Tetris se îndreaptă spre marele ecran

de Cristina Grigore în 1 Oct 2014
Producătorii asigură totuşi fanii că „Nu va fi filmul în care vom vedea câteva linii perindându-se pe ecran”

Popularul joc video al anilor ’80,  Tetris, ar putea ajunge pe marile ecrane, scrie The Wall Street Journal. Compania Threshold Entertainment – cea care a adaptat şi Mortal Kombat în 1955 – promite că va transforma jocul inventat în 1984 de Alexei Pajitnov „într-o peliculă de anvergură, o epică aventură SF”. Adaptat pentru PC, consolă şi o mulţime de alte gadgeturi şi device-uri, Tetris a avut un succes colosal în toată lumea, cei de la Electronic Game Monthly plasându-l pe primul loc în topul celor mai bune jocuri din toate timpurile.

Pentru a linişti temerile fanilor, fanii au fost asiguraţi de unul dintre managerii Threshold Entertainment, Larry Kasanoff, că filmul pe care îl vor face nu va fi unul banal. „Nu va fi filmul în care vom vedea câteva linii perindându-se pe ecran. Vrem să le dăm viaţă formelor geometrice”, a declarat el.

Tetris este ultimul dintre titlurile din industria de jocuri ce au fost luate în vizor pentru o adaptare cinematografică. După Tomb Rider, Resident Evil sau Hitman, se află acum în producţie jocuri celebre precum Warcraft-ul lui Duncan Jones, Minecraft, Assassin’s Creed şi un reboot al lui Mortal Kombat.

Alte știri din cinema

You Can See Everything face istorie

Tot ce atinge Nathan Fielder se transformă în aur? De ce debutul nord-american al filmului este impresionant

Quentin Tarantino a terminat noul scenariu, dar...

Ar putea să te surprindă ce vrea să facă regizorul înainte de începutul filmărilor

Batman are probleme: cine înlocuieşte regizorul?

Un laureat cu Palme d'Or la doar 26 de ani, chemat să-l înlocuiască pe Matt Reeves

Ce regretă Sylvester Stallone: "Sunt un tâmpit că am făcut asta"

"Am milioane, milioane de regrete", spune popularul actor într-un interviu

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Han_Solo pe 1 octombrie 2014 10:41
Prima oara m-am uitat pe calendar(de doua ori) sa verific daca cumva este 1 Aprilie. Cum sa faci un film tetris?
"Compania Threshold Entertainment – cea care a adaptat şi Mortal Kombat în 1955" - 1995

t0nka pe 1 octombrie 2014 11:12
pe cand solitaire?
radurex25 pe 1 octombrie 2014 22:09
"De la creatorii filmelor Tetris, Solitare si Minesweeper, o noua adaptare cinematografica de exceptie: Pong. Retraiti aventura epica de proportii cosmice din 1 aprilie la cinema, in imax, 3D si 4D."

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells