Rose Hobart

Rose Hobart, pe numele real Rose Kefer, s-a născut la 01.05.1906, în New York City, SUA, și a decedat la 29.08.2000. A fost fiica unui violoncelist din New York Symphony Orchestra, Paul Kefer, și a unei cântărețe de operă, Marguerite Kefer. După divorțul părinților ei, când ea avea șapte ani, Rose și sora ei, Polly, au plecat în Franța pentru a locui cu bunica lor. Când a început Primul Război Mondial, s-au întors în Statele Unite și au mers la internat. Până în 1921, a fost...

Rose Hobart, pe numele real Rose Kefer, s-a născut la 01.05.1906, în New York City, SUA, și a decedat la 29.08.2000. A fost fiica unui violoncelist din New York Symphony Orchestra, Paul Kefer, și a unei cântărețe de operă, Marguerite Kefer. După divorțul părinților ei, când ea avea șapte ani, Rose și sora ei, Polly, au plecat în Franța pentru a locui cu bunica lor. Când a început Primul Război Mondial, s-au întors în Statele Unite și au mers la internat. Până în 1921, a fost elevă la Kingston High School din Kingston, New York. Când Hobart avea 15 ani, ea a debutat profesional în Cappy Ricks, o producție Chautauqua. A fost acceptată pentru turneul de 18 săptămâni pentru că le-a spus oficialilor că avea 18 ani. Debutul lui Hobart pe Broadway a avut loc pe 17 septembrie 1923 la Knickerbocker Theatre, în Lullaby. În 1925, a jucat rolul Charmian în Caesar and Cleopatra. Hobart a fost membră a Teatrului Civic Repertory al lui Eva Le Gallienne. În 1928, ea și-a făcut debutul la Londra, jucând-o pe Nina Rolf în The Comic Artist. În timpul carierei sale în teatru, a făcut un turneu cu Noël Coward în The Vortex și a fost distribuită alături de Helen Hayes în What Every Woman Knows. Performanța ei în rolul Grazia din Death Takes a Holiday i-a adus un contract la Hollywood. Hobart a apărut în peste 40 de filme în 20 de ani. Primul ei rol de film a fost Julie în prima versiune a filmului vorbitor Liliom, realizată de Fox Film Corporation în 1930, cu Charles Farrell în rolul principal și regizat de Frank Borzage. Sub contract cu Universal, Hobart a jucat în A Lady Surrenders (1930), East of Borneo (1931) și Scandal for Sale (1932). Împrumutată altor studiouri, a apărut în Chances (1931) și Compromised (1931). În 1931, a jucat împreună cu Fredric March și Miriam Hopkins în filmul lui Rouben Mamoulian, Dr. Jekyll și Mr. Hyde (1931). Ea a jucat rolul Muriel, logodnica lui Jekyll. În 1936, artistul suprarealist Joseph Cornell, care a cumpărat o imprimare din East of Borneo pentru a fi ecranizată acasă, s-a îndrăgostit de actriță și a tăiat aproape toate părțile care nu o includeau. De asemenea, a arătat filmul la viteza filmului mut și l-a proiectat printr-o lentilă cu nuanțe albastre. El a numit lucrarea rezultată Rose Hobart. Ultimul ei rol major a fost în filmul Bride of Vengeance (1949). Comitetul pentru activități antiamericane a Camerei a investigat-o pe Hobart în 1949, punându-i efectiv capăt carierei. Ea credea că a intrat prima dată în atenția activiștilor anticomuniști datorită angajamentului ei de a îmbunătăți condițiile de muncă pentru actorii de la Hollywood. În 1986, ea și-a amintit că „La primele mele trei fotografii, m-au muncit 18 ore pe zi și apoi s-au plâns pentru că slăbisem...Când am făcut East of Borneo (1931), am filmat toată noaptea. Au început la 6 noaptea și s-a terminat după două săptămâni...Eram militanți în privința condițiilor de muncă. Ne doream o zi de opt ore, ca toți ceilalți.” Hobart a făcut parte din consiliul de conducere al Screen Actors Guild și a fost un participant activ la Actors' Laboratory Theatre, un grup despre care anticomuniștii precum senatorul Joseph McCarthy l-au pretins subversiv. În 1948, Hobart a fost citată să apară în fața Comitetului Tenney pentru activități antiamericane. Deși Hobart nu era membră a Partidului Comunist, ea a refuzat să coopereze, citind în schimb o declarație pregătită care concluziona: „Într-o democrație, nimeni nu ar trebui să fie forțat sau intimidat să declare principiile sale. Dacă cineva cedează unei asemenea presiuni, își renunță dreptul de naștere. Sunt suficient de mulțumită să nu mă înclin când cineva folosește forța asupra mea”. În 1950, Hobart a fost inclusă și în publicația anticomunistă de pe lista neagră, Red Channels. Hobart nu a mai lucrat niciodată în film, dar a lucrat pe scenă și, mai târziu, pe măsură ce lista neagră s-a redus, în anii 1960, a preluat roluri la televiziune, inclusiv un rol în Peyton Place. În plan personal, Hobart a fost căsătorită de trei ori. Prima ei căsătorie, cu Benjamin L. Winter, s-a încheiat prin divorț în 1929. La 9 octombrie 1932, s-a căsătorit cu William Mason Grosvenor, Jr., un director într-o firmă de inginerie chimică. Au divorțat la 17 februarie 1941. Ea a avut un fiu, Judson Bosworth, din a treia căsătorie cu arhitectul Barton H. Bosworth. În 1994, Hobart și-a publicat autobiografia, A Steady Digression to a Fixed Point. Pe 29 august 2000, Hobart a încetat din viață la Motion Picture and Television Country House and Hospital din Woodland Hills, California, la 94 de ani, din cauze naturale.