Ce-ar fi dacă nu doar pisicile, ci și câinii ar avea nouă vieți? Și dacă aceste nouă vieți ar însemna reîncarnări ale aceluiași suflet de cățel? Dar dacă aceste reîncarnări s-ar face ca patrupedul să rămână în sânul aceleiași familii, alături de două-trei generații, ca o cale de a-și arăta devotamentul și a face mai suportabile despărțirile?
Scenariștii filmului de familie „Câinele, adevăratul meu prieten 2” revin asupra ideii din A Dog's Purpose, primul film din serie, despre un câine (vocea lui Josh Gad) care trece prin mai multe existenţe, subliniind legăturile indestructibile ce se pot forma între câini şi stăpânii lor. Acum scenariul imaginează o poveste în care cățelul de fermă Bailey (căruia îi dă glas tot Josh Gad), o combinație de St. Bernard și ciobănesc australian, moare de mai multe ori, de bătrânețe, din cauza unui accident sau de boală pentru a reveni, succesiv, în trupul unui nou cățel, care caută familia lui Ethan (Dennis Quaid) pentru a o servi cu devotament. Sunt un fel de îngeri păzitori acești cățeluși.
Trecând peste premisa filmului, pe care încă ne gândim cum să o catalogăm - deprimantă sau dătătoare de speranță, forțată sau funcțională, ideea din spatele premisei este tulburătoare - un câine se naște și moare cu unicul scop de a servi stăpânului uman. Dacă filmul nu e privit din această perspectivă, deloc dreaptă cu patrupezii, va înduioșa cu siguranță. Povestea cățelului Bailey este sensibilă, semnificativă și plină de umanitate.
După ce Bailey moare, la ferma lui Ethan, se întrupează ca beagle și ajunge cățelușa nepoatei lui Ethan, căreia îi ține de urât când mama denaturată a fetiței lipsește de acasă. Al treilea câine, un mastiff pe nume Big Dog, se va intersecta cu CJ, nepoata lui Ethan devenită adolescentă. A patra întrupare e sub forma unui terrier Yorkshire, pe nume Max, care își împlinește scopul și promisiunea, de a avea grijă de nepoata lui Ethan, devenită acum adultă.
Simultan cu povestea cățelului Bailey, vedem povestea de maturizare a nepoatei lui Ethan, CJ, schițată încât să contureze repede drama. Scenariștii nu reușesc să dea carne personajelor dincolo de clișeele dramelor de familie, dar până la urmă povestea oamenilor e secundară celei a patrupedului.
