä o contributie proprie mai amplä si mai substantialä. Got my meaning? Nu-s cusurgiu, cä si mie-mi place mult Enescu, dar îmi amintesc limpede impresia asta, chiar de la premierä.

[saskiul]

adrian enescu - HELP: the horror, the horror! :sick:

TOATE muzik romaneask d film e groaznik: loud, bombastik, invaziva... d multe ori omoara filmu - sau ce-a mai ramas din el

oare de unde ne vin noua - cinefili ori nu, 'guru' ori 'novici' pe diverse forumuri, dar oameni pana la urma, cu totii - formulari dintr-acestea apodictice? sa fie dintr-o paguboasa autosuficienta?

ca muzica din filmele ro (si nu doar muzica, dar si SOUND-ul in general, datorita neglijarii sau indiferentei fata de componenta numita inginerie de sunet sau sound design - treaba care prin alte parti este o afacere, o meserie executata cu profesionalism) este adesea nepotrivita cu imaginea, cu celelalte componente ale filmului - mai ales dupa 1989 - este adevarat, insa si aici mai exista exceptii. dar sa afirmi ca 'toata muzica romaneasca de film' , luata la gramada, fara nuantare, fara o profunzime a judecatii fenomenului (asa cum e de presupus sa gasesti la un critic de film care se respecta) este chiar asa cum pretinde als (bombastica, groaznica etc.), presupune fie o putere de intelegere comparabila cu a unui ... messiah (ceea ce este, totusi, unlikely ), fie o dulce si suava ignoranta (corijabila, totusi, daca exista dorinta de imbunatatire) ce tine de 'pacatele tineretelor' , drept care poate fi iertat...in reste, despre als numai de bine