După ce conflictul marital cu fosta soţie Amber Heard l-a pus pe linie moartă la Hollywood timp de mai bine de cinci ani, Johnny Depp este pregătit să se întoarcă pe cai mari: actorul este în negocieri avansate pentru a juca rolul principal într-un film de Crăciun bazat pe populara nuvelă a lui Charles Dickens, "A Christmas Carol". Titlul filmului este Ebenezer: A Christmas Carol, iar regizor este Ti West, un regizor mai cunoscut pentru horror-uri precum Pearl şi MaXXXine.
Depp calcă pe urmele mai multor actori celebri precum Bill Murray, Michael Caine şi Jim Carrey pentru a-l interpreta pe Ebenezer Scrooge, un bătrân avar din Londra secolului 19 care este vizitat de fantoma fostului său partener de faceri, dar şi de spiritele Crăciunului trecut, prezent şi viitor, experienţa făcându-l pe erou să îmbrăţişeze valorile Crăciunului şi să devină mai bun. Este neclar în acest moment cât de mult va marşa Ti West pe aspectele horror ale poveştii.
Studiourile Paramount au ales deja o dată de lansare pentru Ebenezer: A Christmas Carol, anume 13 noiembrie 2026. Un alt film bazat pe aceeaşi sursă se află acum în pregătire, în regia unui alt specialist horror, Robert Eggers (Nosferatu) şi cu Willem Dafoe în rolul principal. Până în noiembrie 2026 îl vom vedea pe Depp în Day Drinker, un thriller în care actorul apare alături de Penélope Cruz.
Sursa foto: Hepta.



