Articole The Blair Witch Project

(1999)

Proiect: Vrăjitoarea

Despre productie

În PROIECT: VRÃJITOAREA frica este prezentã la persoana întâi. Trei tineri cineasti trãiesc un cosmar cu ochii deschisi , iar aparatul de filmat - care vede exact ceea ce vãd si ei - ne transmite groaza încercatã de ei, precum si deteriorarea lor treptatã. Este vorba despre acel gen de groazã ce provoacã reactii umane la nivel primar: dezorientare, panicã, spaima de a te fi rãtãcit pentru totdeauna, foame, oroare la gândul cã nu vei mai scãpa cu viatã.

Cu aceastã atmosferã proprie numai lui, PROIECT: VRÃJITOAREA îl deruteazã pe spectator într-o manierã nemaiîntâlnitã în thriller-ul traditional. În plus, el propune si o protagonistã neconventionalã. E tânãrã, e puternicã si îsi creeazã singurã impasul, fiind, deci, rãspunzãtoare pentru consecinte.

Creatia unor împãtimiti de cinema si cyberspatii din Orlando (cinci prieteni cunoscuti si sub numele colectiv de Maxan Films), PROIECT: VRÃJITOAREA mai este unic si prin faptul cã principalii sãi autori, Ed Sanchez, Dan Myrick si Gregg Hale au lãrgit notiunea de “muncã în echipã” schimbindu-si tot timpul între ei atributiile, de la punerea pe hârtie a ideilor si pânã la montaj. Grupul s-a sudat în primii lor ani de studii la Universitatea din Florida Centralã, în cadrul disciplinei Film.

Pentru ca PROIECT: VRÃJITOAREA sã nu semene cu nimic altceva, cei cinci au optat pentru o metodã riscantã: obtinerea unui realism împins la extrem prin simularea imperfectiunilor si debandadei ce se produc de obicei în cadrul realizãrii unui documentar de mare impact.

Întrucât personajele sunt cineasti, actorii au exersat mânuirea aparaturii timp de douã zile, dupã care au fost lãsati în legea lor. S-au descurcat cum au putut deci. PROIECT: VRÃJITOAREA a fost tras în timp real pe durata a opt zile (rezultatul semãna mai degrabã cu niste cursuri de supravietuire în pãdure!). În cursul filmãrilor, actorii se deplasau între douã puncte dinainte stabilite, iar pe parcurs dãdeau de actori anume plasati (ori de localnici nimeriti prin preajmã), cu care jucau scene improvizate. Dirijarea actorilor se rezuma la niste biletele pasate pe traseu.

Lucrurile au mers lesne în cele douã zile de filmare in oras. Când s-a intrat în pãdure însã, totul s-a complicat. A fost necesarã utilizarea aparaturii electronice de pozitionare, si a lanternelor cu infra-rosu; alimentele si biletelele se puneau acum în cosuri marcate cu portocaliu. Pe mãsurã ce filmul progresa, actorilor li s-a cerut sã parcurgã distante tot mai lungi, cu mâncare tot mai putinã. Când au ajuns la casa unde urma sã aibã loc momentul culminant, ei erau vizibil marcati si fizic si emotional. Autorii merseserã la mare risc, dar acum erau rãsplãtiti: groaza din jocul actorilor ar fi fost greu, dacã nu imposibil de obtinut într-un alt mod.

Realismul caracterizeazã si relatia lui Heather (regizoarea din film) cu ceilalti doi membri ai echipei. Bãietii o recunosc drept sefã dar, ca pe orice femeie, o trateazã cu neîncredere. Si totusi, când raporturile se deterioreazã, cei doi o învinovãtesc pe Heather ca persoanã, iar nu pentru cã este femeie. Mai presus de orice, însã, PROIECT: VRÃJITOAREA este o particulã de viitor.