Povestea din Bourne 5 va începe în Grecia. Iată de ce, plus noi detalii

de Gloria Sauciuc în 30 Aug 2015
Tommy Lee Jones va apărea în rolul unui oficial CIA de nivel înalt, dar și Alicia Vikander e distribuită

Matt Damon și regizorul Paul Greengrass readuc pe marile ecrane franciza Bourne. Visul multor fani a devenit realitate și, într-un interviu recent cu Buzzfeed, Damon vorbește despre lucrurile la care trebuie să ne așteptăm în cel de-al cincilea film din seria Bourne.

Bourne 5 va avea premiera în vara lui 2016...

Au trecut opt ani de când The Bourne Ultimatum a ajuns în cinematografe și, vorbind despre aceasta, Bourne a relatat: „Am privit filmele acestea așa cum am privit și mandatul președintelui Bush, așa că a trebuit să așteptăm ca lumea să se schimbe Și într-adevăr, lumea s-a schimbat”. Așadar, ce urmează să se mai întâmple cu povestea personajului?

„Fără să dezvăluim prea multe, putem spune că e un Bourne plasat în Europa lovită de austeritate, și în contextul politic post-Snowden. Pare că s-au schimbat multe. Sunt toate discuțiile acestea despre spionaj și despre libertățile civile și despre natura democrației”. A continuat dând câteva indicii despre locul filmărilor: „Vom începe în Grecia, unde, știți bine, s-a născut democrația (ateniană - n.red). Și se termină la Las Vegas, cea mai grotescă întruchipare a...” Damon a lăsat propoziția neterminată, așa că ne putem doar imagina că avea de gând să continue tot cu cuvântul „democrație”.

Producția filmului începe săptămâna viitoare, cu Julia Stiles în rolul lui Nicky Parsons. În film mai apare Tommy Lee Jones în rolul unui oficial CIA de nivel înalt, dar și Alicia Vikander într-un rol deocamdată necunoscut. Bourne 5 va avea premiera în vara lui 2016.

Exploreaza subiecte similare:

Tommy Lee Jones, Alicia Vikander, Matt Damon, Paul Greengrass, Untitled Matt Damon/Bourne Sequel, The Bourne Ultimatum, Julia Stiles

Alte știri din cinema

Nephro II - Când viața te pune la încercare, cum găsești forța să mergi mai departe?

La 37 de ani, Adela își imaginează viitorul ca pe o scenă pe care va străluci din nou.

Gașca de la drept, un film simpatic despre anii studenției

Pelicula își propune să surprindă prietenia, energia și emoțiile anilor de facultate, deși nu toate elementele sunt la fel de convingătoare

Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!

Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest

S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului

Regizat de Paul Negoescu, lungmetrajul spune povestea unui băiat care are parte de o aventură palpitantă

Părerea ta

Spune-ţi părerea
bogyvaly pe 31 august 2015 13:37
o veste buna!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells