Articole Looking for Eric

(2009)

În căutarea lui Eric

Eric Cantona

Când m-am întâlnit cu co-producătorii francezi Pascal Caucheteux și Vincent Maraval, cu toții am spus că o poveste despre relația mea cu fanii necesită un regizor englez. Relația cu fanii este foarte specială în Anglia. Regizorul trebuia să fie un fan al fotbalului pentru a înțelege, cineva care a experimentat acest gen de sentiment. Primul nume a fost Ken Loach. Am fost un pic nebuni să ne gândim la asta dar am zis să încercăm totuși, cel mai rău lucru pe care putea să-l facă era să spună nu.

I l-am prezentat lui Paul și Rebecca și au spus „da, poate este o idee bună. Vom încerca să dezvoltăm și să scriem proiectul dar nu promitem nimic. Dacă după câteva săptămâni considerăm că nu putem....”. Au fost foarte, foarte sinceri. Și au găsit o modalitate ca împreună cu Paul să scrie un scenariu grozav. L-am primit, l-am citit și ne-a plăcut la nebunie, am fost foarte, foarte norocoși.

Paul și cu mine am petrecut o după-amiază vorbind despre jocuri, fotbal, despre orice. Toate proverbele sunt de la el. M-au făcut să râd mult când le-am citit și cred că el a râs mult când le-am scris. Nu m-a deranjat să le spun, mi-a făcut plăcere.

În film sunt Eric Cantona în mintea lui Eric Bishop, în imaginația lui. Așa mă vede el. Asta mă distanțează de mine, cum s-ar zice auto-ironie, așa că mi-a plăcut.

Am mai lucrat la multe filme și acolo mă pot ascunde în spatele unui personaj. În acest film trebuie să fiu eu însumi. A fost un sentiment ciudat. I-am pus lui Ken întrebări pe care nu le-am mai pus niciodată deoarece în zilele dinaintea filmărilor nu mă simțeam foarte comfortabil și trebuie să fiu comfortabil în pielea personajului. A fost o experiență bună, ceva special. Este ca și când ai exista și te-ai privi că exiști. Trebuie să găsești spontaneitatea, să fii tu însuți, dar într-o ficțiune. A fost un exercițiu ciudat dar foarte interesant.

Dacă interpretez foarte serios relația dintre mine și un fan cred că este pretențios, arogant și nu foarte interesant. Ken are o atingere foarte ușoară, nu în sensul greșit, poate face lucrurile amuzante dar foarte reale. Așa că în acest film este foarte mult umor, multă sensibilitate, emoție și … auto-ironie!

Am fost foarte mândru de felul în care filmul arată sentimentul pe care îl aveam cu fanii, felul în care vedeam fanii, felul în care primeam energia fanilor. Am fost mișcat de energia lor. Ador acest lucru deoarece în ziua de azi există o prietenie neobișnuită, solidară. În film vedem că pe dinăuntru sunt oameni frumoși.

Eric Bishop, povestea de dragoste, relația pe care o avea cu copiii săi, neînțelegerile pe care le are cu soția sa cu 20 de ani în urmă... uneori nu vrem să spunem anumite lucruri și rupem relații pentru că nu comunicăm suficient. De aceea apar în viața lui, să-l încurajez să vorbească. Dacă nu poate să vorbească, atunci să scrie, dar să comunice. Dacă nu puteți fi împreună, atunci nu puteți, dar trebuie să spuneți ceva. Acest lucru este foarte important și filmul vorbește și despre asta.