Interviu cu Michael Douglas

Michael Douglas poate fi văzut de vineri în comedia Last Vegas, pe afişul căreia este însoţit de Robert De Niro, Morgan Freeman şi Kevin Kline. Un fel de Marea mahmureală pentru vârsta a treia, filmul spune povestea a patru prieteni din copilărie, care fac o escapadă în Las Vegas când Billy, unul dintre ei, se hotărăşte în sfârşit să-şi ceară iubita în căsătorie. Bătrâneii sunt hotărâţi să se distreze şi să îşi amintească de vremurile trecute, numai că o dată ajunşi la destinaţie, îşi dau seama că viaţa i-a schimbat mai mult decât se aşteptau şi că sunt nevoiţi să îşi regândească priorităţile.

Este pentru prima dată când joci împreună cu Robert De Niro, Morgan Freeman şi Kevin Kline în acelaşi film. Cum ţi s-a părut experienţa?
Este extrem de amuzant să ai la filmări patru actori „cu greutate” care improvizează mult. Fiecare are propriul stil. Chiar am fost curios să descopăr deznodământul. Rezultatul a fost un amestec de stiluri care s-au completat perfect.

Ce ne poţi spune despre personajul tău?
Toate personajele din acest film au elemente care se potrivesc pentru orice vârstă. Billy este tipul şarmant, gentleman, care nu s-a maturizat până acum. Este un avocat de succes care a trăit mereu în lux şi nu s-a gândit niciodată la căsătorie. Moartea unui prieten îl face să realizeze că viaţa e scurtă. Începe să aibă mustrări de conştiinţa şi decide să-şi ceară iubita în căsătorie. Pentru că cineva i-a frânt inima în tinereţe, până acum nu a mai avut curajul să facă acest pas.    

Cum ai lucrat cu regizorul Jon Turteltaub?
Mi s-a părut fantastic felul în care face faţă presiunii. Are un stil aproape nevrotic de a găsi umorul în orice situaţie. Mizează mult pe emoţie, distracţie şi prietenie.

În film, aveţi o scenă în care vă urcaţi într-un montagne russe. Cum au decurs filmările în acest caz?
A fost dureros. Cea mai urâtă experienţă din viaţa mea. Să vă explic! Când porneşti într-o astfel de cursă, nu prea realizezi ce urmează să se întâmple. Bineînţeles că regizorul ne-a aşezat în primul rând. Şi astfel am ajuns la peste 300 de metri înălţime, cu vântul suflându-mi în faţă, văzând mai multe lucruri decât aş fi vrut să văd vreodată în viaţă! Apoi, dintr-o dată, trenul s-a ridicat, s-a oprit într-un loc unde parcă şinele se terminau şi... a căzut în gol... de la 300 de metri altitudine. E de prisos să vă mai spun cât de fericiţi am fost că scena s-a filmat şi noi am coborât. Oricum am ieşit ca un erou din toată povestea, pentru că fiului meu nu-i venea să creadă că am putut face asta.

Cu ce crezi că va rămâne publicul după vizionarea filmului?
Îşi va aduce aminte de vremurile bune. Filmul le va aminti spectatorilor cât sunt de importante prieteniile. Vor avea parte de multe situaţii amuzante şi pline de emoţii. Însă, pentru mine la fel ca pentru toată lumea, cred că cel mai mult vor conta amintirile vechilor prietenii, cele la care ţinem foarte mult.

În prezent, se pune accentul pe filme mari, de acţiune, produse de studiouri. Însă, cele axate pe poveste şi personajele principale sunt cele care v-au făcut celebri. Ce părere aveţi despre schimbarea aceasta a atenţiei publicului?
Păi e chiar rău, dar nu am de gând să fac nimic pentru a schimba asta. În viaţă, totul se întoarce. Îmi amintesc că am semnat la un moment dat pentru trei filme cu un studio şi nu a mai apărut niciunul. Nu e nimic bătut în cuie sau categoric. Mie Burlaci întârziaţi mi se pare o gură de aer proaspăt. Despre studiouri nu pot să vorbesc, pentru că nu ştiu ce se întâmplă acolo.