"Codul lui Da Vinci"

[Pitbull]

Cä sunt 100%, totalmente si definitiv credincios, stiti. Cât oi fi de "drept-credincios"... depinde de dreptul cui!
"C.D.V." m-a enervat cä-i TAMPITA, nu pe partea religioasä.
Dupä cum "Behold the Man" a lui Moorcock e una din marile mele iubiri :love: , cä-i DESTEAPTA - da-n materie de Christos, e de-o sutä de ori mai "blasfemicä". (Si, întâmplätor, speculeazä printre altele si exact ipoteza din "Evanghelia dupä Iuda" - cu vreo nu stiu câti ani înainte sä se fi gäsit aia.)
A, si apropo: nu cred în blasfemii, nici sä mä-mpusti. Ce-i aia blasfemii? Päi dacä te pisi în sus, esti bou, cä tot pe tine cade - unu-zero pentru Doamne-Doamne, prin autogol!

"Evanghelia dupä Iuda" mä incitä teribil. Abia astept nu numai s-o citesc, ci si sä studiez în profunzime fenomenul. Am eu motivele mele personale.
Pânä una alta, tind sä cred cä-i autenticä. Ba chiar as vrea. (Din aceleasi motive.)

[Supastar]

hmmm... mental note: "Behold the Man" Moorcock
judecand dupa ce am auzit despre Evanghelia dupa Iuda, imi aduce aminte de "Evanghelia dupa Isus Cristos" de Jose Saramago .... si aceasta e foarte inteligenta si bine scrisa (spre deosebire de cod)

[Pitbull]

hmmm... mental note: "Behold the Man" Moorcock

Varianta scurtä (nuvela - premiatä cu Nebula) a apärut în Almanahul "Anticipatia", primul numär dupä Revolutie, în traducerea lui Dan Pavelescu.
Varianta lungä (romanul) n-a apärut la noi, da' o am în original.
Dacä te tzâpi prin Bucale, se rezolvä.

judecand dupa ce am auzit despre Evanghelia dupa Iuda, imi aduce aminte de "Evanghelia dupa Isus Cristos" de Jose Saramago .... si aceasta e foarte inteligenta si bine scrisa (spre deosebire de cod)

Da, da' despre dupä Iuda asta zice-se cä-i docoment olograf, nu fictiune.

[Supastar]

Dacä te tzâpi prin Bucale, se rezolvä.

Voi tine minte!
si voi veni prin buc, dar nu mai devreme de "la vara".

Asemanarea invocata de mine dintre cele 2 evanghelii (una clar fictiune, celalalta posibil document istoric) se referea strict la ideea comuna ca iuda a fost singurul care l-a inteles cu adevarat pe Iisus.
Din nou, daca evanghelia dupa iuda se dovedeste a fi adevarata, atunci chiar va fi un eveniment major! Ceea ce probabil si este, fiind cunoscut faptul ca in urma conciliului de la niceea au fost practic "incropite" evangheliile prezente in biblie (and this is not, though it sounds like, a conspiracy theory)

[Supastar]

bine k m-ai lamurit ca fix de 1sapt stau k pe ace nestiind la ce te referi, adesea simtind impulsul sa-ti raspund : "BA DA!!!"

referitor la intrebarea ta, nu cred, pe imdb nu apare decat in cadrul unui documentar...

[Terror_IST]

Articolul despre care vorbeam ceva mai sus:

Nimic mai potrivit decît un moment de sinceritate în Sãptãmîna Mare. Cel mai greu dintre toate: noi înºine faþã-n faþã cu noi înºine. O spovedanie fãcutã în oglindã, în care sã avem, cu adevãrat, tãria de a recunoaºte. Cã minþim. Un exemplu: aud din ce în ce mai mulþi indivizi în jurul meu comentînd Codul lui da Vinci. Oamenii îºi dau cu pãrerea, subiectul a devenit pasionant ca o telenovelã. De la Hollywood, cum altfel?, înþeleg cã ne paºte un film. Cu Tom Hanks. Succes garantat. Vor fi, aºadar, ºi alte discuþii. Inclusiv cronici. Eu zic cã ar trebui sã ne bucure forma aceasta primitivã, fie ºi vulgarã, în care se redeschide apetitul unora pentru Mîntuitor, Evanghelii, Apostoli ºi Bisericã. Mãcar îi intereseazã. Pe unii, faptul cã alþii ajung sã citeascã despre Christos, ca ºi cînd ar parcurge paginile unui roman poliþist, îi îngrozeºte teribil. De mine, e departe gîndul cã ar comite o blasfemie. Altceva nu-mi dã pace. Tristeþea cã, preocupaþi fiind sã-l caute pe Iisus în detalii cronologice sau biografice, pierd esenþa mesajului christic. Nu-i poate opri nimeni, decît, cu siguranþã, tot Christos însuºi. Pînã atunci însã, mint. Oameni care n-au atins în viaþa lor paginile Evangheliilor comenteazã romanul lui Dan Brown. Îi dau dreptate ºi se zbat în mod bizar, straniu chiar, sã demonstreze cã ºi Christos a fost om. Cã a iubit, cã a avut copii sau cã n-a înviat. Repet, cei mai mulþi dintre ei o fac ºi o spun fãrã sã fi parcurs vreo paginã a Noului Testament. Au vãzut însã filme: al lui Zeffirelli, al lui Mel Gibson, documentarul de pe National Geographic despre Evanghelia lui Iuda... Cunosc, aºadar, în mare, cu ce se mãnîncã creºtinismul.
În plus, þin post o datã pe an, în Sãptãmîna Mare, ºi merg la bisericã de Paºti. Suficient. Sînt, cum s-ar zice, în trend.În lumea celor plictisiþi de aceleaºi veºnice discuþii despre modã, maºini, DJ ºi chefuri a apãrut un nou subiect: Christos ºi Maria-Magdalena. Dragostea dintre ei. Fericirea unora de a descoperi, cum spuneam, cã, poate, s-au iubit chiar trupeºte. ªmecherii îºi fac cu ochiul ºi rîd zgomotos. Pentru orice desfrînat, e un moment de maximã relaxare sã constate cã nu e singur în pãcatul lui. Iar dacã ºi Christos intrã sub bãnuialã, cu atît mai bine. E împãcat, se dãrîmã mituri, iar el se îndepãrteazã de vinã. Necredinciosul doarme liniºtit. Am auzit, mai puternice ca oricînd, îngrijorãri pentru ce va sã fie. Oameni ºi preoþi plîngînd dispariþia încrederii în Christos. De-ar cãuta însã dincolo de aparenþe, ºi romanul lui Dan Brown ºi discuþiile despre Christos-omul ar trebui sã-i bucure. În cele din urmã, chiar ºi cei care azi inventeazã bancuri despre amanþii Iisus ºi Maria vor fi bucuroºi sã descopere în Christos Calea, Adevãrul ºi Viaþa. ªi nici n-avem de unde sã ºtim dacã nu cumva tocmai aceste discuþii - aparent vulgare ºi, pe alocuri, chiar obscene - sînt un alt fel de lucrare dumnezeiascã prin care El ne aduce pe calea cea bunã. Acum, mai mult ca oricînd, vorbim din nou despre credinþã ºi faptele lui Christos. Pe alocuri, hulim. ªi inventãm cãrþi sau filme. Dar, dincolo de toate, despre El vorbim. ªi, cum nebãnuite sînt cãile Domnului, în cele din urmã, tot la El vom ajunge.

Robert TURCESCU

[Pitbull]

Interesant si obiectiv - dar foarte confuz ideatic... Si logoreic. Isi epuizeazä ideea în primul paragraf - si nu numai atât: îi e clar de unde pleacä, nu prea stie unde vrea s-ajungä.
Dar, mä rog, pentru un articol de gazetä, sä zicem cä merge.

[herbert]

hai, mai credinciosilor, il citati aici si pe robertino turcescu. e un agitat fara orizont, un sufletist sumar, simplutz..., excedat de ideea ca publica intr-o revista cu Plesu... nu-l mai citesc. trec in galop peste compunerile sale... - un coltz de pagina irosit in Dilema Veche.

[Supastar]

Dar, mä rog, pentru un articol de gazetä, sä zicem cä merge.

nu e orice gazeta...e dilema veche... ergo, nu prea merge...nu k i-as da dreptate lui herbert in totalitate (in sensul ca n-as fi atat de categoric), dar cam asa e situatia.... si mie mi-a atras atentia articolul cand l-am citit in dilema, dar in sens cat se poate de negativ... :sleep:

[Pitbull]

hai, mai credinciosilor, il citati aici si pe robertino turcescu. e un agitat fara orizont, un sufletist sumar, simplutz...

Gura päcätosului adevär gräieste... Mda, ai spus mult mai clar cam impresia pe care mi-o fäcuse si mie articolasul de mai sus.

[herbert]

Gura päcätosului adevär gräieste... Mda, ai spus mult mai clar cam impresia pe care mi-o fäcuse si mie articolasul de mai sus.

de ce "pacatos"? ca sunt (ca afirm ca sunt) necredincios?
pacatuiesti, Pitbulle?

[Pitbull]

Initial, am vrut sä scriu "necredinciosului" - da' pe urmä m-am gândit sä dau citatul exact, contând pe puterile d-voasträ de extrapolare.
Apäi de päcätuit, sigur c-o päcätui si eu, cä nu e om sä nu greseascä... Iar necredinta e si ea unul dintre päcate, dar nu dintre cele pornite din räutate, ci mai degrabä din neputintä. Nu e un päcat în sensul de "a face räu" cuiva, ci doar de a gresi.

[herbert]

Apäi de päcätuit, sigur c-o päcätui si eu, cä nu e om sä nu greseascä... Iar necredinta e si ea unul dintre päcate, dar nu dintre cele pornite din räutate, ci mai degrabä din neputintä. Nu e un päcat în sensul de "a face räu" cuiva, ci doar de a gresi.

no, pacat "tipic" (apud Korben) pentru un credincios. "necredinta" e astazi (a fost intotdeauna) o forma de curaj, un omagiu adus omului - fiinta ganditoare, rationala... si toate celelalte calificative care o CALIFICA. altfel suntem cu totii animale imbracate... unele credincioase.

[Pitbull]

Sorry, Herbie. No hard feelings, dar aiurelile astea sunt passées de vreun secol... Auzi, "omagiu", "curaj"! Asa credeam si eu pânä pe la vreo 12-13 ani, da' mi-a trecut.
Un om care nu pricepe nimic din matematicä sau chimie (ca mine, de pildä), nu aduce un omagiu nimänui. De ce "curaj" am eu nevoie sä märturisesc cä la derivate mi s-a rupt filmul, si niciodatä n-am înteles ce-i aia integralä? Sunt pur si simplu neputincios pe directia respectivä - ce, mi-e jenä sä recunosc? Atât ar mai lipsi, sä m-ascund dupä deget si sä-ncep: "Dom'le, matematicile astea superioare sunt mofturi, eu n-am väzut niciodatä cu ochii mei o matrice, n-am pus mâna pe un clopot gaussian - gogorite pe hârtie, imaginatia unora si nimic mai mult!" Päi n-as ajunge de râsu' curcilor?
A avea puterea de a renunta la refugiul iluzoriu al arogantei, de a spune "nu stiu" sau "nu pot" - ästa da, CURAJ! Si... guess what? DE REGULA, este primul pas spre "a sti" si "a putea". Pentru cä, de fapt... POTI, Herbie, POTI! Numa' di-o tzârä die efort îi nevoie. Trust me on this!

[Alex Leo Serban]

credinta este pt cei care simt prea mult (fortunately, i'm no part of that bunch!). nu poate fi un 'numitor comun' al relatiilor interumane (interetnice, interreligioase etc) pt k sentimentele nu pot fi acel ciment, fara riscul k or sa se skimbe the next minute... (dupa cum se si observa)
de ac. nu poti baza o natiune pe credinta in (oricare) dzeu, un stat teocratic e o contradictie in termeni, iar bisericile nu ar trebui sa se ocupe decit de sfera privata a.s.o.
singurul liant universal valabil este ratiunea. (cum ar zice pitbull, 'matematica' ). acolo, 1 = 1 = 2, there's no reasoning (!) with that. cu alte cuvinte, numai laicitatea poate functiona k un ciment, in vreme ce credintele - prin natura lor, multiple & cu tendinta (fireasca) de a se impune in dauna altora, prin prozelitism sau cruciade... - sint a disruptive element.
iar faptul k si ratiunea a dat gresh, mai ales dupa 1789, nu arata decit un lucru: k natura umana e imperfecta, fiind dominata de sentimente si nu de ratiune. toate devierile & deformarile & dezastrele atribuite 'ratiunii' - in sec. 20 - sint opera pulsiunilor irationale, justificate - ulterior - 'rational'... dar nu e decit un alibi: pornirea tuturor ac. deraieri are originea in sentimente & in credinte oarbe!

[Pitbull]

Ia uite, mä! :huh: N-aveti somn, sau ce?
Imi fäceam si eu ca omu' un Spider Solitaire, si mä cugetam (alea-s momentele mele de chibzuintä), si tocmai îmi veniserä oarece idei sä completez mai sus (asa, discret, cât nu-si bäga nimeni coada, sä nu scrie jos "Mesaj modificat ultima oarä...", cä nu-i frumos), si tocmai îmi iesise pasenta si mä aburcam încoace - când, ce väd! Fäcu ALSu' ochi! :w00t:
Päi, ia:

credinta este pt cei care simt prea mult (fortunately, i'm no part of that bunch!). nu poate fi un 'numitor comun' al relatiilor interumane (interetnice, interreligioase etc) pt k sentimentele nu pot fi acel ciment, fara riscul k or sa se skimbe the next minute... (dupa cum se si observa)

N-as zice. Inteleg ideea, dar mi se pare oversimplifying. Sunt adevärate toate astea, dar NU NUMAI ELE. (Of, forumurile mä-sii, cä nu putem sä le luäm la bani märunti...)

de ac. nu poti baza o natiune pe credinta in (oricare) dzeu, un stat teocratic e o contradictie in termeni, iar bisericile nu ar trebui sa se ocupe decit de sfera privata a.s.o.

Cu asta sunt întru totul de acord - cu o precizare: poate exista COINCIDENTA între natiune si credintä (cum de multe ori si existä), dar e legitimä numai când apare în mod firesc, nu impusä. Teocratia a avut cândva, cu multe secole în urmä, si mai-nainte, cu oarece milenii-n urmä, perioadele ei de legitimitate istoricä - da' gata! Dusu-s-au!
(De fapt, tu aici te referi mai mult la INSTITUTIA RELIGIOASA decât la functia individualä a credintei. In perioada mea de ateism, le-am despärtit - si de-atunci, slavä Domnului, niciodatä nu le-am mai suprapus. Tangente, partial incidente, dar atât.)

singurul liant universal valabil este ratiunea.

Din nou, te contrazic: e crucial, dar nu singurul.

(cum ar zice pitbull, 'matematica' ).

Nahhh... Matematica am dat-o ca exemplu doar fiindcä-s eu tufä în materie (plus fizica si chimia - da' mä rog, tot rationale). La fel de bine puteam sä dau si fotbalul, si baletul, si multe altele ai cäror lobi cerebrali mi-s atrofiati iremediabil.

acolo, 1 = 1 = 2,

E, e, e, e, e! :oops: GRIJ'!

there's no reasoning (!) with that. cu alte cuvinte, numai laicitatea poate functiona k un ciment,

...Da, dar NUMAI pe plan politico-social.

in vreme ce credintele - prin natura lor, multiple & cu tendinta (fireasca) de a se impune in dauna altora, prin prozelitism sau cruciade... - sint a disruptive element.

Hipersimplifici din nou. Te referi mai mult la fenomene RELIGIOASE - si tocmai de sorgine LAICA: da, RELIGIILE au uneori tendinta de a se impune, când prozelitii lor devin, în fond, dominati de "cele lumesti". Sigur, cruciadele sunt un exemplu clasic si elocvent. Pe altä paradigmä, vezi si Inchizitia - si mai sunt... Dar toate astea sunt DEGENERARI ale credintei, de obicei pornite din crize - de supra-putere sau de släbiciune...

iar faptul k si ratiunea a dat gresh, mai ales dupa 1789, nu arata decit un lucru: k natura umana e imperfecta,

Evident!

fiind dominata de sentimente si nu de ratiune.

As zice mai degrabä: NEGASINDU-SI ECHILIBRUL INTRE SENTIMENTE SI RATIUNE. Oricare dintre ele, cäzând în exces, sau perturbându-si relatia cu polul celälalt, poate genera asemenea excese.
Ca sä nu mä-ntind iar, mentionez doar: în psihologie, atât la nivel individual, cât si de grup social, relatia între thalamic (emotiv, sentimental) si cortical (emotiv), oferä räspunsuri foarte clare la problema asta.

toate devierile & deformarile & dezastrele atribuite 'ratiunii' - in sec. 20 - sint opera pulsiunilor irationale, justificate - ulterior - 'rational'... dar nu e decit un alibi: pornirea tuturor ac. deraieri are originea in sentimente & in credinte oarbe!

Aici sunt întru totul de acord.
Si închei cu o precizare:
Aceste sentimente si credinte oarbe sunt, la rândul lor, altä denaturare a sentimentelor si credintelor legitime.

[Airlight]

Suntem absolut comici si simpatici, cu pretentiile noastre de "cunoscatori" care "au inteles", in fata lui Dumnezeu :lol:

[Pitbull]

Monser, dacä "întelegerea în fata lui Dumnezeu" e un ocean, eu îl încerc cu degetu' mic de la picioru' stâng, iar A.L.S. si Herbert stau pe mal, se uitä la mine si-mi zic cä poate-am sä räcesc.

[Alex Leo Serban]

deci:
1. da (evident!), 1 + 1 = 2... era prea de dimineata :lol:
2. da (din nou), e preferabil un ekilibru ratiune-sentimente; dar...
3. mda... probl. cu oceanele stii care e? k risti sa te ineci, fara a mai ajunge la vreun mal! e - cum se spune - 'un ocean de cunoastere', dar ma-ndoiesc k il poti cuprinde... de aia, mi se par comice exhortatiile dlui Airlight, care pare f sigur pe ce e dzeu & ce vrea el. how can he know?? eu nu exclud (cum facea lavoisier) 'ipoteza dzeu' - asta ar fi semn de ignoranta; spun doar: poate k e acolo, poate k nu... si poate k nu intelegem, de fapt, cum functioneaza ac. dumnezeire. (deus incognitus, cum ar veni 8) ) si atunci, why not settle for the here & now? daca nu esti animat de sentimente evlavioase, ac. ipoteza - necunoscuta X din ecuatie - mai mult te incurca... k si kestia cu 'viata de apoi'; eu am o vorba: cei care nu cred (k mine) s-ar putea sa aiba surpriza (placuta) de a afla k exista; cei care cred - ar putea sa aiba surpriza (neplacuta!) k nu e nimic. e precum kestia cu jumatatea paharului
4. da, eu ma refeream la felul cum se articuleaza credinta in zona politic-sociala.
4. unlike u, eu cred ( ) k aceste 'degenerari' ale credintelor religioase sint - de fapt - revelatoare ale naturii intrinsec exclusiviste ale ac. credinte... cu alte cuvinte, fanatismele (vezi terorismul islamic etc) nu sint exceptii, ci extensiile firesti ale oricarei credinte! daca nu intervine ratiunea (si, iata, nu prea intervine - k, in trecut, cu inkizitia a.s.o.), orice credinta creste exponential pina la a anihila o alta - sau pe cei fara credinta. credintele se desavirsesc doar in excesele lor (vezi - la un nivel personal - misticii!).

[Pitbull]

3. mda... probl. cu oceanele stii care e? k risti sa te ineci, fara a mai ajunge la vreun mal! e - cum se spune - 'un ocean de cunoastere', dar ma-ndoiesc k il poti cuprinde...

Corect! Vorba aia: "Nu cerceta aceste legi / Cäci esti nebun de le-ntelegi." (Am mai citat-o recent, la "False adeväruri".) Nici nu mä gândesc sä-l pot cuprinde. Dacä reusesc sä intru pân-la glezne, tot e ceva. Hai, pân-la genunchi. Sau - ca Bulä: "Foaie verde barabulä / Stau în apä pân-la brâu." (Urmarea se cunoaste... )

eu nu exclud (cum facea lavoisier) 'ipoteza dzeu' - asta ar fi semn de ignoranta; spun doar: poate k e acolo, poate k nu... si poate k nu intelegem, de fapt, cum functioneaza ac. dumnezeire. (deus incognitus, cum ar veni 8) )

Tot respectul pentru agnosticism, desi, personal, îl consider o (onestä) recunoastere a unor limite (la fel de onest) autoimpuse.

si atunci, why not settle for the here & now? daca nu esti animat de sentimente evlavioase, ac. ipoteza - necunoscuta X din ecuatie - mai mult te incurca...

Am oarece sentimente evlavioase, dar foarte moderate... Doamne-Doamne si cu mine ne facem unu' altuia niste bancuri, de sä nu-ti vinä sä crezi. Ca-n aia cu: "Iartä-mi Doamne micile glume pe care le fac zilnic pe seama Ta, si voi ierta si eu marea glumä pe care-ai fäcut-o pe seama mea." Fapt e cä... uite cä desi evlavia mea e asa cum e, ipoteza X nu mä încurcä - da' deloc! Ba dimpotrivä: îmi pune o ordine - da' stii cum? - si-n gândire, si-n simtire, si-n viatä... pânä si-n pachetele de tigäri si plicurile cu ceai!
Pe scurt: I DO settle for the here & now - and it feels great! Da' ridic capul, mä uit, si-mi zic: "Stai, nene, cä mai e ceva.... and it looks great!"

k si kestia cu 'viata de apoi'; eu am o vorba: cei care nu cred (k mine) s-ar putea sa aiba surpriza (placuta) de a afla k exista; cei care cred - ar putea sa aiba surpriza (neplacuta!) k nu e nimic. e precum kestia cu jumatatea paharului

De ce nu si asa?
Cei care nu cred, s-ar putea sä aibä surpriza (foarte nepläcutä) de a afla cä existä; cei care cred, vor avea FIE o surprizä (pläcutä), fie... nici un fel de surprizä!
(Am spus asta doar ca pe o îmbârligare logicä. Nu mi-o asum. Am convingerea cä existä, din motive... mai greu de detaliat aici.)

credintele se desavirsesc doar in excesele lor (vezi - la un nivel personal - misticii!).

Koestler - "The Yogy and the Commissioner", ceva...? Eventual si "The Roots of Coincidence"?