Ştiri cu tagul "Daryl Sabara"
-
Cine vrea un Hand Job?
29.10.2010
Comediile americane despre sex au avut în mare parte eroi de gen
masculin, care au avut mare succes în producţii ca American Pie sau
Superbad. Scenarista Maggie Carey vrea să încline balanţa spre partea
feminină a descoperirilor amoroase cu The Hand Job.
Scenariul ei, inclus pe lista producțiilor interesante ce nu au văzut
încă lumina ecranului, a fost susţinut şi citit în direct la Festivalul
de Film din Austin, Texas, de o serie de 15 actori, printre care Jessica
Alba şi cei doi foşti Spy Kids, Alexa Vega şi Daryl Sabara. Redactorii
de la Cinematical au fost prezenţi la eveniment şi tot ei au comunicat
ştirea.
Actriţa Aubrey Plaza, care a dat glas chiar rolului principal al
posibilului film, a declarat că este gata să joace rolul adolescentei
absolvente de liceu, care decide că... citeşte
Taguri:
actor, Scott Pilgrim vs. the World, Funny People, Aubrey Plaza, Daryl Sabara, Alexa Vega, Jessica Alba, Superbad, American Pie
-
Jeremy Piven, rol negativ în Spy Kids 4
28.10.2010
Conform unui comunicat de presă al The Weinstein Company preluat de
Collider, Jeremy Piven, interpretul tăiosului şi carismaticului Ari Gold
din serialul Entourage, s-a alăturat distribuţiei filmului lui Robert
Rodriguez, Spy Kids 4: All the Time In the World.
El a primit rolul lui Timekeeper, un villain care ameninţă să ia în
stăpânire toată lumea. Jessica Alba a luat locul Carlei Gugino în rolul
agentului secret retras din meserie, acum mamă a unui bebeluş şi mamă
adoptivă a doi gemeni inteligenţi, ce vor deveni noii „copii spioni”. O
nouă achiziţie în distribuţia francizei este şi Joel McHale (serialul
Community), care va fi soţul personajului interpretat de Alba, un
reporter vânător de senzaţional, care nu are habar cu cine s-a însurat.
Foştii copii spioni, Alexa Vega şi Dary
... citeşte
Taguri:
actor, Antonio Banderas, Daryl Sabara, Alexa Vega, Joel McHale, Jessica Alba, Spy Kids 4: All the Time in the World, Robert Rodriguez, Entourage, Jeremy Piven
-
Jessica Alba, de la Sin City şi Machete la spionaj pentru copii
09.09.2010
În urma negocierilor din august, Jessica Alba a semnat cu The Dimension contractul pentru apariţia sa în al patrulea film al francizei ce a strâns 360 de milioane de dolari pe plan mondial, scrie HollywoodNews.Robert Rodriguez vrea să continue seria, în ciuda faptului că cei doi copii ai cuplului din Spy Kids nu mai sunt chiar copii. Alexa Vega şi Daryl Sabara, care i-au jucat pe cei doi adolescenţi ai filmelor anterioare au 22, respectiv 18 ani.În Spy Kids 4, Alba joacă rolul unui spion retras care a fost reactivat. În rolul soţului, un reporter de investigaţii ceva mai tocilar, a fost distribuit Joel McHale (cunoscut drept gazdă a emisiunii The Soup).Rolurile celor doi copii vor fi jucate de alţi actori, însă e posibil ca Vega şi Sabara să apară totusi în roluri secundare. Este şi cazul ... citeşte
Taguri:
Steve Martin, The Big Year, The Informant!, Joel McHale, Daryl Sabara, Alexa Vega, Robert Rodriguez, Jessica Alba
Categorii articole
Gossip
-
Ce mai face Amber Heard?
Actriţa pare să fi spus un adio categoric Hollywood-ului - Ghiceşti al cui fiu este?
- Ce regretă Sylvester Stallone: "Sunt un tâmpit că am făcut asta"
- Sydney Sweeney scandalizează cu o nouă reclamă (şi nu din cauza nudităţii)
- Detaliu şocant din biografia lui Daniel Day-Lewis, explorat în noul film Elsinore
Ştiri cinema
-
A murit Tom Skerritt
Actorul din Alien, Top Gun şi Picket Fences avea 93 de ani - Favoriţii pentru rolul lui James Bond!
- Quentin Tarantino a terminat noul scenariu, dar...
- Compensaţie de campion: suma colosală primită de David Zaslav pentru a spune "adio, Warner"
- Avalanşă de omagii pentru Dolly Parton
Producţie
-
Universul Alien, în expansiune: la ce proiect nou se lucrează
Ridley Scott îşi doreşte un nou film Alien şi şi-a ales scenaristul - Se face un serial Crazy Rich Asians. Ce actori se întorc
- Jessica Biel se întoarce după un deceniu: ce rol va juca
- O luminoasă intersecţie din Bucureşti, motor în noul film Vară indiană
- Mary Poppins revine pe ecrane, dar de această dată e... rea?!
Cronică
-
Clayface: lupta dintre lumină şi întuneric
Filmul DC are un protagonist monstruos, dar vorbeşte despre lupta fiecăruia dintre noi - Primetime sau cum să prinzi un prădător la oră de vârf
- Delta sălbatică: drame și idile prin stufăriș
- Street Fighter: mult zgomot pentru... fanii jocurilor
- Banii n-aduc fericire (doar oportunism) - Băiat de milioane
Dosarele X
-
Odiseiuţa lui Musk: a promis un lungmetraj, dar oferă 7 minute
"Este o reprezentare perfectă a gusturilor lui Elon. Un rahat absolut", a fost reacţia internauţilor - Trei campioni ai longevităţii creative de la Hollywood
- Îşi condamnă Hollywood-ul copiii actori? A patra moarte tragică într-un singur an
- Evoluţia dezamăgitoare a lui Digger. Iată consecinţele
- Cerul dansează, dar nu şi spectatorii: de ce Skydance ar putea fi o veste proastă pentru public
Filme de urmărit la TV
PRO TV
21:30
|
The Last Witch Hunter(2015)Ultimul vânător de vrăjitoare
|
HBO
00:22
|
The Hangover(2009)Marea mahmureală
|
Film Now
21:55
|
Sleepy Hollow(1999)Legenda călărețului fără cap
|
CineCloud
Plane
Dead Again
PAW Patrol: The Dino Movie
Dancing with Danger
Corky Romano
Imogen Poots
Y mañana será otro día mejor
Zhestokiy romans
10 Things We Should Do Before We Break Up
Violeta Andrei
Zambezia
Mel Gibson
The Secret Agent
Ion Riţiu
Sharpay's Fabulous Adventure
Richard Jenkins
Raffaela Anderson
12 Strong
The Condemned
Shun Oguri
Madagascar: Escape 2 Africa
Josie and the Pussycats
Chayanne
Mihai Călin
101 Dalmatian Street
Kral Kaybederse
Nomadland
Captain America: The Winter Soldier
Blind
Boyd Holbrook
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2029
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2027
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Monster Mia
- A Talent for Murder
- Még egy kívánság
- Beware Boiúna
- Wildwood
- Amarga Navidad
- The Little Mammoth
- Ramayana: Rise of a Legend
- George Michael: The Faith Tour
- Nightborn
- Queen at Sea
- Last Letters from my Grandma
- Teenage Sex and Death at Camp Miasma
- Wild Horse Nine
- Vacanță all inclusive
- Godzilla Minus Zero
- Hogyan tudnék élni nélküled? 2.
- Lucy Lost
- Piatră Foarfecă Hârtie
- Minotaure
- Atât de familiar
- How to Rob a Bank
- Ebenezer: A Christmas Carol
- Dune: Part Two
- Dune: Part One
- Az örökség
- I Play Rocky
- Lenin's Pawn
- Club Kid
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Daryl Sabara


