Netflix ia în calcul „să anuleze înţelegerea” cu Meghan Markle şi Prinţul Harry

de Marina Florea în 24 Feb 2022
„Harry şi cu Meghan vor ceva care să le împlinească dorinţa de a-şi exprima punctul de vedere, însă Netflix poate să creadă că aşa ceva nu s-ar vinde bine”.

Meghan Markle şi Prinţul Harry au fost avertizaţi de Netflix că streamer-ul ia în calcul „anularea înţelegerii” dacă cele două părţi nu ajung la o înţelegere.

Barry Chase, avocat specializat pe film şi TV, susţine totuşi că Netflix caută acel gen de conţinut care „să scandalize”, scrie express.co.uk. Totuşi, avocatul a susţinut că Ducele şi Ducesa de Sussex vor să contribuie numai la acele materiale care „satisfac dorinţa lor de a-şi exprima puncul de vedere”. Într-un interviu cu Express.co.uk, avocatul a susţinut că streamer-ul „va anula la un moment dat înţelegerea dacă Harry şi Meghan nu sunt dispuşi să ofere un conţinut pe care l-ar putea ei considera scandalos în ochii publicului”.

Ducele şi ducesa de Sussex şi-au anunţat înţelegerea cu Netflix în septembrie 2020 însă deocamdată nu au produs material pentru platformă. În timp ce Barry Chase susţine că indisponibilitatea pentru a da material filmat s-ar putea să nu fie un semn de „neînţelegere” între parteneri, acesta notează că „întotdeauna există tensiuni şi eforturi”.

Acesta a continuat: „nu cred că lipsa produsului finit este, deocamdată, un indiciu clar pentru o situaţie de criză”.

„Harry şi cu Meghan vor ceva care să le împlinească dorinţa de a-şi exprima punctul de vedere, însă Netflix poate să creadă că aşa ceva nu s-ar vinde bine. Netflix e interesat de beneficiul comercial al acestei asocieri, şi dacă nu îl primesc, vor ieşi din această asociere. Însă nu pe termen scurt, deoarece au buzunare adânci”.

Detaliile exacte ale înţelegerii nu au fost deocamdată dezvăluite, dar mai multe ştiri vehiculează sume care ar depăşi 100 de milioane de dolari (72 de milioane de lire sterline). Acordul cu Netflix a venit în contextul deciziei lor de a renunţa la statutul de membri seniori ai Familiei Regale în martie 2020. Anunţându-şi angajamentul cu platforma de streaming, cei doi au declarat: „Vieţile noastre, fiecare în parte dar şi în calitate de cuplu, ne-au permis să înţelegem puterea sufletului uman: curajul, tenacitatea, nevoia de conectare”.

„Prin munca noastră cu diverse comunităţi şi cu mediul lor, gestul de a arunca o lumină asupra oamenilor şi a cauzelor umanitare din lume, interesul nostru va fi de a crea conţinut care informează dar care oferă şi speranţe”...

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Meghan Markle

Alte știri din cinema

M3GAN 2.0: pledoarie pentru cumpătare

Continuarea horror-ului "tehnologic" se dedă unor excese de-a dreptul surprinzătoare

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells