14.03.2022
Sezonul doi al serialului thriller cu spioni Alex Rider va avea premiera în România pe 28 martie și va fi difuzat în fiecare luni seara, de la ora 22.00, la AXN.
Serialul urmărește povestea lui Alex Rider, un adolescent din Londra care a fost instruit, fără să știe, pentru lumea periculoasă a spionajului încă din copilărie. După moartea unchiului său și misiunea aproape mortală de a distruge internatul Point Blanc, din primul sezon, Alex este nerăbdător să lase trecutul în urmă, să-și reia viața normală de adolescent și să-și vindece traumele, apelând la ajutorul unui terapeut.
Planurile sale de a-și recontrui viața sunt date peste cap în momentul în care un prieten apropiat este ținta unui atac îngrozitor. Astfel, Alex se vede atras din nou în lumea m...Taguri: Anthony Horowitz, Bridgerton, Charithra Chandran, Rakie Ayola, Die Another Day, Toby Stephens, Stephen Dillane, Line of Duty, Vicky McClure, Game of Thrones
15.04.2018
În doar câţiva ani, Netflix a devenit unul dintre cei mai respectaţi creatori de conţinut din lume. Evident, nu a reuşit performanţa lansând pe bandă rulantă seriale dulcege şi confortabile, ci explorând subiecte controversate fără să-şi menajeze publicul. Printre titlurile Netflix, Lost in Space, o combinaţie de SF, aventură şi dramă de familie, arată aproape bizar. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la serialul lansat pe 13 aprilie.
Povestea are loc câteva decenii în viitor, când spre Terra se îndreaptă un meteorit. Confruntată cu extincţia, rasa umană lansează programul Jupiter, trimiţând în în spaţiu nave ai cărei pasageri ar trebui să colonizeze alte planete. În centrul atenţiei este a 24-a misiune şi mai ales familia Robinson, doar că un mi...Taguri: Parker Posey, Molly Parker, Toby Stephens, Black Sails, Lost in Space
20.04.2017
Cel de-al patrulea sezon al serialului Vele Negre debutează joi, la Paramount Channel, cu difuzarea a două episoade consecutiv. Cinemagia a intrat în legătură cu actorul Luke Arnold, prin amabilitatea Paramount, și i-a adresat câteva întrebări despre sezonul 4.
Luke Arnold este John Silver în serialul Vele Negre/Black Sails, „noul rege al piraților” în sezonul 4, după cum se autodefinește. Ceea ce știm deja despre subiectul celui de-al patrulea sezon e că sute de britanici zac morți... Ce a mai rămas din Marina Regală a Regatului Unit se retrage spre Anglia. Indiile de Vest sunt acum o zonă de război, iar țărmul fostei colonii britanice New Providence nu a fost nicicând mai inundat în sânge. Cu ajutorul lui Eleanor Guthrie (Hannah New), Woodes Rogers (Luke Rob...Taguri: Toby Schmitz, Johnny Depp, Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl, Muppet Treasure Island, Tim Curry, Toby Stephens, Luke Roberts, Hannah New, Black Sails, Luke Arnold
08.01.2015
Sâmbătă, 10 ianuarie, de la ora 23.00, Paramount Channel România difuzează în premieră primul episod al unuia din cele mai de succes seriale americane, Vele negre/Black Sails, care a fost distins cu două premii Emmy. Producătorul acestui serial este celebrul regizor Michael Bay, cunoscut mai ales pentru realizarea unor filme cu efecte speciale impresionante și bugete pe măsură: Armageddon, Transformers și Pearl Harbour.Pirați, violență și scene de sex explicite în Vele negre/Black SailsSerialul va fi difuzat săptămânal, sâmbăta, de la ora 23.00, ca urmare a ratingului 18+ primit pentru violență și scene de sex explicite (acestea din urmă fiind și motivele pentru care presa străină de specialitate a găsit similitudini binevenite între Vele negre și Urzeala t...Taguri: Hannah New, Toby Stephens, Michael Bay, Black Sails
02.12.2014
Începând cu 10 ianuarie va avea loc premiera exclusivă a Black Sails la Paramount Channel. Black Sails este un serial de aventură cu pirați produs de Michael Bay, bine cunoscutul regizor al unor filme precum Armageddon sau Transformers, dar și producătorul super producției Teenage Mutant Ninja Turtles. Serialul poate fi considerat un succesor al faimoaselor serii istorice The Borgias, The Tudors sau serialul fantasy Game of Thrones. Seria Black Sails care duce privitorii într-o altă lume, plină cu scene de violența și sex, vine în România pe 10 ianuarie.
Black Sails, serialul premiat cu două premii Emmy, a debutat în 2014 și a fost creat de Jonathan E. Steinbers și Robert Levine. Show-ul este o continuare a romanului Treasure Island, scris de Robert Louis Stevenson.
Ser...Taguri: Michael Bay, Zach McGowan, Toby Stephens, Black Sails