A murit Hulk Hogan

de Ştefan Dobroiu în 24 Iul 2025
Star al wrestling-ului, Hogan a avut şi o carieră la Hollywood, începută în Rocky III

Terry Bollea, cunoscut mai bine sub numele de scenă Hulk Hogan, a murit la vârsta de de 71 de ani. Moartea sa a fost confirmată de partenerul său de afaceri, Eric Bischoff, anunţă The Hollywood Reporter, care menţionează şi că TMZ, o sursă nu întotdeauna credibilă, ar fi citat personalul medical chemat de urgenţă la reşedinţa din Florida a lui Hogan comentând cu privire la un stop cardiac.

Hogan a fost unul dintre cele mai mari nume ale wrestling-ului, faima sa strângând nu mai puţin de 93.000 de fani ai acestei combinaţii de sport şi spectacol la un show ce a bătut recorduri de audienţă în 1987. În perioada de glorie, avea 145 de kilograme şi doi metri înălţime.

Popularitatea i-a deschis şi porţile Hollywood-ului. După debutul în Rocky III, în 1982, Hogan a mai jucat în No Holds Barred (1989), Suburban Commando (1991), Mr. Nanny (1993) şi în Santa With Muscles (1996). A jucat şi în serialul Thunder in Paradise.

A apărut în propriul rol în zeci de producţii, inclusiv serialele A-Team şi Baywatch şi în filme precum Gremlins 2: The New Batch (1990), Spy Hard (1996) şi Muppets From Space (1999). În 2002 a publicat volumul autobiografic "Hollywood Hulk Hogan".

Sursa foto: Hepta.

Exploreaza subiecte similare:

Hulk Hogan

Alte știri din cinema

Hotarul: căminul fără femeie e ca fântâna fără căldare

Comedia moldovenească oferă o poveste universală despre conflict şi (im)posibila sa rezolvare

Poţi vedea online filmul româncei laureate cu Oscar!

Acţiunea din scurtmetrajul Two People Exchanging Saliva are loc într-un Paris distopic, unde sărutul e interzis

Tot ce atinge Taylor Sheridan se transformă în aur? A început Marshals

Serialul din universul Yellowstone se poate vedea în România pe SkyShowtime

Bonnie și Clyde în varianta Frankenstein – Mireasa!

La mai mult de un secol de la creația sa, celebrul monstru se simte extrem de singur. Din acest motiv îi cere unui doctor excentric să îi creeze o... mireasă

Părerea ta

Spune-ţi părerea
GABRIEL2009 pe 24 iulie 2025 22:45
R.I.P. !!! DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE !!!????
calin_muresan pe 25 iulie 2025 00:14
Dumnezeu să-l odihnească!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells