(Dan Pita) Pas in doi vs. The Crucified Lovers (Kenji Mizoguchi)

[Liviu-]

Meci: (B9. Dan Pita) Pas in doi vs. The Crucified Lovers (B10. Kenji Mizoguchi)

Rezultat: 1 - 2

Perioada de votare: 8 aprilie 2013 - 5 mai 2013

Link-uri utile:

Turneu regizori (Editia 3) - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[oneflyride]

'Crucified Lovers'

Nu ma asteptam la prea mult de la el dar m-a impresionat cand l-am vazut . Avem inca un film elegant, umanist, emotionant si incarcat politic, reteta completa a lui Mizoguchi .Seamana un pic cu Oharu (cu toate ca mi s-a parut mai bun acesta) , avem inca odata imaginea unei femei torturate si realatia ei imposibila (si intersiza) de societate . Mizoguchi impresioneaza cu scene simple, aparent lipsite de dinamism dar atat de subtile, delicate, emotionante. Imaginea si miscarea fluida a camerei, lipsa de artificialitate, trademark-uri Mizoguchi . Pentru mine sunetul care acompaniaza imaginea este un mare plus, si nici in Cruficied Lovers nu se lasa mai prejos. Povestea e tragica (poate cea mai accesibila a lui Mizoguchi) si actorii sunt alesi bine . Un mic downside e in unele scene excesul de melodramatism si pe final ''it drags a bit'' , in rest, ramane un film excelent.

BTW, Kurosawa l-a considerat Mizoguchi's finest.

[faraimaginatie]

Pas in Doi

Na, nu stiu exact ce sa zic de el... La fel ca Drunken Angel nu m-a impresionat cu nimic. Ciudat, tot coloana sonora mi-a amintesc si aici. Si ca cele doua actrite sunt foarte frumoase si expresive. Ah, si banuiesc ca pentru cinematografia romana folosirea unghiurilor si a camerei pentru a reda anumite stari a fost o inovatie. Zic asta ca si orbul oarecum ca cinematografia romaneasca dinainte de 2000 mi-e total necunoscuta. Dar imi pare un film care pare ca aduce un aer proaspat in ceea ce priveste cadrarea unor scene. A mai fost si scena aia de sex care m-a cam surprins. Cum o fi trecut de cenzura? Dialogul mi s-a parut usor articificial pe alocuri...adica nimeni nu vorbeste cum vorbesc aia acolo la un moment dat. Banuiesc ca excesul de teatralitate de-atunci ii fac pe regizorii de azi sa recurga la austeritatea de care- s acuzati. Uuuuummmm...mi-a placut mai putin decat Faleze de Nisip, asta-i clar. Si la scena de la sfarsit am fost wtf?! tot timpul. Mi s-a parut extrem de slaba. Poate a fost salvata cat de cat de ultimul cadru dar nu stiu ce sa zic, nu-s 100% sigura. In rest....mi-a parut un film care a echilibrat oarecum unele lucruri care puteau fi interpretate ca fiind impotriva sistemului cu scene de rasete si voie buna a muncitorilor premiati pentru munca onesta pe care-o depun pentru binele patriei. Ah, si mi-a placut remix-ul la "Au, inima mea din discoteca" Si inca ceva, am observat, dupa cum am mai zis, coloana sonora si mi s-a parut extrem de faina. Doar ca-mi pare ca de multe ori eclipseaza imaginile si actiunea propriu-zisa de pe ecran.

[rvn]

Pas in Doi
Ah, si banuiesc ca pentru cinematografia romana folosirea unghiurilor si a camerei pentru a reda anumite stari a fost o inovatie. Zic asta ca si orbul oarecum ca cinematografia romaneasca dinainte de 2000 mi-e total necunoscuta. Dar imi pare un film care pare ca aduce un aer proaspat in ceea ce priveste cadrarea unor scene. A mai fost si scena aia de sex care m-a cam surprins. Cum o fi trecut de cenzura? Dialogul mi s-a parut usor articificial pe alocuri...adica nimeni nu vorbeste cum vorbesc aia acolo la un moment dat.

desigur, observatille tale sunt corecte. mi-aduc aminte cu placere (desi nu stiu daca ar trebui) de perioada cand s-a lansat filmul. si daca ar fi sa ma raportez la realitatile ei as spune ca este o minune ca a scapat neinterzis la difuzare, nu numai de cenzura anumitor scene. stiu, pare hilar, multora nu le vine sa creada ca un asemenea film, asa cum se vede din perspectiva prezentului, ar fi putut reprezenta un pericol public acum 25-27 de ani. pai, comparand ce accepta societatea acelor vremuri (si regimul) si libertatea (libertinajul) de care se bucura acum, o sa avem surpriza sa constatam ca, dincolo de impresia de teatralitate (fireasca la actori pregatiti pentru teatru, nu?), prin imaginea de care vorbeai, nu face decat sa transpara realitatea. una crunta, obscen de neclintita. inovatia, daca exista, inseamna curaj. fiindca, nu era deloc usor sa aduci pe ecran in anii aceia, eroi rebeli, razvratiti, antisociali, modele negative pentru "tineretul revolutionar". indiferent cat de mult pastreaza linia propagandistica necesara, "Pas in doi" este un film special prin tabuul subiectului tratat.
Pita n-a fost primul. au fost si altii. "Proba de microfon" a lui Daneliuc, aparut in 1980, are un subiect la fel de controversat, iar interpretarea Torei este magnifica. la fel si modul cum se joaca MD cu aparatul de filmat.

[rvn]

referitor la coloana sonora, pe care stiu ca multi au remarcat-o. muzica lui Adrian Enescu insemna ceva special in perioada aceea. totul era prafuit dupa occidentalizarea abandonata la sfarsitul anilor 70. un film, cu si despre tineri, despre probleme de viata cu care ei se confruntau, dar, despre care era interzis sa se vorbeasca, insemna un suflu nou.

[MinRep]

Pas in doi

Inca un film care m-a surprins si mi-a placut foarte mult. De fapt, daca ma gandesc mai bine, cred ca dintre filmele noi pentru mine din acest turneu, cele romanesti mi-au placut cel mai mult. "Pas in doi" este unul dintre cele cateva filme ciudate facute la noi in anii '80 care raspundeau la realitatea acelor zile, impunandu-se si printr-o noua estetica. Mi-a lasat o senzatie de film post-nouvelle vague, ca un fel de La maman et la putain, Bleont amintindu-ne de Jean-Pierre Leaud, scindat fiind intre doua femei - una cu care este logodit si alta care este o mama singura, cu multi alti barbati gravitand in jurul ei. Printre acestia se regaseste colegul de camera al lui Bleont, dar si unul dintre colegii lor din fabrica mai stuck-up, dinamica relatiilor schimbandu-se drastic pe masura ce Maria isi face clare preferintele. Ca un contrapunct la acest tumultos menage a trois/quatre/cinq, avem si o poveste de dragoste "linistita" - cea care il implica pe personajul jucat de Adrian Titieni.

"Pas in doi" arata foarte bine si se mentine actual chiar si peste aproape 30 de ani. La sfarsit, mi-am dat seama ca mai vazusem finalul si secventa de pe scari acum mult ani, fara sa stiu din ce film este, dar fusesem impresionat de modul in care este filmata, de intensitatea jocului actorilor si de muzica folosita, care da filmului un caracter operatic (la propriu si la figurat).


The Crucified Lovers

Of course, am crezut ca titlul american este o metafora. Turns out is wasn't... Oricum, e mult mai catchy decat titlul japonez. De obicei imi place Mizoguchi, dar trebuie sa recunosc ca am nevoie sa fiu intr-o anumita stare de spirit ca sa ii apreciez filmele la adevarata valoare. Cu "The Crucified Lovers", mi-a fost usor, inca din primele scene, sa ma relaxez in fata cadrelor lungi, a set design-uluiminutios construit si a actorilor pe care ii cunosc deja din alte filme (de-ale sale sau de-ale altora). Unul dintre preferatii mei, Kazuo Hasegawa, care rupe efectiv ecranul in "An Actor's Revenge" al lui Kon Ichikawa, este excelent distribuit aici ca lover-ul din titlu, Mohei, un usor efeminat specialist in tiparirea calendarelor, care este acuzat ca are o relatie cu sotia stapanului sau. Aceasta este jucata de Kyôko Kagawa, care probabil este cel mai bine cunoscuta din "Sansho dayu", film facut de Mizoguchi cam pe la aceeasi data. Cei doi sunt obligati sa fuga impreuna si, pentru ca nu au nimic mai bun de facut si daca tot sunt acuzati pentru asta, decid ca sunt indragostiti unul de celalalt si sa inceapa o aventura care ii va duce spre finalul spoilerit deja de titlu.

Mai trebuie spus ca, pana la urma, "The Crucified Lovers" este un film despre cei care detineau puterea in Japonia medievala si cat de volatila era aceasta. Stapanul lui Mohei este important nu doar fiindca este bogat gratie slujbei sale, aceea de a face calendar pentru Imparat, dar si fiindca toti nobilii din regiune au datorii la ei, avand astfel puterea de a le influenta deciziile in favoarea sa. Dar tot scandalul aventurii dintre sotia sa si angajatul sau scoate la iveala un intreg musuroi de conspirationisti, pornind de la "boierii" care ar vrea sa scape de el, rivalul sau in afaceri si chiar unul dintre oamenii sai de nadejde. Bulgarele de zapada pe care Mohei si Osan il pornesc din greseala va conduce la caderea casei si afacerii sale, intr-un deznodamand "catastrofal", in care toata lumea plange, cu exceptia celor doi amanti care sunt condusi inspre locul in care vor fi crucificati.


Vot: Pita (but it's a close call)

[stalex]

Pas in doi

Cu bune si rele. La bune as trece veridicitatea unor personaje - si tatal Monicai (asa aratau "oamenii seriosi" ai vremii, pot depune marturie in calitate de etern neserios), si baietii din caminul de nefamilisti. Judecand dupa cum arata astazi un astfel de loc poate parea greu de crezut, dar putin inainte de '90 am ascultat pentru prima data Pink Floyd si Deep Purple de pe pick-up-ul unui cunoscut mai varstnic (eu aveam cam 15 ani) care statea intr-un camin de nefamilisti si, daca-mi amintesc bine, lucra ca muncitor pe un santier.
La rele pun lipsa de consistenta si genul fals-subversiv in care se incadreaza filmul. Dam o scena de semi-nuditate - cu acordul deplin al cenzurii, mult mai inteligenta si ca urmare ceva mai permisiva in anii '70-'80 decat pana atunci (celebra teorie a supapei oferite populatiei) - in schimb transmitem exact mesajul dorit de partid. Exact ce au facut, de o maniera mult mai grosiera, Adrian Paunescu sau Sergiu Nicolaescu.
Bleont face un rol slabut, iar coloana sonora mi-a placut, desi mi s-a parut in unele momente cam stridenta. Despre imagine nu pot spune nimic, pentru ca am vazut filmul online, in conditii destul de proaste.

[stalex]

The Crucified Lovers

Filmul are o intriga foarte complexa, in sensul ca patania celor doi indragostiti e cauzata de o serie aproape interminabila de interventii ale altor persoane, in mare majoritate interventii rauvoitoare. Ce vrea Mizoguchi (cu prea mare ardoare) sa arate este ca valmasagul de legi si cutume medievale (multe cu corespondent in perioada realizarii filmului, ca de fapt asta-l ardea pe cineast) duce la o ruptura dramatica intre norma si bun-simt.
Mai apare in film tema conditiei femeii, o preocupare constanta a regizorului. Spre deosebire de Kurosawa, care a creat preponderent personaje masculine memorabile, Mizoguchi (om de stanga, cu tinereti marxiste) aseaza de multe ori in prim-plan femeia. Yoshikata Yoda, scenaristul cu care a lucrat cel mai mult, povesteste ca regizorul lucra chinuitor de intens cu actritele sale ("le biciuia fara crutare", spune el), in cautarea unor roluri care sa se apropie de perfectiune.
Si am mai vazut acea poezie a imaginii specifica filmului japonez (cel putin cel din perioada '40 - '60). Adept pana tarziu al filmului mut, Mizoguchi arata din nou ca stie foarte bine sa povesteasca prin imagine, chiar si atunci cand construieste intrigi complicate.
Ce-ar mai fi interesant: ca si in alt film japonez din turneu, Drunken Angel, si aici apare mlastina - tot cu trimitere la mocirla morala. Numai ca in Crucified Lovers ea nu mai este doar element de decor - eroii sunt nevoiti s-o traverseze de mai multe ori, pentru ca, in mod paradoxal, abia in final sa iasa la lumina - cum bine observa Min Rep, ei sunt singurele personaje senine la sfarsitul povestii.

Vot: Mizoguchi

[faraimaginatie]

Apropo de The Crucified Lovers, eu cred ca mi-am descoperit o pasiune pentru Mizoguchi. In sfarsit un clasic japonez care mi-a placut tare. Daca Life of Oharu mi s-a parut un pas inainte fata de Naruse si Red Beard al lui Kurosawa, Iubitii lui Mizoguchi mi se pare un film excelent. Cred ca admiratia asta se datoreaza si faptului ca am vazut un episod din The Story of Film in care Mark Cousins explica cum Mizoguchi a fost printre primii care a dat adancime planului pentru efectul ala fotografic pe care-l admir atata de mult la filme. Imi amintesc scena aia in care ei doi fug si-s filmati printre butoaie. Cum se alineaza butoaiele unul in spatele altuia pentru ca in planul indepartat sa se vada ei inaintand. Mi s-a patut geniala scena. Si tot acelasi efect il aveau si coriodoarele alea stramte din casa pictorului (sau ce-o fi fost) in a caror fundal vedeai figuranti intrand si iesind din camere fara sa altereze cu ceva "actiunea" propriu-zisa. Pe mine artificiile astea mici m-au fascinat. What can I say? I`m easy to please. Iar shot-ul asta e poezie. Perspectiva, adancime, simbolistica, genial...in my opinion Mi-a placut mult si povestea. Si faptul ca nimic nu e previzibil. Si dinamica dintre personaje. Sincer, nu mi se pare ca Pas in Doi poate concura cu filmul asta.

Si votul meu merge la Mizoguchi