"Fracture"

[Pitbull]

"Fracture" - Între Chase ºi Columbo
Hannibal reºapat: oriunde, oricând, ºi aproape oricum

Împrejurãrile m-au fãcut ca, dupã ce mã înþãrcasem cu neveridicele chiriþisme (adicã ale lui Constantin C., nu ale lui Alecsandri), sã mã iniþiez într-ale romanului poliþist cu o curã sãnãtoasã de Agatha Christie, pe tot parcursul adolescenþei - ceea ce mi-a creat o dependenþã temporarã de whodunit-uri. Abia ulterior am fãcut cunoºtinþã ºi cu Arthur Conan Doyle, al cãrui stil molcom, cu deuzvãluiri graduale ºi fãrã nici o mare loviturã de teatru în final, iniþial m-a dezamãgit crunt; am avut nevoie de timp pentru a reuºi sã-i apreciez just inteligenþa ºi subtilitatea. A urmat James Hadley Chase, cu predilecþia lui spre urmãrirea povestirilor din unghiul criminalului ºi construirea unor combinaþii aparent perfecte care sucombã în faþa fatumului, Dashiell Hammett, cu calmul sãu meticulos, cam trenant pentru unii, ºi sclipitorul Chesterton, cu neobosita ingeniozitate a anchetelor lui Father Brown... Ca sã nu mai vorbim de brandul special Columbo, axat întotdeauna pe demontarea inteligentã a câte unei crime din nou voit perfecte (deºi, din pãcate, de la o vreme se aplatizase, repetând la nesfârºit aceeaºi tacticã a atragerii în capcanã prin manipularea câte unui corp delict fals - perlã, rochie, etc...)
Desigur, genul poliþist e inepuizabil, ºi am putea glosa la nesfârºit peste reþetarul sãu - dar lista reperelor de mai sus ne dã deja posibilitatea de a încadra scenariul scris de Daniel Pyne ºi Glenn Gers. Cel mai mult s-ar apropia de Chase ºi, eventual, Columbo, întrucât crima se comite sub ochii spectatorilor. Surprinzãtor, însã, ucigaºul se predã din start, mãrturisindu-ºi fapta, ceea ce adagã un twist neaºteptat: ce-ar mai putea sã se întâmple interesant de-acum încolo...?
ªi, din fericire, se întâmplã - mai bine zis, abia de-acum încolo începe povestea, axatã cu precãdere pe detalii tehnice ale codului de procedurã penalã american, care acordã o pondere limitatã recunoaºterii faptei în procesul de stabilire a vinovãþiei (în treacãt fie zis, ºi legislaþia româneascã îºi pregãteºte o reformã în acest sens). Deºi totul pãrea sutã la sutã clar, iar procesul se promite unul de rutinã, curând cazul e dat peste cap prin absenþa unui detaliu esenþial... iar acuzatorul care-l acceptase, convins cã-l va expedia în doi timpi ºi trei miºcãri înainte de a-ºi lua adio de la procuroraturã pentru a se angaja într-o mare firmã de avocaþi, se pomeneºte confruntat cu riscul de a-ºi vedea compromisã cariera chiar pe pista celei mai impetuoase decolãri...
ªi astfel, ajungem la adevãrata mizã a filmului - confruntarea între douã caractere la fel de puternice, ºi radical opuse. Criminalul, Ted Crawford, inginer aeronautic specializat în expertizarea catastrofelor aeriene (prin depistarea celei mai imperceptibile "fracturi" tehnice care poate genera un dezastru), este compus de Anthony Hopkins cu aceeaºi paletã de culori sumbru-seducãtoare din care a fost construit inoubliabilul Hannibal Lecter. În opoziþie cu el, procurorul Willy Beachum îi e încredinþat promiþãtorului Ryan Goslin, care stãpâneºte cu remarcabilã siguranþã mijloacele contradictorii ale stângãciei naive ºi inteligenþei orgolioase. Ce-i drept, e drept - filmul e practic "dus" de Hopkins, care deºi apare doar în vreo ºapte-opt secvenþe, acoperind în total circa treizeci de minute, imprimã o forþã ce va susþine tot restul eºafodajului cinematografic, ºi cãreia Goslin îi oferã o replicã substanþialã ºi credibilã, astfel compunând un tandem consistent ºi echilibrat - necesar pentru a acoperi cele o sutã treisprezece minute ale unui policier mai degrabã intelectual, cu acþiunea ºi dinamismul exterior reduse la minimum; dar ºi insuficient în raport cu un scenariu construit, din pãcate, deficitar...
Cãci, dincolo de inteligenþa ºi ingeniozitatea tramei juridice, povestirea scârþâie sonor din câteva încheieturi dramaturgice importante. Daniel Pyne pornise de la premisa unui inculpat care se reprezintã singur în instanþã - dar tocmai acest aspect, deºi incitant la prima înfãþiºare, cade în insignifianþã pentru tot restul filmului. Cum detaliile intrigii poliþiste pot constitui un schelet solid, dar nu ºi carnea unui scenariu de film, Pyne ºi Gers se orienteazã (din fericire) spre personaje; ºi le construiesc (din pãcate), prost. Rãzbunãtorul orgolios ºi lipsit de scrupule Crawford trãieºte exclusiv din reacþiile sale prezente în raport cu ancheta (expresive ºi nuanþate ce-i drept, dar limitate ca întindere ºi superficiale ca substanþã), fiind lipsit de aproape orice element biografic sau mãcar psihologic strict necesar unui personaj atât de paradoxal. La polul opus, se încearcã o anumitã "umanizare" a ambiþiilor ºi mândriei lui Beachum - din pãcate, prin cea mai nefericitã formulã: subplotul tatonãrii romantice cu o colegã (Rosamund Pike), încãrcând povestea cu platitudini familiale ºi diversiuni vag melodramatice. Pe lângã aceste lipsuri, scenariul mai pãcãtuieºte ºi printr-un ritm narativ condus nesigur, care-i trage adesea de sub picioare covorul rulant al dinamismului - pe scurt, oscileazã la limita plictiselii, iar ceea ce salveazã filmul rãmân elementele ingenioase ºi incitante ale intrigii poliþiste, nicidecum meºteºugul de a povesti.
Cam pe aceleaºi coordonate se înscrie ºi regia lui Gregory Hoblit, care ºi-a fãcut mâna mai mult cu seriale T.V. (diverse episoade din "N.Y.P.D. Blue" ºi "L.A. Law"), ºi ne-a arãtat cã nu prea stãpâneºte meseria de narator încã din "Fallen" (zis ºi "Demonii printre noi"), un horror oricum îndoielnic dar care-i lãsase libertatea de a se juca frumos - ºi n-a fãcut-o. Ceea ce ºtie Hoblit sã facã e sã stãpâneascã unele secvenþe (în special cele de tribunal, bine închegate), sã speculeze umorul pervers al criminalului (pus în valoare de inegalabilele tuºe ale lui Hopkins) ºi sã filmeze expresiv - chiar prea expresiv, cãci de pildã insistã de-a dreptul maniacal asupra jocului cu bile (folosit ºi ca suport al genericului), care finalmente nu foloseºte la nimic (decât ca metaforã aproximativã a abilitãþii cu care a fost premeditatã crima - ºi a iscusinþei detectiviceºti de a-l înfunda pânã la urmã pe ucigaº). Tot Hoblit se mai face vinovat ºi de o inadmisibilã frac... da, fracturã stilisticã, trântind hodoronc-tronc o secvenþã de suspense violent ºi ieftin, cu montaj alternativ, roatã de maºinã în raccourci, ºi tot tacâmul, în relaþie cu decuplarea victimei de la aparate (la nivel profesional, aici s-ar putea dezvolta o discuþie interesantã pe tema justificãrilor ºi a erorilor, dar ar depãºi nivelul de interes al actualei analize).
Cum, însã, iubitorii policier-ului nu se suprapun totalmente lotului de spectatori avizaþi în ansamblul sãu, ne putem aºtepta, cu optimism, la o popularitate onorabilã a "Rupturii" în contextul genului. La urma urmei, misterul iniþial al crimei e suficient de provocator pentru a ne þine în prizã pânã la sfârºit; lovitura de teatru finalã, care-i va fi fatalã ucigaºului, nu e nici ea lipsitã de inteligenþã ºi interes; iar Anthony Hopkins, chiar dacã nu ne oferã decât un Hannibal reºapat, rãmâne totuºi un spectacol demn de urmãrit în sine - oriunde, oricând, ºi aproape oricum.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
1 august 2007, h. 22:45-23:54
Bucureºti, România

[M0n0]

6/10. Aceeasi poveste, alt ambalaj si alt fel de twist, destul de bun, dar nu foarte surprinzator. E insa un film mediocru care cel care il vede nu o sa mai repete experienta (eu sigur ma numar printre astia). Nea Anthony Hopkins nu aduce cine stie ce chestie nou sau atractiva filmului, dar are un personaj dragut care aduce aminte de Hannibal, fiindca are o oarecare lejeritate si naturalete in expresiile sale (corporale si faciale...dar fata lui s-a facut tot mai inexpresiva de'a lungul anilor si asta e cu adevarat trist) de parca a mai jucat rolul asta, si intr-un fel e adevarat, dar am zis, intr-un alt ambalaj.

[ulrich]

...dar fata lui s-a facut tot mai inexpresiva de'a lungul anilor si asta e cu adevarat trist

foarte buna observatie.fata lui parca e o bucata de branza veche,nu mai exprima nimic,nu mai citesti nimic pe ea.

[Pitbull]

Cu alte cuvinte... Maestrul s-a manierizat. S-a väzut si la case mai... mici.

[Carmine Galante]

@Pitbull
La multe din vizionarile astea iti cam pierzi vremea ...

[Pitbull]

Nu chiar atât de multe... De când m-am fript cu unele (orori ca "Code Name: The Cleaner", "Epic Movie" sau "Wild Hogs", Imedebesc înainte si mä orientez. Uite, la äla cu Monica Bârlädeanu si Mihaela Rädulescu n-am fost! (In plus, mai e si factorul social: ne vedem acolo cu Caranfili si Atanasii, Bucheri si Fulgeri, Blage si Nistore, Alshi si Bucure, toatä floarea cea vestitä - mai un banc, mai o bârfä...)

[Lecart]

Hm..

Nu cred ca-i pierdere de timp, si cred ca sare de 6..

Mie mi-a placut. Sigur, dinainte fie spus ca n-am un orgoliu de cunoscator.

La registru stilistic parca sufera niste lacune, in rest.. bun; bun film.

Si, Hopkins.. pe masura. Ptr 69 de anisori..

[cornel]

„Fracture” (Ruptura) este in primul rand un film cu Anthony Hopkins. Daca acest adevãrat Sir al actoriei nu ar fi jucat in acest film cred ca „Fracture” ramanea un banal film politist. Noutatea filmului este ca dupã ce Ted Crawford (Anthony Hopkins) descopera ca frumoasa si tanara lui sotie are o aventura, acesta o impusca, apoi recunoaste senin acest lucru in fata politistului negociator care se dovedeste a fi chiar amantul sotiei infidele.
Crawford, inginerul aeronautic specializat in descoperirea celor mai mici „rupturi” tehnice care pot genera dezastre, este arestat si judecat in baza declaratiilor sale, fiind acuzat de tanarul asistent al procurorului districtului Willy Beachum (Ryan Gosling), care era pe picior de plecare la o mare firma de avocatura. Dar procesul care parea pentru Beachum un proces de rutina este dat peste cap prin absenta probei incriminatorii si astfel Crawford este eliberat, desi el comisese o crima mai mult sau mai putin perfecta.
Ajutat de detaliile tehnice ale codului de procedura penala american, filmul se centreaza pe lupta psihologica dintre criminal si acuzator. Totul se reduce la o lupta intre intelectul si aroganta, lejer interpretata de Anthony Hopkins versus tupeul tineretii si munca perseverenta a lui Ryan Gosling care ofera o replica substantialã si credibila. Din pacate rolul lui Hopkins nu aduce nimic nou, amintind de celebrul Hannibal, prin expresivitatea corporala si naturaletea faciala, care nu mai e ce a fost, dar care inca mai poate atrage fani. Finalul filmului este suficient de provocator astfel încat te face sa treci peste scaparile scenariului si sa savurezi intriga politista.