Primul trailer Transcendence

de Ştefan Dobroiu în 23 Dec 2013
Filmul cu Johnny Depp are premiera în România în luna mai a anului viitor

Johnny Depp îl interpretează pe Will Caster, un om de ştiinţă ucis de terorişti. Soţia lui, Evelyn, şi ea cercetătoare, reuşeşte să-i încarce conştiinţa într-un computer şi împreună îşi continuă studiile pentru atingerea unei singularităţi tehnologice.

Este unul dintre subiectele favorite ale futurologiei: un moment din viitorul omenirii în care evoluţia inteligenţei va fi atât de rapidă, încât viaţa aşa cum o ştim va trebui să-şi schimbe legile pentru a continua să existe. Unul dintre aspectele singularităţii tehnologice este evoluţia extraordinară a computerelor, teoriile afirmând că în câteva zeci de ani acestea ar putea depăşi gradul de complexitate al creierului uman, ceea ce le-ar face conştiente de propria existenţă. Este un subiect des întâlnit în literatura SF şi probabil că cea mai populară transpunere pe marele ecran este seria Terminator, în care viitorul este dominat de o luptă distrigutătoare între maşinile conduse de Skynet, o entitate tehnologică conştientă, şi ultimii reprezentanţi ai umanităţii.

Alături de Depp în film apar Rebecca Hall, Morgan Freeman, Kate Mara, Paul Bettany şi Cillian Murphy, ceea ce arată că acest debut în lungmetraj al directorului de imagine Wally Pfister (a colaborat cu Christopher Nolan la absolut toate filmele acestuia, mai puţin la Interstellar, aflat acum în producţie, şi a câştigat un Oscar pentru Cea mai bună imagine pentru Inception) nu duce deloc lipsă de star power.

Exploreaza subiecte similare:

Johnny Depp, Transcendence, Wally Pfister, Christopher Nolan, Interstellar, Inception

Alte știri din cinema

Premiile Maramureş International Film Festival

Ediţia din 2026 a festivalului din Sighetu Marmaţiei a proiectat zeci de filme în aer liber, la Muzeul Satului Maramureşan

Se întoarce Johnny Depp la Jack Sparrow? Ce spune Jerry Bruckheimer

Prolificul producător dezvăluie în ce stadiu se află un nou film din franciza Piraţii din Caraibe

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 23 decembrie 2013 17:08
Oooo, ce film se anunta. Sweeet !...
nouvellevague pe 23 decembrie 2013 21:28
Johnny Depp incepe sa isi aleaga o gama mai variata de roluri .
DeadSea07 pe 24 decembrie 2013 15:38
Subiect bun sa vedem ce o sa iasa
zgrv pe 24 decembrie 2013 17:56
Urmatorul Matrix??? Ar fi fain... promite mult... :)
consola pe 24 decembrie 2013 20:38
Nici pe departe urmatorul Matrix, parerea mea. Idea filmului este destul de veche mai exact din 1992 si apare in filmul "Lawnmower Man" (Omul care tunde iarba), dar mai mult ca sigur aceasta idee + efectele speciale + distributia, vor avea ca rezultat un film de zile mari. Abia astept sa il vad.
Rose pe 28 decembrie 2013 14:58
Trailer/-ul anunta un film care promite. Distributia este compusa din actori celebri, subiectul interesant.
alex_il_fenomeno pe 14 februarie 2014 16:54
Ideea mi se pare chiar deosebita. De abia astept sa vad cum va fi filmul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells