Kate Winslet a refuzat să i se retușeze burta în post-procesare pentru scena de sex din Mare of Easttown

de Marina Florea în 2 Iun 2021
Mare of Easttown este disponibil și în România, la HBO

Kate Winslet, protagonista din serialul Mare of Easttown difuzat de HBO, a fost dispusă să dea toate (hainele) la o parte pentru elogiatul serial polițist. Într-un interviu publicat în New York Times după finalul surprinzător al serialului dezvăluit duminică, Kate Winslet relata că regizorul Craig Zobel a asigurat-o inițial că o să înlăture la post-procesare „o parte de burtică” vizibilă într-o scenă intimă în care personajul ei apare, alături de personajul lui Guy Pearce, un scriitor local.

Winslet joacă rolul unei femei - detectiv dintr-un orășel din Pennsylvania care investighează crima brutală asupra unei fete de 17 ani. Totuși, actrița a refuzat propunerea regizorului. „Să nu cumva să îndrăznești”, i-a spus direct actrița regizorului, relatând că a trimis înapoi și posterul publicitar, de două ori, pentru că i s-a părut că figura ei a fost prea retușată.

„Eu am insistat: 'Băieți, eu știu exact câte riduri am la ochi, vă rog să le puneți la loc”, relata ea. Winslet a lucrat și cu departamentul de costume pentru a găsi haine cât mai banale pentru personajul Mare, dând dispoziție echipei de filmare „să găsească o lumină puțin favorabilă pentru figura ei”, pentru a da imaginea unei femei de vârstă mijlocie, pragmatice, care se luptă cu traumele trecutului și cu primejdiile prezentului.

„Uite, sper că prin faptul că joc rolul lui Mare ca pe o femeie de vârstă mijlocie - voi avea 46 de ani în octombrie - bănuiesc că de aceea oamenii s-au regăsit în personajul meu așa cum au făcut-o, pentru că nu există poleială”, a explicat actrița. „Ea e o femeie de zi cu zi, cu imperfecțiuni, cu un corp și cu o figură care evoluează în ritmul vârstei, vieții și originii ei. Cred că asta ne lipsea pe micul ecran”.

Exploreaza subiecte similare:

Mare of Easttown, Kate Winslet, Guy Pearce

Alte știri din cinema

Gașca de la drept, un film simpatic despre anii studenției

Pelicula își propune să surprindă prietenia, energia și emoțiile anilor de facultate, deși nu toate elementele sunt la fel de convingătoare

Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!

Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest

S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului

Regizat de Paul Negoescu, lungmetrajul spune povestea unui băiat care are parte de o aventură palpitantă

Vecina, între absurd și ridicol

Cel mai nou film comercial al lui Mircea Bravo are o premisă cu potențial, dar nu se ridică la nivelul așteptărilor

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells