Cel mai recent film vizionat.

[notorious]

being julia - pornind de la o premisa deja fumata, relatia realitate-fictiune in cadrul artei (de data aceasta, teatrul), filmul veteranului istvan zsabo pluseaza prin exploatarea relativitatii dintre cele doua. pentru julia lambert (jucata de o annette bening fara cusur !!), personajul filmului lui zsabo, TOTUL este, de fapt, o piesa / un mare teatru si ii forteaza pe toti sa participe la 'piesa' pe care o urzeste de una singura, urmand ca in final sa insceneze totul si sa se razbune pe toata lumea care, involuntar, a luat parte la 'teatrul' ei.

[Denis_stelistu]

Life or something like it 7,5/10.O comedie romantica pentru toate varstele cu Angelina Jolie :love: .In film este vorba despre un reporter care afla de la un prezicator ca va muri peste 10 zile,dar de fapt este impuscata si supravietuieste.
Nu mi-e frica 8/10 Un film italian foarte bun despre doi copii.Unul este inchis intr-o groapa si celalalt il ajuta sa scape problemelor pe care o sa i se intample.Una sa-l scape de la moarte,si alta de problema vazului si a altelor.
Simone 7/10.Un film despre cinematografie.Cand nu gasesti un actor bun,il creezi exact cum vrei.
City of ghosts 7/10 Un film de actiune cu Matt Dillon ca regizor si ca actor.Suspans la maxim.MErita vazut.
Groove 2/10 :huh:

[WraIth]

gladiator - nu comentez,nu spun nimic.u now it all

[Nightwane]

Violent Shit 7/10 Penibil si genial. Filmat groaznic (dar nu mai rau ca splatter farm), jucat la fel (evident, nu mai rau ca splatter farm). Macar e cat-de-cat sangeros.

[Denis_stelistu]

Equilibrium 8/10 8) .Gen Matrix,dar cu mai multe povesti.

[keyzer soze]

Takashi Miike - Bizita Q (2001) - 9/10

Superba critica sociala, acida si antiumana, documentand toate deviatiile sexuale cunoscute (pedofilie, incest, sado-maso, fetisism, scatofagie, necrofilie, etc) si inca vreo cateva inventate acum (un penis captivus provocat de rigor mortis?). Un fel de replica aduse portretului unei familii americane a lui Marilyn Manson. Normal, exemplificat pe o familie japoneza tipica - 2 soti, 2 copii, standard de viata mediu, casa la oras, etc.
Capul familiei planuieste un documentar despre adolescentii japonezi si are o disfunctie erectila. Mama, casnica si violentata de feciorul cel mic. Acesta, luat in bete de colegii de scoala, care-i distrug casa cu artificii si il pun sa se cace in public. Asa ca se razbuna pe ma'sa, pe care o loveste cu orice ocazie. Are si un arsenal de ciomege si bice special pregatite pentru asta. Ca sa uite de vanatai, mama se drogheaza cu tot ce-i mai nou pe piata. Si am uitat-o pe fiica cea mare, fugita de acasa si devenita dama de companie. Tipic 'Stirile de la ora 5'.
Tatal umbla cu Digicam-ul peste tot si spera sa dea lovitura cu un show TV. Si poate chiar ar fi dat lovitura. Ca sa va faceti o idee, in secventa de deschidere o poseda pe fica'sa, apoi o plateste cu ce are in buzunare, promitand ca restul de bani i-l va da lui ma'sa. Shocky, isn't it? Si e doar inceputul.
"So you want to know about today's teenagers? They tell you the future of Japan. That hopeless future."
Intr-o buna zi, tatal primeste un cataroi in cap. De la domnul Q, asta care da numele filmului. Si domnul Q se muta la ei acasa si preia rolul de cameraman in proiectul de documentar. Apoi asista impasibil la tot ceea ce va spusesem la inceput, plus o baie de lapte (de mama) si licori vaginale. Nu stiu ce vrea sa transmita Miike cu lactatiile astea, dar imaginile ti se infing in cap si promit sa ramana multa vreme acolo. Per total, este un fel de ritual extrem pe care membrii familiei trebuie sa-l execute pentru a putea reintra in normalitate - mama isi redescopera feminitatea, tatal isi dezlantuie furia reprimata, fata li se intoarce acasa, etc. Si, pentru ca Miike, ca toti extremistii asiatici, e de fapt un hipersensibi mascat in agitator rebel, totul se termina cu un portret de familie de-a dreptul senzational - mama alaptandu-si sotul si fiica cea mare, intr-o compozitie mult prea religioasa pentru a nu avea nici o legatura cu fenomenul.
Filmat in digital, cadre scurte si nervoase, cu un personal adept al actoriei extreme (presupun ca varianta originala este necenzurata, nu ca rip-ul meu).
Si, ca sa intelegeti mai bine care-i treaba cu Miike si casetele video, in 2001 orezarul asta a mai turnat inca 6 (!) filme, din care cel putin doua de referinta: Zuiketsu gensô, Kumamoto monogatari, Family 2, Ichi the Killer, Agitator si The Happiness of the Katakuris.
Ceea ce nu ar fi cazul sa ne mire, avand in vedere ca din 1991 si pana acum a comis nu mai putin de 64 de lung si mediu metraje!

[obvious]

Nae, RIGHT ON!!
gegen die Wand rulez bigtime...film total. :love:

[Beckham]

Kingdom of heaven 8/10 Un film dragut.

[keyzer soze]

In completarea videoclipelor xxl ale lui Chirilov, dati-mi voie sa adaug:

Jonas Åkerlund

Black Swede Shoes

Vine din nord si e singurul om din lume care ii pune in aceeasi oala pe Candlemass si pe Roxette. A dat cu bass-ul la Bathory si nu s-a putut bucura de capriciosul soare suedez pentru ca era pictat pe fata cu talc si crema de ghete. A lasat black-ul si s-a pus pe ascultat Abba si Stakka Bo. Cu ultimul a emigrat impreuna in State si s-a pus pe regizat clipuri. Si, de bine de rau, a facut carca de ilustratii vizuale pentru Metallica ('Whiskey in the jarrow', 'Turn the page'), Iggy Pop ('Corruption'), Jamiroquai ('Canned Heat'), Smashing Pumpkins ('Try') si tot asa... Ba chiar a nimerit-o foarte bine pentru U2 ('Walk On') si Moby ('Porcelain'). Si a intrat si in lumea buna a clipangiilor posesori de Grammy, thanks to Madonna and its Ray of Light.
Best of:
De departe cel mai bun e anarhico-alcoolicul-multicenzuratul 'Smack My Bitch Up' pentru The Prodigy.
Pregatiri pentru film:
Dupa colaborarile cu Smashing Pumpkins s-a imprietenit cu Billy Corgan, care i-a promis ca ii trage muzica pentru viitorul lungmetraj. S-a rugat seara inainte de culcare si s-a ales cu o colaborare dubla Muse Production (Buffalo 66) si Newmarker Distribution (responsabili pentru cultissime ca Memento sau Donnie Darko). A alergat pe la Sundance si a semnat cu Leguizamo, Mickey Rourke si Peter Stormare. A mai scos din palarie si un careu de bunaciuni - Mena Suvari, Brittany Murphy, Chloe Hunter (care va sta tot filmul imbracata in nud si legata de un pat cu fata in sus) si Charlotte Ayanna. And, more than that, a aruncat pe masa si o dama cu multe camelii (a se citi cameos) - doamna 'blondie' Debbie Harry impreuna cu amicii Rob Halford (ala de-i dadea cu vocea la Judas Priest), Eric Roberts (in rol de poponar warhol-style) si pulosul de Ron Jeremy.
Film:
Cam multe pregatiri, bagaje grele (sa mai amintim si cel mai cool site promotional - spunthemovie.com), hai sa escaladam Sundance-ul si sa-i scuipam de sus pe nostalgicii dupa 'Trainspotting'. Pentru ca asta se vroia 'Spun', debutul domnului asta cu nume pus la gheata - un nou film cu drogati, filmat mai misto decat la Boyle si cu ceva mai multa substanta decat la Arronofsky. Si i-a iesit una pe fata (secventele animate sunt dementiale) si doua pe dos - actorie mizerabila, scenariul ratat din start, dialoguri ca la Sergiu si un plain stupidity cum n-am mai vazut de mult (ajutat si de fata aia jegoasa a lui Jason Schwartzman). Plus ca nici vizual nu sta mai bine - de fapt cam sta pe loc, recicland aceleasi miscari on and on. Singurele momente cand incepe sa danseze e atunci cand intra muzica, fie ea Satyricon, Ozzy sau Foghat. Am cascat cu fundul la filmul asta.
5/10

[Ambra Blu]

In completarea videoclipelor xxl ale lui Chirilov, dati-mi voie sa adaug:

Jonas Akerlund

Cu ultimul a emigrat impreuna in State si s-a pus pe regizat clipuri. Si, de bine de rau, a facut carca de ilustratii vizuale pentru Metallica ('Whiskey in the jarrow', 'Turn the page')... Si a intrat si in lumea buna a clipangiilor posesori de Grammy, thanks to Madonna and its Ray of Light.

Imi cer scuze pentru faptul ca copiezi prost: piesa celor de la 'Smashing Pumpkins' se numeste 'Try Try Try', iar cea de la Metallica de pe Garage Inc, scos la Elektra - 'Whiskey in the Jar' (cover, da?).
Si, daca aici se poate spune ca ai vrut sa fii cool, nu la fel isi are cazu' in necazu' cu Madonna and her Ray of Light. Sau, daca te refereai strict la clipul regizat de Akerlund, spuneai his 'Ray of Light'.

Last, and least, da, 'Spun' e un film prost. Mai prost dpdv muzical decit 'The Salton Sea' si pe (s-a strigat) linia drogurilor, mai low decit 'Another day in Paradise'.

[obvious]

Der Himmel uber Berlin- frumos frumos frumos....9.9/10.declar luna bruno ganz.
Il giorno di la prima di Close-Up-say what??? prima dezamagire din seria scurt-metrajelor europene..inteleg unde vroia filmul ala sa fie ironic si cu ce, dar jumatatile de masura mucegaiesc ideile "revolutionare".nu notam.
Magnolia-10/10.nu se poate mai bine.(am mentionat deja ca eu am facut filmul ala, nu? ).
The camera-scurt.am uitat al cui. bun totusi. "when you record a moment you record the death of a moment".8.5/10

[notorious]

doctor zhivago - un film dominat de 'reziduul romanesc' (daca pot spune asa - nu vreau sa par cinic). in fiecare cadru & in fiecare scena poti literalmente sa simti romanul lui boris pasternak. stralucitul storytelling al genialului david lean insa surprinde, ca intr-o condica, realitatile sociale de pe vremea revolutiei bolsevice. plusuri speciale si pentru imagine si muzica lui maurice jarre. :love:

[keyzer soze]

Da, 'cover' dupa un cantec de pahar irlandez. L-au mai cantat si Pulp, si Thin Lizzy. Ce bine ma simt cu atatia corectori
ps: eram convins ca articolul era al lui Chirilov, dar am verificat si e de Carmen Mezincescu. Scrie bine gagica asta.

[Nightwane]

Pulp

aia e cea mai buna versiune nu ca Pulp ar fi formatia mea preferata sau ceva de genu' asta

and in other news:

The Grudge - ala americanu'. Prost. o sa fac o cronica pt. TIFF despre el 2/10 (2 pentru femeia-fantoma care ragaie).

The Dreamers - Prost. Zilele (S)exploitation-ului au trecut de mult. Prefer oricand un (s)exploitation japonez decat mizeria asta.

[M0n0]

Furia - 8.75/10 - super tare filmul, Bucur a fost de nota zece...film recomandat by me...

[Ambra Blu]

Da, 'cover' dupa un cantec de pahar irlandez. L-au mai cantat si Pulp, si Thin Lizzy. Ce bine ma simt cu atatia corectori
ps: eram convins ca articolul era al lui Chirilov, dar am verificat si e de Carmen Mezincescu. Scrie bine gagica asta.

Da, deci cover. La Iasi, netul ajunge mai greu:
In pop music a cover version is a new rendition of a previously recorded song. Pop musicians may play covers as a tribute to the original performer or group, to win audiences who like to hear a familiar song, to increase their chance of success by using a proven hit or to gain credibility by its comparison with the original song...
In the early days of rock and roll, many songs originally recorded by African American musicians were rerecorded by white artists, such as Pat Boone, in a more toned-down style that lacked the hard edge of rock and roll, and vice versa. These cover versions were considered by some to be more palatable to parents, and white artists were more palatable to programmers at white radio stations. Songs by the original artists which were then successful are called crossovers as they "crossed over" from a black to a white audience. Also, many songs originally recorded by male artists were rerecorded by female artists, and vice versa. Such a cover version is sometimes called a cross cover version .

Carmen Mezincescu scrie bine casete tehnice. Luati-va de mina si sariti din lac in puta.

[BeNnY]

Please, aici nu suntem la monologurile lui keyzer soze, take it somewhere else.

[keyzer soze]

Lars von Trier, Jørgen Leth - The Five Obstructions(2003) - 9/10

Lectie de cinema predata de cei doi, mai interesanta ca proces decat ca finalitate, mergand pe ideea restrictionarii ca motor creativ - Leth, autor-cult de documentare si scurtmetraje experimentale, este pus sa faca 5 remake-uri la propriul sau film 'The Perfect Human'. Doar ca fiecare dintre ele trebuie sa se supuna unui set de reguli impuse de von Trier - unul sa fie turnat in Cuba cu un montaj de 12 f/sec, altul sa fie animat, altul filmat intr-un decor extrem si totodata decontextualizat, altul fara nici o restrictie, etc. Rezulta 5 scurte inegale valoric (cu plusuri pentru Cuba, Bruxelles si Cartoon), intercalate de dialogurile celor 2 si de insert-uri din filmul original (care, pe bune, pare sa fie supermisto - experimental-metaforic, filmat in alb negru, aducand uneori a Bergman si alteori a Resnais). Si, ca sa nu se dezminta, von Trier regizeaza ultima 'obstructie', sub forma unei false scrisori narate de Leth:
(cititi daca aveti chef, dar pe imagini efectul este inzecit)

"Dear, silly lars, you thought you could trip me up. I hope you understand better now after more than a couple of days. You say your obstructions had no underlying plan. But you had a theory. You thought, "this is jorgen.
Just what is jorgen?" "Jorgen is a wretch, just like me. He'd made the film you felt more akin to than any other, so "i must be from the same family". Just as you wanted to be chastised, you would now chastise jorgen. It was a personal assault. Don't pretend it wasn't. You thought "jorgen is trying to hide his true self - behind his provocative,
perverse perfection." "He wants to conceal his angst behind a personal fiction of rows of armani suits on hangers, protecting him through his
months of depression on haiti." "Jorgen gets the rush of sartre and
hemmingway's historical wings - to wave away the discomfort
and that damned insecurity because he hasn't the guts to take wing for himself!" "I see through him." It was arrogant, but i realize it was meant kindly. You wanted to get into where the scream was, and let it out. "He is the most beautiful bird but just doesn't believe it." "I'll chase him till he takes wing." You ordered me around and issued prohibitions - to distract me, to penetrate my armor. "We could distract jorgen by getting him to make a film." "This is how the perfect human makes a film, watch him now... then he'd give himself away for sure... or what if i provoke him? Film him with his guard up and we'll find all the gaps." But no matter how odd the clarinet sounded - you could not see behind my eyes. No matter how close you got - you couldn't see beneath the skin of my hand - to the nerves and most delicate blood vessels. Nothing was revealed and nothing helped. I didn't come staggering out of the ruins to thank you, lars. Or did i? You've got me now. You're forcing me to read your words. So let's get it over with. Dear lars, thank you for your obstructions. They've shown me what i really am, an abject, human human. I try to fool the world because i don't want to be part of it. My trick is cheap
and i repeat it endlessly. If i go on telling the viewer what i see, - like a prisoner of war repeating his name and number, - without adding anything... emotions are far too dangerous, - the world and i will fall for it.
I call it art but i am certain that i cannot do a thing. I only do all this so
i can put up with myself. My films are bluff. A hideaway, lars. Thank you for chastising me so lovingly!
Was that nice?
Does it make any difference?
Maybe you put words into other people's mouths to get out of saying them yourself.No, it makes no difference, and you know it. Your theory didn't stand up, lars. Your pedagogical mission didn't get to grips. My hand shook less, obstruction by obstruction. I grew more sure of myself as we receded - from the person my first film was really about to anybody but you. You say i didn't dare to find my way into what i so dishonestly and skillfully conceal - and you imagine to be so valuable. But it's no good. The dishonest person was you, lars. You only saw what you wanted to see. The skepticism you felt about yourself must go for me, too.
But you exposed yourself. You wanted to make me human, but that's what i am! You got me to play along but you let me get on the defensive. As we all know, it's the attacker who really exposes himself. The truth is, you got it wrong!
I obstructed you, no matter how much you wanted the opposite. And you fell flat on your face. How does the perfect human fall?
This is how the perfect human falls."

And that's a von Trier movie.

[Nae]

melinda and melinda, un film de woody allen. ca ideie filmul este cat de cat bun, adica se joaca cu intrebarea daca viata este o tragedie sau o comedie si avem o poveste, care este povetsita in doua feluri, tragic si comic.
desi povestea nu este proasta, felul in care este facut nu te atinge prea mult. e un film simplu, chiar foarte linistit, care sare dintr-o povestire intr-alta, de la tragedie la comedie, si care arata felul in care societata americana din secolul 21 se lupta cu tristete, cu frustrari, cu probleme, si felul in care cuplurile americane rezolva problemele: "of course we communicate, can we not talk about it?".
desi personajele sunt clar conturate, si probeleme sunt aratate simplu, woody allen reuseste sa combine tristetea vietii cu bucuria vietii, si sa le uneasca cu un umor simplu, average. un film slab, fara accente, comod, cu o singura ideie lurcata a l'americain, fara sa se complice, si fara sa se loveasca de teme sensibile. 93 de minute in care poti relaxa, in care poti rade, dar care nu te ajuta in viata: pierdere de timp. 5,5/10

p.s. tragedia, adica viata aratata tragic mi-a placut mai mult decat cea comica.

house of flying daggers. desi acest film incepe colorat f. frumos, cu accente puse pe diferitele culori, ca in hero, devine dezamagitor spre sfarsit.
inceputul, cu interioarele lucrate foarte meticulos, cu culori alese cu grije, cu compozite buna, si cu un dans chromatic splendid, montat cu mare grije, este misto, si te face sa savurezi un inceput bun de film (te trimite la hero). insa dupa aceasta scena incepe o lupta, care stand in contrast cu dansul cu pricina, devine de prost gust, chair tampit. si apoi scena se schimba, toata povestea se misca din interioarele controlate cu grije de operatori, in padure, unde totul este scapat de sub control. o padure, un simbol puternic in toata cultura asiatica, care nu are nimic mistic, care nu are nici o putere poetica, care este numai un decor care sta in mare contrast cu personajele, cu luptele, cu culoriile folosite la costume.
totusi, din cand in cand, atunci cand lumina soarelului era buna, operatorul a reusit sa filmeze niste cadre bune, cu culoare, cu putere de expressie, dar pacat ca dupa fiecare taietura, padurea devenea din nou numai background-ul ala prost.
personajele sunt bune, sau cel putin ciudate. el, luptatorul fara frica, care trage cu arcul bine de tot, si ea, fata oarba, care de fapt nu e oarba, si care se lupta contra a 10 (?!) indivizi auzindu-le numai miscariile. din cand in cand o scena de lupta reusita, in rest, aberatie. totusi, desi se simte ca exista o legatura sentimentala intre aceste doua personaje, futaiul nu vine, si de fiecare data cand se incepe, se sfarseste sau printr-o bataie cu tipi care tot apar din padure, sau ca ea nu vrea.
o singura padure a reusit sa fie filmata bine, si sa aiba un efect constant, bun, mithologic. padurea de bambusi, cu culoarea verde este lucrata bine, cu grije, si reuseste sa se combine frumos cu personajele care se tot lupta prin ea.
dupa multe lupte, si o poveste destul de simpla, se intelege, de dragoste, povestea se indeparteaza de padura frumoasa de bambusi, si ajunge din nou in padurea aia rosie, filmata prost. deh, de aici filmul devine o aberatie, care din cand in cand reuseste sa devina sentimentala, si chiar sa zmulga o lacrima la cate un spectator (ciudat, eu am stat si am ras, desi recunosc, scena e cat de cat trista).
in sfarsit un futai, spre final, unde te gandesti deja: "ole ole, super, aici se termina."... crezi tu. bine, el pleaca, si ea este omorata: aha, aici s-a terminat.".. not quite. dar ok, ultima lupta zici, si protaginistul incepe sa se bata cu antagonisltul, si este o lupta misto... "dar cat se bat astia frate?". aici devine frumoasa secventa, pentru ca incepe sa ninga, si ei tot se bat. ca ideie de basm e f. frumoasa, dar totusi, atunci trebuie sa vina un fade-out, si gata. dar nu, in lupta lor, dupa ce-au umplut campul ala cu sange, femeia aia cu cutitu' in inima se trezeste, si incepe si ea se bata, desi cazuse asa de multa zapada incat se pare ca trecusera cel putin 2 zile. deh, pentru mine aici s-a terminat filmul, eu am inceput sa rad. scena de final a reusit sa smulga cateva lacrimi la femeia din randul 5, si la baba din spate.
un film care din pacate intrece dimensiunea permisa de basm , si ajunge sa fie numai un spectacol de actiune, de culori, de compozitie, fara excese actoricesti; o poveste care trece in prostie spre sfarsit, devenind numai o aberatie pe o tema clasica de basm, care insa isi pierde si puterea. 5/10

a bout de souffle - j. l. godard. o poveste care este si dupa 40 de ani actuala, fara sa se para invechita, si care intr-un fel te trimite cu gandul la tarantino. un film despre un mic infractor (jean-paul belmondo), un tip care fura masini, dar care impusca si un politist intre timp, si de asta devine cautat cum trebuie. povestea insa nu este lupta lui cu politia, care este ironizata ca in toate filmele frantuzesti, ci este relatia lui de dragoste cu o americanca naiva, blonda si buna, care vorbeste franceza in cel mai haios fel. ea este tipul ala de femeie care inca mai este la moda si azi, care citeste faulkner, care surade la cuvinte de genu: "je veux devenir immortelle, et apres mourir.", si care nu stie de fapt ce sa faca in viata, asa ca se incerca in jurnalistica, sau incearca sa scrie romane.
relatia lor este geniala, si inca la moda. el vrea sa se culce cu ea, ea il refuza, si de nervi, pentru ca totsi el incearca din rasputeri, ii zice "fut les camps, degeulasse", stiind ca ea nu intelege. cand stau in pat, dupa ce-au reusit sa stabileasca relatiile franco-americain (adica un futai scurt intr-o dimineata), si ii citeaza din faulkner "between grief and nothing, i choose grief", el ii raspunde "le neant n'est pas mal."
de fapt, relatia lor de dragoste nici nu este sigura. el o iubeste, insa ea nu stie exact. ea vrea insa sa fie iubita de el, si aici incepe 'tragedia' filmului. la un moment dat, ea il da pe mana politie, pentru ca el n-o crede cand ii spune "je suis pas amoreuse de toi".
scena finala inchide cercul filmului asta. el este impuscat si ea si politistii se apleaca peste el. el ii spune numai "tu est vraiment degeulasse", la care ea ii intreaba pe politisti ce inseamna, si ei ii repeta numai, intr-un ton sec.
montajul este ciudat, adica violent in multe puncte, mai ales in scene de dialog, cu taieturi in mijlocul propozitiilor, dar totusi, curge si ramane in general curat, frumos si cald.
la fel cum curge montajul, asa este si tot filmul. linistit si cald. un fel de vis placut care nu este intrerupt decat atunci cand jocul se termina, cand realitatea porneste din nou fara nici o modalitate de oprire: mastiile cad, viata reincepe/se sfarseste. 8,5/10

[MinRep]

Star Wars Episode II: Attack of the Clones - 7/10: cu greu poate fi numita vizionare ce-am facut eu aseara pe ProTV, dar whatever... Ce m-a surprins la acesta vizionare (n-am mai vazut filmul de acum trei ani) este simplitatea filmului. Nu e atat de incarcat ca "Phantom Menace", amintind oarecum de primele episoade din serie.