"Luna verde"

[E.Floares]

Of, Doamne!

Imi pare sincer rau, ca filmul domnului Alexa Visarion, fost profesor de regie de-al meu, este prost.
Dumnealui "iubeste cinematograful", asa ne-a spus la finalul lungului sau discurs in care incerca sa salveze ceva dintr-un film, care nu, nu necesita o a doua vizionare, ca sa-l intelegi! E pur si simplu de neinteles... Cu toate ca domnul Visarion este o persoana inteligenta, nu inteleg de ce nu intelege ca filmul lui e de neinteles, scuzandu-se cu replica pe care o au majoritatea regizorilor, care la un moment dat o dau in bara rau de tot: "trebuie sa-l revedeti, ca sa-l intelegeti" .

Filmul pare facut din niste bucatele din niste secvente din niste filmulete de-ale unor studenti in anul I la Media Pro, fiecare bucatica dintr-o secventa dintr-un filmulet fiind pe teme diferite...

Imi pare rau pentru dom' profesor.

[Pitbull]

Filmul pare facut din niste bucatele din niste secvente din niste filmulete de-ale unor studenti in anul I la Media Pro, fiecare bucatica dintr-o secventa dintr-un filmulet fiind pe teme diferite...

Completare: bucätele de secvente care au picat la montaj de proaste ce erau, profesorii somându-i pe studenti cu toroipanu': "Scoate-o sau te legumizez!"

Da, e halucinant de prost... Neverosimil, apocaliptic, cärmäbarnesc... Nu poti nici mäcar sä râzi - cä eu a doua oarä nu mä mai duc!
Azi la vizionare:

ALA DE PE ECRAN: - Bäi frate, ce chestie, cum sä vezi hainele astea pe drum, si sângele ästa, si ästia care filmeazä...
PITBULL: - Offf, Doamne-Doamne...
SALA: -

AIA DE PE ECRAN: - Stii, situatia cu Brasovu' e cä eu sunt gravidä...
PITBULL: - 'Op-paaa...!
SALA: -

Cronica, la noapte.
Zer uil bi blad.

[Disciple]

Cand a aparut asta? Ca nu s-a auzit nimic de el.

[StefanDo]

a aparut pe 16 aprilie

[E.Floares]

Cand a zis Pitbull "O-pa!", m-a bufnit rasul, dar in acelasi timp mi-era mila de domnul Visarion, care era la 4-5 randuri mai in spate.

[Pitbull]

"Luna verde" - Cărmăbarnesc
Nu le mai daţi voie să se compromită!!!

E intolerabil, scandalos şi sordid ca un om de teatru şi film de valoarea lui Alexa Visarion (aşa cum era el la începuturi) să fie lăsat să se facă de râs în halul ăsta! Când a debutat cu "Înainte de tăcere", am scris în revista "Cinema": "Iată filmul bun românesc! Principala lui calitate e aceea de a vorbi tăcând!". Nu peste mult, pe toţi ne-a marcat "Înghiţitorul de săbii", pe-un culoar din I.A.T.C. Dan Puric scrisese cu cretă, pe un dulap de efecte, "Ordon şmecherii". Chiar şi agresiv-redundanta "Năpasta" avea destule calităţi şocante, până şi conformistul "Punct... şi de la capăt" dezvolta coerent şi empatic frământările de producţie ale constructorilor de maşini ARO. Iar în teatru, mă dăduse pe spate cu o uluitoare "Noapte furtunoasă" care scotea la lumină un Caragiale nebănuit dar cât de poate de adevărat (similar cu cel relevat de Pintilie, însă mult mai organic şi decent) mi-l dezvăluise pe abisalul "Woyzeck" într-un spectacol aproape revoluţionar - şi câte, şi mai câte... Pe scurt, era unul dintre cei buni; dintre cei mari; cei mai mari.
Când ai o asemenea valoare, o cultivi, o îngrijeşti, o ocroteşti, iar când începe să se ofilească, o pui bine, presată între paginile unui tom princeps de Cehov sau de Shakespeare - n-o laşi să se ramolească până la a deveni o mazetă ridicolă care se dă-n stambă pe la conferinţele de presă debitând inepţii incoerent-preţioase despre un film la fel de incoerent - şi atâta, că preţiozitate, nix.
Ne doare fixînpix (ca să rimeze cu anteriorul nix) că "scenariul" (da, şi la conferinţa de presă am scrăpinat aerul cu degetele la rostire, ghilimelizând ocrotitor respectabilul termen - dar se pare că nu s-au prins) comis de Visarion Alexa şi Iris Spiridon (o studentă de-ale lui) purcede de la un story scris de domprofesor cu ani în urmă - oricum ne e dificil să întrezărim, fie şi la nivel de reminiscenţe, ceva ofertant, după cum şi ca script prezent e tot un zero barat, ceea ce oricum confirmă că da, adică nu: încă nu avem o şcoală de dramaturgie de film... Fata nu are nici o vină; profesorii ei, da!
Am văzut cu mulţi ani în urmă un film de neuitat (din păcate, eram copil, n-am luat seama la datele de referinţă, iar acum nu-l mai pot regăsi cu nici un chip - cred că era bulgăresc şi avea un titlu gen "H. 20" sau "Km. 60" sau aşa ceva... n-a dat nici un rezultat pe IMDb), exact cu acelaşi subiect: un montaj paralel între un autobuz şi un camion care vin din direcţii opuse, pentru ca în final să se ciocnească frontal, din cauza unui şofer inconştient care apoi se pierde în noapte. Filmul, la bază banal, cotidian, de tipul "fapt divers" (chiar pornea de la un accident real), creştea incredibil, atât acumulând o tensiune explozivă, cât şi sondând în profunzimi nebănuite umanitatea personajelor şi a relaţiilor dintre ele - oameni ca toţi oamenii, cu dramele lor, cu micile lor mari probleme, pe care acea fatidică întâlnire îi propulsa la dimensiuni de-a dreptul istorice, dacă nu mitice.
Nu ştiu dacă Alexa a văzut acel film, dar sper să n-o fi făcut - aşa, catastrofa de-acum ar mai păstra o undă de nevinovăţie. Altminteri, ar fi cel mai compromiţător lucru ca, inspirat de un asemenea exemplu, sau măcar conştient de existenţa lui, să perverteşti formula printr-o reeditare plină de snobisme şi pretenţii hilare. Şi în povestea lui e vorba de nişte personaje care, cum-necum, se îmbarcă în două autovehicule şi o iau în sens contrar pe Valea Prahovei - iar accidentul se telefonează din primele momente, inclusiv prin avertismente explicit insistente ale părinţilor. Dar totul se opreşte aici. Peste această tramă deja lipsită de orice originalitate se aşterne neantul. Marionetele mişcătoare de pe ecran sunt lipsite de cea mai elementară identitate omenească, nu fac decât s-o mimeze, ca într-un stângaci spectacol de umbre chinezeşti, cu ajutorul unui dialog incontinent de logoreic, delirant de ilogic şi insuportabil de plicticos, căruia i se mai adaugă tot felul de nimicuri: scene de familie de o "originalitate" scremută (de pildă, fiica retardată, interpretată de o fetiţă sofisticată şi rasată pe care Alexa o pune să se poarte ca şi cum ar fi cu vreo cinci ani mai mică, debitând aberaţii despre păpuşa ei căreia-i curge sânge - pesemne ca un fel de "premoniţie" a finalului; haida-de!) Aceste non-personaje, trăind fiecare în bula sa de neant, incapabile să interacţioneze la nivelul nici unui fel de relaţii omeneşti credibile şi vitale (când ştim că dinamica oricărui film porneşte tocmai din tensiunile sale inter-umane), sunt purtate timp de şaptezeci şi opt de minute printr-o înşiruire de secvenţe disparate, aritmice şi complet dezarticulate dramaturgic. L-am întrebat pe Alexa, la conferinţă, dacă lipsa oricărei paradigme scenaristice e rezultatul unui negativism deliberat, poate din dorinţa spargerii unor canoane, sau al unei încercări de a compune altfel structura epică şi firul narativ, proiectând articulaţiile principle la un nivel mai abscons, greu perceptibil din primul moment. Răspunsul autorului a ocolit prompt orice tangenţă cu rigorile profesionale (fie respectate, fie negate anume - dar în orice caz cunoscute cât de cât), orientându-se spre nişte comentarii strict teoretice, vagi şi stufoase, despre "întâlniri" (între oameni, între destine, între scenarii şi relizatori, etc.). Că omul nu ştie să scrie scenarii, hai, mai treacă-meargă - dar că împinge pe panta asta nişte copii poate talentaţi, antrenându-i în asemenea aventuri nebuneşti ce riscă să le distrugă cariera, e de neiertat! Aceeaşi abulie amatoricească persistă şi la toate nivelurile regiei. Cândva, Alexa aducea pe ecran nişte secvenţe de o coeziune şi o forţă dramatică excepţionale. Ţin minte că le comentam apropo de "Înghiţitorul de săbii", iar George Constantin mi-a explicat că regisorul începea prin a le aborda şi dezvolta ca la teatru, construind integral şi meticulos mizanscenele şi repetându-le unitar, pentru a dobândi cât mai multă consistenţă, după care le decupa cu mare grijă, astfel încât forţa şi coerenţa lor se transpuneau aidoma pe pliculă - lecţie pe care n-am uitat-o, şi de-de-atunci am încercat s-o aplic ori de câte ori condiţiile mi-o permiteau.
Ei bine... fost-ai lele...! Nimic din tot acel înalt profesionalism regisoral în lucrul cu actorii nu mai regăsim aici! Cum pe bună dreptate comenta după proiecţie Emilian Floareş (care, avându-l recent profesor pe Alexa, se raportează la o versiune a sa mult mai actuală), totul nu e decât o îngrămădeală de frânturi din filme studenţeşti proaste - şi, se impune să completez: sunt alea care au căzut la montaj, fiind complet irecuperabile. Actorii bântuie prin cadru de-a valma, cu complicaţii de mizascenă forţate şi inutile, pe care le compromite şi mai mult o concepţie de decupaj alambicată, cu voite compoziţii savante care însă eşuează în agramatisme, dezechilibre, suprapuneri în perspectivă şi un efect per ansamblu obositor şi ostil spectatorului. Printre ele, se inserează cadre-strânse complet smulse din context, de parcă pe lumea asta n-ar exista noţiunea de racord - nici fizic, nici de stare a actorului, nici de direcţie a privirii, nici de nimic... Ţin minte cum, în şcoală, făceam greşeala asta de zeci de ori, nu ne învăţa nimeni, şi într-un târziu ajungeam să ne dumirim singuri. Dacă Alexa, până la venerabila-i vârstă, nu s-a lămurit, a cui o fi vina...?
Poate ar mai merita să menţionăm şi incredibilul stil de a-şi rata secvenţele-cheie - de fapt, voit cheie, căci non-structura poveştii nu le investeşte cu nimic... Bizareria inutilă a momentului cu mireasa furată, unde s-ar fi dorit o inserţie fantastică premonitorie şi nu se realizează decât o abulie forţată, sau ceea ce-ar fi trebuit să fie punctul culminant - accidentul: expediat, confuz, rasolit, fâsâit, fals până la Dumnezeu, practic dând lovitura de graţie întregului exerciţiu cinematografic la care am asistat.
Şi în nici un caz nu putem trece cu vederea imaginea incredibil de neprofesionistă a unui adevărat maestru al camerei de filmat, ca Florin Mihăilescu. De ce, de ne ce, de data asta a ratat lamentabil: dincolo de aceleaşi compoziţii haotice cu veleităţi "plastice", pe care i le-a băgat Alexa pe gât, lumina e pusă absolut aberant, în tot felul de amalgamuri (sau "almagamuri", cum zicea legendarul Costache Ciubotaru) neverosimile dar kitschoase, filmatul stabil (de pe trepied sau travelling) şi cel "mişcat" (din mână) se amestecă fără nici un Dumnezeu, abundă unsharffurile, ba pe alocuri mai şi scapă-n marginea cadrului câte ceva din echipamentele de la filmare (de pildă, agăţătorul camerei pe portiera maşinii); mă rog, atâta rău să fie - dar nu e...
Despre actori e imposibil de spus ceva: toţi sunt o apă şi-un pământ, de la Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu (două prezenţe complet inutile), până la Tudor Aron Istodor şi Alex Potocean - toţi debitează fals, liniar, fie plat fie strident, nişte replici tâmpite din abundenţă, sub o îndrumare regisorală ca la cineclub. S-a mai nimerit, la conferinţa de presă, o tanti care din puţul sălii şi fundul gândirii (sau, poate... invers?) a zvârlit una despre "firescul dialogurilor şi al interpretării", la care Alexa s-a şi repezit să dezvolte motivele pentru care replicile "cad aşa de bine în gura actorilor". N-am mai răbdat şi am întrebat dacă deplina falsitate a acestor replici, atât din scriitură cât şi din interpretare, urmăreşte cumva să exprime absurdul existenţei, pe filiaţie ionesciană sau urmuziană, prin convergenţa unor vieţi omeneşti spre un accident din care nimeni nu înţelege nimic. Alexa, din fericire, a simţit înţepătura, a recunoscut că Ionescu şi Urmuz nu făceau parte dintre intenţiile lui, şi a parat cu cuvintele: "Dacă dumneavoastră n-aţi înţeles nimic, eu nu mai am nimic de zis. Acesta este un film pe care trebuie să-l vedeţi de cel puţin două ori, ca să-l înţelegeţi!"
Ar fi fost o nesimţire să subliniez faptul că o asemenea soluţie înseamnă moarte sigură, din moment ce nimeni nu va mai reveni în sală - dimpotrivă, "Luna verde" e o experienţă audiovizuală atât de funestă, încât orice spectator nu-şi poate dori decât extirparea ei imediată din memorie. Îmi permit, totuşi, să-i atrag atenţia venerabilului realizator că până şi curcile ştiu că acele filme care se dezvăluie greu (Antonioni, Tarkovski, Bergman...) au meritul şi efectul de a te chema din nou la ele, nu de a te pune pe fugă cu făcăleţul incompetenţei abulice, de tip Cărmăzan sau Barna (sau, mai pe scurt, "cărmăbarnian"... sau poate "cărmăbarnasianist"...? Nu, cred că "cărmăbarnesc" sună cel mai bine, timite şi la "cărăbănesc"). Un film realmente subtil începe prin a crea un efect de ambiguitate, nu de neclaritate, e incitant şi misterios, nu confuz şi haotic. Datoria elementară a oricărui cineast este aceea de a se face înţeles - indiferent în ce fel, stil sau ritm... La reproşul adus de mine, răspunsul de bun-simţ, care m-ar fi dezarmat complet, ar fi fost ceva de genul: "Regret că nu m-am făcut înţeles, eu m-am străduit... Poate mă veţi ajuta dumneavoastră, în cronica pe care o veţi publica, să descopăr unde am greşit." Aşa ceva conţine şi modestie, şi eleganţă, şi demnitate, şi autoritate. A te refugia în acuzaţia adusă privitorului (fie el profan sau profesionist) că "dumneata eşti de vină că n-ai înţeles", e cea mai descalificantă scuză.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
10 aprilie, 2010, h. 10:00-12:5
Bucureşti, România

[sergiuseling]

Mie nu mi s-a părut chiar un așa dezastru. Scenariul mi s-a părut unul bun, chiar pe alocuri a reușit să surprindă bine unele personaje. Dar evident ceva n-a funcționat deoarece n-am înțeles mai nimic din film. Probabil că au vrut să prezinte viața tinerilor din ziua de azi, dar până la urmă a fost doar o zi două din viața unor personaje, fără a aborda nicio temă importantă sau care să exprime ceva pentru actuala generație.

Per ansamblu un film mediocru, așa și-așa, nota 5.

[Pitbull]

Scenariul e vechi din anii '80. Atunci, comunistii i l-au respins, "cä care e morala"?
...Deci, de unde specific al actualei generatii?

[sergiuseling]

Nu știu de unde, dar asta mi s-a părut că vor să încerce, l-au cosmetizat cu skype, întâlniri pe internet, telefoane mobile.
Dar ai dreptate nu prea are legătură cu actuala generație.

[civica65]

Natură moartă cu lună verde

De GRID MODORCEA

Alexa Visarion a făcut un film, Luna verde, ca o convorbire la mobil în timp ce eşti la volan, care se termină, firesc, cu un accident. E o situaţie comună în lumea contemporană, în care vezi peste tot indivizi la volan vorbind la mobil, iar din cînd în cînd cineva o mai dă şi în bară. Problema este cum faci ca un astfel de subiect să prindă viaţă filmică, să fie convingător şi dacă se poate să aducă şi spectatori? Americanii au inventat genul "road movie", dar filmele lor pe această temă, a călătoriei, în fond, începînd cu Easy Rider şi Duel pe autostradă, sînt extrem de dure şi spectaculoase. Visarion a ales o cu totul altă cale, cea intelectulistă, pretenţioasă, după formula periculoasă a lui Woody Allen. Mulţi au încercat să-l imite pe Allen, aşa cum am arătat în numeroase cronici anterioare, dar se pare că toţi au eşuat, fiindcă numai el este stăpînul formulei pe care a inventat-o şi care i-a adus un succes deplin. În Luna verde există o discrepanţă dintre intenţie sau proiect şi realizare. Eroii din film, tineri, aleargă după fericire, adică după "luna verde", un simbol plastic, ivit din situaţia personajului principal, Răzvan (Tudor Istodor), care este un fel de pictor. Dar cred că nici el nu ştie ce e. Şi nici regizorul. Care cultivă o incoerenţă voită, la care se adaugă starea proastă a sunetului, încît uneori nu înţelegi nimic (nu mai vorbesc de momentele de halucinaţii). Evident, Răzvan şi grupul său de prieteni, printre care şi un gay, Şerban (Marius Manole), inclusiv un fel de colecţionar, Sorin, care îi dă indicaţii pe internet cam cum ar trebui să facă un tablou reprezentînd o natură moartă, trăiesc periculos, la limita inconştienţei, ca în filme, desigur (conduc o maşină de lux cu 200 km pe oră!). Dar ei aleargă de fapt după cai verzi pe pereţi, fiindcă între intenţie şi rezultat se derulează o vorbărie plictisitoare, interminabilă, fără nici o diferenţă de loc, fie că eroii sînt la un bar, în sufragerie, acasă, în maşină sau la o cofetărie. Această nebuloasă sau ambiguitate voită nu duce nicăieri însă, nu formează nici o elipsă estetică. Ei vorbesc continuu ca la mobil. Viaţa ca un mobil.



Dovadă că şi spectatorii vorbesc la mobil odată cu personajele din film. Vorbăria uniformizează tot, aşa că nici actorii nu fac excepţie, chiar dacă mama (Maia Morgenstern) e fericită la braţ cu fiul sau dacă fratele, Cristi (Alexandru Potoceanu), îi trage mai multe palme surorii sale, Ioana (Ioana Anastasia Anton), care a fugit de acasă fiindcă a rămas însărcinată, deşi are doar 15 ani. Şi Răzvan Vasilescu, şi Cătălina Mustaţă, şi Marian Rîlea fac figuraţie. Alexa Visarion realizase un film cu titlul Înainte de tăcere. Acum avem o mostră "după tăcere". Nici nu ne mai interesează mesajul, oricît de nobil, dacă tot ce se întîmplă este fals, contrafăcut, la limita rizibilului uneori, ca proiecţiile lui Răzvan cu iubita lui mireasă, urmate de concidenţa cu accidentul, sau cum este scena cu o pisică mirată şi ubicuă, care apare şi într-un apartament din Bucureşti, şi într-unul din Braşov, sau scena din culisele teatrului, după premiera lui Afrim, care se joacă pe sine, cînd Sebi Ştefănescu, care se joacă tot pe sine, se manifestă în stilu-i cunoscut, recitînd cabotinesc din Nichita Stănescu. Sînt şi alţi actori din recuzita prieteniei regizorului, cum ar fi regretatul Coţi Praida, care nu face decît ceea ce a făcut el toată viaţa, a stat într-o cîrciumă la o masă, cu o sticlă de bere alături. Această scenă, ultima din viaţa teribilului actor, este poate scena care mi-a atins sufletul. Şi chiar dacă ar fi realizat doar atît, tot i-aş mulţumi lui Alexa Visarion.
În general, Luna verde este un film trist, un film cu probleme, cu frămîntări, dar departe de a-l considera elitist, este mai degrabă un film domestic, un film al speranţelor ratate, o încercare de a intelectualiza filmul românesc, mai ales cel de după '90, cînd noul val de cineaşti a creat un cu totul alt public, de la spectatori de festival la spectatori de consum, care se rîd la Cea mai fericită fată din lume sau la Tovarăşi, frumoasă e viaţa! Evident, Luna verde nu va avea succes. Însă sînt necesare şi astfel de experienţe şi e bine să fie încurajat orice regizor care are ceva de spus. Şi Alexa Visarion se numără printre cei aleşi.

[sergiuseling]

Interesantă cronică, doar că Ioana avea peste 18 ani, nu 15.

[StefanDo]

detalii

dar chiar nu inteleg incapatanarea cu care i se posteaza lui modorcea pseudo-cronicile pe forum...

[Pashpix]

"Luna verde", de Alexa Visarion, un film ratat din start

Iulia Blaga

Dupa o pauza de 19 ani, Alexa Visarion se intoarce la regia de film cu proasta inspiratie de a relua un proiect din 1987. Rescrisa de o studenta de-a sa, Iris Spiridon, povestea despre tineri si asa-zisa lor superficialitate, poveste refuzata la finantare in perioda comunista, isi gaseste o nefericita actualizare in coordonatele unui film lipsit de logica si substanta. Folosirea pana la satietate a hitului "A Friend In Need" (Placebo) nu e suficienta pentru a cuceri publicul tanar sau pentru a-l convinge macar ca i se adreseaza lui (daca i se adreseaza lui.).

"Luna verde" are, daca vreti, acea "naturalete" si acea "autenticitate" a filmelor "cu si despre tineri" din perioada comunista - la ani-lumina de tinerii din viata de zi cu zi. (Dar acelea aveau macar o logica.). Poate ca de vina e faptul ca proiectul respins in 1987 de la finantare ar fi trebuit sa fie lasat acolo, in timp. Cineastii stiu mai bine decat noi in ce termeni se scrie perioada de gratie in care un proiect ar trebui sa devina film, pana nu ii expira norocul.

Poate ca Alexa Visarion (60 de ani)- care ramane oricum in cinematografia noastra pentru "Inghititorul de sabii" -, ar fi trebuit sa nu incerce sa trezeasca fantomele. Odinioara intentiona sa-l distribuie pe Razvan Vasilescu in rolul pe care azi il joaca Tudor Aaron Istodor - personajul unui rebel, pe linia celor interpretate de Dan Nutu. Trebuia sa-i lase pe rebelii de atunci sa doarma.

E greu sa discuti despre "Luna verde" filmul care a iesit fara sa nu incerci sa te raportezi la filmul care ar fi putut fi - prin asta ii mai poti acorda o umbra de credit. Adevarul e ca nimic nu te farmeca sau cel putin incita la acest film. Incepe, da, interesant. Socul melodiei trupei Placebo (oare cat o fi platit Castel Film pentru ea?), discutia dintre Tudor Aaron Istodor si Marius Manole intr-o cofetarie, aluziile la posibila sinucidere a cuiva te pregatesc pentru un film actual despre tineri care ar putea fi macar credibil. Dar aceasta discutie si epuizeaza capitalul tau de curiozitate.

Va urma de aici inainte un amalgam de scene in care personaje fara niciun pic de consistenta (desi unele sunt recalcitrante, iar altele exuberante) discuta interminabil fara sa spuna nimic, aberand pe marginea unor nimicuri. Scenariul ilogic si haotic nu reuseste nici macar sa tricoteze cu viteza de croaziera povestea a doua masini cu tineri care pleaca una din Bucuresti, alta din Brasov, si au o mica intalnire la mijlocul distantei. Basca problemele reale ale tinerilor, tipologiile umane, relatiile dintre personaje, mediul samd. Totul e defazat.

Doar aruncand in film tineri homosexuali care agata parteneri pe internet sau tineri care discuta pe skype sau tineri care rad mult nu inseamna ca ai facut un film in care ai aratat ca intelegi varsta tanara. De fapt, nici nu stiu cui i se adreseaza acest film pentru ca am mari dubii ca vreun tanar se va recunoaste pe ecran.

Nu transpare niciun pic de viata din personaje, din povestile lor, din trairile (!) lor, iar cand filmul comuta in modul metafizic (nunta din restaurant), dupa ce ne avertizase ca o s-o faca (discutia pe skype despre tablou), rabdarea spectatorului poate exploda bucati in mod iremediabil. Pacat de actorii buni folositi prost (cei mai bine pica, totusi, Alex Potocean si Tudor Aaron Istodor), pacat de aparitia lui Radu Afrim in postura unui regizor de teatru (cu rol neclar in poveste), pacat de reputatia regizorului care n-a mai facut film de aproape 20 de ani, pacat de bani, pacat de banii nostri.

[Pitbull]

Bagä si sursa, cä iar se trezeste câte-un ajutor de bägätor de strâmbe sä ne acuze de "fraude".

[E.Floares]

Iulia Blaga
Hotnews.ro, aprilie 2010