Monopoly se îndreaptă spre marele ecran, cu sprijinul Hasbro şi al studiourilor Lionsgate

de Cristina Grigore în 2 Iul 2015
De scenariul peliculei se va ocupa Andrew Niccol (The Truman Show)

Boardgame-ul ce a încântat numeroase generaţii, Monopoly, va servi drept punct de pornire al unei producţii hollywoodiene. Cu sprijinul companiei ce deţine marca, Hasbro Allspark Pictures, şi al studiourilor Lionsgate, ce vor finanţa proiectul, filmul va ajunge în sfârşit pe marile ecrane, după mai bine de şase ani de la primele încercări.

De scenariu se va ocupa Andrew Niccol (The Truman Show, Gattaca, The Terminal). Povestea va avea în centrul atenţiei un băiat a cărui locuinţă se află pe modesta Baltic Avenue, dornic să-şi împlinească visul şi să câştige o avere.

Hasbro Allspark se află acum în postproducţie cu alte două adaptări ale titlurilor sale, Jem and the Holograms şi Quija 2, continuarea peliculei horror de buget mic a anului trecut.

Monopoly a fost jucat de mai bine de un miliard de persoane din 114 ţări din toată lumea şi a fost tradus în 47 de limbi diferite. Jocul a fost lansat în 1903 şi urma să se numească iniţial The Landlord’s Game.

Exploreaza subiecte similare:

Andrew Niccol, Monopoly

Alte știri din cinema

Materialists, o comedie romantică fără scântei despre iubire și bani

Dakota Johnson are de ales între Pedro Pascal și Chris Evans într-un film care pune sub lupă componenta materială din relațiile contemporane

Prima imagine din serialul Robin Hood: Connie Nielsen şi Sean Bean, în roluri principale

Cei doi actori îi interpretează pe regina Eleonora şi pe şeriful din Notthingham în producţia MGM+ în zece episoade

Când Peter Pan întâlnește SF-ul horror – Alien: Earth

Disponibil începând de astăzi pe Disney+, primul serial din celebra franciză Alien înspăimântă fanii de pretutindeni, care vor descoperi aceeași teroare specifică filmelor, dar și dileme morale

The Bad Guys 2: răufăcător sau erou?

Cei cinci infractori de la Dreamworks se întorc pentru o nouă poveste plină de acțiune și aventură. Dar acum băieții răi au devenit cu adevărat buni? Sau doar încearcă?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 2 iulie 2015 13:02
Mi se pare interesant.
Miiku pe 2 iulie 2015 19:29
Wtf? Pare putin absurd.. ramane de vazut.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells