Manon
(1949)Manon
Postere Manon
|
|
Sinopsis Manon
Mai multAvând la bază unul dintre cele mai prețioase romane ale literaturii franceze, "Manon Lescaut" al abatelui Prevost, Manon este un film al unei epoci pe care lumea o traise și o mai trăia încă, desfășurându-se în condițiile celui de-al II-lea Război Mondial și ale Eliberării.
Robert Dégrieux, un luptător din Rezistența Franceză, salvează o femeie din sat deși este aproape convins că ea este colaboratoare nazisă. Cei doi se îndrăgostesc, el…
citeşteAvând la bază unul dintre cele mai prețioase romane ale literaturii franceze, "Manon Lescaut" al abatelui Prevost, Manon este un film al unei epoci pe care lumea o traise și o mai trăia încă, desfășurându-se în condițiile celui de-al II-lea Război Mondial și ale Eliberării.
Robert Dégrieux, un luptător din Rezistența Franceză, salvează o femeie din sat deși este aproape convins că ea este colaboratoare nazisă. Cei doi se îndrăgostesc, el renunța la familie, prieteni, credință pentru ea, iar ea încearcă să-și satisfacă toate frustrările și, deși în felul ei îl iubește, îl atrage în multe capcane.
Cei doi se mută la Paris, iar relația lor se transformă rapid într-una furtunoasă.
![]() |
Un premiu
Venetia Vezi toate premiile |
| Serge Reggiani Leon Lescaut | Michel Bouquet Le second | Robert Dalban Le maître d'hôtel | |||
| Michel Auclair Robert Dégrieux | Henri Vilbert Le commandant du navire/Ship's Captain | Dora Doll Juliette | |||
| Cécile Aubry Manon Lescaut | Jacques Dynam Un marin | Daniel Ivernel American Officer |
Taguri
Filme de urmărit la TV
FILM CAFE
22:20
|
The Silence of the Lambs(1991)Tăcerea mieilor
|
Warner TV
20:30
|
The Wedding Crashers(2005)Spărgătorii de nunți
|
Film +
22:00
|
Speed(1994)Speed: Cursa infernală
|
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Apex
- The Devil Wears Prada 2
- Moana
- The Truth and Tragedy of...
- Shaun the Sheep: The Beast of...
- The Highest Stakes
- Sonic the Hedgehog 4
Filme populare
Premiere cinema
- The Last Whale Singer
- Silent Friend
- Open Season 2
- Chickenhare and the Secret of...
- Project Hail Mary
În curând la cinema
- Arco
- They Will Kill You
- The Magic Faraway Tree
- L'heureuse élue
- Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?
- Primavera
- Météors
- The Super Mario Galaxy Movie
- The Drama
- Ready or Not 2: Here I Come
- Eagles of the Republic
- David
- Disney Junior Cinema Club
- La grazia
- Lee Cronin's The Mummy
- Heidi - Rescue of the Lynx
- You, Me & Tuscany
- La petite dernière
- Michael
- The Devil Wears Prada 2
- Mortal Kombat II
- Orwell: 2+2=5
- Hokum
- The Sheep Detectives
- Iron Maiden: Burning Ambition
- That Time I Got Reincarnated as a Slime the Movie: Tears of the Azure Sea
- Top Gun: Maverick
- Top Gun
- Star Wars: The Mandalorian and Grogu
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Film Manon






Spune-ţi părerea despre Manon
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.