Miklós Rózsa

Miklós Rózsa s-a născut la 18.04.1907, în Budapesta, Ungaria, și a decedat la 27.07.1995. A fost un compozitor format în Germania (1925–1931), activ în Franța (1931–1935), Regatul Unit (1935–1940) și Statele Unite (1940–1995), cu șederi extinse în Italia din 1953. A rămas cunoscut mai ales pentru cele aproape o sută de coloane sonore de film ale sale. Rózsa a devenit proeminent în industria cinematografică datorită unor partituri precum Cele patru pene (1939) și Hoțul din...

Miklós Rózsa s-a născut la 18.04.1907, în Budapesta, Ungaria, și a decedat la 27.07.1995. A fost un compozitor format în Germania (1925–1931), activ în Franța (1931–1935), Regatul Unit (1935–1940) și Statele Unite (1940–1995), cu șederi extinse în Italia din 1953. A rămas cunoscut mai ales pentru cele aproape o sută de coloane sonore de film ale sale. Rózsa a devenit proeminent în industria cinematografică datorită unor partituri precum Cele patru pene (1939) și Hoțul din Bagdad (1940). Ultimul proiect l-a adus la Hollywood când producția a fost transferată din Marea Britanie în timpul războiului, iar Rózsa a rămas în Statele Unite, devenind cetățean american în 1946. De-a lungul carierei sale la Hollywood, a primit 17 nominalizări la premiile Oscar. A fost introdus în muzica clasică și populară de mama sa, Regina (născută Berkovits), o pianistă care studiase cu elevii lui Franz Liszt, și de tatăl său, Gyula, un industriaș și moșier înstărit, iubitor de muzică populară maghiară. Ambii părinți erau de origine evreiască. Tatăl lui Gyula, Moritz Rosenberg, schimbase numele de familie în Rózsa, în 1887. Singura sa soră, Edith, s-a născut șapte ani mai târziu. Unchiul matern al lui Rózsa, Lajos Berkovits, violonist la Opera din Budapesta, i-a oferit lui Miklós primul său instrument la cinci ani. Mai târziu, a început să cânte la violă și la pian. La opt ani, cânta în public și compunea. Deși îi admira pe Bela Bartók și Zoltan Kodály, Rózsa și-a căutat propriul drum de compozitor. S-a înscris la Universitatea din Leipzig, Germania, în 1925, aparent pentru a studia chimia la îndemnul tatălui său pragmatic. Hotărât să devină compozitor, s-a transferat la Conservatorul din Leipzig în anul următor. Acolo a studiat compoziția, muzică corală. Primele două lucrări publicate de Rózsa, Trioul cu coarde, Op. 1, și Cvintetul cu pian, Op. 2, au fost publicate la Leipzig. În 1929, a primit diplomele cum laude. O vreme a rămas la Leipzig ca asistent al lui Grabner, dar la sugestia organistului și compozitorului francez Marcel Dupre, s-a mutat la Paris în 1931, unde a compus muzică de cameră și o Serenadă pentru orchestră mică, Op. 10 (ulterior revizuită în mare măsură ca Serenadă maghiară , Op. 25). Rózsa a fost introdus în lumea muzicii de film în 1934 de către prietenul său, compozitorul elvețian Arthur Honegger. Rózsa, neavând oportunități de a compune coloane sonore pentru filme la Paris, a compus muzică ușoară sub pseudonimul Nic Tomay. După ce el s-a mutat la Londra a fost angajat să compună prima sa coloană sonoră pentru Knight Without Armour (1937), produsă de conaționalul său maghiar Alexander Korda. A compus și coloana sonoră pentru Thunder in the City (1937) pentru un alt cineast maghiar, Akos Tolnay. S-a alăturat echipei Korda's London Films și a compus coloana sonoră pentru filmul The Four Feathers  (1939). Korda l-a introdus pe Rózsa în fantezia din seria O mie și una de nopți, The Thief of Bagdad (1940). În timp ce Korda a rămas la Hollywood, Rózsa a fost practic directorul muzical al organizației sale, a supervizat compunerea sonoră a filmului To Be or Not to Be (1942). El a compus coloanele sonore pentru filme de Korda, precum: Lydia (1940), That Hamilton Woman (1941) și The Asphalt Jungle (1942). În 1943, fiind asociat la studioul Paramount, Rózsa a compus coloana sonoră pentru prima dintre numeroasele colaborări cu regizorul Billy Wilder, Five Graves to Cairo. În același an, a compus coloana sonoră și pentru filmul Sahara, regizat de Humphrey Bogart. În 1944, coloanele sonore pentru o a doua colaborare cu Wilder, Double Indemnity și pentru The Woman of the Town, au primit ambele nominalizări la Premiile Oscar. În 1944, Rózsa a fost angajat de producătorul David O. Selznick pentru a compune coloana sonoră a filmului lui Alfred Hitchcock, Spellbound, nominalizată la Oscar. Două dintre celelalte coloane sonore ale sale din 1945 au fost, de asemenea, nominalizate, The Lost Weekend și A Song to Remember, dar premiul Oscar a fost acordat filmului Spellbound. Rózsa a colaborat cu producătorul independent Mark Hellinger la filmele: Ucigașii (1946), Forța brută (1947), Orașul gol (1948). Rózsa a primit al doilea premiu Oscar pentru O viață dublă (1947). Rózsa și Eugene Zador au aranjat muzica lui Nikolai Rimski-Korsakov pentru filmul Cântecul Șeherezadei. Zador, un imigrant maghiar și un compozitor renumit la rândul său, a ajutat la orchestrarea majorității muzicii de film hollywoodiene a lui Rózsa. Tot în 1947, Rózsa a compus muzica pentru thrillerul psihologic Casa roșie. În 1948, Rózsa a semnat singurul său contract de studio pe termen lung cu Metro-Goldwyn-Mayer. El a putut să predea un curs de muzică de film la Universitatea din California de Sud. Afilierea la MGM, care a durat până în 1962, a dus la noi abordări muzicale pentru producția studioului de romane istorice de dragoste și „epopei” biblice Quo Vadis (1951) a inițiat perioada istorică a compozitorului. Alte filme istorice din această epocă au avut loc în Antichitate: Iulius Cezar (1953), Ben-Hur (1959) și Regele regilor (1961); în Evul Mediu: Ivanhoe (1952) și Cavalerii Mesei Rotunde (1953); în Renaștere: Tânara Bess (1953) și Diane (1956); și în secolul al XIX-lea: Madame Bovary (1949) și Pofta de viață (1956). Ben-Hur, considerat pe scară largă capodopera cinematografică a lui Rózsa, este una dintre cele mai lungi coloane sonore compuse vreodată. Filmul a fost un mare succes al Hollywood-ului, iar premiul Oscar câștigat de Rózsa a fost unul dintre cele unsprezece premii record. În 1968, i s-a cerut să compună coloana sonoră pentru Beretele verzi. Printre coloanele sonore de film populare din anii 1970 s-au numărat ultimele două colaborări cu Billy Wilder, Viața privată a lui Sherlock Holmes (1970) și Fedora (1978), dar și Voyajul de aur al lui Sinbad (1973), Ultima îmbrățișare, Time After Time (1979), pentru care Rózsa a câștigat un premiu pentru film science-fiction. Pentru primul său film în limba engleză, Providence (1977), Alain Resnais a apelat la Rózsa. După ce a terminat muzica pentru thrillerul de spionaj Eye of the Needle (1981), ultima coloană sonoră a lui Rózsa a fost pentru filmul alb-negru Dead Men Don’t Wear Plaid (1982). Deși cariera lui Rózsa de compozitor de filme s-a încheiat în urma unui accident vascular cerebral suferit în timpul unei vacanțe în Italia, mai târziu în acel an, a continuat să compună diverse piese de concert. S-a întors în California la cererea fiului său și a rămas acasă pentru tot restul vieții. Rózsa a murit pe 27 iulie 1995 și a fost înmormântat la Forest Lawn în Hollywood Hills. Soția sa, Margaret, a murit în 1999, la 89 de ani.