"Charlie Wilson's War"

[Pitbull]

"Charlie Wilson's War" - Slalom printre valori
ªi totuºi, e numai un film...

A început bine: impresionat de ororile ocupaþiei sovietice în Afghanistan, congressmanul Charlie Wilson, mare sforar pe Capitol Hill, nu s-a lãsat pânã n-a obþinut niºte sume fabuloase pentru finanþarea rezistenþei, ceea ce a dus la retragerea finalã a ruºilor.
A urmat un dezastru: dupã ce Reagan ºi Gorby pupat Piaþa Endependenþi, mujahedinii au fost lãsaþi de izbeliºte ºi, ca sã n-o mai lungim, de la "Rambo III" s-a ajuns la W.T.C. (tot ca sã n-o lungim, nu vom insista aici asupra acelui secret al lui Polichinelle privitor la adevãraþii iniþiatori ai gheºeftului din 9/11; ajunge doar sã spunem cã pionii afghani au fost tot timpul mutaþi pe tablã dupã cum le venea la socotealã ba Mossadului, ba C.I.A., ba amândurora).
Dar cum roata morii se-nvârteºte, iar a venit rândul binelui: extraordinarul roman documentar al lui George Crile, detaliind ºi aprofundând rolul jucat de Charlie Wilson în relaþie cu Afghanistanul, despre care majoritatea opiniilor sunt superlative, ca prozã de non-ficþiune scrisã brici, revelatoare a unor adevãruri deloc comode, ºi încununatã de concluzii care te pun pe gânduri.
ªi de-aici, altã catastrofã: proiectul producãtorilor Gary Goetzman, Mike Haley ºi încã ºapte pitici (inclusiv Tom Hanks, din pãcate!), care cu complicitatea scenaristului Aaron Sorkin au masacrat cartea, scoþând din ea o fleicã de propagandã politicã simplistã, demagogicã ºi efectiv neruºinatã.
Dar cum Sorkin, oricât o fi el de curvete politic, le are cu meseria, scenariul sãu, deºi tendenþios, e foarte bine gândit ºi scris, ceea ce ne duce la ultimul ºi cel mai important câºtig: sub bagheta lui Mike Nichols, avem de-a face cu unul dintre cele mai bune filme ale sezonului (cã anul e abia la-nceput, aºa cã sã nu ne hazardãm). Nici nu e de mirare, când ne reîntâlnim cu unul dintre tinerii furioºi ai anilor '60-70, din generaþia care a reorientat filmul american, alãturi de Kubrick, Coppola, Bogdanovitch, Woody Allen, cu celebrele "Who's Afraid of Virginia Woolf" (1966), "The Graduate" (Oscar, 1967), "Catch-22" (1970), ba chiar ºi semi-SF-ul "The Day of the Dolphin" (1973) sau, mult mai târziu, "Biloxi Blues" (1988), o transpunere cel puþin corectã dupã grava comedie a lui Neil Simon. Dupã nominalizarea la Oscar încã de la debut ºi adjudecarea premiului cu al doilea film din carierã, urmatã de nominalizãrile pentru "Silkwood" (1983), "Working Girl" (1988) ºi mai ales "The Remains of the Day" (1993), plus Urºi berlinezi ºi multe alte aurãrii, Nichols pãruse sã se fi retras parþial într-un semi-con de umbrã ºi rutinã - din care "Charlie Wilson's War" îl scoate cu brio, confirmându-l din nou ca pe un splendid profesionist, capabil sã-þi ofere aproape douã ore de regal cinematografic.
Meritul lui Nichols e cu atât mai mare cu cât, aºa cum am spus, scenariul e extrem de inegal. Strict ca dramaturgie cinematograficã - jos pãlãria: deºi complicatã (ca orice manevre politice de culise!), povestea e paginatã clar, curge dinamic, puncteazã cu precizie în toate momentele esenþiale ºi, mãcar în linii mari, oferã un spectacol credibil despre faþa nevãzutã a politicii americane; spectatorul neavizat va exulta sã vadã ce sfori se trag pentru ca fondurile de la buget sã se plimbe de colo-colo, cum se sacrificã valori naþionale, internaþionale ºi umanitare pentru orgolii mãrunte ºi interese meschine, ba chiar ºi ce simplu e (la fel ca la noi, ºi ca oriunde se face politicã pe lumea asta), ca un deputat care bea de stinge, se drogheazã-n Las Vegas ºi se dã-n bãrci cu toate matracucile de lux, sã cadã tot în picioare. Ceea ce-i lipseºte scenariului e adevãrata dimensiune a aranjamentelor lui Charlie Wilson pentru înarmarea mujahedinilor (aici abia schiþatã, pe jaloanele câtorva relaþii prin Pakistan, Israel ºi Egipt - când de fapt se pusese în miºcare o ditamai caracatiþa de tranzacþii semi-licite, doldora de comisioane dolofane pentru toþi jucãtorii), nivelul real al corupþiei (în film, toþi par bãieþi buni da' cam ºmecheri, cel mult niþeluº meschini ºi olecuþã birocraþi, dar nu-i nimic, niscaiva pile bine plasate ºi-un ciubuc le rezolvã pe toate), ºi mai ales o perspectivã serioasã ºi responsabilã asupra deznodãmântului (ar vrea ei, yankeii, sã-ºi tragã pe turta lor spuza prãbuºirii U.R.S.S. - aiurea-n tramvai! Uniunea Sovieticã a fãcut implozie pentru cã putrezise prea de tot pe dinãuntru, iar înfrângerea din Afghanistan, pânã la urmã semnificativ de similarã cu colosalul fiasco american în Irak, n-a fost, la vremea ei, decât unul dintre catalizatorii unei reacþii în lanþ oricum inevitabile). Aºa cã degeaba-l ridicã ei pe Wilson pe piedestal, ºi-i închinã elogii ºi medalii ºi ok-pupici-merci-uri, cã lucrurile nu-s deloc atât de simple.
Totuºi, e insistent recomandabil sã ne raportãm mai mult la valoarea strict intrinsecã a filmului, decât la partizanatul politic ºi naþional, mãcar pentru a ne putea delecta în ticnã cu mãiestria profesionalã a lui Mike Nichols. Nu numai cã firul epic deja consistent al scenariului e tratat cu acel simþ narativ extrem de viu ºi antrenant impus în majoritatea filmelor sale, dar Nichols oferã ºi adevãrate lecþii de lucru la nivel de secvenþã. Mulþi neaveniþi care sug bani din Ceneceuri (ale noastre, da' ºi ale lor), ar face bine sã se uite-aici cu carneþelu-n mânã cum se stãpâneºte o mizanscenã, ce relaþii vibrante se creeazã între actori, cât de precis cad accentele comice ºi ce subtil se compune substratul dramatic, cum se miºcã aparatul ºi ce anume alege sã vadã, cum se deschide o secvenþã, cum se puncteazã finalul ei ºi cum se racordeazã la urmãtoarea. Deºi e un film în primul rând "de birou" - se remarcã mai ales momentele din cabinetul lui Charlie din Congres, cu mobilitatea de ceasornic a celor patru Charlie's Angels (Wynn Everett, Mary Bonner Baker, Rachel Nichols ºi Shiri Appleby), sau tãioasa discuþie cu Preºedintele Zia (Om Puri), Generalul de Brigadã Rashid (Faran Tahir) ºi Colonelul Mahmood (Rizwan Manji) - "Charlie Wilson's War" se impune totuºi ºi prin câteva secvenþe "de teren" de-a dreptul admirabile, ºi de la care, din nou, multe ar avea de învãþat rambolomacii: nu e nevoie sã faci risipã de carne de la abator, vopsea roºie ºi membre de latex prin cadru, e de ajuns sã alegi niºte unghiuri de filmare cu adevãrat expresive ºi sã cadrezi elicopterele sovietice astfel încât "faþa" lor sã arate cât mai monstruos, ºi simþi cã într-adevãr unele lucruri ce se petrec pe lumea asta nu ne pot lãsa indiferenþi - chiar dacã soluþia nu e sã punem personal mâna pe mitralierã ºi sã radem tot ce miºcã, ci sã plasãm fonduri la locul potrivit ºi sã le dãm nãpãstuiþilor niºte aruncãtoare portabile de rachete Stinger, învãþându-i ce sã facã cu ele. (Apropo, spre final existã o secvenþã în care Wilson primeºte drept omagiu, de la afghani, unul dintre acele lansatoare; obiectul respectiv se aflã ºi acum în casa adevãratului Charlie Wilson, expus la loc de cinste.) Se cuvine sã amintim ºi secvenþa taberei de refugiaþi, cu admirabila ei construcþie: un singur camion cu provizii sosind, nãpãdit de afghani flãmânzi, inclusiv tineri care le smulg bãtrânelor sacii cu cereale, în busculadã vãrsându-i pe jos, apoi cadrul cu copiii mutilaþi ºi relatarea despre jucãriile-bombã împrãºtiate de ruºi - ºi, în final, o deschidere simplã ºi fãrã ostentaþie la planul ansamblu al taberei, care aratã efectiv nemãrginitã; este soluþia elegantã pentru ceea ce fãcuse mult mai grosier ºi ostentativ Victor Fleming în secvenþa gãrii-spital din "Gone With the Wind".
Dinspre partea actoriei, Tom Hanks redevine Tom Hanks, spãlându-ºi pãcatele din aberaþia "Da Vinci Code", ba poate chiar spãlându-se în avans ºi pentru "Angels and Demons" - ºi pentru "Fahrenheit 451", din câte se zvoneºte (cã Truffaut ºi Oskar Werner erau niºte ageamii, nu-i aºa? Totuºi, regia-i a lui Darabont - Frank, nu fostul primar pesedist al sectorului 6 - aºa sã s-ar putea totuºi sã iasã ceva mai mult decât un biet remake în plus... Dar sã revenim on-topic.) Inventiv ºi complex ca-n toate momentele lui bune (inclusiv ºansa unui rol ºi a unei regii pe mãsurã), Hanks reîntregeºte de minune portretul contradictoriului congressman curvar, beþiv, toxicoman, pilos, uns cu toate alifiile, descurcãreþ, pragmatic, inimos ºi cu un neabãtut simþ al onoarei (toatã povestea pivotând, de fapt, în jurul principiului sãu de a nu-ºi cãlca niciodatã cuvântul), într-o compoziþie actoriceascã plinã atât de umor, cât ºi de fior liric. Cam convenþionalã per ansamblu, dar convingãtoare totuºi în rolul unei multimiliardare a cãrei viaþã e în întregime, prin forþa împrejurãrilor, o mascã, îi dã replica Julia Roberts. În schimb, marea revelaþie a filmului rãmâne Philip Seymour Hoffman, în personajul C.I.A.-istului coleric ºi tandru, lipsit de scrupule ºi plin de suflet, care sper din toatã inima sã ia Oscarul pentru rol secundar. În rest, din bogata ºi multicolora (în toate sensurile!) distribuþie a filmului, i-am mai remarcat pe Ken Stott (evreul onctuos ºi zâmbitor, gata sã facã o afacere chiar ºi cu ayatollahul, dacã ies ceva parale), Christopher Denham (juvenilul expert în armament) - ºi, desigur, cei câþiva actori menþionaþi anterior. Frumoasa Amy Adams, oricât de nedesprinsã de aripa lui Hanks e-n tot filmul, nu-i o sfârâialã.
N-ar fi prea multe de spus despre compartimentele scenografice, care reconstituie cu precizie onestã ambianþa anilor '80, ºi nici despre imagine, servind cu vivacitate ºi bogãþie de nuanþe ºi detalii, fãrã stilizãri inutile, concepþia regisoralã complexã pe care am analizat-o mai sus. Concluzia e cã avem de-a face cu un admirabil profesionalism, un adevãrat regal - cu condiþia sã nu uitãm cã, totuºi, ceea ce vedem e numai un film!
"Numai un film"? Pãi nu-i dupã un fapt real?
Ba da. Aici e aici! Rãmâne cum am stabilit.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
4-5 februarie, 2008,
Bucureºti, România

[redmen]

Apropo de Fahrenheit 451 .. merita vazut filmul ? Pe cine ai vedea in locul lui Tom Hanks sa joace in rolul principal ?

[Pitbull]

Pentru cä va fi un remake dupä Truffaut, as zice cä nu...
Pentru cä va fi de Frank Darabont "The Green Mile", "The Shawshank Redemption", as zice cä poate...
Oricum, vom vedea peste-un an, doi, când va fi gata.

Pe Oskar Werner. Sorry, mi s-a lipit de suflet ca marca de scrisoare. Si-am început sä mä satur de remake-uri fäcute de-amoru' non-artei (adicä al lovelei).

[redmen]

Sunt inevitabile.Intr`un fel consider remake`urile un lucru destul de bun .. in sensul ca au si altii ocazia sa vada filme care au mai fost facute .. de care habar nu au multi .. si asa creste si interesul sa vada originalele .. daca cineva chiar este interesat sa vada filme bune.

[Pitbull]

Discutabil... Mai degrabä cred cä un remake ucide originalul... In sensul cä acei spectatori mai räsäriti, care dupä ce väd "Psycho" al lui Van Sant zic: "Ahaaa, ia sä-l vedem acum si pe al lui Hitchcock!", l-ar fi väzut oricum - poate putin mai târziu, doar. Iar cei (prosti dar multi) care e improbabil sä-l fi väzut (cä e "vechiturä"), cu atât mai putin se vor duce la el, acum, c-au väzut noitura (chit cä le-a pläcut, chit cä nu).

[Supastar]

Dupã nominalizarea la Oscar încã de la debut ºi adjudecarea premiului cu al doilea film din carierã, urmatã de nominalizãrile pentru "Silkwood" (1983), "Working Girl" (1988) ºi mai ales "The Remains of the Day" (1993), plus Urºi berlinezi ºi multe alte aurãrii, Nichols pãruse sã se fi retras parþial într-un semi-con de umbrã ºi rutinã - din care "Charlie Wilson's War" îl scoate cu brio, confirmându-l din nou ca pe un splendid profesionist, capabil sã-þi ofere aproape douã ore de regal cinematografic.

nu ti se pare cam fortata sintagma "con de umbra&rutina" referitor la nichols tinand cont k a scos angels in america in 2003 si closer in 2004?

[Pitbull]

Ba da. Sintagma "con de umbrä & rutinä" e cam fortatä.
Sintagma "päruse sä se fi retras partial într-un semi-con de umbrä si rutinä" e atenuatä. In trei puncte.

[Supastar]

ideea era k eu n-am impresia k mi se pare k parca a inceput sa tinda spre apropierea de ceea ce pare a fi un semicon de penumbra

[Pitbull]

Bine, o sä pun "penumbrä luminoasä" - da' mâine. Hai, passing-shot la "Juno", cä ti-am räspuns si-acolo. Jucäm la dublu.

[Supastar]

tot ai zis tu k dai drumu la film (la negru cel putin).... se mai aude ceva?

[Pitbull]

Da, am filmul pe DVD, trebuie doar sä gäsesc pe cineva sä mi-l ripuiascä (n-am DVD drive, doar CD-ROM), într-un format avi comod, si-i dau drumu' pe net. Poate säptämâna viitoare, dac-avem baftä.
(Pentru nedumeriti: e vorba de "Neînvinsä-i dragostea", cross-mentioned aläturi, în terenul "Juno".)

[larinho80]

de ce "MAI ALES Ramains of the day"?ca acolo a fost doar unu dintre cei 5 producatori in final.

[M0n0]

8/10. O comedie politica ce poate fi luata in serios. Si o lectie de istorie si vedere din interior asupra unor mis-masuri politice pentru recunostinta mondiala. Genial jucat de toti, comic prin comedie subtila dar directa la fel si prin tipologia personajelor. Fiecare unic si perfect conturat...un om politic cu o inima de aur, o texana bogata si frumoasa, o secretara incantatoare pe post de martor (numai bun de facut biografii) si un tip din Guvern frustrat ca nu primeste ce vrea dar arogant pana la final. Seymore Hoffman rullz. Iar filmul e placut de vizionat la fiecare vizionare dar care are cateva momente amarui.