Scena de sex din Kingsman: The Golden Circle pe care Taron Egerton a refuzat-o

de Cristina Grigore în 26 Sep 2017
Pentru a putea filma scena în cauză, a fost nevoie să fie adus pe platou soţul actriţei Poppy Delevingne

Printre scene de acțiune, lupte şi gadgeturi spectaculoase, regizorul Matthew Vaughn îşi rezervă plăcerea de a insera în producţiile sale şi o scenă nonconformistă de sex – a făcut acest lucru în primul film Kingsman şi o repetă în sequel. Pentru cei care nu au văzut încă Kingsman: The Golden Circle, este suficient să spunem că protagonistul, jucat de Taron Egerton, se foloseşte de un moment intim cu una din țintele misiunii sale, Clara, pentru a putea-o avea, ulterior, sub observație.

Aşa cum a declarat actorul pentru ScreenRant.com, scena în cauză nu i-a sunat deloc bine, aşa că a refuzat să apară în cadru. Pentru a o putea realiza, a fost nevoie să fie adus pe platoul de filmare chiar soţul actriței Poppy Delevingne, interpreta Clarei.

„Aveam emoţii în acea zi. Am fost la fel de neliniștit şi când a trebuit să filmăm o scenă asemănătoare în primul film, iar Matthew nu-mi spusese că nu voi apărea, de fapt, în cadru. Când am văzut cum era descris momentul în scenariu mi-am spus ‚Voi face eu asta?’. Dar nu am apărut, s-a folosit tehnica POV [point of view – arată ce vede personajul în cauză, n. red. ]. Dar acum, urma să apar şi eu în cadru, aşa că i-am zis lui Matthew: ‘Scena aceasta nu mă face să mă simt confortabil”. Deci nu mâna mea apare acolo – este a soţului lui Poppy. A salvat situaţia”, a explicat Egerton.

Pentru că unele voci au criticat scena în cauză, regizorul a ţinut să explice de ce a insistat să o aibă în film.

“Am vrut să arat dilema morală şi emoțională a unui spion, care trebuie să facă ceva ce nu prea agreează”, a declarat acesta pentru Uproxx.com.

“Cred că este important să faci şi scene ce îi intrigă pe oameni. La început, nimeni nu le observă – apoi toţi vorbesc despre ele. Şi asta mi-a dorit eu de la filmele mele. Ca oamenii să vorbească despre ele după ce le vizionează. Nu vreau să fac filme plictisitoare”, a mai spus cineastul. 

Exploreaza subiecte similare:

Matthew Vaughn, Taron Egerton, Poppy Delevingne, Kingsman: The Golden Circle

Alte știri din cinema

Nephro II - Când viața te pune la încercare, cum găsești forța să mergi mai departe?

La 37 de ani, Adela își imaginează viitorul ca pe o scenă pe care va străluci din nou.

Gașca de la drept, un film simpatic despre anii studenției

Pelicula își propune să surprindă prietenia, energia și emoțiile anilor de facultate, deși nu toate elementele sunt la fel de convingătoare

Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!

Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest

S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului

Regizat de Paul Negoescu, lungmetrajul spune povestea unui băiat care are parte de o aventură palpitantă

Părerea ta

Spune-ţi părerea
pe 10 octombrie 2017 13:25
Comentariu șters

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells