Producătorii filmului Amityville: Trezirea la viață (2017) au avut o sarcină foarte ingrată: să reia tema masacrului din Amityville, atribuit mai ales forțelor supranaturale care bântuie o casă, altfel obișnuită, dintr-o suburbie americană.
Povestea inițială a fost foarte consistentă pentru fanii de horror. La începutul anilor 1970, un tânăr își împușca familia declarând apoi la anchetă că „voci” i-au cerut asta. Tragicul incident nu ar fi fost ieșit din comun (ținând cont oricum de explozia de crime violente din acei ani din America) dacă, după unele relatări, evenimente supranaturale nu s-ar fi întâmplat și următorilor locatari: acestea au devenit subiect de carte, și mai apoi ale unei serii de nu mai puțin de 19 filme.
E aproape greu de crezut că a mai rămas ceva de spus. Noul film, plasat în prezent și în generația Facebook (deși filmul nu face din mediul online un element de tensiune, cu excepția unui incident online plasat anterior acțiunii și care contribuie prin consecințele sale) reia, pas cu pas, ceea ce știm: posedări, o casă bântuită, la care se adaugă și dinamica părinți-copii, mai ales că noii locatari trăiesc o dramă cât se poate de concretă: unul dintre membri este grav bolnav. Regia are câteva momente surprinzătoare, mai ales în scenele legate de băiatul în comă jucat de Cameron Monaghan. În rest, aceleași jump-scare, fețe fantomatice sau monstruoase în oglindă, plus un film în film: personajele se uită la filme din seria Amityville pe DVD.
O direcție oarecum nouă, care ar fi putut fi bine exploatată, a fost trecută cu vederea: frica față de oameni bolnavi (asemănătoare fricii supranaturale față de decedați) ar fi putut crește tensiunea (să ne gândim la filme horror plasate în vechi spitale sau sanatorii). Nu este așa, pentru că membrii familiei se poartă afectuos și firesc față de tânărul bolnav (cum este normal în realitate, lucru care nu te ține în scaun).
Mai mult, pe măsură ce spaima escaladează, bolnavul se vindecă miraculos, ceea ce creează derută spectatorului în loc să îl împingă pe un „tobogan” de emoții.
Dacă filmul este o pauză binevenită de la horror-urile cu zombie, credem că abordarea merita mai multă creativitate, și mai puțină previzibilitate.
