Poze (3)
Toate pozele »Biografie
Dumitru Radu Popescu, membru al USR și academician, s-a născut la 19 august 1935 în comuna Păușa din jud. Bihor. A studiat trei ani medicina, la Cluj, dar a abandonat și s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai, pe care a absolvit-o în anul 1961. În aceeași perioadă a fost corector la revista Steaua din Cluj, al cărei redactor avea să devină mai târziu, precum și redactor-șef la Tribuna, Cluj. A debutat în 1953 cu poezie, în ziarul Crișana din Oradea,...
mai multDumitru Radu Popescu, membru al USR și academician, s-a născut la 19 august 1935 în comuna Păușa din jud. Bihor. A studiat trei ani medicina, la Cluj, dar a abandonat și s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai, pe care a absolvit-o în anul 1961. În aceeași perioadă a fost corector la revista Steaua din Cluj, al cărei redactor avea să devină mai târziu, precum și redactor-șef la Tribuna, Cluj. A debutat în 1953 cu poezie, în ziarul Crișana din Oradea, iar în 1954 a apublicat în revista Steaua schița O partidă de șah.
Editorial a debutat în 1958 cu volumul de schițe și povestiri Fuga, iar în 1959 i-a fost editat primul roman,Zilele săptămânii. A publicat masiv teatru, roman, nuvele, publicistică, scenarii de film chiar și un volum de poezie – Câinele de fosfor.
Nuvelele Leul albastru, Dor, Duios Anastasia trecea, publicate în perioada 1965-1967 au atras atenția asupra scrisului său. În 1969 a publicat romanul F, primul dintr-un amplu și sofisticat ciclu romanesc, care va fi bine primit de critica literară.
- Supermarket (2004)
- Eu, tu și Ovidiu (1977)
- Realitatea ilustrată (1969)
Filmografie - scenarist
- 15 (2005) Trailer
- Turnul din Pisa (2002)
- Rochia albă de dantelă (1989)
- Fructe de padure / Fructe de pădure (1983)
- Mireasa din tren (1980)
- Duios Anastasia trecea (1979)
- Păcală (1974) - scenarist
- Prea mic pentru un război atât de mare (1970)
- Balul de sâmbătă seara (1968) Trailer
- La porțile Pământului (1965)
- Un surâs în plină vară (1963) - scenarist
Filmografie - dialoguri
- Triunghiul morții (1999) - dialoguri
Filmografie - după o nuvela de
- Duios Anastasia trecea (1979) - dupa o nuvela de
Filmografie - miscellaneous crew
- Balul de sâmbătă seara (1968) Trailer
A colaborat cu
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Spider-Man: Brand New Day
- Mă mut la mama
- Pizza Movie
- Roommates
- Remarkably Bright Creatures
- Thrash
- Dune: Part Three
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Chickenhare and the Secret of the Groundhog
- Project Hail Mary
- The Last Whale Singer
- Silent Friend
- Open Season 2
- Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?
- L'heureuse élue
- The Magic Faraway Tree
- They Will Kill You
- Arco
- Primavera
- Météors
- The Super Mario Galaxy Movie
- The Drama
- Ready or Not 2: Here I Come
- Eagles of the Republic
- David
- Disney Junior Cinema Club
- La grazia
- Lee Cronin's The Mummy
- Heidi - Rescue of the Lynx
- You, Me & Tuscany
- Dosarele orașului alb
- La petite dernière
- Askepote
- Michael
- The Devil Wears Prada 2
- That Time I Got Reincarnated as a Slime the Movie: Tears of the Azure Sea
- Iron Maiden: Burning Ambition
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Dumitru Radu Popescu




Părerea ta
Spune-ţi părereaO fi decedat?
Fost membru al Uniuni Scriitorilor din România.
Adică USR
Spune-ţi părerea despre Dumitru Radu Popescu
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.