Critica Romana de Film

[corinka]

Cori, nu pune la suflet; personajul de mai sus nu e tocmai responsabil - e ca girafa täranului lui Preda: ceva ce nu existä!

Nu pun la suflet, pentru că nu-s nici sora, nici soţia lui Gorzo!
Totuşi, nu pot înţelege nicicum aceste teorii ale conspiraţiei. Bun, presupunând că Gorzo este prieten cu Puiu sau Muntean şi din aceste motive îi laudă, ce rost ar mai avea sa îl bălăcărească pe Popovici, Daneliuc sau pe alţii? Par filmele celorlalţi doi şi mai bune dacă este proastă concurenţa? Cred că nu...
În altă ordine de idei, vă amintesc că anul trecut, la Cannes, preşedinta juriului, Isabelle Hupert l-a premiat pe amicul şi colaboratorul ei Michael Haneke, iar anul acesta, la Veneţia, preşedintele juriului, Quentin Tarantino, şi-a premiat fosta iubită, pe Sofia Coppola. A făcut cineva scandal? Filmul lui Haneke era chiar bun, probabil că şi al Sofiei Coppola este pe măsură. Românii, însă, cred imediat în conspiraţii şi sunt ofuscaţi!

[lalaby]

Pai aia nu fac scandal... nu au cum! Asta incercam sa va inoculez si voua... nici aia nu se iubesc, dar stiu sa treaca peste. Si nici cum nu se ataca public! Ok, cei doi au dat premii unor cunostiinte/iubite... pai daca era in Romania erau impuscati! Tocmai despre asta e vorba... Ai nostri regizori ii ataca pe colegii lor de nu se poate! De ce? Nu au loc de ei?

Adica... ai alta parere, esti mort!

[Lelouche]

Critica Romana de Film? Nu am avut rabdarea de a citi chiar toate posturile,dar nu ma pot abtine sa nu transcriu urmatoarele: ".....Pe de alta parte, criticii nu vor inceta sa bata clopotele in sat, anuntind, la fiecare doi-trei ani, aparitia unei "noi generatii". E mica lor marota : le place sa adune mere cu pere, sa inventeze "valuri" (noi sau vechi), "generatii" (de aur sau sacrificiu), sa organizeze talentul, prin natura lui haotic si dezordonat, si sa-l repartizeze pe grupuri. Cam in acelasi mod in care citeva sute de pusti debusolati, veniti din diverse colturi ale tarii si neavind in comun decit o lada de lemn, sunt aliniati unul linga altul si declarati brusc "batalion". Eu cred in doua mari categorii : talente si mediocritati. Talentele sunt, in general, individualiste, nesolidare, nu se recunosc unele pe altele, prefera sa traiasca in salbaticie. Mediocritatile sunt sociale, agresive si ataca in haita...........".
Parerea de mai sus apartine lui Nae Caranfil si este exprimata in cartea lui Mihai Fulger - Noul val in cinematografia romaneasca.
Si mie imi par intemeiate afirmatiile lui Nae Caranfil, cu atit mai mult cu cit cele expuse contureaza imaginea exacta a unei parti din critica de film romaneasca.

[Chambord]

Cand ai ratat Valul pe motiv ca nu-ti gaseai placa (de Surf) ... stai pe mal si te uiti ... si bodoganesti.

[hellsteed]

Cand ai ratat Valul pe motiv ca nu-ti gaseai placa (de Surf) ... stai pe mal si te uiti ... si bodoganesti.

Eh, si mai pui ca nu bate vantu' zi de zi.

[Pitbull]

...Inclusiv faptul cä Nae NU A RATAT NICI UN "VAL".
El a fost singurul cineast român valid în perioada premergätoare "valului", puntea dintre partea de calitate a vechiului film românesc (plutonul Pita, Veroiu, Tatos, Daneliuc, Alexa, Märgineanu, Dinu Tänase) si generatia post-2001 - aläturi de care merge si el înainte.

[rvn]

Cine are nevoie de cronica de film?

Ana-Maria Onisei


Doi critici, Anca Grădinariu şi Irina Margareta Nistor, un cinefil – scriitoarea Ana Maria Sandu – şi regizorii Andrei Ujică şi Nae Caranfil analizează starea cronicii de film. Cele trei perspective conturează dimensiuni-le diferite ale receptării unui film, dar şi felul în care critica se transfor-mă în funcţie de mediu şi de cititori. Regizorii vorbesc, pentru prima dată, despre impactul unei cronici de film asu-pra propriilor producţii.


Despre propriile nemulţumiri în ceea ce priveşte starea cronicii de film, Anca Grădinariu opinează că aceasta a devenit din ce în ce mai „puţină". „Evident, nu e vina ei, ci a vremurilor, a directorilor de ziare, a economiei etc. Astăzi se cere mai mult un Reader's Digest, un verdict în 500 de caractere sau mai puţin -140 ar fi ideal. Nu vi se pare ciudat că avem un cinema atât de exportat şi de premiat, dar nicio revistă de specialitate cu distribuţie naţională?", întreabă, retoric, criticul de film. Grădinariu vorbeşte şi despre o redefinire a profesiei în termenii crizei economice, decupând cazul lui Todd McCharty de la „Vanity Fair" - printre cei mai vechi şi respectabili critici de film - care a fost, recent, concediat. „Revista foloseşte acum doar freelanceri: asistăm la dispariţia criticii de film ca profesie full time, adică acel jurnalist plătit decent să vadă filme şi să scrie in extenso despre ele - nu să facă asta ca un hobby - şi să meargă pe la festivaluri pe banii revistei, ca să-şi păstreze subiectivitatea nealterată şi, în acelaşi timp, să nu poată fi acuzat de parti pris-uri".

taguriandrei ujică Nae Caranfil cultura cronica de film Ana Maria Sandu, cinefil şi scriitor, deplânge şi ea lipsa unei publicaţii de profil. „Nu există o revistă de film viabilă şi de notorietate în momentul de faţă. Aşadar, cronicarilor de la cotidiene, situri de ştiri, reviste culturale le revine rolul de a face recomandările cinematografice".

Una dintre explicaţiile pentru inexistenţa unei reviste de gen, dar şi a unor cronici de mari dimensiuni este pusă pe seama reconfigurării obiceiurilor de lectură. „Critica de film n-a influenţat niciodată masele, ci s-a adresat dintotdeauna unui grup restrâns de pasionaţi. Acum, acel grup e poate mai mic, pentru că există din ce în ce mai puţini dispuşi să citească articolele dincolo de titlu", explică Anca Grădinariu. „În epoca unor cicluri de atenţie din ce în ce mai scurte, nu mai există răbdare pentru ceva construit care să nu conţină direct un verdict - e mişto, e naşpa", adaugă criticul. Totuşi, spune Grădinariu, „un critic de film mai are încă puterea să trimită nişte oameni la un film bun şi neglijat, la o descoperire, la o peliculă arthouse sau independentă, dar nu va putea împiedica niciodată masele să vadă un blockbuster infect". Pe de altă parte, în comparaţie cu critica literară, critica de film stă mai bine, consideră Ana Maria Sandu: „Nu eşti nevoit să citeşti o pagină întreagă de revistă şi să nu-ţi dai seama dacă respectivului i-a plăcut sau nu cartea despre care scrie. Criticii de film sunt mai pasionali, ceea ce e bine".

Critica tradiţională şi puterea internetului

O dublă perspectivă deschide Irina Margareta Nistor, analizând cronica de film a trecutului şi reacţiile pe care le stârnea şi propunând o distincţie între „artă" şi „informaţie". „În plin mileniu 3, e complicat cu cronica de film. Oricine fireşte că îşi poate spune părerea pe internet, dar ar trebui să existe şi un anumit discernământ în a alege între părerea unui simplu spectator şi cea a unui expert, calitate pe care o poţi dobândi văzând filme, cu pasiune, dar şi citind mult despre subiect, dând o părere originală şi avizată, dacă se poate cu umor şi nu cu încrâncenare, cu o ironie, două şi mai ales cu o situare în context." Criticul readuce în atenţie o „stare de graţie" a trecutului, pierdută şi nerecuperată. „Regret teribil cronicile lui D.I. Suchianu sau Catrinel Oproiu. Faptul că apăreau în «România Literară» sau «Contemporanul», săptămânale cu ştaif, şi asta conta enorm, ca şi ideea că se publicau în aceeaşi zi, pe aceeaşi pagină, creând un fel de dependenţă plăcută. Le aşteptai cu nerăbdare şi le preţuiai. Nu erau pretenţioase, ca să umilească cititorul sau să le citească mereu cu dicţionarul alături, erau fermecătoare, şi ce-i drept nu putea nimeni să intervină pe internet şi să-şi verse tot veninul, în caz că nu era de acord cu părerea specialistului." Irina Margareta Nistor mai spune şi că „lipsa de respect pentru profesionişti, ca de altfel pentru toată lumea, va ucide şi cronica de cinema". „Libertatea, inclusiv cea de expresie, ar fi trebuit predată în şcoli de profesori care să nu fie desconsideraţi, ci admiraţi."

Două bloguri de film în top „Time" 2010

Influenţa mediilor asupra publicului, dar şi puterea unui critic de film versus cea a unui blogger, care, deşi uneori nespecializat, poate crea un curent de opinie în ceea ce priveşte un film, Ana Maria Sandu mărturiseşte: „Nu-i citesc pe cei mai mari bloggeri. N-am timp. Am însă câţiva critici pe care-i citesc cu plăcere. Îmi pare rău că Mihai Chirilov şi Alex. Leo Şerban nu mai scriu decât foarte rar. Îmi mai plac Adela Marcov, care are un blog şi Cristi Luca, tocmai pentru că vin din cu totul altă zonă".

La nivel internaţional, într-un top al revistei „Time", pe lista celor mai populare bloguri ale lui 2010 se numără două care au legătură directă cu lumea filmului - Roger Ebert's Journal şi Deadline Hollywood. Chiar dacă, aşa cum punctează Anca Grădinariu, ele nu sunt neapărat o altă formă de a scrie cronică de film, ci doar un alt unghi de a privi subiectul „film". „Cel al lui Roger Ebert, un erou personal, o legendă vie americană şi singurul critic care a luat vreodată un Pulitzer, reuşeşte să adune 120 de milioane de vizitatori unici pe an, pentru că Ebert, un adevărat umanist, scrie superb, iar posturile lui de pe blog sunt unele dintre cele mai inteligente, mai stimulante şi mai emoţionante mostre de jurnalism pe care le poţi citi online. Deadline Hollywood e site-ul celei mai mari gossipeze hollywoodiene, Nikki Finke, una dintre puţinele care are informaţii hot la prima mână", precizează Grădinariu.

Irina Margareta Nistor e de părere că în ecuaţia receptării, întotdeauna e importantă şi personalitatea publicului. „Publicul nostru în general suferă de orgolită. Nu acceptă părerea altora decât dacă e identică în raport cu cea personală".

"Criticii se comportă mai degrabă ca în celebra scenă a lui Kubrick: «I am Spartacus»,«I am Spartacus», «I am Spartacus...», ridicându-se rând pe rând ca să spună despre un film: «Acesta este un lucru de valoare»."

Andrei Ujică regizor

"Nu ştiu cine are nevoie de film românesc, dar criticii români de film nu par să aibă nevoie de Nae Caranfil."

Nae Caranfil regizor

Andrei Ujică: „Un singur critic nu mai poate decide soarta unei opere"

Cât şi cum a influenţat vocea unui critic ca Jim Hoberman, care a scris despre filmul dumneavoastră, destinul „Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu"?

Nu mai trăim de mult în epoca în care un singur critic putea decide soarta unei opere. Ultimul exemplu cu adevărat convingător în acest sens provine din literatură şi este acela al lui Anatole France, care, la începutul secolului trecut, exasperat de enormul succes pe care îl avea proza împănată de panseuri ieftine a lui George Ohnet, i-a mustrat aspru într-un articol pe francezi că citesc o astfel de făcătura, obţinând efectul că dintr-o dată cărţile respective au rămas neatinse în rafturile librăriilor şi pe tarabele chioşcurilor. Asta este ca şi cum astăzi, să spunem, Andrei Pleşu, după ce şi-ar încheia perioada de studiu pe care o dedică postului OTV, i-ar certa cum trebuie pe români că se pot uita în numar atât de mare la aşa ceva, şi de a doua zi Dan Diaconescu ar rămâne fără telespectatori... Nu, în cinematografie, care prin natura mediului e o arta globală, criticii se comportă mai degrabă ca în celebra scenă a lui Kubrick: „I am Spartacus", „I am Spartacus", „I am Spartacus...", ridicându-se rând pe rând ca să spună despre un film: „Acesta este un lucru de valoare". De la Cannes la New York, de la Toronto la Londra, de la Sydney la Rio de Janeiro, de la Buenos Aires la Bucureşti. Este ritualul consfinţirii repetate a acelui paradox miraculos, potrivit căruia oamenii deştepţi sunt în acelaşi timp puţini şi mulţi.

Nae Caranfil: „O cronică cinematografică n-are cum să fie o fişă clinică"

V-aţi simţit vreodată nedreptăţit de cronicile la filmele dumneavoastră?

A vehicula conceptul de „dreptate" legat de critica de film e un sport periculos. Tentaţia e mare căci, ca majoritatea cineaştilor, sunt şi eu sensibil la orice cuvinţel care nu mă mângâie în sensul blănii. Dar atâta vreme cât consider că filmele mele au nu numai drept, ci şi „dreptate" să existe, atunci şi cronicarii au „dreptate" să scrie despre ele cum doresc. Cum poţi nedreptăţi un film când scrii despre el? Într-un singur fel: scriind altceva decât ce crezi în mod sincer. Personal, mi se pare că există destulă penurie de independenţă a opiniei în critica noastră de film, dar la urma urmei criza, chiar şi în acest domeniu sensibil, e mondială. Pentru mine o cronică cinematografică nu trebuie şi n-are cum să fie o fişă clinică a sănătăţii filmului, ci un obiect de artă în sine; din acest punct de vedere, oricât de tare m-aş despărţi în gusturi de cutare critic, îl voi aprecia totuşi în măsura în care scriitura lui mă convinge stilistic. Dar recent m-a întristat nu o cronică anume, ci întregul supliment al revistei „Dilema Veche" pe tema „Filmul românesc - cine are nevoie de el?" În vreo duzină de articole ce dezbat subiectul (şi care sunt departe de-a fi de duzină, fiind semnate de unele dintre cele mai importante nume ale breslei) nu se face nici cea mai pasageră referire la vreun film de-al meu. Nefiind minimalist, sunt de-a dreptul inexistent. Nici măcar muzica filmelor mele nu este menţionată în articolul ce dezbate exclusiv subiectul muzicii de film, deşi prezenţa mea auctorială în acest domeniu e mai vizibilă decât la alţi realizatori. De unde trag o concluzie taxabilă, evident, de orgoliu exacerbat, căci cineaşti suntem: nu ştiu cine are nevoie de film românesc, dar criticii români de film nu par să aibă nevoie de Nae Caranfil.

[rvn]

Criticul Alex. Leo Şerban pentru revista americană "Film Comment": „Există viaţă după Cristi Puiu?”
de Iulia Blaga




Publicaţia "Film Comment" a inclus trei filme româneşti în Top Ten-ul celor mai bune pelicule din 2010 care nu au fost distribuite încă în SUA. Într-un articol publicat în aceeaşi prestigioasă revistă editată de Film Society of Lincoln Center, criticul Alex. Leo Şerban caută direcţiile Noului Cinema Românesc, găsind că „semi-eşecul” „Aurora” e reprezentativ pentru tot ce e bun şi rău în filmul românesc.

În numărul pe lunile ianuarie şi februarie 2011, revista americană "Film Comment" a publicat un top de 50 de poziţii cuprinzând cele mai bune filme care au rulat pe ecranele americane în 2010, precum şi un top de 30 de poziţii cu cele mai bune filme din 2010 care nu au fost încă distribuite în Statele Unite. La vot au participat aproximativ o sută de critici americani.

Filmele româneşti "Aurora", "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" şi "Marţi, după Crăciun" ocupă locurile 5, 7 şi 10, România fiind ţara cu cele mai multe titluri în clasamentul filmelor care nu au rulat încă în sălile americane. Iată cum arată primele 10 poziţii ale acestui top:

1. "Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives" de Apichatpong Weerasethakul (Thailanda/Marea Britanie/Franţa/Germania)
2. "Film Socialisme" de Jean-Luc Godard (Elveţia)
3. "Poetry" de Lee Chang-dong (Coreea de Sud)
4. "Meek’s Cutoff" de Kelly Reichardt (SUA)
5. "Aurora" de Cristi Puiu (România)
6. "Mistérios de Lisboa" de Raúl Ruiz (Portugalia/Franţa)
7. "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" de Andrei Ujică (România)
8. "Le quattro volte" de Michelangelo Frammartino (Italia/Germania/Elveţia)
9. "Copie conforme" de Abbas Kiarostami (Franţa/Italia/Belgia)
10. "Marţi, după Crăciun" de Radu Muntean (România)

Clasamentul filmelor care au rulat deja în SUA este condus nu de "Reţeaua de socializare"/"The Social Network" , ci de mini-seria biografică a francezului Olivier Assayas, "Carlos". Iată primele 10 poziţii:

1. "Carlos" de Olivier Assayas (Franţa/Germania)
2. "Reţeaua de socializare"/"The Social Network" de David Fincher (SUA)
3. "White Material" de Claire Denis (Franţa)
4. "Marioneta"/"The Ghost Writer" de Roman Polanski (Franţa/Germania)
5. "Profetul"/"Un Prophete" de Jacques Audiard (Franţa/Italia)
6. "Winter’s Bone" de Debra Granik (SUA)
7. "Inside Job" de Charles Ferguson (SUA)
8. "Ierburi sălbatice"/"Les herbes folles" de Alain Resnais (Franţa/Italia)
9. "Alle anderen" de Maren Ade (Germania)
10. "Greenberg" de Noah Baumbach (SUA)


În paginile revistei newyorkeze, criticul român Alex. Leo Şerban publică un eseu intitulat „Struggling with Paradoxes”/"Luptînd cu paradoxurile", în care se referă la direcţia actuală din cinematografia română dată de succesele recente şi intrările în săli, dar judecând mai ales după evoluţia şefului de şcoală Cristi Puiu, ale cărui trei lungmetraje au jalonat Noul Cinema Românesc.

În opinia criticului, „Aurora” (pe care îl consideră un „semi-eşec”) e emblematic pentru că reprezintă „tot ce e bun şi rău în cinematografia română”. Iată, mai jos, argumentele.

„În ce priveşte forma, demersul său (n.red. – al lui Cristi Puiu) a devenit axiomatic: toţi cineaştii de valoare au împrumutat de la el (începând cu Mungiu şi terminând cu nou-veniţi ca Marian Crişan). În privinţa conţinutului, obsesia pentru ceea ce e personal şi intim a fost adoptată iarăşi de toţi, de la Corneliu Porumboiu şi Radu Muntean la Radu Jude şi Adrian Sitaru. Fireşte, aceştia lucrează diferit (au şi propriile lor poveşti de spus), dar tot poţi identifica puisme în filmele lor.”


E nevoie „disperată” de un nou Cristian Nemescu
În contextul în care critica internaţională, ca şi cea română, elogiază în continuare Noul Cinema Românesc, Alex. Leo Şerban consideră că „Aurora” pare să fie o „fundătură” cu valenţe de test Rorschach:

„Există viaţă după Puiu? Aurora pare să fie o (să sperăm) temporară fundătură. Ce vrea să spună? Presupunerile noastre sunt la fel de încâlcite ca motivaţiile criminale ale eroului. Filmul funcţionează mai bine ca test Rorschach şi vorbeşte mai degrabă despre spectatori decât despre protagonist.”

Dacă „Marţi, după Crăciun”, de Radu Muntean, i se pare lui Alex. Leo Şerban „mai puţin conceptual” decât „Aurora”, acesta văzând în fiecare film al celui mai prolific cineast al generaţiei sale o anunţare a filmului următor, criticul român face următoarea presupunere:

„În vreme ce cinemaul popular va continua să se răfuiască cu preferinţa românului obişnuit pentru programele de televiziune, soluţia stă în viitoarea generaţie de cineaşti. Învăţând mult de la predecesori (Puiu, Mungiu etc), aceştia sunt mai puţin radicali în sensibilitate şi au un ţel mult mai mainstream (indiferent ce ar putea asta însemna pentru România.).

S-ar putea, astfel, să fim martorii unui Nou Nou Val, unul mai interesat de genuri şi mai puţin înclinat spre formalism. Vremurile grele s-ar putea să se fi terminat, iar altele mai uşoare să înceapă curând. Cinematografia română are nevoie disperată de un nou Cristian Nemescu – blândul, jovialul, versatilul postmodern a cărui dispariţie prematură a lăsat prin California Dreamin’ o moştenire exemplară.”

Revista „Film Comment” e considerată una dintre cele mai serioase publicaţii de cinema din Statele Unite. Ea este editată de Film Society of Lincoln Center din New York, instituţie care organizează şi Festivalul de Film de la New York, manifestare necompetitivă şi elitistă care prezintă în fiecare an, într-o selecţie făcută pe sprănceană, cele mai reprezentative titluri ale momentului.

În 2010, festivalul a prezentat nu unul, ci trei lungmetraje româneşti: „Marţi, după Crăciun”, „Aurora” şi „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”.

[StefanDo]

nu am nicio problema ca userii sa discute liber si sa sustina anumite filme, dar in momentul in care am zis "clonele dispar", clonele chiar dispar

nu stiu daca ai remarcat, mafalda, faptul ca dupa discutia respectiva nu doua, ci PATRU conturi au fost banate. Doua sustineau filmul, celelalte NU. Te rog sa iei asta in considerare atunci cand imi discuti impartialitatea

revenind on topic, chiar te invit sa faci publice numele acelor critici de film!

[StefanDo]

in cazul asta nu am banat pe ip, pe ip bannez doar spammerii

[Liviu-]

Probabil intri mai rar acum, de cateva saptamani s-au schimbat lucrurile Pitbull s-a autoexilat de pe forum

[StefanDo]

pitbull nu mai e pe cinemagia (a renuntat sa mai posteze si zilele astea i-am luat statutul de moderator), deci poti scurta enumerarea

nu stiu de ce au plecat userii respectivi. Probabil pentru ca injuraturile, spamul, incontinenta verbala si agresivitatea nu mai sunt agreate pe-aici? habar n-am, sper doar sa se simta foarte bine acolo unde au ajuns

nu am nicio problema ca userii de pe cinemagia sa scrie pe alte forumuri! Cred cu tarie in libertate si nu o sa gasesti pe nimeni care sa-ti spuna ca i-am imputat o participare pe alte forumuri de film. Absolut nimeni. Am o problema, in schimb, cu fatarnicia si cu cei care aici zic ceva si in alte parti altceva. E o chestie de bun-simt, atata tot.

sper ca te-am lamurit si ca ne putem intoarce on topic

revenind la ce ai zis mai sus despre "excursii" la festivaluri, postarea ta se reduce la statutul de "barfa". Nu ajuti pe nimeni cu nimic si nu schimbi nimic in bine daca nu dai mai multe informatii. Nu faci decat sa arunci cu noroi in TOATA critica din Romania, o decizie pe care o consider nefericita.

[StefanDo]

atata timp cat nu dai dovezi si generalizezi, sunt barfe

[Shaik_S._Peer]

Atat timp cat exista dovezi nu sunt barfe

A name, a name, my kingdom... well, etc., etc.

Altfel nu-s barfe, ci altceva...

[Shaik_S._Peer]

Care miza?! Vorbesti de critica de film, nu de Banca Mondiala!
Si, oricum, chiar daca s-ar fi deplasat pe banii companiilor, bravo lor! Intai ca n-au facut-o pe banii lui Palos sau Barna (naspa moment sa trebuiasca sa scrii de bine de "filmele" alora, doar ca ti-au dat un bilet lowcost) si-apoi ca i-au fraierit pe aia de i-au platit si care habar n-aveau ca nimanui nu-i mai pasa de critica de film. Ca daca ii pasa cuiva, filmele Libra, Mandragora, HiFilm, Mobra, Multimedia si restul din zona asta aveau mai mult succes de public, asa cum ar fi meritat. Cat despre faza cu influenta criticilor romani in selectarea unor filme in competitiile internationale, las-o ca macane. Companiile ALEA de productie au destul pedigree cat sa se descurce si fara ajutorul "piscotarilor".

[teo_k3]

atata timp cat nu dai dovezi si generalizezi, sunt barfe

Chiar daca ar avea dovezi, crezi ca s-ar schimba ceva? O sa fie dati criticii pe mana justitiei?
Atata timp cat filmele romanesti sunt facute pentru a tine lumea afara din salile de cinema cred ca parerea criticilor nu mai conteaza.

Exemple de barfe fara dovezi:
-- Tunarii filmelor romanesti si impartirea banilor de la CNC
-- Termopanele lui Nastase
-- flota
-- Matusa Tamara
-- Ritzi
-- Udrea, cu justificarea cheltuielilor facute,
-- Spaga de la Politia de frontiera nu e doar de anul asta
--- Vilele tiganilor ridicate pe bani munciti
--- Directori schimbati in functie de partidul care e la putere
-- pret per KM de autostrada
-- Parlamentul e plin de oamni pe care-i doare in "singurul loc in care nu bate soarele" de soarta acestui popor:
-- ................................etc

Si va mai mira ca, critici de film fac critica in favoarea unor case de productii?

[teo_k3]

......... Ca daca ii pasa cuiva, filmele Libra, Mandragora, HiFilm, Mobra, Multimedia si restul din zona asta aveau mai mult succes de public, asa cum ar fi meritat. ..

Atata timp cat la aceste case de film nu le pasa de public si fac filme doar pentru critici, sa nu te astepti la succes la public.

Publicului nu-i pasa de casa de productie atata timp cat filmul la care se uita e bun.

[gionloc]

mafalda, ori dai exemple, ori nu scrii nimic.
a cere nume nu e provocare, ceea ce ai facut tu a provocat o reactie simpla: ai fost invitata sa dai un exemplu

[Shaik_S._Peer]

Ba pardon, publicul by and large e sinistru de incult si n-ar recunoaste un film bun nici daca l-ar musca de... Si ca sa stii si tu, pentru bunul mers al culturii, nu publicul dicteaza forma pe care o ia arta, ci artistul. Publicul, ca de aia e public, sa puna mana sa se mai educe, ca aia e treaba lui. Elita-i elita iar restu-i pleava.

[Shaik_S._Peer]

"Banii nu vin de la buget, sunt bani care vin de la societăţile de cablu, procente din publicitatea care apare la televizor, din vânzarea DVD-urilor etc" zicea to'asu Serbanescu acu' vreun an. Sa vars o lacrima pentru "plevea" numita societate de cablu? Ah, ba nu, probabil ca la bietii publicitari te refereai, nu?

Educatia artistica n-are nici o lagatura cu moralitatea, ca atunci zboara din istoria artelor si Da Vinci si Michelangelo, si Shakespeare si Henry Miller, si Visconti si Van Sant etc., si etc., si etc. Neste degenerati cu totii, asa-i?

Nu stiu daca-i buna homosexualitatea sau moral adulterul si nici nu-mi pasa. Dar ma gandesc ca homosexualitatea nu poate fi asa de naspa, dat fiind ca multi o practica . Si n-am vazut pe nimeni traznit pe loc pentru ca si-a inselat jumatatea.