EXCLUSIV Cinemagia: Cristi Mungiu, intre "Occident" si "432"

[keepwalking]

Pe 23 decembrie 2003, i-am luat un interviu lui Cristi Mungiu, intr-o scurta vacanta a sa petrecuta la Iasi.
O mare parte dintre raspunsurile sale nu au fost date niciodata publicitatii, in special cele "de specialitate", redactorul-sef al ziarului la care lucram atunci dorind sa scot mai mult in evidenta pe "omul" Mungiu, decat pe regizorul si scenaristul Mungiu. Fireste, eu eram mai interesat de partea a doua, dar a trebuit sa respect rigorile impuse.

Postez aici, in prima parte, ce a aparut in ziar, iar in a doua parte, in exclusivitate, raspunsurile nedate publicitatii.

Citind, veti descoperi cu interes, sper, ce gandea Cristi Mungiu inainte de Craciunul din 2003, cu cativa ani buni inainte de succesul "432", dar dupa "Occident".

[keepwalking]

1. Care amintire legata de Iasi va staruie in minte? Fericita sau nefericita...

Am plecat din Iasi la 28 de ani. Cum sa raspund la intrebarea asta? Am o amintire legata de fiecare zi intimplata aici. M-am amuzat in toamna asta sa povestesc in magazinul Cristinei Stanciulescu de la Europa Fm cite o amintire in fiecare duminica si constat acum cind ma intrebi ca majoritatea erau despre Iasi: am inceput prin a-I povesti cum gazduiam pe vremea cind eram copil ciinele regizorului Daneliuc, un pechinez numit Sufletel caruia ii placea usturoiul si am incheiat prin a aminti prima mea slujba in cultura: vinzator de bilete la Filarmonica din Iasi. Intre astea doua momente sint pentru mine intimplari pentru o carte si sper sa gasesc intr-o zi editorul potrivit si interesat pentru ea.

2. Experienta jurnalistica a constituit un avantaj in conturarea unui stil concis, dinamic, propriu scenariului cinematografic?

Din plin. Nu experienta jurnalistica in general ci faptul ca am nimerit intre oamenii care erau la Opinia Studenteasca in 87 88. Erau foarte creativi si exista o atractie atit catre un anume gen de subiect, de povestire cit si o mare preocupare pentru stil. Erau povestitori foarte buni acolo si exista si un feed back imediat la ce scriai tu asa ca a fost un mediu foarte bun ca sa inteleg care e stilul cel mai potrivit pentru mine. Si astazi, in buna masura, scriu dupa un stil pe care mi l-am format in perioada de atunci. Desigur, e un stil pentru altfel de scrieri dar ajuta intr-un fel si la scenarii. Si apoi si claritatea pe care trebuie sa o ai in presa ajuta: sa nu uiti cine a facut ce, unde si din ce pricina. Marturisesc ca am ramas atit un mare cititor de ziare cit un colectionar de subiecte virtuale de reportaj: citesc diferite gazete sau stiri si imi zic: hmm, ce subiect grozav si putin exploatat, ar trebui facut un reportaj dupa el.

3. Va rog sa descrieti atmosfera de la Opinia Studenteasca in anii in care ati facut parte din echipa redactionala.

Dupa cum vezi, mi-a venit deja sa zic ceva chiar inainte sa ma intrebi. Atmosfera? Grozava, daca stau sa ma gindesc acum: ne vedeam in vremurile cele mai indepartate pe care mi le amintesc in Casa Tineretului, la ultimul etaj, intr-o camarauta amarita unde eu, mai nou venit si nici macar student, nu aveam scaun si stateam pe o lada de lemn care adapostea colectia de Opinii mai vechi. Era un fum de Pescarus de sa-l tai cu cutitul si mi-l amintesc pe Daniel Condurache care ne zicea mereu la plecare: pulsuri, aduceti pulsuri: macar trei fiecare. Aia era atmosfera de dinainte de 89. Apoi a fost ziua de 22 decembrie si intilnirea mea, coborind pe strada Nicolae Gane, cu Dan Radu. Nu era o intilnire programata, ne adunam la ziar dupa ce se intimplase la televizor. Identific si astazi acel moment ca pe cel mai liber si intens din toata viata mea, a fost clipa in care ni se parea ca totul e posibil iar dezamagirile si maturitatea nu ne coplesisera inca. A urmat apoi o noapte in spitalul Sfintul Spiridon in care am scris primul numar al noii Opinii Studentesti, un numar in care toti voiam sa fim editorialisti. Si au urmat multe alte momente si schimbari, pina la aparitia Monitorului, de pe vremea carora imi amintesc sedinte de redactie la care George Pruteanu dadea cu coada maturii pe sub usa si in care ne mustra ca sintem prea seriosi. Mai tirziu a devenit el nespus de sobru.

4. Pe cine a iubit tanarul Cristian Mungiu in "orasul marilor iubiri"?

Doua intrebari: ce tiraj are ziarul asta, cine il citeste? Si doi: tu esti insurat? Dincolo de glume insa trebuie sa zic ca nu ma intilnesc mergind prin Iasi cu foste iubite. Nu stiu daca voi stind aici va dati seama dar din orasul asta s-a produs un adevarat exod. Cei care nu au plecat din tara au plecat in Bucuresti, in tot cazul, a ramas foarte putina lume cunoscuta de mine aici. Ma amuza uneori sa ma duc in curtea liceului meu, Eminescu, si sa ma uit la atelierul de lacatuserie unde se infiripau flirturi mai pasionante decit orice relatie de mai tirziu cu colege de scoala carora ne ofeream sa le taiem un inel din teava la orele de practica. Mai tirziu aveam o prietena din Tulcea cu care ma pupam pe o banca in prin curtea scolii de partid dar ma intreb daca cei mai tineri gusta sau inteleg nostalgia unor asemenea clipe in care dragostea si ideologia fraternizau.

5. Sora dumneavoastra, dna Alina Mungiu-Pippidi a scris un scenariu, intitulat "Moartea lui Ariel", inspirat din drama uciderii lui Ioan Luchian Mihalea. Credeti ca va persista in aceasta directie si ce parere aveti de acel scenariu?

Prin 90, 91 a venit in redactia Opiniei Studentesti un domn Kaplan care mai tirziu a scris mai tirziu niste carti despre tarile Europei de Est si a ajuns sfatuitorul fostului presedinte American in privinta balcanilor. In cartea aia pomenea si despre zilele petrecute la Opinia Studenteasca pe care o descria ca pe un cuib de insi nationalisti si nespalati. Eu ieseam cel mai bine din descrieriele lui: nationalist dar spalat, putind trece, la un caz, drept student American. Greseala a fost ca i-am zis doua vorbe despre sora-mea, pesemne, caci ea nu isi aminteste sa fi vorbit cu el: ca e doctorita si ca scrie literatura. Uite, au trecut mai bine de zece ani si isi aminteste si astazi ca am vorbit cu cineva despre planurile ei fara sa o intreb. Deci sun-o.
Dar uite, ca sa nu zici ca nu ti-am raspuns: Moartea lui Ariel era un scenariu care pleca de la o premisa buna: ca intimplarile care intereseaza publicul larg trebuie preluate si transformate in filme. Din pacate, era o idée prea avangardista fata de ritmul cinematografic de la noi unde de la idée pina la film cad frunzele de plictiseala si se duce tot fisul.

6. Cati bani ati castigat in urma difuzarii filmului Occident si, in general, din toata activitatea cinematografica de pana acum?

Uite o intrebare buna si transanta. Pai, sa socotim, in dolari: mai putin de cinci mii pentru scenariu, nimic pentru regie, mai bine de zece mii din premii, nimic ca drepturi de autor. De pe urma cinematografiei prima data am cistigat doua sute de mii pe luna, in 95. Mai tirziu, ca secund cistigam patru, cinci sute pe luna iar din scurt metraje doua trei mii pe proiect. Nu m-am imbogatit, va sigur. Am cistigat insa o cantitate nemasurabila de stima, simpatie si notorietate.

7. Cine va sta acum alaturi, sprijinindu-va in munca creativa? Exista o mare iubire in viata regizorului Cristian Mungiu?

In munca creativa, cum cu delicatete o numiti, imi sta alturi aceeiaisi persoana care imi sedea si pe vremea Opiniei Studentesti. Faceti si voi o socoteala si vedeti ce va da.

8. Ce locuri preferati sa revedeti la intoarcerea in Iasi? Care erau principalele locatii in care va distrati pe vremea "cetateniei" iesene?

Singurul loc pe care il revad e casa alor mei din Sararie. In rest nu ies niciodata nicaieri in Iasi decit in magazine sau piete dar chiar si astea ma dezamagesc: traiesc cu senzatia perpetua ca Iasiul din perioada in care traiam eu aici era un oras mai viu, mai dinamic si mai coerent. Piata Sfintul Spiridon, Copoul sau Hala sint niste glume proaste pentru mine fata de ce erau odata.
Cind eram liceean trageam tepe la Cina, ne imbatam la Select, beam dupa cite un fotbal o bere insalubra la Zoiosul pe Sararie

9. Ce prieteni aveti in Iasi si cu care tineti legatura?

Singurul pe care il vad aproape de fiecare data cind vin e Dan Mititelu dar daca nu stiti cine e inseamana ca vorbim de pomana acuma. Altfel, ma vad cu Dan Radu, dar numai in Bucuresti, si tot acolo cu multi alti ieseni caci dupa multi ani, cu sprijinul Cristinei Simion s-a pus in practica o idée mai veche si iesenii se pot intilni si discuta in Bucuresti odata pe luna: sint cu mult mai multi decit v-ar trece prin cap, credeti-ma. Dar trebuie sa spun ca atunci cind am dorit sa-mi organizez o premiera la Iasi cu Occident mi-au sarit in ajutor nespus de multi oameni, prieteni, fosti colegi sau doar ieseni si simt ca nu le-am multumit niciodata pe masura. Sper sa o fac cindva.

10. Daca ati avea ocazia sa retraiti o zi din viata dv, care ar fi aceasta?

Ziua in care m-am nascut. Nu mi-o amintesc deloc si sint foarte curios. Oricit de mult bomban azi, mi s-au intimplat de-a lungul vremii prea multe lucruri care ma bucura ca traiesc asa ca ar fi cazul sa aflu cum a inceput totul.

11. Ati scris poezii in adolescenta?

Nu! Am facut un pact cu mine insumi pe vremea cind a inceput sa ma preocupe scrisul: sa nu scriu niciodata poezii. Admit ca la virsta mea de astazi ma tenteaza rimele dar deocamdata testez efectul lor incalculabil asupra celor doua pisici cu care locuiesc in acelasi apartament: recomand oricui are pisici sa incerce sa li se adrese in rime – efectul e spectaculos si da rezultate inimaginabile.

12. Ce calitati apreciati la o femeie?

Sa fie grasa, urita, trista, cicalitoare, isterica, sa faca scene in public, sa fie cheltuitoare, lenesa si incapatinata. Daca vreo cititoare a dvs se recunoaste in acesta descriere sa ma sune, am o surpriza pentru ea.

13. Vi s-a intamplat ceva deosebit de Craciun? Aveti o amintire legata de aceasta sarbatoare sau de revelion? Unde veti petrece revelionul anul acesta?

Da, mi se intimpla deosebit sa-mi petrec Craciunul la fel de cind imi aduc aminte, cu certitudinea ca voi fi la Iasi in familie si cu incercarea de a limita mereu numarul cadourilor – in anii din urma am depasit indecent numarul de metri patrati de cadouri. Revelionul insa nu-mi zice nimic – o sarbatoare trista si contabiliceasca in care stradania de a nimeri cu dopul de sampanie limba ceasului de la TVR care te imbatrineste la miezul noptii iti rapeste tot cheful.

[keepwalking]

1. Din punct de vedere al regizorului Cristian Mungiu, occidentul a devenit mai apropiat dupa succesul filmului "Occident"? Ofertele din "lumea buna" a cinematografiei mondiale au inceput sa apara in urma revelatiei numita "Occident"?

Situatiile de tipul asta apar cu mult mai greu decit pare din afara dar intimplarea face ca eu intr-adevar beneficiez de niste propuneri. Nu asa cum se vede in filme ca m-a intilnit un producator cu barba si m-a chemat direct la Hollywood dar totusi lucrez pentru un proiect american. Dennis Hopper, regizorul lui Easy Rider si the bad guy din Blue Velvet si Speed filma la Media Pro si a devenit interesat sa faca un film in Romania. A cumparat un scenariu de la un american care traieste de mai multi ani in Bucuresti dar scenariul acela trebuia rescris destul de copios. Andrei Boncea m-a propus pe mine pentru treaba asta asa ca acuma scriu. Pe linga asta am intilnit prin festivaluri tot felul de producatori care si-au exprimat dorinta sa lucreze cu mine dar abia la urmatorul proiect voi afla cite din promisiunile astea se concretizeaza.



2. Se spune ca cinematografiei romanesti ii lipsesc scenariile de calitate. Ce sanse are insa un tanar creator sa se afirme cu un astfel de scenariu, si, mai ales, cine sunt cei care apreciaza valoarea scrierii sale?

Nu scenariile finite cit povestile bune lipsesc. Oamenii iti propun cel mai adesea idei, concepte, teme dar rareori povesti. Altfel, sanse ca cineva cu un scenariu bun sa fie luat in seama sint: nu atita pe cale oficiala, mai simplu se intimpla daca dai direct cuiva scenariul sa ti-l citeasca. Desigur, nu sint multi aia care pot si sa-si dea seama daca un scenariu e bun sau nu dar totusi o poveste deosebita se remarca imediat. E de stiut insa ca daca vii sa propui ceva trebuie sa ai la tine o istorie rezumata intr-o fila sau povestibila la o bere, daca tirii dupa tine o caramida de 150 de pagini e mai greu sa faci pe cineva sa ti-o citeasca.

3. Exista o varsta optima a debutului in cinematografie, ca scenarist sau regizor? Credeti ca sunteti in categoria de varsta care trebuie sa recupereze "timpul pierdut" de dinainte de afirmare? Simtiti aceasta presiune a timpului?

Optim e sa debutezi atunci cind ai ceva de zis, indiferent de virsta. Presiunea timpului sigur ca o simt dar tine de structura mea, nu de virsta neaparat. Mi se pare ca am pierdut o gramada de timp in viata si cind ma gindesc ca in Romania nu poti sa faci mai mult de un film la trei ani in cazul cel mai fericit, rezulta ca de fapt toata opera unui cineast autohton nu poate depasi vreo zece titluri. Asta determina o presiune a obligativitatii de a fi memorabil cu fiecare proiect ceea ce e si foarte greu si crispant. Deocamdata am rezistat tentatiei de a prelua proiecte gata finantate dar care erau mediocre desi simt acut ca timpul trece.


4. Ati semnat atat regia, cat si scenariul filmelor dumneavoastra. Scenaristul Cristian Mungiu se intelege perfect cu regizorul Cristian Mungiu? Va simtiti mai mult scenarist decat regizor sau invers?

De inteles se inteleg caci atunci cind scrii, cel putin asa cum o fac eu, descrii niste imagini pe care le proiecteaza pas cu pas imaginatia ta. Mi-e mult mai simplu sa incerc sa le materializez eu insumi decit daca ar trebui sa le transmit in detaliu altcuiva sau daca as incerca sa le descifrez dintr-un alt scenariu. Altfel, ma simt minunat si atunci cind scriu si pe platou - sa faci film e pasionant si am ajuns sa gasesc ceva interesant in fiecare etapa a procesului construirii unui film. In scris, odata ce ai gasit o poveste buna, lucrurile depind numai de tine si pot fi mai aproape de perfectiune caci sint virtuale. Munca de regizor e altceva, si creativa dar si organizatorica si profund influentata de altii - nu mai controlezi suta la suta ce se intimpla si de aceea nu se naste ce aveai in cap ci ce se poate in conditiile pe care le ai. Dar in raportul dintre activitatea mea de scenarist si cea de regizor incerc mereu sa imbunatatesc un aspect: sa fiu mai putin verbal si mai mult vizual.


5. Spuneti-mi, va rog, trei filme preferate romanesti si trei de productie straina.

Reconstituirea lui Pintilie, E pericoloso Sporgersi a lui Nae Caranfil si Marfa si Banii a lui Cristi Puiu, in ordinea nu neaparat a preferintelor ci a a producerii lor. Din cele straine as zice: Balul Pompierilor de Milos Forman, Night on Earth, de Jim Jarmusch, La Vie de Jesus de Brunno Dummont si Todo Sobre Mi Madre de Almodovar. Ma tem ca desi am numit patru, nu sint din pacate foarte cunoscute publicului larg din Romania.

6.Ce lucruri va plac? In ce situatii, conjuncturi v-ar placea sa va aflati?

Imi place foarte mult prima zi in care plec din tara. Deja de cind ma vad pe Otopeni incep sa ma simt mai bine si mai lipsit de griji iar prima zi intr-un oras strain nu se compara cu nimic - ies sa ma ratacesc pe strada, ma uit ca prostul la oameni, la case,ma amuza micile obiceiuri devenite rutina pentru localnici si carora cineva venit din afara le descopera hazul. Traiesc deja multe din situatile si conjuncturile care imi plac: sa filmez si sa vad cum zeci de oameni lucreza sa dea forma imaginatiei mele, sa-mi vad filmul in intunericul salii si sa aud specatatorii cum reactioneaza, sa vorbesc cu ei la sfirsit, sa primesc emailuri din cine stie ce colt de lume cu cineva care a vazut, auzit sau citit ceva ce am nascocit eu si ma cauta sa-mi spuna ca i-a placut ... in afara filmului, cele mai multe din visele mele se leaga de oameni si situatii: imi doresc sa ajung in locuri exotice si sa traiesc situatii inedite.


7.Cum porniti la elaborarea unui scenariu? Aveti o schema prestabilita, o anumita structura, sau porniti doar de la o idee, lasand personajele sa evolueze relativ liber, coordonate doar de inspiratia de moment?

De fiecare data cind incerc sa incep un scenariu nou ma intreb cum oi fi facut la cel dinainte ca nu-mi aduc aminte. Cel mai usor generez idei daca asociez povesti pe care le-am auzit si mi se par demne de a fi povestite. le pun laolalta si incep sa ma gindesca la ce ar avea in comun, unde ar duce si care ar fi miezul lor. Dar nici o metoda nu functioneaza de fiecare data. Un alt lucru pe care il faca e asa scriu pe o foaie (vorba vine ca lucrez la calculator) cum vreau sa fie povestea pe care vreau s-o zic. Dar pina nu ai revelatia unei povesti care te seduce totul e in zadar.



8. Credeti ca in filmografia romaneasca de dupa 1989 predomina peliculele ce abunda in scene impregnate de violenta? Nu prea se mai rade in filmele romanesti, sau daca se rade, se rade putin si prost. De ce nu se mai produc filme bazate pe metafora, imaginatie si se prefera cele puternic atinse de o realitate sumbra, promiscua, lipsita de orizont?

Filmul romanesc nu e dominat de violenta, cred ca asta e un cliseu mental - chiar ma intreb pe ce baza se poate face o afirmatie de tipul asta. In filmele romanesti nu se trage cu pistolul (de bazooka nici nu mai incape vorba), nu se omoara oameni, nici macar pumni nu prea se trag si atunci? In oricare film american violenta e de zece ori mai prezenta. ba, as spune ca lipsa de violenta de tipul action movie e unul dintre motivele lipsei de audienta ale productiilor romanesti caci marele public asta vrea adesea sa vada. Si in privinta metaforelor simt o nedumerire: dupa parerea mea complicatenia, stufosenia si racnetul existential constituie inca o boala a filmului romanesc, fereasca sfintul sa se faca si mai multe filme dintr-astea caci nimeni nu mai are chef sa le vada. In privinta realitatii sumbre e ceva de zis: americanii concep filmul ca un produs de entertainment, trebuie sa-ti placa ce vezi, sa te intereseze si sa nu te plictiseasca, la noi realizatorii considera ca artistic e sa faci o cronica sociala a timpului pe care-l traiesti. Ori, daca n-o faci in asa fel incit sa intereseze pe cineva s-o urmareasca o faci degeaba inchipuindu-ti ca esti artist si ca indeplinesti nu stiu ce menire sociala. Prima ta datorie ca realizator este sa povestesti bine, daca esti plicticos te amagesti degeaba ca publicul nu e la inaltimea ta.


9. Ati fost o perioada de timp in Statele Unite, invitat de catre actorul si regizorul Dennis Hopper, colaborand cu acesta la realizarea unui film. Ce ii trebuie unui scenarist roman pentru a reusi in patria cinematografiei?

Sa scrie bine si sa aiba sansa sa se gaseasca cineva sa constate asta. Dar trebuie spus un lucru: nu e greu sa scrii in engleza sau pentru un film american, dificil e doar sa scrii despre lucruri pe care nu le cunosti in amanunt. Mie mi-e simplu sa lucrez la proiectul cu Hopper pentru ca scriu despre lucruri care se petrec in Romania si stiu in detaliu menatlitatile si amanuntele de aici caci le observ in fiecare zi. Poate ca as putea sa scriu si despre ce se intimpla in America sau Franta de exemplu dar ar trebui sa stau ceva timp acolo, nu poti face asta de la Bucuresti. Asta e conditia cind limba in care te-ai nascut e vorbita de atit de putini.

10. Cu ce actori romani ati dori sa lucrati? Cu ce actori straini, de asemenea....

Mi s-a dat posibilitatea sa lucrez cu cine am vrut si pina acuma, n-au existat probleme de tipul asta: eu mi-am dorit sa lucrez cu Visan, cu Gyuri, cu Papadopol, cu Tora Vasilescu, cu Coca Bloos in Occident, cu Fiscuteanu cu Diaconu sau cu Repan in scurt metraje. E adevarat insa: sint foarte atent la actorii pe care ii zaresc in filme sau teatru si am o mica lista cu numele celor care cred ca ar face fata la film. Nu e prea lunga din pacate iar uneori ma uit pe ea inainte sa scriu, sa vad ce rol i s-ar potrivi fiecaruia. Mai mult ma tenteaza sa descoper oameni tineri si sa relev forta lor, mi se pare mai motivant in conditiile in care in rindul celor de peste 50 de ani gasesti mai multi oameni talentati pentru film decit sub virsta asta. Despre cei straini ce sa zic: nu ii cunosc caci una e sa vezi omul la televizor si alta e sa simti daca poti lucra cu el: uite, cunoscind acum pe Hopper, deunazi pe Rutger Hauer si in anii dianinte pe multi altii, de la Claude Riche la Cristophe Lambert am constat un lucru: sint multi dintre ei exceptionali dar daca nu gasesti puntea prin care sa poti sa-i faci sa serveasca povestii tale nu te ajuta la nimic - oamenii vor vedea actorul si nu personajul.


11. Cum reusiti sa va eliberati de clisee? Simtiti la timp pericolul intrarii intr-un sablon?

Sper ca il simt la timp, da. Am un organ intern plutitor care ma trage de urechi de fiecare data cind pe hirtie sau platou se naste ceva ce risca sa fie fals, forjat, penibil, exagerat, uzat sau banal. Dar, desigur, judecata asta e foarte subiectiva si unerori portiuni din lucrurile pe care le faci pot fi percepute ca atare.

12. Urmeaza un an plin de proiecte?

In cinematografie ai mereu multe proiecte dar si mai multe nu ajung niciodata filme. Asta e. Sper sa iasa un film din scenariul pentru Hopper, mai e un proiect la care lucrez de pe urma intilnirii cu un producator german, sint si alte proiecte de film dar sper sa ajung si ziua in care sa am timp si pentru proiectele necinematografice: mi-ar placea sa scriu o carte pentru copii, sa fotografiez zidurile din Bucuresti, sa fac ulcioare din lut sau sa vizitez satele neelectrificate de la munte.

[Mateii]

Frumos interviu, felicitari!

[keepwalking]

@bremen

da, desi a picat proiectul cu Hopper, totusi Cristi Mungiu l-a realizat in cele din urma pe cel cu producatorul german despre care vorbea in interviu (Turkish Girl).

@mateii

felicitarile trebuie adresate lui Cristi Mungiu, care a fost mai mult decat generos in confesiuni.

[Judex]

Multam fain, Keepy! L-am mai aratat unor amici ieseni, macar pentru evocarile din prima parte.
Cat despre cea de-a doua, pentru noi e priceless!

[keepwalking]

@judex

da, de observat ca singurul prieten cu care Cristi se intalneste constant cand vine la Iasi este Dan Mititelu, fotograful caruia i-am rezervat un topic separat.

[g3nov3s3]

Ce trebuie sa fac, sa imi iei si mie un interviu?

[keepwalking]

Ce trebuie sa fac, sa imi iei si mie un interviu?

Nu mai lucrez in presa

[Pitbull]

Bravo, Keppy!
Multämiri!

[Judex]

@judex

da, de observat ca singurul prieten cu care Cristi se intalneste constant cand vine la Iasi este Dan Mititelu, fotograful caruia i-am rezervat un topic separat.

Da, plus Dan Radu. Unde e topicul despre Dan Mititelu? Sau sta sa apara?

[keepwalking]

Da, plus Dan Radu. Unde e topicul despre Dan Mititelu? Sau sta sa apara?

uite-l aici:

http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=95881

[keepwalking]

Bravo, Keppy!
Multämiri!

multumesc.
pai e pacat sa nu aducem cate ceva de acasa

[Judex]

uite-l aici:

http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=95881

Auleo, da,da,da,da - mi ricordo, si, io mi ricordo.
Nu stiu de ce ma asteptam sa-l gasesc la sectiunea de cinematografie romaneasca. Cinema, fotografie... Uatevar.
Sorry for not paying attention.

[legardere]

Ce trebuie sa fac, sa imi iei si mie un interviu?

Pai ca sa ti se ia interviu trebuie sa lasi aerele de vedeta acasa, si apoi o sa ai si ocazii din astea. Esentialul este sa incerci macar sa filtrezi indicatiile celorlati, pentru ca altfel o sa fii vesnic o speranta (mai bine zis cu o speranta).
Scuze de off topic.

[g3nov3s3]

Pai ca sa ti se ia interviu trebuie sa lasi aerele de vedeta acasa, si apoi o sa ai si ocazii din astea. Esentialul este sa incerci macar sa filtrezi indicatiile celorlati, pentru ca altfel o sa fii vesnic o speranta (mai bine zis cu o speranta).
Scuze de off topic.

Pai .....da.....dar ma gandeam ca ar fi mai interesant asa - un interviu cu un aspirant la statutul de regizor, si cine stie - daca peste ani o sa ajung o persoana cu greutate o sa va puteti lauda ca ati fost prima persoana care mi-a luat un interviu.

Vrea altcineva sa imi ia un interviu?

[Pitbull]

Eu am altä idee:
Fä-ti undeva un topic al täu si numai al täu - ar putea fi chiar äla de la Vreau sä stiu, unde ceri îndrumäri... Deci, îl ai deja... "Ce trebuie sa fac ca sa devin regizor?" OK. Hräneste-l, creste-l, cultivä-l - ca pe un copäcel! Si s-ar putea sä nu se stie...!
...Pentru cäci acum patru ani, o colegä de-ale tale de pe forum, Irene Marlyne Monroe, a progenit topicul "Vreau sä fiu actritä" - tot acolo, la Vreau sä stiu. Si, ce sä vezi...? Fix doi ani mai târziu, topicul ei a apärut în volum! Cartea "Vreau sä fiu actritä" e o operä de artä spontanä unicä în felul ei, cum alta nu mai afli pe-acest pämânt (si nici pe altul)! Deci, cine vrea - reuseste!

[g3nov3s3]

Si a ajuns actrita pana la urma?

[Pitbull]

A ajuns si mai mult decât atât: SCRIITOARE!
Dar am devenit TOTALMENTE off-topic. "Ce trebuie sä fac ca sä devin regizor?" are nevoie de mesaje ca de aer, ca de apä, ca de foc, ca de pämânt, ca de Leeloo, ca sä creascä si sä-nfloreascä si "Vreau sä fiu actritä" sä depäseascä! Deci, discutia asta va continua AICI:
http://www.cinemagia.ro/forum/showth...24#post1470624

[g3nov3s3]

Nu mi se pare atat de impresionant.....
Sunt pline librariile de carti pe care nu le citeste nimeni.