Un sequel Ally McBeal, în pregătire

de Ştefan Dobroiu în 20 Aug 2022
Postul de televiziune ABC vrea să readucă la viaţă popularul serial din anii '90

Lansat în 1997 şi creat de unul din cei mai prolifici producători din istoria televiziunii americane, David E. Kelley, serialul Ally McBeal era unul dintre cele mai urmărite în România la sfârşitul anilor '90 şi începutul mileniului. Conform Deadline, o revitalizare a serialului s-ar afla la începutul pregătirilor în acest moment.

Proiectul este scris şi produs de Karin Gist, iar în centrul atenţiei ar fi o tânără avocată de culoare ce intră în echipa casei de avocatură din serialul original imediat după ce termină facultatea de drept. Zvonuri încă neconfirmate până acum spun că protagonista ar fi chiar fiica prietenei lui Ally McBeal, Renée Raddick, interpretată atunci de Lisa Nicole Carson (foto dreapta jos).

Deadline anunţă că ABC îşi doreşte ca populara Calista Flockhart, interpreta lui Ally McBeal, să-şi reia rolul în acest sequel, dar actriţa nu va accepta sau refuza până nu va citi scenariul în curs de scriere. Tot Deadline anunţă că David E. Kelley, creatorul originalului, şi-a dat binecuvântarea în ce priveşte continuarea. ABC nu a confirmat producţia, dar în general publicaţia Deadline nu greşeşte cu ştirile sale în exclusivitate. În plus, încercări de resuscitare a lui Ally McBeal s-au făcut de mai multe ori în ultimii ani, era cert că la un moment dat se vor concretiza.

Exploreaza subiecte similare:

Calista Flockhart, Lisa Nicole Carson, David E. Kelley, Ally McBeal

Alte știri din cinema

Cum să câștigi unul dintre cele 100 de romane „Cine nu e gata” cu autograf?

Filmul de debut al lui Anghel Aron Florian, o adaptare omonimă a romanului „Cine nu e gata” de Iulia Nani, se lansează pe 18 iulie în cinematografele din toată țara. Pentru a sărbători, echipa te premiază.

M3GAN 2.0: pledoarie pentru cumpătare

Continuarea horror-ului "tehnologic" se dedă unor excese de-a dreptul surprinzătoare

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells