actori turci
Listă creată de Nikia pe 19 Decembrie 2011 | ultima modificare pe 4 Februarie 2015
23 actori
-
NOTA 9.0 Kıvanç TatlıtuğKıvanç Tatlıtuğ s-a născut în orașul Adana, în sudul Turciei. El are patru frați. A fost trimis la Liceul Yenice CAG de familia sa, unde a excelat în baschet. -
NOTA 9.0 Este născut în anul 1970, în Istanbul. În 1989 a absolvit Facultatea de Marină iar în același an s-a înscris la Universitatea Mimar Sinan din Istanbul la secția de -
NOTA 8.1 -
NOTA 8.9 -
NOTA 8.6 Este absolventă a Facultății de Economie. Primul său rol într-un serial a fost în anul 1995. În 1997 a ocupat locul 3 la concursul MISS Turcia. Este casatorita cu -
NOTA 8.9 -
NOTA 8.9 Murat YildirimMurat Yildirim face parte din generația tânără de actori ai Turciei, nedevenind celebru decât din 2006, când a jucat în serialul Furtuna. Murat declară că actoria a -
NOTA 8.6 Nurgul Yesilcay este o actrita din Afyon, Turcia. Ea a studiat actoria la Conservatorul de Stat de la universitatea Anadolu din Eschisehir. La absovire, a interpretat mai -
NOTA 9.0 Hatice Tuba BüyüküstünA studiat designul de costume și scenografia la Universitatea Mimar Sinan din Istanbul, pe care a și absolvit-o. În timp ce studia s-a implicat și în reclame, după care -
NOTA 7.5 -
NOTA 8.2 Burak Hakki este unul dintre cei mai indragiti actori turci din generatia sa. S-a nascut in Istanbul pe 23 mai 1972, are 1.90 m si 80 de kg. Hakki este iubitor al -
NOTA 9.1 Actrița turcoaică Beren Saat s-a născut pe 26 Februarie, 1984, în Ankara, Turcia. Beren Saat și-a terminat studiile primare și secundare la Colegiul TED Ankara, după -
NOTA 8.8 Kenan Imirzalioglu s-a nascut in anul 1974. Cunoscutul actor de origine turca Kenan Imirzalioglu nu este casatorit. A avut pana nu demult o relatie serioasa cu Zeynep -
NOTA 9.0 Meryem Sarah UzerliMeryem Uzerli s-a nascut in anul 1983, tatal fiind de origine turca si mama sa de origine germana. Ea are doi frati mai mari si o sora mai mare. A studiat actoria la -
NOTA 8.9 Hazal Leyla KayaLeyla Hazal Kaya s-a nascut pe 1 octombrie 1990 in Gaziantep, Turcia. A urmat urmat Liceul Italian din Istambul pe care l-a absolvit in anul 2010. La varsta de 7 ani aceasta -
NOTA 9.1 Berguzer Gocke Korel s-a născut pe 2 septembrie 1982, în Istanbul într-o familie de actori. Atât tatăl ei, Tanju Korel cât și mama ei, Hulya Darcan sunt actori de -
NOTA - Murat Ünalmis s-a nascut in data de 23 aprilie 1981 in Kayseri, Turcia. In adolescenta Murat Ünalmis a fost jucator profesionist de baschet la Fenerbahce Club. Dupa -
NOTA - -
NOTA 9.0 La cei 35 de ani ai sai, Ozcan Deniz este unul dintre cei mai iubiti si apreciati actori ai Turciei. Nascut la Ankara pe 19 mai 1972, Ozcan Deniz se muta impreuna cu parintii -
NOTA 8.4 Deniz Cakir (n. 31 decembrie 1983) s-a născut in Ankara. A terminat studiile de teatru la Univeritatea de stat Hacattepe din Ankara. Apoi s-a mutat la Istanbul si și-a -
NOTA 8.6 Mehmet Akif Alakurt s-a nascut pe 23 iulie 1979 in Istanbul, Turcia. A intrat in lumea modei in anul 1998, in 2001 castigand titlul de cel mai bun actor din Turcia. In anul -
NOTA 9.3 S-a nascut pe 23 septembrie 1990 si este actor si model. S-a nascut in Istambul, Turcia la varsta de 19 ani isi incepe cariera ca model iar un an mai tarziu, in 2010, castiga -
NOTA 8.4
Trebuie sa fii logat pentru a putea propune actori la aceasta listă.
Click aici pentru a te autentifica.
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Alte liste create de Nikia
-
listă cu 36 filme, creată pe 19 Martie 2014
-
listă cu 32 filme, creată pe 15 Martie 2014
-
listă cu 47 actori, creată pe 26 Octombrie 2013
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Melissa George
- Emily Blunt
- Valeriu Pavel Dan
- Ashlee Simpson-Wentz
- Jason Bateman
- Cary Grant
- Născuţi azi
Trailere filme
- Venom: The Last Dance
- Terrifier 3
- Standing on the Shoulders of...
- Jake Paul vs. Mike Tyson
- The Substance
- Goodrich
- Don't Move
Filme populare
Premiere cinema
- We Live in Time
- Smile 2
- Retreat Vama Veche
- The Apprentice
- The Wild Robot
- Boku no Hîrô Akademia za...
În curând la cinema
- Venom: The Last Dance
- Goodrich
- Candidatul perfect
- Vogter
- 200% Wolf
- MadS
- Holy Week
- Absolution
- Volveréis
- Panda Bear in Africa
- Moartea în vacanță
- Terrifier 3
- Elevation
- Rebellious
- Anora
- Megalopolis
- Red One
- Kensuke's Kingdom
- Ekskurzija
- Dahomey
- La Cocina
- Gladiator II
- Alice On & Off
- Oddity
- Fox & Hare Save the Forest
- Conclave
- Moromeții 3
- Wicked
- For evigt
Filme noi în SUA
- The Negotiation
- Weekend in Taipei
- Stranded Pearl
- Small Things Like These
- Bird
- Heretic
- Moana 2
- Kraven the Hunter
- The Lord of the Rings: The War of the Rohirrim
- Le comte de Monte-Cristo
- Sonic the Hedgehog 3
- Nosferatu
- Den of Thieves 2: Pantera
- Companion
- Wolf Man
- Better Man
- Game of Power
- Captain America: New World Order
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
actori turci
Părerea ta
Spune-ţi părerea