Articole Hotel Transylvania

MONȘTRII: SUNT EXACT CA NOI!

“Hotel Transylvania este o poveste despre un tată și o fiică – numai că tatăl se întâmplă să fie Dracula,” explică Genndy Tartakovsky, regizorul filmului Sony Pictures Animation, Hotel Transylvania. “Ca toți tații, el este prea protector cu fiica lui și intră ușor în panică, dar altfel, e adorabil, un tată care ar face orice pentru fetița lui, dar care pe de altă parte nu seamănă cu ceilalți tați, pentru că este… Prințul Întunericului.”

În Hotel Transylvania, descoperim că cei mai renumiți monștri ai lumii –Dracula, Frankenstein, Vârcolacul, Omul Invizibil si Mumia – sunt ca și oamenii obișnuiți, au familii, probleme și simt nevoia să se mai detașeze uneori de ele… dar spre deosebire de oameni, ei trebuie să trăiască departe de lume, pentru că oamenii îi consideră… monștri! Și ce loc ar fi mai bun ca ascunzătoare decât Hotelul Transylvania, pe care Dracula însuși l-a transformat într-un fel de sanctuar, care n-a mai văzut picior de om din 1898? Dar și Dracula are problemele lui… cea mai importantă fiind fiica lui, Mavis, care-și serbează acum majoratul – de fapt ea va împlini în curând 118 ani. Pe măsură ce Mavis se maturizează și se pregătește să devină femeie, tatăl său vampir se teme tot mai mult că-i va pierde afecțiunea. Ca să fim sinceri, în afară de teama că-și va pierde fiica, vampirul mai are o teamă –de usturoi, dar asta e deja altă poveste.

“Hotel Transylvania ni Ie prezintă pe personaje ca pe niște monștri simpatici – mai simpatici decât au fost vreodată – dar motivul pentru care acești monștri au supraviețuit de-a lungul anilor este faptul că au niște istorii personale grozave,” afirmă Tartakovsky. “Ei au o trăsătură umană care-i face să fie accesibili, plăcuți și prietenoși. Exact cu aceste trăsături l-am înzestrat pe Dracula al nostru – prezentăm o poveste plăcută, accesibilă, dulce-amară, de unde se poate vedea cât de uman poate fi vampirul nostru.”

Pe lângă povestirea caldă de familie, regizorul îi mai dă Hotelului Transylvania și o tentă unică, distractivă. Tartakovsky a vrut să facă din Hotel Transylvania, primul său film de lung metraj. Într-o epocă în care filmele de animație încearcă să se apropie cât mai mult de realitate, Tartakovsky încearcă să folosească avantajele pe care le pune la dispoziție animația pentru a depăși unele granițe. Îndepărtându-se de realitate, el ne prezintă o lume pe care o descrie ca fiind “mai reală decât realitatea” – mai comică și mai sensibilă decât lumea noastră. “În filmele artistice, trebuie să fii realist. Dar eu am vrut să duc filmul la cealaltă extremă, făcându-l și mai comic, și mai exagerat,” mărturisește el. “Am realizat o animație extrem de concretă. Am vrut ca prin asta să-i dau mai multă expresivitate. Mișcarea din film este caricaturală, nerealistă. Exact asta îi dă filmului energia, iar pentru un film, energia e totul, după părerea mea.”

Hotel Transylvania diferă ca imagine și stil de toate filmele de animație realizate de Sony Pictures Animation – iar asta este exact ceea ce au dorit realizatorii. “De fapt stilul Sony Pictures Animation este să nu aibă niciun stil propriu,” spune producătoarea Michelle Murdocca. “Noi lăsăm la latitudinea regizorilor să creeze fiecare stilul dorit pentru filmele lor. Asta face ca filmele noastre să fie diferite și distincte – pentru că ele nu urmează nici un șablon.”

Stilul regizoral pentru Hotel Transylvania îi aparține lui Genndy Tartakovsky, a cărui viziune pentru acest film influențează modul în care se exprimă personajele. Faptul că filmul trebuie să fie comic, și nu de groază, a constituit un factor important pentru realizatori, care au creat personajele special pentru a stârni râsul. “Am vrut să facem un film foarte expresiv,” spune el. “Personajele trebuia să fie foarte versatile pentru că ele trec printr-o serie de stări, de la personaje caraghioase de animație, la expresii umane, foarte subtile.”

De exemplu, interpretarea dată de Sandler lui Dracula a influențat direct profilul personajului. Felul în care l-a conturat designer-ul de personaje, Craig Kellman, ni-l prezintă uneori pe Dracula ca pe un tip afectuos și mult mai mic decât vi-l închipuiați.”

“Dacă îl studiați pe Dracula, veți vedea că uneori e complet normal, și deodată, în aceeași secvență, ochii lui se fac de trei ori mai mari, iar capul devine dublu.” explică Tartakovsky. “Nu vreau ca publicul să-și dea seama de tertipurile noastre tehnice, ci vreau să perceapă și să simtă.”

Realizarea acestor secvențe înseamnă să încalci regulile tradiționale ale animației pe computer. “În majoritatea filmelor de animație pe calculator, animatorii tratează personajul ca pe o păpușă. Ei o pot mișca, dar mișcarea e limitată. Pentru mine, computerul e doar o unealtă, așa cum și creionul este o unealtă – ar trebui s-o facem să execute ceea ce vrem noi să execute,” susține Tartakovsky. “Aceasta a fost filozofia mea și din fericire, toți au fost de acord și m-au susținut, putând astfel să realizăm lucruri minunate.”

Kellman i-a făcut și profilul lui Jonathan (și apoi pe al alter ego-ului său, Johnnystein), vizitatorul uman care primește mai mult decât se aștepta la intrarea în hotelul monștrilor. “Jonathan este exact opusul lui Dracula. Dacă Dracula este veșnic la cârma evenimentelor, Jonathan n-are nici un fel de direcție. Dar caracterele create de animatori trebuie să fie la fel de puternice. Noi l-am proiectat pe Jonathan pentru personalitatea lui Andy Samberg, iar vocea și interpretarea lui au ajutat la conturarea personajului, ca arhetip” spune Tartakovsky.
Carter Goodrich i-a construit profilul lui Frankenstein.“El trebuia să fie recunoscut de la început ca Frankenstein, dar în același timp vroiam ca el să surprindă publicul cu ceva nou,” afirmă Goodrich. “Am găsit un unghi diferit de a-l prezenta, un unghi pe care-l puteam aprofunda și dezvolta: e vorba de dimensiunea formelor, a siluetelor, de volum, dar și de personalitatea personajului – un tip drăguț care se luptă cu ceva.”
Goodrich a răspuns și de realizarea lui Griffin – care e complet invizibil, cu excepția ochelarilor. Iar Goodrich nu trebuia să caute inspirația prea departe – de fapt, ochelarii lui Griffin sunt exact ca cei pe care-i poartă el.

Cel de-al treilea membru al echipei de designeri de personaje este Carlos Grangel, care are o slăbiciune pentru materialele artistice. “I-am dat pe mail lista personajelor pe care doream să le creeze, iar el ne-a trimis scheciuri făcute pe ambalaje de cornflakes,” relatează Murdocca. “I-a pus pe toți angajații studioului lor din Spania să aducă cutiile de cereale pe care le aveau pe acasă, apoi le-a rupt și a început să deseneze pe interiorul acestor cutii. El realizează designul în straturi, pe care apoi le compune – are un sistem extrem de original și nebunesc. Nici măcar nu-mi pun mintea să-l înțeleg, dar iese ceva grozav.”

Una dintre cele mai mari contribuții ale lui Grangel a fost designul lui Murray, mumia. “Înainte de a-l implica pe Carlos, ne gândeam la Murray ca la o mumie clasică, slăbănoagă și ușoară ca fulgul și chiar ne pregăteam să tragem o secvență cu ea, dar Carlos ne-a surprins trimițându-ne ceva mare și gras pe post de Murray” .
“Am putea crea o mumie supraponderală, care ar fi atât de diferită de mumia tradițională,” a comentat Grangel. “Am putea face un personaj complet nou și extrem de haios, o nouă generație de mumii.”

Grangel a mai creat și multe dintre personajele secundare, inclusiv fecioarele vrăjitoare, șoferul fără cap, sau scheletele mariachi. “Fiindcă provin din Spania, cunosc tradiția mexicană și îmi place la nebunie designul și grafica din „the Day of the Dead,” spune el. “Am vrut să aduc un omagiu acestei culturi. Am studiat-o foarte mult și am făcut o mulțime de fotografii, ca bibliografie. Mi s-a părut grozav de simpatică și total diferită.”
Odată ce s-a creat identitatea și profilul personajelor, Marcelo Vignali s-a apucat de scenografia filmului. “Hotelul acționează din multe puncte de vedere ca personajul sobru al acestei comedii, care e jucată de personaje,” explică el.

Acestea fiind zise, existau mai multe moduri prin care se putea realiza comicul. “În multe filme vechi cu monștri s-a folosit o tehnică teatrală de iluminare a studioului. Ne-am gândit că vrem și noi să aplicăm această tehnică, dar nu pentru a realiza un horror, ci o comedie,” recunoaște Vignali.

Ca în orice film animat, scenografia a reprezentat o mare provocare – o chestiune despre care Vignali spune că marea parte a publicului n-o înțelege pe de-a întregul. El subliniază că cel mai greu de realizat a fost holul hotelului Transylvania. “Am făcut proiectul a numeroase decoruri, dar acesta e cel mai mare pe care l-am făcut vreodată,” recunoaște el. L-am proiectat pe verticală, întâi podeaua și apoi pereții și partea de sus. L-am realizat ca pentru un film de acțiune, cu mulaje în care se putea vedea interiorul pereților – aproape ca într-o căsuță de păpuși – astfel încât să se poată vedea totul. Era un decor monstruos (și nu vreau să fac o glumă). Apoi, a trebuit să îmbrăcăm holul. Pentru asta trebuia să știm o mulțime de lucruri: dacă în șemineu exista un suport pentru lemne, câtă lumină trebuia să dea focul, unde trebuia să atârnăm draperiile, și chiar locurile unde trebuia să apară crăpături pe pereți. A fost o lucrare extrem de laborioasă.”

Coordonatorul animației, James Crossley, a trebuit să coordoneze peste 90 de animatori de la Sony Pictures Imageworks, care au dat viață personajelor de pe ecran. Crossley recunoaște că realizarea viziunii lui Tartakovsky în animația computerizată 3D a fost o provocare, dar a meritat până la urmă. “Genndy provine dintr-o tradiție de animație realizată manual. Când ne-am întâlnit, am vorbit despre minunata energie, designul și caricatura care puteau fi realizate în acea lume, și felul cum puteam să redăm aceleași lucruri într-o animație computerizată,” spune el.

“Puteam să facem în așa fel încât un personaj să apară și să dispară într-o fracțiune de secundă din fața camerei de filmat, sau pur și simplu să sfideze gravitația”– în animația CG nimic nu e imposibil. “Filmul se bazează pe caricatură, ne interesa mai mult să redăm design-ul și energia decât să realizăm mișcarea. Totuși, dacă vroiam să facem un film credibil, trebuia să ne gândim și la asta.”

Daniel Kramer, de la Sony Pictures Imageworks, a fost întotdeauna un membru esențial al echipei în calitate de Visual Effects Supervisor. Kramer a coordonat circa 300 de oameni ce proveneau din diferite departamente și care se ocupau de animația îmbrăcămintei, a părului, sau de efecte. Ca și în cazul celorlalte elemente ale animației, viziunea lui Tartakovsky reclama o nouă abordare. “Aveam la dispoziție simulări computerizate – softuri care imitau realist mișcarea părului, de exemplu. Dacă aveai nevoie ca haina să cadă natural de pe umărul unui personaj, puteai obține o formă rotunjită,” explică Kramer. “Dar Genndy nu se mulțumea cu atât, el vroia linii precise și mișcarea materialului. Pentru el e important cum arată silueta personajului. Programele de simulare ne dau haine care nu se potrivesc pe silueta personajelor, iar marginile materialului sunt neclare. De aceea a trebuit să reluăm cadru cu cadru filmările și să le corectăm manual.”

Hotel Transylvania este prezentat în 3D, iar coordonatorul stereoscopic Von Williams a supravegheat procesul tehnologic 3D. “Nu vroiam un 3D evident – nu vroiam să șocheze ochiul, ci mai degrabă să dea spectatorului sentimentul că se află acolo, în interiorul hotelului, împreună cu Drac și Mavis,” explică el.

Provocarea pentru Williams și echipa sa era să pună de acord stilul de animație al Hotel Transylvania cu tehnologia 3D. “Filmul este animat într-un stil foarte comic și grafic,” spune el. “Exact asta vroia Genndy să realizeze, dar el a vrut să vadă filmul și stereo. De fapt, în unele secvențe el ne-a încurajat să îngroșăm elementul 3D, mai mult decât am fi făcut-o noi. A fost extrem de plăcut să lucrăm cu Genndy la această etapă a realizării filmului.”

Producția digitală a fost asigurată de co-producătorul Lydia Bottegoni, animația fiind împărțită între Sony Pictures Imageworks, din Culver City, California, și studiourile cu facilități prin satelit ale Imageworks, din Vancouver. “Am beneficiat de talentul celor ce se ocupă de animație la Culver City și Vancouver,” spune ea. “Numai pentru asta am folosit peste 300 de artiști și 100 de animatori în perioada maximă de producție. Cea mai mare dificultate era să-i ținem pe toți concentrați pe aceeași secvență, să ne asigurăm că toți au înțeles viziunea lui Genndy și că personalitatea personajelor rămâne constantă. Genndy provine din domeniul animației, așa încât înțelege cum trebuie să lucrezi cu animatorii, să interacționezi cu toți în mod direct. A existat tot timpul o relație de colaborare foarte strânsă și creatoare, chiar dacă echipa era atât de numeroasă.”