(Ermanno Olmi) The Tree of Wooden Clogs vs. Jesus of Montreal (Denys Arcand)

[Liviu-]

Meci: (Ermanno Olmi) The Tree of Wooden Clogs vs. Jesus of Montreal (Denys Arcand)

Rezultat: 3 - 1

Perioada de votare: 23 aprilie 2012 - 29 aprilie 2012

Topicuri utile:

Turneu regizori (Editia 2) - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[marcusARCUS]

Jesus Of Montreal

Un film banal neamuzant si cateodata extrem de enervant.Arcand trateaza probabil cel mai venerat subiect vreodata (nu ca mi-ar placea,dar totusi) cu un je-me'n-fiche-ism incredibil, punand mult mai mult pret pe satira la adresa lumii moderne,crezand ca asta ii va iesi mai bine.Wrong.

3/10

The Tree Of Wooden Clogs

Cred ca durata e singurul care m-a deranjat la filmul asta.Dar m-a deranjat mult.Nu m-am mai frasuit de mult la un film,in halul asta.In rest,actori ne-profesionali sunt foarte buni si Olmi stie cum sa-i foloseasca,iar imaginea reuseste sa surprinda emotiile personajelor si sa le faca sa infloreasca.

7/10

[MinRep]

The Tree of Wooden Clogs
Sunt de acord cu marcus ca e un film cam prea lung. L-am vazut mai demult, nu imi amintesc foarte bine toate detaliile, dar nu cred ca voi avea rabdare sa il revad prea curand. Doua lucruri mi-au placut la filmului lui Olmi: jocul actorilor evident non-profesionisti (cei mai multi fermieri adevarati din Lombardia, care sunt inca legati de stilul de viata al stramosilor lor, despre care este vorba in film) si modul in care diferitele povesti erau imbinate, avand in vedere ca toate personajele sunt reunite intr-un decor comun, excelent pus in valoare de realizator - casa in care locuiesc vreo 4-5 familii, lucrand pentru acelasi "boier". Nu cred ca este neaparat un film de Palme d'Or, dar da - 7/10...


Jesus of Montreal
Aici fac opinie separata, totusi. Am om oarecare predispozitie pentru filme despre Isus with a twist si "Jesus of Montreal" e unul dintre cele mai bune exemple (alaturi de "JC Superstar", evident). Filmul lui Denys Arcand este mai mult un film despre integritate artistica si cenzura, decat sa spuna ceva despre religie. In acest context, totusi, reconstituirea Drumului Crucii pus in scena de tanarul actor (excelent interpretat de Lothaire Bluteau) este highlight-ul acestui film. Dupa acest moment, care pare sa vina prea devreme, Arcand pune in scena foarte dibace modul in care diferite forte (presiunea media, angoasa "producatorilor", gelozia din cadrul bransei etc.) actioneaza asupra lui Daniel, distrugandu-i creatia (cu care acesta a ajuns sa se identifice)


Vot: de data aceasta, Arcand (nu stiu daca o sa aiba acelasi succes in fata lui Truffaut si Ozu)

[varu]

The Tree of Wooden Clogs e unul dintre cele mai bune filme din cate am vazut pentru ca e creatorul unui univers foarte coerent, foarte inchegat, foarte credibil (ma refer o mana de familii care impart aceeasi casa, muncesc acelasi pamant si isi tin animalele in acelasi grajd) si nu cade nicio secunda in greseala de a vedea o lume apusa, arhaica, de acum 100 si ceva de ani prin ochii societatii noastre de azi. Nu imbraca niste tarani cam sclavi pe plantatia boierului ca sa ofere pilde si sa aplice morala zilelor noastre folosind astfel de personaje. Nu. Intra in casa si in familiile unor sarmani, ne arata ce fac zi de zi, viata simpla si profund dramatica pe care o duc, fara sa dramatizeze scenele. E foarte normal ca avand o astfel de abordare, filmul sa fie lung. Trebuie sa te obisnuiesti, sa te acomodezi cu unii care la inceput iti sunt straini, nu stii nimic despre viata lor, dar trebuie sa stai cu ei in casa.
Nu am eu indeajuns de multa cultura, dar cred ca filmul functioneaza la mai multe niveluri decat viata unor tarani intr-o bojdeuca, e o fresca a societatii din care extragem moduri de a intelege viata in timpurile alea. De exemplu, proaspatii insuratei viziteaza ruda de la manastire si accepta copilul din doua motive: unul ca asa ii dicteaza biserica si biserica functioneaza ca o cutuma in viata oamenilor si doi pentru ca banii care vin odata cu copilul le imbunatateste traiul in sanul comunitatii. Si fara astea doua, cutuma si comunitatea, omul de unul singur nu inseamna nimic in vremurile alea. E foarte greu sa ti se para rezonabil o astfel de abordare azi, e foarte nasol sa inghiti un final ca cel din film, azi cand individualismul si educatia si libertatea individului urla din toti rarunchii societatii, dar in asta consta valoarea filmului: nu se uita la o societate peste timp, ce e in acel timp.

Nota mea e 10/10 si nu cred sa existe multe filme mai bune ca asta in turneu.

[aniela07]

Jesus of Montreal, in ciuda straduintelor regizorului, mi se pare prea transparent in paralelismul dintre povestea lui Iisus, careia actorii din film incearca sa ii dea o noua forma, si transformarile din viata "reala" a actorilor (distrugerea echipamentului video la auditia actritei dupa cum Iisus i-a alungat pe comercianti din fata templului, transformarea unei actrite apetisante din reclamele de parfumuri in Maria Magdalena, sacrificiul suprem de la sfarsit cu realizarea promisiunii de o noua viata etc.). Ideile mi s-au parut cam prea evidente, desi filmul a avut si momente ironice reusite (mi-a placut scena cand vin politistii si-l dau jos pe Iisus -actorul- de pe cruce ca sa-l duca la sectie).
4/10

Desi The Tree of Wooden Clogs nu a fost suficient de revolutionar in ideile sale pe cat mi-ar fi placut mie sa vad, nu m-am plictisit timp de mai bine de 3 ore cat a durat. Are o perspectiva senina asupra unei vieti nedrepte, dar in care oamenii stiu sa descopere si parti bune. Desi tendinta mea e mai mult sa solidarizez cu rebelii ridicati de politie in orasul in care ajung tinerii insuratei la sfarsitul filmului, povestea familiilor care traiau la un loc, luand totul cu naturalete, cu incredere ca lucrurile se rezolva pana la urma, ca atat timp cat muncesc se va gasi o solutie pentru toate, nu m-a plictisit pentru ca are un ritm firesc si apar unele detalii aparte (bunicul care are o teorie proprie despre cultivatul rosiilor, cei doi tineri casatoriti care se duc in luna de miere la... o manastire de maici )
8/10

Vot: Ermanno Olmi

[SoricicaMov]

Jésus de Montréal este excelent; paralelismul, desi evident, asa cum a subliniat aniela, este inteligent construit si echilibrat; detaliile sunt savuroase (restaurantul Charon, cocteilurile Virgin Mary, homarii din Insula Magdalena, spitalul Sf. Marcu, spitalul evreiesc, cameo-ul lui Denys Arcand in rolul judecatorului, ‘avocatul diavolului’, corpul lui Daniel/Jesus donat pentru colectare de organe, femeia care primeste ochii afirmand ‘Lumina!’ etc), umorul elegant si discret plasat intr-o nota usoara de slapstick; imi place ca filmul nu are o voce acuzatoare stridenta, e mai mult un discurs rational anticlerical, anti-institutional, dar nu rece si rigid ci sensibil, fluid; sunt cateva momente care mi-au displacut in care Lothaire Bluteau isi iese din ‘rol’ devenind agresiv, vocal, in acele clipe e mai putin credibil si de un dramatism cu iz de bluf dar in ansamblu jocul actorilor e bun si chiar foarte bun in fragmentele de ‘teatru’ ale filmului; contexului religios expus ii este suprapus si cel al misiunii si pozitiei artistului de avangarda, fortat de regulile deja impamantenite sa joace o carte riscanta de fiecare data cand aduce in scena o abordare noua, publicul, critica iubindu-l pentru elementele de trivia sau emotiile si interesul starnite, insa institutia din spate condamnandu-l intr-o faza initiala, de acomodare, pentru ca ataca indirect un sistem, un curent ce functioneaza in favoarea unei comunitati care refuza sa renunte la confortul financiar si avantajele faimei pe care ‘moda’ cu traditie le ofera (colegul de breasla, 'Iuda', desi impresionat de piesa si talentul lui Daniel, refuza sa il aprecieze fatis, ‘tradandu-l' din gelozie); replicile din final sunt grozave, oferind un plus de picanterie intregului: ‘’Ideea ar fi sa fondam o companie teatrala in amintirea sa. Teatrul Daniel Coulombe. Sigur, trebuie puse bazele unei organizatii legale. (…) De acord, dar doar daca ramanem credinciosi ideilor sale. Si sa nu devina un teatru comercial.'' Evident, imposibil, insa ‘avocatul' raspunde: ''Fireste ca nu.''

[Mercutio]

Jésus de Montréal

Denys Arcand e unul dintre acei intelectuali (asa cum regasim si pe la noi unii) care isi iubesc compatriotii si tocmai de aceea considera necesar sa-i critice prin filmele lui. insa critica e una subtila, el nu se detaseaza, nu se pune in exterior, e mai degraba o autocritica, o autoironie, ceea ce e un semn de inteligenta. e ca si cum ar spune "asa suntem noi si nu e cazul sa ne ascundem, sa fim ipocriti". ideea principala din film mi se pare cumva asemanatoare cu parabola lui Ivan din Fratii Karmazov, cea cu revenirea lui Isus pe vremea inchizitiei. la fel si aici, avem de-a face cu o "intoarcere" a lui Isus. lumea il recunoaste, il adora, el produce, am putea spune, niste "minuni", insa ajunge pana la urma sa fie ars pe rug sau crucificat de autoritati. un asemenea personaj mereu sfarseste asa. pentru ca e incomod, revelatiile facute de el deranjeaza. institutiile religioase sunt mult prea departe de invataturile originale ale lui Isus. prin asociere intelegem ca toate institutiile sunt putrede: si cea artistica si cea ce tine de sanatate. foarte sugestive mi se par trecerile de la secventele care pot fi incluse intr-un film de epoca despre Isus, la cele din actualitate, constrastul creat in felul acesta intre sacru si profan, intre spiritualitate si materialism vulgar, intre sublim si ridicol. autorul e moralist, evident, insa cred ca a gasit o modalitate deosebita, inteligenta, nu lipsita de umor, de a arata mizeria morala a societatii actuale.

[SoricicaMov]

Foarte bune ambele filme; cel al lui Arcand cu puzzle-ul modern complex, unde religia si-a pierdut rolul de catalizator, servind doar ca spectacol, miracolul si credinta pura fiind inlocuite cu teoriile conspiratiei si lupta pentru suprematie intr-un regn artificial in care succesul si popularitatea sunt puse mai presus decat calitatea relatiilor interumane; si universul re-creat de Ermanno Olmi, care intr-un mod artistic nepretentios insa bogat in simtamant inregistreaza ritmurile vietii si ale naturii intr-o fresca rurala imensa si impresionanta in simplitatea ei izbavitoare; vot pentru The Tree of Wooden Clogs