The Hangover

[Pitbull]

N-as zice... Nu mä refeream la îndräzneala gagurilor färä perdea, ci la sclipirea umorului ca atare... Mai mult, la sclipire si inspiratie în general, la felul cum foloseste actorii si cum filmeazä. Douä exemple:
- Momentul "cheie" (trecerea de la începutul dezmätului, pe terasä, la trezirea din mahmurealä, în apartament): e fâsâit. Prima parte avea nevoie de un crescendo clar, era rampa de lansare pentru toatä noaptea delirantä pe care ei o asteptau (...si o vor pierde din memorie! ...dar va reiesi cä a întrecut ORICE asteptäri), trebuia sä ne propulseze cu gura cäscatä si ochii holbati spre marea orgie... pentru ca brusc sä ne taie macaroana, trezindu-ne direct în mahmureala spälatä pe creieri de a doua zi! Si n-o face - trecerea e seacä, simplistä. De asemenea, secventa trezirii e si ea platä - când acolo existau resurse de haz monstruos!
Unde mai pui cä nu redä DELOC, cinematografic, starea aia indescriptibil de infectä a mahmurelii: dureri de cap, stare de vomä, ameteli, greturi, depresie, molesealä - cine n-o stie? Actorii tot SPUN cä-i doare capul, si fac mutre, si boräsc putin - da' atât! (Culmea: existä O SINGURA secventä de mamurealä, din câte am väzut, pe care mi-o amintesc ca fiind la fix! Si stii unde? Intr-un film românesc de nota 3: "Gustul si culoarea fericirii", de Felicia Cernäianu - 1978. SINGURUL moment bun era trezirea lui Miticä Popescu, mahmur - 3 cadre, 10 secunde: privire, reclamä la bäuturä pe perete, ochi dati peste cap cu un geamät disperat... dar avea inefabil! Oricine s-a trezit vreodatä mahmur, empatiza imediat. Aici, ciuciu: fäcäturä!)
- Momentul cu chinezul gol särind din portbagaj. Trebuia sä fie un climax comic - si, din nou, se pierde pe la jumate... E filmat mai mult ca o secventä de actiune, decât ca una de comedie, iar istericalele personajelor au doar un haz limitat. Ce-ar fi scos din asa ceva Billy Wilder!
- Momentul cu cei doi politisti: se scälâmbäie cabotin, ca sä ne arate: "ia uite ce prosti e gaborii din Vegas!", pierzând resurse splendide de comedie satiricä si de caractere - din nou Billy Wilder: politistii din "Front Page", care te dau cu roatele-n sus färä sä se strâmbe nici o clipä.

[EgOisM]

Si faza cu gasitul aparatului de fotografiat pe bancheta masinii,sa fim seriosila cate se intamplasera in masina respectiva nu cred ca mai gasea acolo cevaIn fine,multe goofs.

[Cinemania]

N-as zice... Nu mä refeream la îndräzneala gagurilor färä perdea, ci la sclipirea umorului ca atare... Mai mult, la sclipire si inspiratie în general, la felul cum foloseste actorii si cum filmeazä. Douä exemple:
- Momentul "cheie" (trecerea de la începutul dezmätului, pe terasä, la trezirea din mahmurealä, în apartament): e fâsâit. Prima parte avea nevoie de un crescendo clar, era rampa de lansare pentru toatä noaptea delirantä pe care ei o asteptau (...si o vor pierde din memorie! ...dar va reiesi cä a întrecut ORICE asteptäri), trebuia sä ne propulseze cu gura cäscatä si ochii holbati spre marea orgie... pentru ca brusc sä ne taie macaroana, trezindu-ne direct în mahmureala spälatä pe creieri de a doua zi! Si n-o face - trecerea e seacä, simplistä. De asemenea, secventa trezirii e si ea platä - când acolo existau resurse de haz monstruos!
Unde mai pui cä nu redä DELOC, cinematografic, starea aia indescriptibil de infectä a mahmurelii: dureri de cap, stare de vomä, ameteli, greturi, depresie, molesealä - cine n-o stie? Actorii tot SPUN cä-i doare capul, si fac mutre, si boräsc putin - da' atât! (Culmea: existä O SINGURA secventä de mamurealä, din câte am väzut, pe care mi-o amintesc ca fiind la fix! Si stii unde? Intr-un film românesc de nota 3: "Gustul si culoarea fericirii", de Felicia Cernäianu - 1978. SINGURUL moment bun era trezirea lui Miticä Popescu, mahmur - 3 cadre, 10 secunde: privire, reclamä la bäuturä pe perete, ochi dati peste cap cu un geamät disperat... dar avea inefabil! Oricine s-a trezit vreodatä mahmur, empatiza imediat. Aici, ciuciu: fäcäturä!)
- Momentul cu chinezul gol särind din portbagaj. Trebuia sä fie un climax comic - si, din nou, se pierde pe la jumate... E filmat mai mult ca o secventä de actiune, decât ca una de comedie, iar istericalele personajelor au doar un haz limitat. Ce-ar fi scos din asa ceva Billy Wilder!
- Momentul cu cei doi politisti: se scälâmbäie cabotin, ca sä ne arate: "ia uite ce prosti e gaborii din Vegas!", pierzând resurse splendide de comedie satiricä si de caractere - din nou Billy Wilder: politistii din "Front Page", care te dau cu roatele-n sus färä sä se strâmbe nici o clipä.

io stiu ce spui tu dar:

cand nu ai material actoricesc de clasa si nu te numesti Wilder ce faci ? piperezi actiunea cu scene fortat-obraznice pentru a distrage atentia si a face omu sa rada tamp...nu-i asta o treaba buna da' asta pare sa fie tendinta in ziua de azi