Articole The Twilight Saga: New Moon
(2009)Saga Amurg: Lună Nouă
Despre distribuțieKRISTEN STEWART (Bella Swan) a devenit publicului din toată lumea prin interpretarea ei remarcabilă alături de Jodie Foster în filmul Panic Room/ Camera de refugiu. De curând a jucat în Adventureland, alături de Jesse Eisenberg, pentru regizorul Greg Mottola și în The Cake Eaters, în echipa regizoarei Mary Stuart Masterson. Între filmele următoare ale lui Stewart se numără Welcome to the Rileys, în care joacă alături de James Gandolfini și The Runaways, un film biografic despre trupa de rock’n roll a anilor '70, în care joacă rolul lui Joan Jett. Filmografia ei mai include Into the Wild/ În sălbăticie, în regia lui Sean Penn; filmul independent The Yellow Handkerchief, alături de William Hurt și de Maria Bello; Jumper/ Oriunde, oricând, What Just Happened/ Panică la Hollywood; In the Land of Women/ Pe tărâmul femeilor; The Messengers/ Mesagerii; Zathura/ Zathura, o aventură spațială; Speak/ Tăcerea; Fierce People/ Oameni și secrete; Catch That Kid; Undertow/ Dramă în munți, Cold Creek Manor/ Secretul de la Cold Creek Manor și The Safety of Objects. ROBERT PATTINSON (Edward Cullen) s-a făcut cunoscut pe marele ecrane la vârsta de 19 ani, când s-a alăturat francizei Harry Potter în filmul lui Mike Newell Harry Potter and the Goblet of Fire/ Harry Potter și pocalul de foc în rolul lui Cedric Diggory, reprezentantul oficial al Hogwarts la Turnirul celor Trei Vrăjitori. Pattinson a continuat cu Harry Potter and the Order of the Phoenix/ Harry Potter și Ordinul Phoenix, întorcându-se într-un flashback. Pattinson și-a început cariera profesională cu un rol în Sword of Xanten, alături de Sam West și de Benno Furmann. A mai apărut și în filmul regizorului Oliver Irving How to Be, premiat la Festivalul de Film Slamdance cu o Mențiune Specială. Pattinson a jucat rolul principal, Salvador Dali, în Little Ashes, în regia lui Paul Morrison. În continuare, Pattinson are în plan drama Remember Me, alături de Emilie de Ravin, Pierce Brosnan și Chris Cooper, în regia lui Allen Coulter. Proiectele de televiziune la care a participat Pattinson includ The Haunted Airman pentru BBC. Ca membru al trupei de teatru Barnes, a jucat rolul principal în piesa lui Thornton Wilder Our Town. Alte piese de teatru în care a jucat sunt Anything Goes, a lui Cole Porter, Tess of the D'Urbevilles și Macbeth în cadrul OSO Arts Centre. TAYLOR LAUTNER (Jacob) și-a făcut debutul în 2005 când, la vârsta de 13 ani, a obținut rolul lui Shark Boy în The Adventures of Sharkboy and Lavagirl în 3-D-ul lui Robert Rodriguez. La câteva luni, a dat audiție și a obținut rolul lui Eliot, fiul rivalului lui Steve Martin, Jimmy Murtaugh, în filmul de familie Cheaper by the Dozen 2/ Cu duzina e mai ieftin 2. Lautner s-a născut în 1992 în Grand Rapids, Michigan. A început să învețe karate la vârsta de șase ani și a câștigat turnee când avea șapte ani. Nu a durat mult până ce a fost invitat să se antreneze cu multiplul campion mondial Mike Chat, iar la vârsta de opt ani, Lautner a fost rugat să-și reprezinte țara la campionatele World Karate Association. Și-a demonstrat talentul, devenind campion la Junior World Forms and Weapons, câștigând trei medalii de aur. Lautner și-a continuat ascensiunea în domeniul artelor marțiale. În anul 2003, la vârsta de 11 ani, a obținut locul întâi pe plan mondial la mai multe categorii, iar în anul următor, a câștigat trei campionate Junior World la centura neagră. Lautner și-a dorit pentru prima dată să devină actor la vârsta de șapte ani, când instructorul lui de arte marțiale l-a convins să participe la audiția pentru reclama la Burger King, în Los Angeles. La vârsta de zece ani, familia lui a luat decizia dificilă de a se muta în Los Angeles, unde Lautner putea participa la audiții oricând. După mutare, Lautner a obținut roluri în My Wife and Kids, Summerland, The Bernie Mac Show și în The Nick and Jessica Variety Hour. Lautner a avut succes și în domeniul voice-overului. Are rolul lui Youngblood în desenul animat Danny Phantom și și-a împrumutat vocea unor personaje din două episoade ale serialelor de televiziune What's New, Scooby-Doo? și Charlie Brown. ASHLEY GREENE (Alice) apare atât în Amurg cât și în continuarea acestuia, Saga Amurg: Lună Nouă, care au la bază cele mai bine vândute romane ale lui Stephenie Meyer, potrivit New York Times. Seria Amurg este o colecție de romane cu vampiri, care a evoluat rapid devenind un fenomen cultural, amplificat de lansarea primului film în noiembrie , anul trecut. După Amurg, Greene a jucat în rolul principal din thrillerul de suspans Summer, despre o tânără care pornește să-și caute adevăratul tată, ajungând să fie ținută ostatică în pivnița unei familii demente. Vara aceasta, Greene a avut și un rol-medalion ca secretară a lui Kevin Spacey, în cel mai recent film, Shrink. Greene a jucat în filme precum Otis, Home of the Brave și The King of California/ Regele din California. Tocmai a încheiat filmările la Radio Free Albemuth, o poveste controversată despre președintele corupt al Statelor Unite, Ferris F. Fremont. Greene a câștigat în august 2009 Premiul Teen Choice ,,Cel mai proaspăt chip", categorie care onorează cele mai populare tinere actrițe de la Hollywood. Greene este purtătoarea de cuvânt pentru DonateMyDress.org, un site care ajută adolescentele cu mai puține posibilități să-și găsească rochii de bal. Greene este fana a sporturilor competitive. A fost în echipa de majorete și în cea de dans. A fost membră a echipelor de înot, de scufundări și de volei. În prezent, locuiește în Los Angeles și este pasionată de Tae Kwon Do și surfing. RACHELLE LEFEVRE (Victoria) s-a bucurat de un succes enorm pe marele ecran în blockbusterul internațional Amurg, film ce are la bază prima carte din seria de succes a lui Stephanie Meyer. În film, Lefevre este Victoria, vampirul neîndurător, cu părul roșcat, care vrea să se răzbune pe eroina interpretată de Kristen Stewart. Lefevre își va relua rolul în partea a doua, Saga Amurg: Lună Nouă. Lefevre a jucat de curând în filmul lui Barney Version, alături de Giamatti. Filmul, adaptat după romanul celebrului autor Mordecai Richler, spune povestea lui Barney (Giamatti) și felul în care a fost afectată viața sa de cele trei femei cu care se căsătorește. Lefevre joacă rolul Clarei, tânăra poetă feministă, care devine prima lui soție. În film mai joacă Dustin Hoffman, Mini Driver, Scott Speedman și Rosumund Pike. Lefevre a mai jucat de curând și alături de Kevin Spacey și Barry Pepper în Casino Jack, care are la bază povestea adevărată a lui Jack Abramoff căzut în dizgrație, considerat și cel mai mare scandal la Washington, de la Watergate încoace. Lefevre joacă rolul lui Emily Miller, fosta secretară de presă a lui Tom Delay, logodnica părăsită a partenerului lui Abramoff, Michael Scanlon. În film mai joacă Kelly Preston și Jon Lovitz. Lefevre s-a mutat la Los Angeles când a obținut rolul principal din serialul de comedie marca FOX Life on a Stick, în care a interpretat rolul lui Lily, o fată pe care Lefevre o descrie ca fiind ,,deșteaptă, plină de viață și imprevizibilă". De atunci, Lefevre a continuat să se bucure de o carieră de succes în televiziune. În cinci episoade din serialul de succes, marca CBS, Swingtown, Lefevre a interpretat-o pe Melinda, o agentă de bursă ambițioasă, care se luptă pentru un loc în lumea dominată de bărbați a anilor '70, și care, în cele din urmă, îl ademenește pe personajul principal, Jack (Jack Davenport), să se despartă de soția lui (Molly Parker). A apărut și în serialul de succes Boston Legal ca iubita lui Jerry, Dana Strickland, un rol pe care David E. Kelly l-a scris special pentru ea. În această vară, Lefevre a putut fi văzută în miniseria marca CBC/BBC The Summit, un thriller politic, despre un atac terorist asupra summitului Grupului celor Opt. Lefevre joacă rolul fiicei prim-ministrului canadian (Bruce Greenwood), Leonie, care, după un atac este expusă la varicelă, amenințând siguranța tuturor celor prezenți la summit. Mai joacă și pentru micul ecran rolul lui Heather, stripteuza sigură pe ea, care-i câștigă inima lui Matt Davis, în al doilea sezon al serialului marca ABC What About Brian. Lefevre va fi văzută în continuare în noua dramă marca ABC The Deep End, într-un rol de asistent juridic, împărțită între noul asociat Dylan (Matt Long) și partenerul firmei de avocatură, Cliff (Billy Zane). Pe marele ecran, Lefevre a jucat diverse tipuri de personaje. În The Pool Boys, o re-ecranizare a filmului Risky Business/ Afaceri riscante din partea producătorului filmului American Pie/ Plăcintă americană, Warren Zide, joacă alături de Matthew Lillard și Tom Arnold în rolul Laurei, o damă de companie care devine ,,doamnă" pe timpul verii. Lefevre a jucat și alături de Stephen Dillane și Rosamund Pike în Fugitive Pieces, o adaptare a bestsellerului internațional al lui Anne Michaels, în regia lui Jeremy Podeswa (The Pacific), avându-l ca producător pe Robert Lantos (Eastern Promises). În film, Lefevre o interpretează pe Naomi, o tânără soție a cărei căsnicie este afectată grav de urmările holocaustului. Lefevre este implicată în organizația literară School on Wheels și este Ambasadoarea Vindecării la Fundația The Susan G Komen. Ea este pasionată de alpinism, echitație și scufundări. Când nu lucrează, își satisface o mare pasiune: călătoriile. BILLY BURKE (Charlie) Este un tânăr actor fascinant, extrem de apreciat, a cărui filmografie cuprinde atât lungmetraje, cât și producții de televiziune. Înainte de Amurg, Billy a mai lucrat cu regizorul Greg Hoblit la Untraceable/ Crime online alături de Diane Lane. A mai jucat în The Feast of Love/ Sărbătoarea iubirii pentru regizorul Robert Benton, alături de Morgan Freeman și Greg Kinnear, de Anthony Hopkins și Ryan Gosling în Fracture/ Ruptura, acesta fiind primul film pe care l-a făcut împreună cu regizorul Greg Hoblit. PETER FACINELLI (Carlisle) are un portofoliu impresionant, care l-a transformat intr-unul dintre cei mai căutați actori de la Hollywood. Facinelli interpretează rolul lui Carlisle Cullen, figura paternă a clanului Cullen, în blockbusterul Amurg, pentru Summit Entertainment. Acest proiect extrem de promovat a fost prima adaptare pentru marele ecran a bestsellerului lui Stephenie Meyer, despre o tânără care se îndrăgostește de un vampir. Peter a terminat de curând filmările la Lună Nouă, următorul film din serie, care va fi lansat pe 20 noiembrie 2009. El a început deja filmările la Saga Amurg: Eclipsa, încă din luna august. Peter mai joacă alături de câștigătorul Premiului Emmy, Edie Falco, în noul serial marca Showtime, Nurse Jackie. Facinelli apare în rolul dr. Cooper, un tânăr chipeș cu o formă atipică de sindrom Tourette. Serialul de comedie de o jumătate de oră a fost ales pentru un al doilea sezon. Peter a jucat de curând un rol în Damages, thrillerul premiat, marca FX, care o mai are ca protagonistă pe Glenn Close. Facinelli mai joacă și împreună cu Matthew Broderick și cu Brittany Snow în drama Finding Amanda, care a avut premiera la Festivalul de Film The Tribeca. Peter și-a demontrat talentul într-o serie de lungmetraje, între care producția Universal Filmografia lui mai include un rol în thrillerul SF al lui Walter Hills Supernova cu James Spader și cu Angela Bassett. Facinelli a mai apărut în Can't Hardly Wait/ Viața de liceu alături de Jennifer Love Hewitt, în producția Foxfire alături de Angelina Jolie și în Dancer, Texas Pop. 81/ Orașul Dancer cu Breckin Meyer. Facinelli s-a născut și a crescut în New York, unde a urmat cursurile Universitații din New York, în cadrul Tisch School of the Arts. A lucrat ca actor acolo până când a obținut un rol în filmul de televiziune After Jimmy/ Fără Jimmy, care l-a adus la Los Angeles. NIKKI REED (Rosalie) a primit numai critici pozitive pentru filmul ei de debut Thirteen/ Treisprezece, în care nu doar a jucat alături de Holly Hunter, dar a fost și co-scenaristă, la vârsta de 14 ani. Acum, la 21 de ani, Nikki și-a demonstrat talentul de actriță puternică și versatilă. Reed a mai terminat filmările și la Last Day of Summer, o nouă productie independentă în care a jucat și la care a fost și producător executiv. Filmul se concentrează asupra unui angajat la un fast-food, care a atins limita, dar care se schimbă după o întâlnire cu o clientă frumoasă. A mai terminat de curând filmările la Chain Letter, în regia lui Deon Taylor. Filmul este produs de Twisted Pictures, aceeași companie de producție care a creat și bine-cunoscuta serie Saw/ Puzzle mortal, ce urmează sa fie lansat la sfârșitul anului 2009. Pe micul ecran, Reed a fost văzută în serialul de succes, marca Fox The O.C./ Rebel în California, în rolul lui Sadie Campbell, una dintre partenerele lui Ryan (Ben McKenzie). Înainte de Mini's First Time, Reed a jucat în producția Sony Lords of Dogtown/ Lorzii din Dogtown, alături de Emile Hirsch și Heath Ledger. Filmul prezintă viața surferilor și a skaterilor din Venice, California, la începutul anilor '70. Filmul le-a adus laolaltă din nou pe Reed și pe regizoarea filmului Thirteen, Catherine Hardwick. JACKSON RATHBONE (Jasper) s-a născut la Singapore, dar înainte să se stabilească în Texas, a trăit în Indonezia, London, Connecticut, California și în Norvegia. Rathbone s-a alăturat imediat echipei de teatru locale și programului de actori The Pickwick Players. Hotărând să rămână fidel activităților care îi aduc fericirea—actoria și muzica— el s-a mutat în nord-vestul Michigan-ului, pentru a urma cursurile prestigioasei Academii de Artă Interlochen, cu specializarea în teatru. În această perioadă, a jucat în cadrul Festivalului Southwest Shakespeare rolul lui Ferdinand în The Tempest/ Furtuna, făcându-și în același timp prieteni care-i împărtășeau pasiunea pentru arte. După absolvirea Academiei Interlochen, Rathbone a decis să-și încerce norocul în industria filmului la Los Angeles. A obținut un rol în Disney 411 relativ repede, intervievând vedete ale Canalului Disney precum Hillary Duff și Raven-Symone. Pe lângă numeroase spoturi publicitare, Rathbone a primit roluri în producția Hallmark Close to Home, The O.C/ Rebel în California, The War at Home/ Războiul de acasă și în The Cleaner/ Vieți curate. După mai multe roluri mici, Rathbone a obținut un rol important în serialul Beautiful People pentru canalul ABC Family. Deși e de obicei distribuit în roluri principale, Rathbone se bucură și de provocarea rolurilor secundare, cum ar fi cele din filmele Big Stan/ Marele Stan și Senior Skip Day/ Ziua în care chiulim. Și-a fondat de curând propria companie de producție, Patchmo Entertainment, sperând ca, la un moment dat, va putea să și regizeze în paralel cu actoria. Amator de muzică, Rathbone este fascinat de diversitatea stilurilor și își petrece timpul liber compunând melodii. A început să cânte la The Gardenia, Hollywood și, în cele din urmă a alcătuit trupa 100 Monkeys alături de prietenul său de la Interlochen, Ben Graupner. Când se află în Los Angeles, între filmări și înregistrarea unui album, 100 Monkeys cântă la numeroase evenimente, în cluburi exclusiviste: The Viper Room, The Scene și Glendale. KELLAN LUTZ (Emmett) și-a demonstrat talentul din plin în ultima vreme. După încheierea primului sezon dintr-un serial marca HBO, The Comeback, alături de Lisa Kudrow, Kellan a participat la două filme ale studiourilor renumite. A fost văzut în producția Disney, Stick It, unde a interpretat rolul unui biciclist BMX, care se împrietenește cu personajul principal feminin, Missy Peregrym. Kellan a mai apărut și în producția Universal, Accepted/ Acceptat, în care interpretează rolul unuia dintre gemenii Molson, care face parte din colegiul-fantomă al lui Justin Long. Kellan a fost văzut de curând în filmul mult așteptat al lui Catherine Hardwicke Amurg, care are la bază romanul scris de Stephanie Meyer. Din distribuție mai fac parte Kristen Stewart, Robert Pattinson și Nikki Reed. Acest film fantastic și romantic spune povestea unei adolescente care riscă totul când se îndrăgostește de un vampir. Filmul a fost lansat în noiembrie 2008. Kellan va mai apărea și în următoarele două părți ale seriei, Lună Noua și Eclipsa. Saga Amurg: Lună Nouă urmează să fie lansat în SUA pe 20 noiembrie 2009. Pe micile ecrane, Kellan a jucat de curând în noul serial marca CW 90210, interpretând rolul lui George Evans, unul dintre cei mai buni și mai aroganți atleți ai școlii. Kellan a mai fost văzut și în miniseria marca HBO, Generation Kill/ Generația morții. Avându-i ca producători executivi și scenariști pe David Simon și Ed Burns, echipa din spatele serialului de succes The Wire/ Cartelul crimelor, această miniserie în șapte părți spune povestea unui tânăr înrolat în marină, a cărui unitate face parte din primul val al echipelor militare americane care asaltează Bagdadul. Drama a avut la bază cartea cu același nume, bazată pe o poveste reală, scrisă de Evan Wright care este co-scenarist și consultant. Generation Kill a fost filmat în întregime în Africa, și s-a difuzat pe HBO în iulie 2008. În aprilie 2008, Screen Gems a lansat ultimul film al lui Kellan Prom Night/ Balul absolvenților, unde joacă alături de Brittany Snow. Acest thriller este povestea balului unui liceu, distrus de un criminal sadic. ANNA KENDRICK (Jessica) a jucat în producția PictureHouse Rocket Science regizat de Jeffrey Blitz. Rolul ei ca membră a unei echipe de dezbateri școlare foarte competitive i-a adus nenumărate critici favorabile, iar filmul a fost nominalizat pentru Marele Premiu al Juriului la ediția din 2007 a Festivalului de Film Sundance. Anna a fost nominalizată la Premiile Independent Spirit la categoria ,,Cea mai bună actriță într-un rol secundar" pentru interpretarea din acest film. În 2008, Kendrick a fost văzută în blockbusterul Amurg. Va mai apărea și în continuarea Saga Amurg: Lună Nouă, care va avea lansarea internațională pe 20 noiembrie 2009. În prezent, se filmează la cea de-a treia parte a seriei, Saga Amurg: Eclipsa. Kendrick joacă și în mult așteptatul film produs de Paramount, Up in the Air, alături de George Clooney și Jason Bateman. Personajul lui Kendrick este Natalie Keener, proaspăt ieșită de pe băncile colegului, cu o carieră în ascensiune la compania la care și ea, și personajul lui Clooney sunt angajați. Această companie unică se specializează în ,,consilierea pentru tranziția în carieră" (un eufemism pentru concediere). Filmul a fost foarte apreciat la premiera care a avut loc la ediția din 2009 a Festivalului de Film de la Toronto. Up in the Air, regizat de Jason Reitman, va fi lansat pe marile ecrane din toată lumea pe 25 decembrie 2009. De curând, Kendrick a terminat filmările la filmul produs de Universal Scott Pilgrim VS. the World alături de Michael Cera. În această dramă, interpretează rolul lui Stacy Pilgrim, sora personajului lui Cerra, Scott. Kendrick și-a făcut debutul cinematografic în filmul lui Todd Graff Camp, foarte îndrăgit la ediția din anul 2003 a Festivalului de Film Sundance. Interpretarea ei i-a adus o nominalizare la Premiile Independent Spirit, precum și o nominalizare la categoria "Cea mai bună actriță într-un rol secundar" la Premiile Annual Chlotrudis. Veterană în domeniul teatrului, Kendrick și-a început cariera ca Dinah Lord în musicalul de pe Broadway din 1997, High Society, pentru care a primit o nominalizare la Premiile Tony, la categoria ,,Cea mai bună actriță într-un musical. La vârsta de 12 ani, a devenit a doua cea mai tânără actriță nominalizată la premiile Tony din istoria premiilor. Kendrick a mai primit și premii din partea Drama League și a Theatre World, precum și nominalizări la Premiile Drama Desk și FANY. Între piesele de teatru în care a mai jucat Kendrick se mai numără producția New York City Opera, A Little Night Music, cu Jeremy Irons, My Favorite Broadway/The Leading Ladies: Live at Carnegie Hall și atelierele de pe Broadway pentru Jane Eyre și The Little Princess/ Mica prințesă. MICHAEL SHEEN (Aro) este recunoscut ca unul dintre cei mai talentați din noua generație de actori britanici, consacrați atât pe scena teatrelor cât și pe ecrane. Dintre proiectele lui Sheen care vor urma se numără filmul lui Tim Burton Alice in Wonderland/ Alice în Țara Minunilor, în rolul iepurelui alb, mult așteptata versiune a operei clasice a lui Lewis Carroll și Tron. Un alt rol important a fost cel din Music Within, povestea lui Richard Pimentel, un pionier al drepturilor celor cu dizabilități, care activa în organizația Americans with Disabilities Act. Sheen a interpretat rolul prietenului lui Pimentel, Art, un geniu țintuit în scaunul cu rotile, care-și folosea talentul pentru a schimba prejudiciile celorlalți legate de handicapul său. Sheen a interpretat rolul prim-ministrului britanic, Tony Blair, în drama laureată a premiilor Oscar a lui Stephen Frears, The Queen/ Regina. Odată cu filmul, Sheen a primit multe aprecieri pentru interpretarea din acest film, precum și un premiu pentru ,,Cel mai bun actor într-un rol secundar" din partea Los Angeles Film Critics, o nominalizare din partea BAFTA la categoria ,,Cel mai bun actor într-un rol secundar". A mai portretizat politicianul britanic, tot în regia lui Frears, în filmul de televiziune The Deal. The Queen a reprezentat cea de-a treia colaborare a lui Sheen cu Frears. Și-a făcut debutul cinematografic în filmul regizoarei Mary Reilly în rolul lacheului dr. Jekyll, alături de o distribuție care i-a inclus pe Julia Roberts, John Malkovich și pe Glenn Close. Sheen a jucat în filmul lui Ed Zwick Blood Diamond/ Diamantul sângeriu, alături de Leonardo DiCaprio și de Djimon Hounsou. Filmografia lui mai cuprinde filmele lui Ridley Scott - Kingdom of Heaven/ Regatul Cerului, Peter Howitt - Laws of Attraction/ Legile atracției, Richard Donner – Timeline/ Prizonierii timpului, al lui Stephen Fry - Bright Young Things, Shekhar Kapur The Four Feathers/ Fără onoare și al lui Brian Gilbert Wilde. Născut în Țara Galilor, Sheen a crescut în Port Talbot, un oraș industrial renumit ca fiind orașul natal al lui Richard Burton și al lui Anthony Hopkins. A făcut cursuri la Royal Academy of Dramatic Art (RADA) în Londra, unde, în al doilea an, a câștigat bursa Laurence Olivier pentru rezultate deosebite. Pe vremea când era încă student la RADA, Sheen a obținut un rol alături de Vanessa Redgrave în piesa When She Danced, în 1991, care a reprezentat și debutul lui pe West End. Sheen a mai câștigat de atunci o nominalizare la Premiile Olivier pentru interpretarea rolului lui Mozart în producția West End Amadeus a lui Peter Hall. A continuat făcându-și debutul pe Broadway în 1999, în Statele Unite. Sheen a mai primit o nominalizare la Premiile Olivier pentru interpretările din piesele Look Back in Anger și Caligula, pentru care a câștigat și un Premiu London Critics Circle și un Premiu London Evening Standard, la categoria ,,Cel mai bun actor", în anul 2003. A fost extrem de apreciat pentru interpretarea lui din piesele Romeo and Juliet, Peer Gynt și Henry V. Producțiile de televiziune la care a participat Sheen includ portretizarea incredibilă a lui Kenneth Williams în serialul marca BBC, Kenneth Williams: Fantabulosa!. Pentru acest rol, Sheen a fost nominalizat la BAFTA în anul 2006 la categoria ,,Cel mai bun actor". A mai fost nominalizat la BAFTA și în 2005, pentru interpretarea din serialul Dirty Filthy Love, o dramă în care a jucat rolul unui arhitect care se chinuie să trăiască o viață normală deși suferă de o tulburare obsesiv-compulsivă. Sheen a jucat pe Broadway în vara anului 2007, în piesa "Frost/Nixon" și a interpretat rolul lui Frost, Frank Langella fiind președintele Nixon. Sheen a fost nominalizat la Premiile Distinguished Performance de către Drama League pentru interpretare, primind multe alte distincții. Anterior, jucase piesa la Londra, unde Sheen a primit nominalizări la categoria ,,Cel mai bun actor" la Premiile Olivier și la Premiile Evening Standard. În ianuarie 2009, Sheen a fost inclus pe lista de onoare a Reginei, pentru a fi numit Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) pentru contribuția lui din domeniul artelor. DAKOTA FANNING (Jane) a încheiat de curând filmările la ultimul ei lungmetraj, The Runaways, în care o interpretează pe cântăreața Cherie Currie din trupa de fete celebră a anilor '70. La începutul lui 2009, i-a împrumutat vocea personajului Coraline în animația-musical cu același nume, a lui Henry Selick. A avut rolul principal, Cassie, în thrillerul Push/ Războiul minții. Înaintea acestor filme, Fanning a mai jucat în The Secret Life of Bees, ce are la bază bestsellerul scris de Sue Monk Kidd, alături de Queen Latifah, Alicia Keys, Sophie Okonedo, Jennifer Hudson și de Paul Bettany. Interpretarea lui Fanning i-a adus o nominalizare la Premiile Critics Choice. Fanning și-a făcut debutul cinematografic alături de Michelle Pfeiffer și de Sean Penn în I Am Sam/ Eu sunt Sam. A câștigat Premiul Critics Choice la categoria ,,Cel mai bun artist tânăr" și a fost nominalizată la Premiile SAG, devenind cea mai tânără actriță care a primit o asemenea distincție. La scurtă vreme, a jucat în miniseria Taken, produsă de Steven Spielberg, și care a devenit cel mai bine cotată emisiune a Canalului Sci-Fi de până acum, câștigând în 2003 Premiul Emmy la categoria ,,Cea mai bună miniserie". Filmografia ei cuprinde Trapped/ 24 de ore, alături de Charlize Theron; Cat in the Hat, al lui Dr. Seuss, alături de Mike Myers; Uptown Girls/ Fete de bani gata, cu Brittany Murphy; și Sweet Home Alabama, în care Fanning a interpretat rolul lui Reese Witherspoon în copilărie. De curând a jucat alături de Robin Wright Penn și de David Morse în Hounddog. În 2004, Fanning a jucat cu Denzel Washington în Man on Fire/ Pus pe jar, în regia lui Tony Scott. A primit a doua nominalizare la Premiile Critics Choice pentru această interpretare. În anul următor, a jucat împreună cu Robert DeNiro în Hide and Seek/ De-a v-ați ascunselea, câștigând un Premiu MTV Movie pentru ,,Cea mai terifiată interpretare". În 2005, a jucat cu Tom Cruise în filmul lui Steven Spielberg The War of the Worlds/ Războiul lumilor, care i-a adus al doilea Premiu Critics Choice. În același an, a apărut alături de Kurt Russell în Dreamer/ A doua șansă, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Toronto. În 2006, Fanning a interpretat rolul lui Fern în adaptarea după îndrăgitul roman al lui E.B., Charlotte's Web/ Rețeaua miraculoasă. Fanning a interpretat un personaj real, alături de personajele animate ale caror voci au fost interpretate de Julia Roberts, lui Oprah Winfrey și lui Robert Redford. Fanning a obținut o altă nominalizare la Premiile Critics Choice și a fost numită de ShoWest ,,Cea mai bună actriță într-un rol secundar a anului". CHASKE SPENCER (Sam Uley) s-a născut în tribul Lakota Sioux și a crescut în rezervația indiană din Montana și Idaho. Când era mic, Spencer a visat să devină fotograf, dar nu după multă vreme, s-a trezit în fața camerelor de filmare, urmând o carieră în actorie. S-a mutat la New York și, în timp ce lucra ca barman, a fost distribuit în primul lui rol important, o producție din afara Broadway-ului a piesei Dracula, în care Spencer a interpretat rolul principal. De aici, a jucat în numeroase piese din teatrele din New York și a fost norocos să fie descoperit de directoarea de casting de film și televiziune Rene Haynes. Ea l-a distribuit în primul lui lungmetraj, Skins, precum și în DreamKeeper și în miniseria de televiziune a lui Steven Spielberg, Into the Wes/ Călători pe Pământul Făgăduinței. Pasiunea lui Chaske pentru actorie nu este egalată decât de pasiunea lui de a ajuta oamenii, fiind purtătorul de cuvânt al organizației nonprofit United Global Shift, care i-a permis să creeze proiecte care vizează eradicarea sărăciei și a foametei, energia verde și mediul. Lucrează și de partea cealaltă a camerei la compania lui de producție Urban Dream, alături de partenerii lui, producătorul veteran Ted Kurdyla și managerul lui, Josselyne Herman. ALEX MERAZ (Paul), din Purepecha (Tarasco), prima națiune din Michoacan, Mexic, s-a născut și a crescut în Mesa, Arizona. Lucrând în Phoenix, a predat cursuri la școli despre toate aspectele artei, de la realizarea măștilor, la break dancing. Ca absolvent al New School for the Arts, Meraz a devenit un artist multitalentat. Timp de 12 ani, a concurat în lumea artelor marțiale mixte, câștigând numeroase turnee de karate și capoeira, care l-au adus să se antreneze cu Andy Cheng în calitate de cascador. Foarte căutat în lumea dansului indigen, Meraz a lucrat ca dansator cu o serie de coregrafi renumiți, între care Raoul Trujillo, Rulan Tangen și Santee Smith, pentru a numi doar câțiva. Este membru fondator al companiei lui Rulan Tangen, Dancing Earth. Aprecierile pentru munca lui Meraz în cadrul companiei Dancing Earth i-au adus onoarea de a fi selectat în trupa de dans care urma să reprezinte Statele Unite într-un concurs organizat pentru familia regală a Iordanului, în Amman. Realizările lui Meraz în lumea artelor l-au ajutat să obțina un rol în filmul lui Terrence Malick The New World/ Lumea nouă, alături de Colin Farrell și de Christian Bale. KIOWA GORDON (Embry), al șaptelea din opt frați, s-a născut la Berlin, Germania, la puțin timp după căderea Zidului Berlinului. La vârsta de un an, familia s-a mutat înapoi în McLean, Virginia, tatăl lui lucrând pentru guvern. La vârsta de doi ani, familia lui s-a mutat în Arizona de Nord, în rezervația Hualapai, ca să-i poata educa pe copii în spiritul culturii lor. Ki și-a petrecut cea mai mare parte din viață în diverse regiuni ale Arizonei. Când erau frații lui mai mari la liceu, familia s-a mutat în Mesa, ca să poată juca într-una dintre cele mai bune echipe de fotbal din stat. Ki a urmat cursurile la Hermosa Vista, la liceul Stapley Jr, și la liceul Mountain View, înainte să se mute în Cave Creek împreună cu mama lui, pentru a merge la liceul Cactus Shadows. Mama lui, Camille Nighthorse, membră a SAG, i-a înlesnit lui Ki o serie de roluri în câteva filme. I-a încurajat mereu pe copii să ia lecții de actorie, făcând ședințe foto cu ei. În ziua în care Ki a fost programat la o audiție pentru Saga Amurg: Lună Nouă, l-a zorit să se întâlnească cu un profesor de la Verve Studios două ore înainte de audiție. Preselecția era pentru toți adolescenții amerindieni din Phoenix, cu directoarea de casting Rene Haynes de la Burbank, CA. Ki a oferit o interpretare fantastică și a primit rolul lui Embry, deși el dăduse audiția pentru rolul lui Paul. JAMIE CAMPBELL BOWER (Caius) este una dintre cele mai strălucite tinere vedete britanice, cu niște perspective nemaipomenite. În prezent, filmează London Boulevard după un roman cu același nume, scris de Ken Bruen. Această dramă reprezintă debutul regizoral al lui William și spune povestea unui criminal eliberat condiționat, care se implică într-o relație cu o tânără actriță. Jamie va juca rolul băiatului alb, alături de o distribuție remarcabilă care îi include pe Keira Knightley, Colin Farrell și pe Ray Winstone. Jamie a terminat de curând filmările la Lună Nouă, continuarea francizei cu un succes enorm, Amurg, adaptate după romanele lui Stephanie Meyer. În Lună Nouă, el joacă rolul lui Caius, liderul clanului de vampiri Volturi, alături de o distribuție ce îi include pe Robert Pattinson și Kristen Stewart. Anul următor îl vom putea vedea în rolul lui Gellert Grindelwald în Harry Potter and the Deathly Hallows. Cea de-a șaptea și ultima parte a seriei lui J.K. Rowling continuă călătoria magică a lui Harry Potter și a prietenilor lui la Hogwarts, ducând la mult așteptata înfruntare finală dintre Harry Potter și dușmanul lui, lordul Voldemort. Filmul include o serie de vedete precum Emma Thompson, Jim Broadbent și Michael Gambon. În ciuda unei cariere relativ scurte, Jamie poate adăuga deja o serie de filme apreciate în palmaresul său. Și-a făcut debutul cinematografic în musicalul gotic Sweeney Todd and the Demon Barber of Fleet Street/ Sweeney Todd: Bărbierul diabolic din strada Fleet, jucând un rol principal, alături de Johnny Depp, Alan Rickman și Helena Bonham Carter. Filmografia lui mai include filmul lui Guy Richie RocknRolla, cu Gerard Butler și Thandie Newton, precum și Winter in Wartime al lui Martin Koolhoven. Pe lângă cariera cinematografică, Jamie începe să se facă cunoscut și pe micile ecrane. Va fi văzut în continuare în noua adaptare a serialului de televiziune din 1960 The Prisoner, cu Hayley Atwell și cu Sir Ian McKellen, care urmează să fie lansat în Statele Unite la sfârșitul acestui an, pe AMC. În 2007, a fost foarte apreciat pentru portretizarea lui Douglas în serialul marca BBC The Dinner Party. ELIZABETH REASER (Esme) s-a impus cu repeziciune drept una dintre cele mai promițătoare actrițe de la Hollywood datorită talentului ei natural, prezenței distinse și a energiei inepuizabile. Reaser a fost nominalizată în 2007 la Premiile Independent Spirit, la categoria ,,Cea mai bună actriță", pentru rolul din drama Sweet Land, și a primit o nominalizare la Premiile Emmy pentru apariția ca Ava, în Grey's Anatomy/ Anatomia lui Grey, împărțind o nominalizare la Premiile SAG cu partenerii de platou, la categoria ,,Cea mai bună distribuție". A fost văzută de curând la televizor în rolul principal al Bellei Bloom în serialul de succes, marca CBS, The Ex List. În lungmetraje, a fost mama clanului Cullen , în filmul de succes Twilight/ Amurg. Reaser va putea fi văzută în continuare în filmul lui Peter Callahan Against the Current, alături de Joseph Fiennes și de Justin Kirk. Sweet Land, în regia lui AN Selim, spune povestea unei femei pe nume Inge (Reaser), care călătorește din Norvegia în Minnesota, în anii '20, pentru a-l întâlni pe bărbatul care este sortit să-i fie soț. Revista Variety a descris interpretarea ei ca fiind ,,o întruchipare a forței, a umorului și a senzualității", iar The Los Angeles Times a scris ca ,,puține actrițe domină camera cu atâta autoritate ca Reaser în acest film." Filmografia ei mai include filmul Mariei Maggenti Puccini for Beginners/ Puccini pentru începători, care a fost selectată pentru a intra în competiție la ediția din anul 2006 a Festivalului de Film Sundance și care a deschis ediția din 2006 a Festivalului Outfest Film; filmul lui Ed Burns Purple Violets, alături de Debra Messing, Selma Blair, Burns și Donal Logue; The Family Stone/ Familia Stone; filmul lui Marc Forster Stay/ Rămâi cu noi; The Believer, alături de Ryan Gosling; Mind the Gap/ Risc pentru viață; Shut up and Sing și 13 Conversations about One Thing/ 13 conversații despre fericire. Producțiile de televiziune la care a participat includ drama Saved, alături de Tom Everett Scott, și apariții în serialele Law & Order: Criminal Intent și The Sopranos/ Clanul Soprano. EDI GATHEGI (Laurent) a început de curând să devină celebru pentru rolurile lui atât de pe marile cât și pe micile ecrane. Probabil că este cel mai bine-cunoscut pentru rolul dr. Cole (cunoscut și sub numele de ,,Big Love"), din serialul de televiziune marca FOX House. Apărând în cea mai apreciată emisiune din toamna anului trecut, producția ABC Life on Mars, Gathegi a continuat alăturându-se distribuției filmului cu un succes fenomenal de box-office, Amurg. El își va relua rolul lui Laurent în continuarea de anul acesta, Saga Amurg: Lună Nouă. De curând, a jucat în filmul My Bloody Valentine 3-D / Infern de Ziua Îndrăgostiților. Dintre filmele în care a jucat Gathegi enumerăm: Gone Baby Gone/ Dispărută fără urmă, în regia lui Ben Affleck, Death Sentence, alături de Kevin Bacon și Crank, cu Jason Statham. MICHAEL WELCH (Mike) a făcut deja o impresie extraordinară în lumea divertismentului. Începând la vârsta de 12 ani, a lucrat în toate domeniile industriei, între care film, televiziune, voice-over și teatru. Michael este laureat al două Premii Young Artist, unul, pentru interpretarea de la vârsta de 10 ani din Star Trek: Insurrection/ Star Trek: Insurecția și unul pentru interpretarea în rolul lui Luke Girardi din serialul de televiziune Joan of Arcadia/ Joan din Arcadia, care a rulat vreme de două sezoane pe CBS. Welch va juca în Unrequited (2010), un thriller psihologic regizat de Jason Epperson, câștigătorul locului doi al emisiunii On the Lot, avându-l ca producător executiv pe Stephen Spielberg. Epperson a ales Unrequited ca film de debut regizoral, iar pe Welch, în rolul principal. Michael este un personaj familiar pentru publicul televiziunii, pentru roluri premiate cu Emmy din diverse seriale. Dintre cele mai recente roluri enumerăm episoade din serialul CSI și The Riches. În ultimii câțiva ani, a apărut în CSI: Miami, Numb3rs, Law & Order: SVU, Crossing Jordan, NCIS, Cold Case/ Cu sânge-rece și Without a Trace/ Dispăruți fără urmă. La începutul carierei a jucat în Stargate SG-1, Judging Amy, The District, Touched by an Angel/ Atingerea îngerilor, Malcolm in the Middle, The X-Files/ Dosarele X, The Pretender, 7th Heaven/ Al șaptelea cer, Chicago Hope și Frasier. În ciuda programului lui aglomerat, își găsește timp pentru teatru (Speech & Debate-2008), a primit în 2005 Premiul Star Innovative pentru protecția mediului și este implicat încă din 1999 în activitățile organizației de caritate Kids With a Cause. CHRISTIAN SERRATOS (Angela) și-a început cariera profesională lucrând ca model pentru Ford. A cunoscut rapid succesul ca actriță, interpretând-o pe Heather Perez în producția de succes, marca Disney Cow Belles, precum și prin apariții în serialele 7th Heaven/ Al șaptelea cer, Zoey101, marca Nickelodeon și Hannah Montana, marca Disney. Pasiunile lui Christian se întind dincolo de modelling și actorie. Pasionată de dans, Christian a studiat mai multe tipuri de dans, între care balet, hip-hop, jazz și step. În plus, Christian este o suporteră înfocată a drepturilor animalelor și este noua imagine a campaniei PETA ,,I'd Rather Go Naked than Wear Fur". JUSTIN CHON (Eric) poate fi văzut în scurtmetrajul de pe internet Turbo la adresa www.TurboTheFilm.com. A fost văzut de curând în filmul lui Wayne Kramer Crossing Over, alături de Harrison Ford, Sean Penn, Ray Liotta și de Ashley Judd. Actorul a mai jucat și în comedia Balls Out: The Gary Houseman Story, alături de Seann William Scott și de Randy Quaid. A jucat în comedia-horror Hack, împreună cu Danica McKeller și cu William Forsythe. Chon a avut un rol constant în serialul marca Nickelodeon "Just Jordan", interpretând rolul prietenului celui mai bun al personajului prncipal. Chon l-a intrerpretat și pe Peter Wu în filmul marca Disney, Wendy Wu: Homecoming Warrior. Părinții lui Chon au emigrat din Coreea, unde tatăl lui era un cunoscut actor de film și de televiziune, iar mama lui, o pianistă profesionistă. Născut și crescut în California de Sud, Chon a copilărit pe plajă, făcând surfing, skateboarding, jucând tenis și golf. Acest actor multitalentat cântă la pian, la chitară, la vioară și la saxofon. Student deosebit de talentat, Chon își continuă perfecționarea în actorie și învață de la cei mai buni profesori din industrie. Chon locuiește în Los Angeles.
|
![]() |
The Twilight Saga: New Moon(2009)Saga Amurg: Lună Nouă
|
Filme de urmărit la TV
![]()
Prima TV
20:00
|
Supercell(2023)Vanatorii de furtuni
|
![]()
Pro Cinema
20:30
|
Anger Management(2003)Al naibii tratament!
|
![]()
Film Now
18:00
|
Match Point(2005)Match Point
|
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- The Myth of Marakuda
- Egy százalék indián
- Sorry, Baby
- The Conjuring: Last Rites
- Everybody Loves Touda
- Etiologia unei crime
- Christy
- The Long Walk
- Sneaks
- Demon Slayer -Kimetsu no Yaiba- The Movie: Infinity Castle
- Downton Abbey: The Grand Finale
- Tata
- Dragoste fără cuvinte
- Goodbye My Friend
- The Blue Trail
- Situationship: Combinații, nu relații
- A Big Bold Beautiful Journey
- The Polar Bear Prince
- Him
- Follemente
- One Battle After Another
- Jaful secolului
- The Strangers: Chapter 2
- Gabby's Dollhouse: The Movie
- Le royaume
- Kangaroo
- The Smashing Machine
- Vecina
- Avatar: The Way of Water
Filme noi în SUA
- The Toxic Avenger
- Jessica Frost
- Saw XI
- Tron: Ares
- The Black Phone 2
- Gekijô-ban Chensô Man Reze-hen
- The Negotiation
- Frankenstein
- Predator: Badlands
- Die, My Love
- Now You See Me: Now You Don't
- Zootopia 2
- Wicked: For Good
- Five Nights at Freddy's 2
- Starbright
- Avatar: Fire and Ash
- The SpongeBob Movie: Search for SquarePants
- The Anaconda
Program TV

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Despre distribuție The Twilight Saga: New Moon