Tom Cruise, proiecte de viitor

de Ştefan Dobroiu în 15 Apr 2013
Află ce mai pregăteşte actorul din Oblivion

Oblivion, SF-ul cu Tom Cruise în rolul principal, a strâns 61 de milioane de dolari în cinematografele din toată lumea în acest weekend, clasându-se pe primul loc în 48 din cele 52 de ţări în care s-a lansat. Vineri urmează şi premiera americană, dar până atunci să vorbim puţin despre proiectele de viitor ale lui Cruise, care, iată, reuşeşte să umple din nou cinematografele de pe mapamond.

Actorul a terminat deja filmările la All You Need Is Kill, care s-ar putea bucura de acelaşi succes ca şi Oblivion în martie 2014. Filmul regizat de Doug Liman (Mr. & Mrs. Smith, The Bourne Identity) se bazează pe un roman SF japonez care descrie aventurile extreme ale unui soldat într-un război împotriva unei rase extraterestre. Ucis în confruntare, soldatul devine prizonierul unei bucle temporale şi-şi repetă la nesfârşit ziua morţii. Aşa cum Bill Murray învăţa o mulţime de lucruri în bucla sa temporală din Ziua cârtiţei, şi eroul din All You Need Is Kill îşi desăvârşeşte posibilităţile războinice, încercând cu disperare să evadeze din destinul său repetitiv.

Alături de Tom Cruise, în film apar Emily Blunt şi Bill Paxton, dar sunt şanse ca starul producţiei din 2014 să fie efectele speciale. Este de ajuns să arunci o privire celei dintâi imagini oficiale din film pentru a vedea că Liman intenţionează să transforme All You Need Is Kill într-un blockbuster. Are la dispoziţie 140 de milioane de dolari pentru a reuşi acest lucru. Deocamdată este neclar dacă regizorul va păstra violenţa din roman (titlul este foarte grăitor), atrăgând un rating prohibitiv, sau va "îndulci" aventurile eroului pentru ca acestea să poată fi văzute şi de adolescenţi.

În 2015 vom putea vedea un nou film Mission: Impossible. S-a discutat la nesfârşit despre o eventuală înlocuire a lui Tom Cruise cu Jeremy Renner, dar succesul lui Mission: Impossible - Ghost Protocol, care a devenit între timp cel mai mare succes de casă din întreaga carieră a lui Cruise, contrazic zvonurile. Este evident că starul seriei poate continua, cel puţin câţiva ani buni, deşi a ajuns la 50 de ani. Deocamdată nu se ştie nimic despre un posibil subiect al sequelului, proiectul aflându-se acum într-un stadiu incipient. Cât de curând se va alege un scenarist, iar regizor ar putea fi Christopher McQuarrie, scenaristul lui All You Need Is Kill şi regizor scenarist al lui Jack Reacher, filmul anterior al lui Tom Cruise.

Actorul ar putea continua cu un remake al lui Cei şapte magnifici (la rândul său remake al lui Cei şapte samurai, clasicul japonez al lui Akira Kurosawa). Ne putem aştepta la o mulţime de nume mari în jurul lui Tom Cruise. În acest moment se scrie scenariul, iar premiera nu ar putea avea loc înainte de sfârşitul lui 2015. Este neclar dacă Cruise, care e şi producător, doreşte o actualizare a subiectului sau va păstra aventurile specifice westernului din filmul lui John Sturgess din 1960.

La sfârşitul anului trecut s-a aflat că Tom Cruise este interesat şi de Our Name is Adam, un film SF despre al cărui subiect studiourile nu vor să dezvăluie nimic deocamdată. Scenariul şi-a făcut loc pe celebra listă neagră cu cele mai interesante scenarii încă neproduse. Există zvonuri care spun că personajul principal ar călători în timp, întâlnindu-se cu sine însuşi în tinereţe. Producătoare este Mary Parent, care se ocupă şi de Pacific Rim/Cercul de foc, cel mai recent proiect al lui Guillermo del Toro, cu premiera programată pe 12 iulie.

Exploreaza subiecte similare:

Tom Cruise, Oblivion, All You Need Is Kill, Emily Blunt, Bill Paxton, Doug Liman, Jeremy Renner, Mission: Impossible - Ghost Protocol, Pacific Rim

Alte știri din cinema

Istoria WW1 se combină cu fantasticul în Santinelele, doar pe FOCUS+

Cel mai așteptat serial FOCUS+ al toamnei va avea premiera pe 29 septembrie și rescrie în cheie SF parcursul unuia dintre cele mai cumplite conflicte armate: Primul Război Mondial.

Robert Redford, legendarul actor și regizor, a murit la 89 de ani

Legendarul actor și regizor american Robert Redford a încetat din viață la vârsta de 89 de ani, a confirmat sursa CNN

Sezonul 3 din Tulsa King, disponibil acum pe SkyShowtime

Sylvester Stallone se reîntoarce în rolul „Generalului” Dwight Manfredi în cel mai nou sezon al serialului cu gangsteri Tulsa King, nominalizat la două premii Primetime Emmy.

Superman şi Lex Luthor, aliaţi în Superman 2?

James Gunn dă primele informaţii despre povestea sequel-ului aşteptat în iulie 2027

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 15 aprilie 2013 14:24
Buuun asa...
AndreBlack pe 15 aprilie 2013 17:14
Sper sa nu-l inlocuiasca Renner pe Cruise in Mission Impossible ca altfel nu ar mai avea vreun efect .
mariusdbrsc pe 16 aprilie 2013 12:54
Vesti buuune buuuuuuuune!!
alex_il_fenomeno pe 24 mai 2013 16:02
Un star ambitios. Tot respectul pentru munca prestata!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells