HBO va lansa un documentar Game of Thrones despre ultimul sezon, cel mai dur și mai spectaculos al serialului

de Cristina Grigore în 28 Mar 2019
Iată ce spunea Kit Harington la sfârşitul filmărilor pentru sezonul 8: „Nu ştiu dacă plângeam pentru că eram trist că s-a terminat, ori plângeam pentru că fusese atât de epuizant”.

Ultimul sezon al lui Game of Thrones promite un spectacol vizual grandios, cel mai încrâncenat şi mai de proporţii de până acum. Însă filmările celor şase episoade cât şase filme au fost extrem de dificile pentru actori; mulţi dintre aceştia au vorbit despre filmările la sezonul opt ca despre cea mai brutală experienţă pe care au trăit-o. Kit Harington declara nu demult: „Toată lumea era terminată la sfârşit. Nu ştiu dacă plângeam pentru că eram trist că s-a terminat, ori plângeam pentru că fusese atât de epuizant”.

Toate aceste momente dificile, dar şi multe alte aspecte legate de producţia ultimului sezon vor fi incluse de HBO într-un documentar de două ore, scrie EntertainmentWeekly.com. Producţia va fi difuzată la o săptămână de la episodul final, pe 19 mai, şi va fi regizată de Jeanie Finlay, o cineastă de documentare multipremiată.

HBO a descris documentarul drept „o relatare de aproape, personală, din tranşeele producţiei, ce urmăreşte actorii şi echipa de producţie cum se luptă să facă faţă temperaturilor extreme, deadline-urilor criminale şi cohortei de fani mereu dornice să afle spoilere”.

Sezonul opt al serialului Game of Thrones debutează pe 15 aprilie. Urmărește finala Game of Thrones pe HBO GO!

Exploreaza subiecte similare:

Kit Harington, Game of Thrones

Alte știri din cinema

Nephro II - Când viața te pune la încercare, cum găsești forța să mergi mai departe?

La 37 de ani, Adela își imaginează viitorul ca pe o scenă pe care va străluci din nou.

Gașca de la drept, un film simpatic despre anii studenției

Pelicula își propune să surprindă prietenia, energia și emoțiile anilor de facultate, deși nu toate elementele sunt la fel de convingătoare

Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!

Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest

S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului

Regizat de Paul Negoescu, lungmetrajul spune povestea unui băiat care are parte de o aventură palpitantă

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells