Ce mai pregăteşte Dwayne Johnson?

de Ştefan Dobroiu în 23 Iul 2014
2015, un an important pentru fostul wrestler devenit star action

Săptămânile trecute circula pe facebook o fotografie cu Dwayne Johnson (o poţi vedea la finalul acestui articol), pe atunci cunoscut ca The Rock. Puloverul negru vârât în blugii ponosiţi, lanţul de la gât şi borseta legată la brâu, reprezentative pentru o modă populară în acei ani, dar şi atitudinea lui Johnson ne-au făcut să vedem cât de departe a ajuns fostul wrestler şi cât de mult poate avansa în cariera sa hollywoodiană. Iată mai jos câteva proiecte de viitor ale actorului din Hercules, premiera de vineri.

În primul rând, trebuie să vorbim despre câteva zvonuri legate de o eventuală colaborare a lui Dwayne Johnson cu DC Comics şi studiourile Warner Bros.. Zilele trecute, în timpul turneului de promovare pentru Hercules, actorul a spus că va interpreta un supererou din portofoliul DC, fără să dezvăluie şi numele acestuia. "Este vorba despre un personaj pe care îl voi anunţa cât de curând şi pe care îl voi interpreta, într-adevăr – tot ce pot spune acum este că acest personaj are puterea lui Superman, este un luptător fantastic", a comentat Johnson, adăugând: "Doar spune cuvântul... E tot ce pot zice în acest moment".

Acest indiciu i-a făcut pe mulţi să considere că noul proiect DC Comics ar trebui să-l aibă în prim-plan pe supereroul Shazam, ale cărui puteri sunt comparabile cu ale lui Superman şi care a apărut periodic în zvonurile legate de contra-ofensiva pregătită de DC Comics atotputernicului univers cinematic Marvel.

Până când îl vedem pe Shazam pe marele ecran, Dwayne Johnson se întoarce într-una dintre cele mai populare francize ale mileniului. La începutul lunii aprilie 2015, îl revedem pe actor în rolul agentului Luke Hobbs, protagonist al lui Furios şi iute 7, care se anunţă deja un succes răsunător al anului următor. Sequelul a beneficiat de o largă acoperire în presă din cauza morţii tragice a lui Paul Walker, interpretul lui Brian O'Conner şi cel mai important "asset" al francizei după Vin Diesel. Producţia filmului, îngreunată de faptul că Paul Walker mai avea de filmat secvenţe esenţiale din scenariu, a fost unul dintre cele mai discutate subiecte cinematografice la sfârşitul lui 2013 şi la începutul acestui an, sequelul asigurându-şi atenţie şi în afara cercului de fani ai francizei.

Succesul filmului va fi ajutat şi de faptul că în rolul antagonistului, Ian Shaw, îl vom vedea pe unul dintre cei mai populari actori ai genului action din ultimul deceniu, Jason Statham. Acesta va reveni la accentul său britanic, promiţându-le răzbunare lui Dom Toretto (Vin Diesel) şi restului echipei sale, pe care îi consideră răspunzători de moartea fratelui său, Owen (Luke Evans), antagonistul din Furios şi iute 6.

La o lună după Furios şi iute 7, Dwayne Johnson va fi protagonistul lui San Andreas, un disaster movie cu actorul în rolul unui fost pompier care porneşte într-o periculoasă călătorie pentru a-şi regăsi familia într-o Californie distrusă de un cutremur ieşit din comun. Carla Gugino este fosta soţie a protagonistului, iar noul soţ al acesteia e interpretat de Ioan Gruffudd. Colton Haynes, tot mai cunoscut după rolurile din Teen Wolf şi Arrow, va apărea şi el în filmul cu premiera programată pentru 5 iunie 2015.

Există zvonuri că Dwayne Johnson îşi va relua rolul şi în franciza Journey inspirată de romanele lui Jules Verne. După Journey to the Center of the Earth 3D, cel mai de succes film lansat în România în 2008, şi Journey 2: The Mysterious Island (2012), producătorii pregătesc şi mai ambiţiosul Journey 3: From the Earth to the Moon. Încă nu s-a confirmat dacă Johnson va apărea şi în sequel.

Ce părere ai despre evoluţia lui Dwayne Johnson din ultimii 20 de ani?

Exploreaza subiecte similare:

Dwayne Johnson, Hercules, Fast & Furious 7, Paul Walker, Jason Statham, Vin Diesel, San Andreas, Colton Haynes, Journey to the Center of the Earth 3D

Alte știri din cinema

The Hunt for Gollum: a fost anunţat noul Aragorn!

Reveniri notabile din trilogia originală în filmul aşteptat pe 17 decembrie 2027

Interviu cu Laetitia Hollard din The Pitt S2, doar pe HBO Max

Actrița vorbește despre prima ei experiență pe platou, personajul său și sistemul medical din Statele Unite

Ai auzit de Victoria lui Aegon? Filmul Game of Thrones se va lansa cel mai probabil în 2028

Primul lungmetraj din universul imaginat de George R.R. Martin a fost prezentat succint la CinemaCon

Dublu sau nimic! Cine câștigă controlează lumea – Scapă cine poate 2

După ce a supraviețuit jocului De-a v-ați ascunselea cu familia proaspătului ei soț, Grace trebuie să reziste încă o dată până la răsărit, de data aceasta în timp ce are grijă și de sora ei mai mică, Faith.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 23 iulie 2014 18:59
vai.....incredibila poza....aproape de nerecunoscut......

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells