Lupu, la Sarajevo

Pentru jurnaliştii acreditaţi la festivalul de la Sarajevo, ziua de vineri a început pe româneşte: producţia Strada Film şi debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mustaţă, Lupu/Wolf, a fost proiectat în principala sală a festivalului la 11.30 dimineaţa. Un inedit experiment suprarealist, Lupu s-ar putea regăsi în palmaresul festivalului, anunţat sâmbătă seara, şi se pregăteşte pentru o premieră în România la sfârşitul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie.

Cinci ani după ce a câştigat Ursul de Aur la Berlin cu scurtmetrajul său O zi bună de plajă, Bogdan Mustaţă îşi lansează primul lungmetraj cu Mihai Vasilescu, un actor adolescent descoperit de regizor care a împlinit 16 ani în octombrie 2011, exact în timpul filmărilor, în rolul titular. Colaborarea dintre regizor şi tânărul actorul pare a promite, căci prezintă două voci noi şi nefamiliare în peisajul cinematografic autohton.

Fără a avea o poveste propriu-zisă, filmul îl are mereu în centru pe adolescentul Lupu, care încă suferă după decesul tatălui său petrecut cu doi ani înainte. În blocul său, băiatul o întâlneşte pe Clara (Ada Condeescu, evident prima opţiune a regizorilor din România atunci când în cadru este nevoie de o prezenţă seducătoare) şi se îndrăgosteşte. Întâlnirile lui Lupu cu Clara, dar şi cu alţi vecini, îi vor dovedi curând spectatorului că debutul lui Mustaţă este un film special.

Deşi se simte că aventurile eroului au trecut prin numeroase modificări de-a lungul anilor de rescrieri ale scenariului, filmul excelează la atmosferă. Directorul de imagine Barbu Bălăşoiu şi departamentul de scenografie au făcut o treabă foarte bună, transformând rătăcirile lui Lupu prin clădirea de locuinţe într-o călătorie fantastică, scăldată într-o lumină chihlimbarie care nouă ne-a amintit de versurile lui Lucian Blaga: "De unde vine lumina Raiului? Ştiu: îl luminează iadul cu flăcările lui..." E neclar de care parte a luminii se află Lupu, căci itinerariul este mai mult decât misterios: lumea lui, clădirea de apartamente, pare a fi mai degrabă străfundul unui creaturi gigantice (vezi coborârea în subsol) sau un labirint, un punct de acces între lumea celor vii şi a celor morţi, cu Lupu drept gardian sau mijlocitor al accesului.

Când tatăl decedat al lui Lupu (Costel Caşcaval) reapare în apartamentul familiei întrebând de soţia lui este clar că regizorul explorează cinematograful suprarealist în debutul său, iar asta nu poate decât se ne bucure. După ani de zile în care regizorii români s-au cramponat (cu folos!) într-un stil adesea repetitiv, experimentul lui Mustaţă vine ca o gură de aer proaspăt, dovedind că cinema-ul nostru beneficiază de noi resurse şi este dispus să exploreze genuri şi teme nefamiliare. Nu ne aşteptăm ca Lupu să devină un succes de public, căci caracterul său special îşi va lăsa spectatorii nedumeriţi, încercând încontinuu să construiască sens în jurul acţiunilor protagonistului şi al replicilor criptice. Recunoaştem cu sinceritate că şi noi am fost depăşiţi de misterul lui Lupu!

Ce ne bucură este că filmul se înscrie nimerit într-o serie de proiecte ce lărgesc câmpul de interese al cinema-ului nostru. Să nu uităm de Domnişoara Christina, cu premiera programată pe 1 noiembrie (în weekendul de Halloween, adică), sau Love Building, comedia romantică a Iuliei Rugină. Suprarealismul lui Mustaţă va fi ajutat de George Dorobanţu, care lucrează la SF-ul post-apocaliptic şi ultra-independent Omega Rose, dar şi de Cristi Puiu şi Radu Jude, care se întorc în secolul 19 cu proiectele lor de epocă La conac şi Aferim.