Articole Nunta mută

(2008)

Nunta mută

Interviu cu Meda Victor

Pe marele ecran o veti vedea pentru prima oara in Nunta muta, unde este Mara, mireasa ghinionista. Un lucru va spunem din start: Meda Victor nu este deloc muta. Intr-o jumatate de ora petrecuta in parcul Icoanei, ne-a povestit cum a "sarit" de la balet la actorie si cat s-a distrat la cel mai neconventional casting din viata ei, dar si la niste filmari fierbinti din toate punctele de vedere. Alaturi de Alexandru Potocean, Meda joaca rolul principal din debutul in regia de film al lui Horatiu Malaele, care ar trebui sa apara pe marile ecrane in septembrie. Pana atunci sa aflam cum a fost sa lucrezi cu Victor Rebengiuc si Tamara Buciuceanu-Botez, sa filmezi in granar si sa faci sex intr-un lan de grau cu zeci de oameni in jur.

Ai facut si teatru, si film. Care-i diferenta? Cum e pe scena si cum este in fata in camerei?
Pai in primul rand in fata camerei esti extrem de singur. Nu ai nicio sursa de energie, nu ai decat propria ta energie. Esti singur, chiar daca esti inconjurat in toata lumea aia care-si face treaba, operatorul, regizorul, luminile, cei care iti aranjeaza parul, desi in momentul acela numai asta nu ti-ai dori. Si atunci trebuie sa inchizi asa, ca intr-o cochilie, si sa-ti iei energie de la priza ta secreta si... sa te apuci de treaba.

Ti s-a intamplat sa ai impresia ca nu poti umple ecranul?
S-ar putea sa fie prematur sa raspund la intrebarea asta, dat fiind ca a fost primul rol principal. Nu, mai degraba aveam senzatia asta cand vedeam ceva montat. Atunci se intampla sa nu fiu cu totul multumit de ce-am facut, desi regizorul imi spunea ca voise exact ce facusem eu. Credeam ca as fi putut sa dau mai mult, as fi putut sa fac altceva, mai bine.

Si asta te ambitiona pentru urmatoarea scena?
Da, ma incarca. Dar stii, eu sunt una, iar regizorul poate vrea altceva. Uneori ai impresia ca tu ai facut foarte bine, iar el e de alta parere. Alteori el e multumit, dar tu nu. E o balanta pe care nu cred ca e cineva care a reusit s-o echilibreze perfect. Teatrul e cu totul altceva. Acolo ai publicul care de multe ori nu este prea prietenos...

Ai fost fluierata vreodata?
Nu, dar poate ca o experienta de genul acesta nu mi-ar strica (rade). Ar fi ceva. Sa ai in fata un public ostil si totusi tu sa continui, sa te adaptezi din mers… E absolut extraordinar cand te gandesti ca si cei de pe scena sunt la fel ca cei din public, niste omuleti. In momentul respectiv nu trebuie sa aiba nicio problema din afara, nimic care sa-i distraga. Aia e lumea lor, iar tu vii sa-l vezi pe cel de pe scena si nu pe cel din afara ei. E destul de greu, dar, in fine, se zice ca oamenii facuti pentru asta inchid o usa si o deschid numai pe aceea de acolo, de pe scena, fara sa-si impuna asta.

Dar de aplauze crezi ca te poti satura?
Nu cred ca se poate satura cineva vreodata de aplauze (rade). Sunt extraordinare. Aplauzele inseamna ca s-a terminat ceva si-ti pare rau pentru asta si e doar sunetul acela cu tine, atat. E fascinant drumul pana acolo. Stari, nervi, lacrimi, dupa aceea se termina spectacolul si tu esti wow. Si te intrebi: "oare o sa mai fac vreodata ceva la fel?"

La Nunta muta am fost ultimul personaj distribuit, stiu asta pentru ca mi-a spus-o chiar Horatiu Malaele. Actorul trebuie sa fie exact asa cum si-l imagineaza regizorul si scenograful, nu poate doar sa aiba ochii care trebuie sau bratele care trebuie, ci sa fie intreg.

Cum ai ajuns in Nunta muta?
M-am pomenit intr-o zi cu un telefon. Era de la un coleg de la Hyperion, de la clasa de regie. Mi-a zis sa-i trimit, fara sa-mi spuna de ce, niste poze cu mine. "O sa-ti spun la un moment dat, daca raspunsul va fi pozitiv, de ce", mi-a zis. In regula, i-am raspuns, doar sa nu fie vreo reclama la iaurt sau la detergent. Asta e obsesia mea (rade). A doua zi mi-a spus ca i le-a trimis domnului Malaele pentru castingul la Nunta muta. "Ok, si ce personaj", am intrebat. "Personajul principal!" Atunci m-a curprins nebunia, nu mai eram in stare sa dorm, sa mananc.

In sfarsit, am fost la casting, unde nu eram decat eu si o alta tipa. Prin fata lui Horatiu se perindasera o groaza de oameni in anul de cand incepuse casting-ul. Si a fost un casting foarte atipic, adica n-a fost cu textul pe care trebuie sa-l inveti pe de rost si sa i-l spui regizorului. Horatiu a procedat altfel, m-a pus in felurite situatii, fara nicio legatura cu ceea ce se intampla in film. A lucrat foarte mult pe stare, dadea sarcini care nu aveau legatura cu textul. Scenariul propriu-zis a venit mult mai tarziu. El avea nevoie de stare, o stare venita din interior. Eu m-am dus la casting convinsa ca o sa-mi dea un text, ca am sa-l invat si asa mai departe.

Horatiu a fost primul care a vrut de la mine si altceva. Stiu ca ma fotografia si tot timpul imi spunea sa-i vorbesc despre fel si fel, ca sa ne si cunoastem. Si deodata spunea: "acum fii foarte uimita". Apoi vesela, apoi altceva, lucruri foarte contrastante. Nici macar nu mi le dadea intr-o serie fireasca, ci foarte amestecate. Si in acelasi timp imi spunea sa-i vorbesc despre mine. Chestia asta era atat de noua, incat cred ca m-a prins, asa ca n-am mai avut timp sa ma gandesc "ce noutate, ce fac eu aici". M-a deconectat total, desi era tot Malaele, era prima oara cand ne intalneam si-l vedeam de atat de aproape.

Deci acesta a fost casting-ul. Dupa cateva zile am aflat ca l-am luat si nu mai puteam de bucurie. Ziceam, Doamne, tine-ma asa, sa fie bine si la filmari, ca acum incepe greul. De-abia apoi m-am intalnit cu Alexandru Potocean si am inceput sa lucram pe text, usor-usor, sub indrumarea lui Horatiu. Dar intotdeauna a fost deschis si ne-a lasat si pe noi, chiar era incantat si fericit cand vedea ca venim cu propuneri la care el chiar nu se gandise sau erau mai proaspete decat ce avea el in minte. Nu era deloc rigid. Doar cand era vorba de stare, cand ne aflam in fata camerei, atunci trebuia sa mergem exact pe indrumarea lui, nu exista o alta varianta. Pana cand nu ajungea la punctul-cheie al lui, nu se lasa: inca o data, inca o data si tot asa.

De cate ori “inca o data”?
N-a fost de foarte multe ori “inca o data”, dar a fost de ajuns pentru starile alea cumplite, ca la un moment dat sa incepi sa... iiiiiihhhhhhh (se stramba, rade). Plus ca am prins vara trecuta niste calduri absolut ingrozitoare. Chiar ziceau cei din echipa ca asa ceva n-au mai vazut niciodata. Plus ca eram multi. Erau acei domni ai teatrului romanesc care stateau in spatele nostru. Simteai, pur si simplu simteai ca trebuie sa fii extrem de bun, ca totul sa se termine mai repede. Erau alaturi de tine, dar in acelasi timp erau si spectatori, ochiul vigilent, dupa cum se spune. Privirea lor nu era deloc rea, dar o simteai, si asa faceam si eu: cand jucau ei, stateam si ma uitam, aveam ochii lipiti de ei. Ce fac, cum fac, cum se gandesc la personaj, voiam sa vad cum crea un actor ca Victor Rebengiuc o sarcina a lui Malaele, de exemplu, cum o metamorfozeaza in el, cum o mesteca si-apoi o scoate. Si banuiesc ca si ei la fel ca mine, un om fresh sau cel putin mult mai fresh decat ei, voiai sa vada cum lucrez toate momentele. Ma rog, a fost o experienta minunata si nu doar pentru ca a fost prima. Cred ca a fost minunat pentru oricine, chiar daca a trecut pe-acolo o singura zi, asa, in vizita.

Prima oara ai vazut filmul la TIFF?
Da, asta a fost nebunia mea. In timp, m-au chemat la toate vizionarile cu echipa si-am refuzat. Ma suna Horatiu Malaele si-mi zicea "uite, pitigoi, mai e o vizionare". "Abia astept sa vad filmul asta", ii ziceam, "dar dati-mi voie sa-l vad pe un ecran maaaare" si intr-o sala plina de oameni (rade). Nici Alexandru Potocean nu s-a dus, desi el a vazut mai mult decat mine. Da, prima mea vizionare a fost la Cluj, in sala aia absolut superba (Teatrul National din Cluj - n.r.).

I-a placut si lui Catherine Deneuve sala...
Da, am auzit, da... (rade).

Cum te-ai simtit in momentul cand toata lumea din jurul tau radea?
(rade) Pai radeam si eu! Toti din distributie m-au intrebat apoi, fiindca stiau ca nu mai vazusem filmul, iar ei il vazusera deja de doua trei ori. "Zi-ne cum a fost!", spuneau la sfarsit, cand am iesit cu toata echipa. "As fi vrut sa am mai multe perechi de ochi", ziceam. As fi vrut sa ma uit in acelasi timp in cinci locuri. Nu stiam coloana sonora, nu stiam extrem de multe lucruri din film, montajul, tot ce nu tinea de filmarea propriu-zisa. Oricum trebuie sa-l vad, pentru ca sunt convinsa ca sunt foarte multe lucruri care mi-au scapat: nu stiam unde sa ma uit mai intai. Mi-a placut atat de mult, incat am putut sa rad cu lacrimi, asa cum am facut si la filmari. Ma refer la scenele la care s-a ras si in sala si la care o sa se rada la fiecare proiectie. Au fost cateva duble la care s-a lucrat extrem de greu, pentru ca toata lumea radea. La un moment dat regizorul a trebuit sa le zica tuturor sa plece, cu exceptia echipei minime necesara pentru scena respectiva. Erau momente in care nu puteai sa joci din cauza galagiei.

Mai puteai sa mai respiri in grau?
Wow, atunci a fost apogeul caldurii. Stiu ca a doua zi am si avut liber, atat de cald era, pur si simplu nu se mai putea. In ziua cand am filmat prima secventa, ne-am oprit pentru ca se intamplase ceva cu aparatul. A si zis Vivi Dragan Vasile sa ne oprim pentru ca i se "buleste" camera, a zis-o pe romaneste. Plus ca secventa s-a filmat intr-un spatiu extrem de stramt, in care trebuia sa stea si ei, si noi (la partida de sex din grau au participat Meda si Alexandru Potocean, cei doi miri din Nunta muta - n.r.). A fost tare haios. Si nu, nu mai puteam sa respir: la un moment dat eram toata in grau. Dar uite ca acolo era mai racoare (rade in hohote). Doar ca era stranie situatia, nu mai auzeam nimic, nici macar cand striga "Actiune!". Eram total in relenti, in fine, a fost foarte haioasa filmarea cu graul.

Dar noi am inceput foarte abrupt in prima zi de filmare, si eu si Poto (Alexandru Potocean - n.r.). N-am vorbit niciodata cu Horatiu ce se va face in prima zi, stiam doar ca vom incepepe cu plimbare a noastra, tinandu-ne de mana, si-atat. Numai ca am inceput cu filmare in care Mara si Iancu fac dragoste in lan! La montaj a ramas doar ce s-a vazut din ea (si s-a vazut destul, va zicem noi - n.r.), dar filmarea a durat o jumatate de zi si n-a fost deloooc ok, nici pentru mine, nici pentru Poto. El, ca si mine, nu mai avusese nicio experienta de genul acesta, si era cald si erau o multime de oameni in jur, marea majoritate extrem de curiosi, dincolo de camera. Mai incerca domnul Malaele sa-i mai indeparteze, dar nimic. Acestia erau, oricum, mai departe de noi, dar si in jurul nostru roiau fel de fel de oameni, unii cu umbrelute, era si foarte cald si trebuia sa ne pastram aceeasi culoare pe tot parcursul filmului. Tremuram toata, incontinuu. Ziua aia a fost foarte ciudata, ma simteam incontinuu de parca luasem un drog, parca eram pe alta lume. Dar a fost doar o zi, a iesit bine, n-a mai trebuit sa reluam secventa aceea. Pe caldurile alea ar fi fost ceva extrem.

Deci urmatorul film va fi iarna...
Da! La ce lucruri extreme mi se intampla in ultima vreme, e foarte posibil sa fie ceva cu temperaturi foarte joase. Astept urmatorul film si mi-as dori un rol care sa ma oblige la ceva cu totul si cu totul diferit si care sa ma forteze dincolo de limite. Am nevoie de lucruri care sa fie aparent peste puterile mele. Cam asa functionez eu.

Ai avut vreodata probleme din cauza numelui tau?
Da, chiar voiam sa te intreb ce ai vrut sa zici pe blogul Cinemagia, la postul acela cu covorul rosu de la TIFF (adica aici - n.r.). Eu n-am vazut Radu + Ana si nu stiu despre ce e vorba in film.

E vorba de un tip pe care-l cheama Radu Ana si toata lumea rade de el din cauza numelui. Sunt absolut sigur ca ai aparut si tu peste tot ca Victor Meda.
Si nu numai asta. Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa mi se spuna "il astept pe domnul Meda". "Eu sunt", raspundeam. "Nu se poate!" Si trebuie sa dau explicatii tot timpul. Numele mi l-a ales tatal meu, cu mult timp inainte de a ma naste. Meda, probabil ca nu stii, este fiica lui Decebal. E prima care a purtat numele asta pe meleagurile noastre, desi etimologia numelui este greceasca, se pare ca inseamna "unica" sau ceva asemanator. Multa lume ma intreaba daca nu-i diminutiv, de la Madalina, de exemplu. Dar nu, e numele meu (rade).

Acum spune-mi cum aia ajuns la actorie via coregrafie.
Inainte de coregrafie am mai facut cateva lucruri, adica pian, pictura. Mi-am dat voie sa ma caut cand eram mica, pentru ca parintii mei mi-au dat o libertate totala. Dar pianul si pictura nu m-au atras foarte mult si dupa un timp le-am lasat. Cu baletul a fost altceva, probabil pentru ca are mai mare legatura cu miscarea. Incontinuu m-am miscat, de cand eram mica, nu stateam o clipa locului, eram ca o zvarluga. Am dat la balet in clasa a 4-a, am venit la Bucuresti, pentru ca in Iasi inca nu era sectiune de coregrafie in cadrul liceului de arte. Dupa aceea s-a deschis si la Iasi sectiunea de coregrafie, asa ca m-am transferat.

Si a fost foarte fain, pentru ca ducandu-ma la niste festivaluri m-am intalnit cu o multime de coregrafi foarte buni, Razvan Mazilu de exemplu, care mi-au spus sa fac teatru-dans. Ca am o expresie pe care merita s-o caut dincolo de miscare. O sa incerc mereu sa fructific aceasta pregatire coregrafica, n-o s-o las. De altfel am si lucrat cu Razvan Mazilu in Broadway si am aparut si in Chicago, unde le interpretam, prin rotatie, pe cele cinci detinute care-si spun povestea. Nu cehoaica, pe care o interpreta aceeasi actrita, dar pe celelalte cinci le schimbam o data la doua saptamani, ceea ce era foarte bine, pentru ca erau diferite. Mi-ar placea sa joc pentru un regizor care sa ma provoace si prin dans, nu doar prin teatru.



Stefan Dobroiu

Premiile Gopo
jinglebells