03.07.2013
48 de ani e o vârstă frumoasă. Mai ales când aparține unui festival cinematografic ai căror ani se cuantifică în „ediții”. Gazdele s-au străduit să facă din ediția actuală, cea mai frumoasă și originală de până acum. Și-au deschis, ospitalier, porțile unui atlas record de țări participante, 60 la număr. Printre ele și România, participant tradițional al evenimentului. Din recolta noastră, nu prea bogată, din acest an au ales patru titluri.
E adevărat că primul dintre ele nu e chiar nou. El datează din 1965 când a fost distins cu Premiul de regie la Cannes. Sigur că la Pădurea spânzuraților ne referim. Deși bătrână, ecranizarea după Rebreanu este una dintre atracțiile secțiunii Out of the Past, o bogată retrospectivă în care Liviu Ciulei e...Taguri: După fel și chip, Paula Oneţ, La limita de jos a cerului, Poziţia copilului, Heaven's Gate, Michael Cimino, Francesco d'Assisi, Liliana Cavani, Cesta do praveku, Karel Zeman
25.04.2013
Totul începe pe 31 mai, în Cluj-Napoca. TIFF 2013 va proiecta, timp de zece zile, peste 150 de lungmetraje din întreaga lume, strângând în interesantele sale secţiuni atât hituri de la marile festivaluri, cât şi surprize necunoscute sau cele mai noi producţii româneşti.În deschidere o să putem vedea în premieră naţională Los amantes pasajeros, cel mai nou film al lui Pedro Almodóvar, film ce a bătut recordul de încasări al regizorului în primul weekend de lansare în Spania. Nouă încercare comică a celui mai celebru rezizor spaniol al momentului, Los amantes pasajeros descrie ce se poate întâmpla în timpul unui zbor cu avionul când o defecţiune tehnică ridică un semn de întrebare asupra destinului tuturor celor de la bord. Filmul are premiera în România...Taguri: festival:tiff 2013, Michael Cimino, Heaven's Gate, Blancanieves, W imie..., Lemale et ha'halal, Gloria, Pedro Almodóvar, Ulrich Seidl, Los amantes pasageros
26.05.2009
Considerată una dintre cele mai mari actriţe în viaţă, Meryl Streep a fost nominalizată la premiile Academiei nu mai puţin de 15 ori. Născută în New Jersey, în 1949, a devenit interesată de actorie în vremea studenţiei. A avut o interpretare remarcabilă în primul ei film, Julia (1977), iar în anul următor a fost nominalizată la Oscar pentru interpretarea din The Deer Hunter, film regizat de Michael Cimino, cu Robert De Niro, John Cazale, John Savage şi Christopher Walken.Cinemateca Eforie va difuza acest film chiar de ziua actriţei, adică pe 22 iunie (de la ora 14:00), şi în reluare pe 23 iunie (17:30).„Vietnamul revine obsesiv şi protestatar pe ecran sub mâna fermă a lui Cimino care ne oferă un The Deer Hunter ce rămâne intens, fascinant, plin de forţă, pe întreaga lui durată". („Variety...Taguri: Silkwood, Ironweed, Kramer Vs. Kramer, Marvin's Room, The Bridges of Madison County, The Devil Wears Prada, The Deer Hunter, Out of Africa, Michael Cimino, Meryl Streep