Poze (3)
Toate pozele »Biografie
Miercuri, 23 noiembrie 2011, la deschiderea Târgului de carte „Gaudeamus”, ediția 2011, Editura Axis Libri are deosebita plăcere să vă invite la lansarea cărții Filmul american, de Grid Modorcea, prima de acest gen editată în România. Scriitorul, cineastul și criticul Grid Modorcea, aflat acum la a 71-a carte, ne propune o nouă istorie a filmului mondial, implicit o privire ciclopică asupra filmului amercian, cu toate tendințele și direcțiile sale actuale. Cuprinzând peste 2000 de nume și titluri, Filmul...
mai multMiercuri, 23 noiembrie 2011, la deschiderea Târgului de carte „Gaudeamus”, ediția 2011, Editura Axis Libri are deosebita plăcere să vă invite la lansarea cărții Filmul american, de Grid Modorcea, prima de acest gen editată în România. Scriitorul, cineastul și criticul Grid Modorcea, aflat acum la a 71-a carte, ne propune o nouă istorie a filmului mondial, implicit o privire ciclopică asupra filmului amercian, cu toate tendințele și direcțiile sale actuale. Cuprinzând peste 2000 de nume și titluri, Filmul american este o carte scrisă în spiritul cinematografului hollywoodian, adică e plină de povești. În prefața cărții sale, Grid Modorcea declară concluziv: „Aș spune că este o rescriere a filmului mondial în funcție de datele descoperite de mine în America, la Muzeul filmului din New York, acolo unde a fost scrisă cartea. Istoria filmului american in actu, cu filme aflate în plină difuzare, implicit restaurări, este un proces viu, de aceea am căutat să-l țin pe cititor în priză cu evoluția percepțiilor mele, cum au evoluat de la un film la altul, cum s-au întregit și cum, încet-încet, dar sigur, s-a conturat o poetică a filmului american”. Evenimentul va avea loc miercuri, 23 noiembrie, orele 14, în Foaierul mare al Pavilionului Central Romexpo, la Ed. EIKON. Prezintă directorul Ed. Axis Libri, dl. Zanfir Ilie, filolog. Va fi prezent și traducătorul ediției engleze, regizorul și criticul de film Mihnea Columbeanu.
- Oglinda si Masca (2008)
- O familie de muzicieni (2007)
- Deschide usa, crestine (2002)
- Periplu londonez (2002)
- Agonia (2001)
- Castelul (2001)
- Dunarea Sacra (2001)
- Fantana Credintei (2000)
- Nostradamus (2000)
- Calea Mantuirii (1999)
- Lumea ca samanta (1999)
- Vetre Providentiale (1999)
- Andrei Saguna - un Mesia al romanilor (1998)
- Barlogul lui Faust (1998) Trailer
- Biserica din Poezie (1998)
- Credinta lui Moromete (1998)
- Cu tezaurul credintei in Lumea Noua (1998)
- Pasii credintei in Tara Sfanta (1998)
- Craciun in Maramures (1997)
- Nicolae Grigorescu - Pictorul de biserici (1997)
- Tara Colindelor (1997)
- Urmasii Marelui Anonim (1997) Trailer
- Brancusi - Cioplitorul de suflete (1996)
- Dumnezeu s-a nascut la sat (1996)
- Dumnezeul lui Ion Creanga (1996)
- George Enescu - Alesul lui Dumnezeu (1996)
- Infinitivul lung brancusian (1996)
- Obarsia lui Eminescu (1996)
- Preotul de tara (1996)
- Sub fereastra mare, loc de inchinare (1996)
- Altare de jertfa (1995)
- Apostolul Cartii (1995)
- Ce-ai cu mine, Doamne? (1995)
- Dumnezeirea la Eminescu (1995)
- In Sihastrie Eterna (1995) -
- Miorita (1995)
- Miracolul Romanesc (1995)
- Nadejdea Crestina (1995)
- Satul ca o Icoana (1994)
- Treptele Extazului (1994)
Filmografie - scenarist
- Oglinda si Masca (2008)
- O familie de muzicieni (2007)
- Deschide usa, crestine (2002)
- Periplu londonez (2002)
- Agonia (2001)
- Castelul (2001)
- Dunarea Sacra (2001)
- Fantana Credintei (2000)
- Nostradamus (2000)
- Calea Mantuirii (1999)
- Lumea ca samanta (1999)
- Vetre Providentiale (1999)
- Andrei Saguna - un Mesia al romanilor (1998)
- Barlogul lui Faust (1998) Trailer
- Biserica din Poezie (1998)
- Credinta lui Moromete (1998)
- Cu tezaurul credintei in Lumea Noua (1998)
- Pasii credintei in Tara Sfanta (1998)
- Craciun in Maramures (1997)
- Nicolae Grigorescu - Pictorul de biserici (1997)
- Tara Colindelor (1997)
- Urmasii Marelui Anonim (1997) Trailer
- Brancusi - Cioplitorul de suflete (1996)
- Dumnezeu s-a nascut la sat (1996)
- Dumnezeul lui Ion Creanga (1996)
- George Enescu - Alesul lui Dumnezeu (1996)
- Infinitivul lung brancusian (1996)
- Obarsia lui Eminescu (1996)
- Preotul de tara (1996)
- Sub fereastra mare, loc de inchinare (1996)
- Altare de jertfa (1995)
- Apostolul Cartii (1995)
- Ce-ai cu mine, Doamne? (1995)
- Dumnezeirea la Eminescu (1995)
- In Sihastrie Eterna (1995)
- Miorita (1995)
- Miracolul Romanesc (1995)
- Nadejdea Crestina (1995)
- Satul ca o Icoana (1994)
- Treptele Extazului (1994)
- Unde fugi maestre? (1992)
Filmografie - producător
- Oglinda si Masca (2008)
- Periplu londonez (2002)
- Agonia (2001)
- Castelul (2001)
- Nostradamus (2000)
- Calea Mantuirii (1999)
- Lumea ca samanta (1999)
- Biserica din Poezie (1998)
- Cu tezaurul credintei in Lumea Noua (1998)
- Pasii credintei in Tara Sfanta (1998)
- Mai presus de orice (1980)
Filmografie - imagine
- Oglinda si Masca (2008)
- Periplu londonez (2002)
- Agonia (2001)
- Castelul (2001)
- Nostradamus (2000)
- Calea Mantuirii (1999)
- Lumea ca samanta (1999)
- Biserica din Poezie (1998)
- Cu tezaurul credintei in Lumea Noua (1998)
- Pasii credintei in Tara Sfanta (1998)
Filmografie - Producator delegat
- Întoarcerea din iad (1983) - Producator delegat Trailer
- Melodii la Costinesti (1982)
- Dragostea mea calatoare (1980)
- Zbor planat (1980)
- Mai presus de orice (1980)
Filmografie - producator delegat
- Viraj periculos (1983)
- Concurs (1982)
Filmografie - redactor
- Viraj periculos (1983)
Despre Grid Modorcea
A colaborat cu
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Moana
- The Truth and Tragedy of...
- Shaun the Sheep: The Beast of...
- The Highest Stakes
- Sonic the Hedgehog 4
- Savage House
- Busboys
Filme populare
Premiere cinema
- The Last Whale Singer
- Silent Friend
- Open Season 2
- Chickenhare and the Secret of...
- Project Hail Mary
În curând la cinema
- Arco
- They Will Kill You
- The Magic Faraway Tree
- L'heureuse élue
- Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?
- Primavera
- Météors
- The Super Mario Galaxy Movie
- The Drama
- Ready or Not 2: Here I Come
- Eagles of the Republic
- David
- Disney Junior Cinema Club
- La grazia
- Lee Cronin's The Mummy
- Heidi - Rescue of the Lynx
- You, Me & Tuscany
- La petite dernière
- Michael
- The Devil Wears Prada 2
- Mortal Kombat II
- Orwell: 2+2=5
- Hokum
- The Sheep Detectives
- Iron Maiden: Burning Ambition
- That Time I Got Reincarnated as a Slime the Movie: Tears of the Azure Sea
- Top Gun: Maverick
- Top Gun
- Star Wars: The Mandalorian and Grogu
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Grid Modorcea





Părerea ta
Spune-ţi părereaGrid Modorcea-creator genial
Spune-ţi părerea despre Grid Modorcea
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.