Ultima Carte Citita

[sabinalin]

CLIMATE de Andre Maurois.

Exista iubirea perfecta ? Exista sufletul-pereche ? Sunt oameni care isi petrec viata cautand in permanenta pe cineva alaturi de care sa traiasca si sa fie fericiti. Mai multi erau, probabil, in vremurile trecute pentru ca in zilele noastre e mult mai complicat, capitalismul salbatic ii lasa omului modern din ce in ce mai putin timp pentru el insusi. Autorul "Istoriei Angliei" scrie un splendid roman "de dragoste" cu actiunea plasata in Franta inceputului de secol XX. Philippe Marcenat si Isabelle de Cheverny sunt personaje memorabile care cauta o fericire iluzorie. El crede ca poate gasi femeia perfecta, ea crede in fidelitatea fata de barbatul iubit. Romanul a fost ecranizat in 1962 de Stellio Lorenzi avandu-i in rolurile principale pe Jean Pierre Marielle, Emanuelle Riva, Marina Vlady si Michel Piccoli.

[flapjack]

Romanul "Maitreiy" destul de interesant

[iiii]

@flapjack... unu la mana, ma qaq pe spamu tau de rahat.nu vreau animale!!!
doi la mana , e doar ïnteresanta? doar atat poti spune despre o capodopera?

[aniela07]

Mario Vargas Llosa –Rãtãcirile fetei nesãbuite 8/10

E un roman de dragoste –deci nu chiar genul de lecturã care sã mi se potriveascã. Dar, totuși, fiind vorba de Llosa are și pãrţile lui bune.

Intâlnirile repetate dintre cei doi sunt destul de previzibile. Fata nesãbuitã se va abandona suficient pentru a re-aprinde pasiunea lui Ricardo, dupã care îl va pãrãsi din nou pentru alte scopuri superioare din punct de vedere material, pentru a reveni în braţele lui dupã ce acesta își linge singur rãnile sentimentale și se crede vindecat. Aceste pendulãri dau naștere la un oarecare suspans care menţine ritmul lecturii atunci când te cam plictisești de aceste oscilaţii emoţionale între aceiași parametri. Nimic nou nu vine sã întregeascã relaţia la fiecare regãsire. Sunt aceleași reproșuri de trãdare din partea lui Ricardo, aceleași plecãri furtunoase ale fetei nesãbuite (eventual însoţite de o golire a vreunui cont bancar) sãtulã de o existenţã « bughezã » lipsitã de extravaganţe (de la financiare la sexuale).

Ideea care însoţește toatã povestea asta de du-te vino amoros este criza de identitate. Ricardo se simte dezrãdãcinat, un etern strãin, în Parisul cosmopolit de altfel, iar în plus, pe mãsurã ce i se destramã legãturile familiale și de prietenie din Peru, nu se mai regãsește nici în destinul ţãrii lui natale. Pe de altã parte, fata nesãbuitã nu are nici o problemã în a-și schimba mãștile dupã cerinţele situaţiei noului amant, de preferinţã suficient de bogat. Ricardo este definit prin pasiunea lui pentru fata nesãbuitã, iar aceasta este definitã prin lipsa acestei pasiuni sau confuzia ei sentimentalã în cel mai bun caz. Așa cã întrebarea asupra a ce ne face sã fim noi înșine este destul de interesantã în acest context în care lipsesc reperele geografice (prin faptul cã sunt paradoxal prea multe), în care prea-plinul sentimentelor pot caracteriza o persoanã la fel de bine ca și lipsa lor cronicã.

Deși stilul este pe alocuri foarte antrenant, unele din personajele secundare sunt pline de viaţã, cu istorii personale captivante (hipiotul peruan din Londra care moare de SIDA, traducãtorul polonez cu tendinţele lui compulsive îndrãgostit iremediabil de o japonezã –ei construiesc imaginea interesantã a emigranţilor care nu mai au rãdãcini nu din motive materiale, ci dintr-o neliniște geograficã) și povestea ajunge sã te prindã prin modul în care este scrisã, relaţia celor doi este neverosimilã, nu convinge.

[sabinalin]

PARINTI SI COPII de I.S Turgheniev.

Bazarov e un nihilist prin excelenta, undeva la limita intre burghez si comunist, un tanar caruia propriile sentimente ii produc sila si rusine. Arkadi Kirsanov e mare admirator al lui Bazarov si bun prieten al acestuia, dar in acelasi timp e si odrasla de boier de vita veche. Anna Sergheevna e o femeie mandra si independenta, ii place sa "invarteasca" barbatii pe degete. Katia e sora mai tanara si mai supusa a Anei Sergheevna. In jurul acestor patru personaje graviteaza parintii, cu deosebire cei ai lui Arkadi si Bazarov. Se ajunge la conflicte contondente intre generatii, uneori infruntarile depasesc taramul ideilor...

[aniela07]

Carlos Ruiz Zafon -Umbra vantului 8/10

Umbra vântului este o combinaţie reuşitã de roman istoric pe fundal, cu prim plan de mister literar în care un personaj intrigant urmãreşte sã distrugã toate cãrţile unui scriitor care nu avusese cine ştie ce succes la public.
Personajul principal (şi naratorul unei bune pãrţi din roman) este un bãiat de 10 ani, Daniel, care descoperã în cimitirul cãrţilor (o bibliotecã-labirint, bineînţeles) romanul Umbra vântului (da, e acelaşi titlul romanului, mise en abime etc.) care îi oferã nu numai o lecturã incitantã dar şi apariţia în viaţa lui a unor personaje stranii care au legãturi încã neclare cu autorul respectivei cãrţi. Astfel, Daniel va trece din adolescenţã la maturitate paralel cu descoperirea misterului din jurul lui Julian Carax, autorul din roman al romanului Umbra vântului. Bineînţeles, apare şi o poveste de dragoste. In esenţã, este o carte despre frumuseţea vieţii şi motivele pentru care meritã (sau mai bine nu) sã mori.

Primele 400 de pagini dau dependenţã de acest roman. Modul în care apar diverse ipoteze despre trecutul și identitatea lui Julian Carax nu lasã cititorului nici o clipã de rãgaz. Abia terminat un episod de dezvãluiri, cã se și începe urmãrirea unei alte ipoteze la fel de neașteptate. Este o înlãnţuire de intrigi principale și secundare care te ţine cu sufletul la gurã. Deși Zafon este un maestru al suspansului, este un nepriceput în aducerea cititorului pe o pantã descendentã pe mãsurã ce diversele fire narative ipotetice capãtã contur în rezolvarea misterului. Soluţia vine în stil deus ex machina, trântitã în scrisoarea Nuriei pe care aceasta i-o expediazã înainte sã fie ucisã în plinã stradã, și spulberã tot farmecul celor 400 de pagini. E ca și cum te-ar trezi cineva turnându-ţi o galeatã de apã îngheţatã în cap. Soluţionarea misterului aduce o versiune neinteresantã și neconvingãtoare a întâmplãrilor (unele dintre ipotezele mele de la primele 400 de pagini sunt mult mai potrivite decât finalul dat de Zafon).

Ce mi-a plãcut :
“Paris is the only city in the world where starving to death is still considered an art.”
“Nobody knows much about women, not even Freud, not even women themselves. But it’s like electricity: you don’t have to know how it works to get a shock.”
“Television, my dear Daniel, is the Antichrist, and I can assure you that after only three or four generations, people will no longer even know how to fart on their own. Humans will return to living in caves, to medieval savagery, and to the general state of imbecility that slugs overcame back in the Pleistocene era. Our world will not die as a result of the bomb, as the papers say –it will die of laughter, of banality, of making a joke of everything, and a lousy joke at that.”
Intr-un azil de bãtrâni: “You’re wasting your time, young man. Juanito only knows how to let off farts, and the others can only laugh and smell them. As you see, the social structure here isn’t very different from that of the outside world.”
“Sometimes we think people are like lottery tickets, that they’re there to make our most absurd dreams come true.”

[aniela07]

Toni Morrison –Iubire 10/10

Morrison construiește un roman familial cu o poveste încâlcitã pe fundalul cultural al Americii segregaţioniste într-un stil ce amintește de Marquez și Faulkner. Personajele romanului, toate femei de culoare, au în comun relaţii de dragoste sau de sânge cu Bill Cosey, un carismatic proprietar de hotel (cel mai renumit loc de vacanţã pentru americanii de culoare de pe coasta de est din anii ’40-’50 întrucât le oferea aceleași condiţii ca și albilor, fãrã urmã de rasism și discrimare).
Modul în care legãturile lor cu Bill Cosey le-a influenţat existenţa este dezvãluit treptat pe parcursul capitolelor care îl surprind pe acesta în ipostazele lui complexe și diverse din viaţa femeilor din jurul sãu : Portretul, Prietenul, Strãinul, Binefãcãtorul, Amantul, Soţul, Protectorul, Tatãl și Fantoma. Cititorul trebuie sã se strãduiascã puţin ca sã punã cap la cap cioburile de realitate în care fiecare personaj vede propria lui viziune asupra adevãrului. Profunzimea emoţionalã a personajelor și lirismul amintirilor (acel realism magic, acea nostalgie dureroasã care aduc a Marquez) și al modului în care ele se exprimã face ca acest efort de descifrare a unei realitãţi fragmentate subiectiv sã fie chair plãcut.

Christine (nepoata) și Heed (a doua neavastã) sunt într-o permanentã disputã și se pândesc reciproc pentru a specula orice detaliu care ar putea dovedi clar cine este moștenitoarea pe care Bill ar fi desemnat-o pentru averea sa într-un testament mai mult decât sumar și ambiguu, schiţat în timpul unei beţii. Pe lângã acest conflict, mai este și o linie secundarã de naraţiune : misterul care însoţește moartea suspectã a lui Cosey. Dar ceea ce susţine romanul este relaţia dintre Heed și Christine, între care s-a legat o prietenie copilãreascã (improbabilã din cauza mediilor complet diferite din care proveneau), dar care a fost distrusã în mod brutal de intervenţia "masculului" Cosey care a decis sã o ia pe Heed de nevastã în ciuda faptului cã aceasta avea doar 11 ani. Dupã moartea lui Cosey, poziţiile lor sunt inversate : Heed ajunge moștenitoarea averii, pe când Christine este redusã la rolul de servitoare. Romanul surprinde aceastã relaţie multidimensionalã și de multe ori contradictorie dintre cele douã femei pentru a evidenţia modul în care intimitatea prieteniei din copilãrie este iremediabil distrusã prin cruzimea unei societãţi cu ierarhii arbitrare fondate pe culoarea pielii, sex etc. fãrã a se oferi o alternativã care sã umple acest gol pentru ca fiecare sã se regãseascã împlinitã la final.

Morrison reușește sã introducã detaliile potrivite pentru a re-crea atmosfera de revoltã pentru egalitatea drepturilor și de cãutare a libertãţii de exprimare din acei ani. Trecutul lui Christine ar putea constitui un roman în sine. Ea descoperã ipocrizia inerentã nu numai societãţii, ci și fiinţei umane (negrii sunt discriminaţi la nivel social, dar și un bãrbat negru va discrimina, de asemenea, o femeie de culoare supusã abuzurilor unui bãrbat alb). Dar farmecul cãrţii stã mai puţin în mesajul general transmis, cât în acea imagine a distrugerii lucrurilor care dãdeau substanţã unei relaţii autentice prin intervenţia brutalã a unei forţe externe dintr-un alt registru (dorinţele sexuale masculine mai concret în romanul de faţã).

[Chambord]

Te admir si te "invidiez" ca gasesti timp sa citesti atat.
Eu am inceput de ceva timp (am ros mult timp la revistele cu care am venit din Germania) Mandrie si prejudecata, de Jane Austen. Daca mai cineva ca mine care n-a citit-o pana acum pt ca avea impresia ca e carte "de fete": nu fiti atat de prosti cum am fost eu. E extraordinara. Bine scrisa, credibila, ne-romantata artificial, o placere.

[Chambord]

[Dar farmecul cãrţii stã mai puţin în mesajul general transmis, cât în acea imagine a distrugerii lucrurilor care dãdeau substanţã unei relaţii autentice prin intervenţia brutalã a unei forţe externe dintr-un alt registru (dorinţele sexuale masculine mai concret în romanul de faţã).

A propos dorintele sexuale in literatura , exista un premiu "Bad Sex in Fiction Award" http://en.wikipedia.org/wiki/Literary_Review

I do like/need/have sex as much as it's biologically healthy, BUT:
Ma tavalesc pe jos de ras la majoritatea scenelor de sex pe care le intalnec in literatura (si in filme). Multe sunt atat de "puse cu mana", atat de: hai sa bagam si o babardeala ca sunt multi oameni saracii care nu au parte de asa ceva si atunci cu siguranta o sa ne cumpere cartea/filmul ca sa apuce sa si-o frece si ei putin. Scene cu adevarat memorabile/necesare narativ nu sunt multe. Din ce imi amintesc pe moment: The Bell Jar, Nineteen Eighty-Four, Lupul De Stepa, Anna Karenina (parca),etc.

O mentiune aparte merita Haruki Murakami. Are omu asta niste faze de razi cu lacrimi. Si nu e un scriitor prost. Va recomand Cronica Pasarii-Arc. E foarte tare. In rest cartile lui sunt inegale sau slabute.

[Kriss_Kringle]

A propos dorintele sexuale in literatura , exista un premiu "Bad Sex in Fiction Award" http://en.wikipedia.org/wiki/Literary_Review

I do like/need/have sex as much as it's biologically healthy, BUT:
Ma tavalesc pe jos de ras la majoritatea scenelor de sex pe care le intalnec in literatura (si in filme). Multe sunt atat de "puse cu mana", atat de: hai sa bagam si o babardeala ca sunt multi oameni saracii care nu au parte de asa ceva si atunci cu siguranta o sa ne cumpere cartea/filmul ca sa apuce sa si-o frece si ei putin. Scene cu adevarat memorabile/necesare narativ nu sunt multe. Din ce imi amintesc pe moment: The Bell Jar, Nineteen Eighty-Four, Lupul De Stepa, Anna Karenina (parca),etc.

O mentiune aparte merita Haruki Murakami. Are omu asta niste faze de razi cu lacrimi. Si nu e un scriitor prost. Va recomand Cronica Pasarii-Arc. E foarte tare. In rest cartile lui sunt inegale sau slabute.

Aici sunt de acord cu tine,deabia am citit jumatate din carte de pe la sfarsitul lui decembrie pana acum si nu stiu cand o s-o termindar scena de cotzaiala din padure e destul de penala.Si cea din camera de deasupra magazinului de antichitati la fel.

[Cristina_]

Felicitari Aniela ca ai timp sau ca iti faci timp sa citesti carti! Eu vreau sa ma apuc sa citesc The Lost Symbol de Dan Brown.

[aniela07]

Sunteti niste draguti. Dar eu nu imi fac neaparat timp pentru carti, cred ca e o dependenta (ar trebui documentata clinic). E in loc de tutun care nu a reusit sa ma prinda. In loc de pauza de tigara eu imi iau pauza de citit. Si am si simptome de sevraj daca sunt in lipsa.

@Cham: ai citit The Bell Jar? Tocmai mi-am luat-o, dar am pus-o mai jos pe lista. Ar trebui s-o urc in lista? (p.s. nu gasesc, frate, de Pynchon decat rainbow si the crying, V. s-a bagat in gura de sarpe; mai bat o data anticariatele la salariu, poate cine stie...) Cum Norman Mailer e in top the worst sex scenes in litterature, poate fac schimbul cu Sylvia ca el e mai sus pe lista (cu un alt roman e drept, dar poate merita).

De ce va luati, mai, de Murakami? Mie-mi place, scrie bine. Si la voi criteriu: scenele de cotaiala! Eu ma pregatesc vijelios de 1q84 pentru ca pana acum mi-a placut. E drept ca eu imi amintesc alte chestii din cartile lui, dar nici o scena de sex, insa parca sunteti cam duri cu el.

[Liviu-]

Apropo de intrebarea adresata lui Chambord: http://www.cinemagia.ro/forum/showpo...&postcount=893

De atunci si eu am pus-o pe lista, dar inca n-am ajuns sa o cumpar. Momentan am altele in fata, dar tare as vrea sa o citesc.

[aniela07]

Of, Liviu, ar trebui sa faci si niste reguli de folosire a forumului pentru useri mai obtuzi asa ca mine. Normal ca iar mi-au scapat post-uri. Multumeeesc.

LE: am citit. clar urca mult pe lista de lecturi. ce bine ca il depaseste pe Salinger (mie nu mi-a placut de veghe in lanul de secara).

[Chambord]

Of of of aniela aniela, daca te-am iertat ca nu ti-au placut Tarkovski si Dreyer, o sa te iert si pt Salinger odata si odata Eu i-am citit toata "opera" (e si foarte vasta) si e unul din preferatii mei. Chiar daca nu ti-a placut "Catcher" incearca candva volumul "9 Povestiri". Am o presimtire ca asta s-ar putea sa-ti placa.

Cat despre Bell Jar, cred ca are un efect si mai puternic pe zapezile si gerurile astea care nu se mai termina.

[Chambord]

Aici sunt de acord cu tine,deabia am citit jumatate din carte de pe la sfarsitul lui decembrie pana acum si nu stiu cand o s-o termindar scena de cotzaiala din padure e destul de penala.Si cea din camera de deasupra magazinului de antichitati la fel.

Pai nu, in 1984 (si in celelalte enumerate) cotzaiala e OK, zic eu.La Murakami si altii nu e.

[Liviu-]

LE: am citit. clar urca mult pe lista de lecturi. ce bine ca il depaseste pe Salinger (mie nu mi-a placut de veghe in lanul de secara).

That makes two of us NIci mie nu-mi placu defel lanul de secara. O sa tin cont de sfatul lui Chambord si poate imi schimba "9 povestiri" parerea.

[aniela07]

Sa zicem ca o sa pun si 9 povestiri, da' la capatul listei. Am indoieli...

Dreyer nu-mi place. Nu-mi place si gata. Dar Tarkovski imi place mult de tot. Nu mi-a placut un singur film, dar in rest he's the god, clar!

[Chambord]

Poti sa imi faci un mic favor si sa o urci 2-3 locuri mai sus ? Promit ca n-o sa-ti para rau.

[Mercutio]

eu am citit The Catcher in the Rye pe engleza si ma intreb cum o fi sunand tradus (si adaptat) in romaneste. cu toate expresiile si in special injuraturile, care au alta pondere in limba romana fata de engleza. mi se pare aproape intraductibil.