Continuarea lui Ghostbusters este o certitudine

de Cristina Grigore în 19 Iul 2016
Producătorii au mers iniţial pe o variantă ce îl includea pe Channig Tatum

Relansarea Vânătorilor de fantome a prezentat cifre încurajatoare la debut – este cea mai de succes lansare pe care Paul Feig şi Melissa McCarthy au avut-o la un film realizat împreună – fapt pentru care cei de la Sony sunt acum entuziaşti în legătură cu viitorul francizei. Într-un interviu preluat de site-ul The Wrap, preşedintele Departamentului de distribuţie internaţonală, Rory Bruer, declara: „Universul Ghostbusters este cât se poate de vibrant. Nu am nicio îndoială că urmează o continuare”.

Regizorul şi producătorul filmelor anterioare ale francizei, Ivan Reitman, a dezvăluit că a existat şi o variantă masculină de reboot a seriei, ce i-ar fi inclus pe Channing Tatum şi Chris Pratt, dar care a fost rapid abandonată din cauza scenariului slab.

„Nu am fost implicat în lucrul la acea versiune. Studioul a angajat un scenarist care a scris cam 30 de pagini, însă nu erau deloc bune… Cea mai mare greşeală a fost impresia că lucrăm la un film paralel în caz că nu iese bine cel cu fetele. Dar acela, filmul lui Paul [Feig] era singurul valabil. Pentru mine, era foarte clar că acela merită realizat”, a explicat Reitman.

Cu o distribuţie formată din Melissa McCarthy, Kristen Wiig, Leslie Jones, Kate McKinnon, dar şi Chris Hemsworth, Ghostbusters se lansează la noi pe 29  iulie. Filmul a debutat pe locul doi în box office-ul nord-american, cu 46 de milioane de dolari.

Realizat cu aproape 150 de milioane de dolari, filmul ar avea nevoie de cel puţin 500 de milioane de dolari internaţional pentru a deveni profitabil.

Exploreaza subiecte similare:

Ghostbusters, Channing Tatum, Chris Pratt, Ivan Reitman

Alte știri din cinema

Interviu exclusiv cu actorii din The Trio, doar pe SkyShowtime

August Wittgenstein și Nina Zanjani oferă detalii din culisele serialului romantic The Trio, care spune povestea unui triunghi amoros

Cine n-are obsesii să-şi cumpere: horror-ul Obsession uimeşte din nou

Încasările americane ale filmului cresc în al treilea weekend consecutiv

Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer

La 70 de ani de la premieră, este în continuare considerat unul dintre cele mai proaste filme din istorie

Primire entuziastă pentru Disclosure Day

Este cel mai bun film al lui Spielberg din ultimii 20 de ani, spun primii spectatori ai filmului

Părerea ta

Spune-ţi părerea
camaleonii pe 19 iulie 2016 13:33
De vreo o saptamana s-a anuntat faptul ca Ghostbusters nu va fi lansat si in China :) .
Asadar ... cu $46M incasati in SUA la debut, filmul se indreapta spre $130M. Iar international nu vad sa depaseasca $200M. 150 de milioane ar fi chiar un target bun.
Concluzie: buget 150 de milioane, incasari de 300 de milioane =>esec financiar major.

bogyvaly pe 22 iulie 2016 09:23
offf.... wake-up, cameleonii, ceea ce spui tu se aplica acum 3-4 ani. Acum cu aprox. 40% din incasarile outside USA catre producator filmul va face un profit frumusel....
camaleonii pe 22 iulie 2016 17:29
Care profit frumusel cand filmul nu va incasa mai mult de 300 de milioane, iar bugetul il ai de 150 de milioane? In cel mai bun caz isi vor recupera bugetul...insa profitul va fi exact ZERO. Sper totusi sa ma insel, iar Ghostbusters sa nu aiba aceeasi soarta precum Allegiant. Si acolo bugetul a fost de 110 si au strans peste 200 de milioane. Totusi ultimul film a fost anulat...profit frumusel si acolo nu?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells