28.05.2014
Câştigătorul premiului OscarAdrien Brody (Pianistul, Grand Budapest Hotel) a fost distribuit în rolul principal al filmului lui Lee Tamahori, Emperor, o poveste aventuroasă despre răzbunare. Brody va juca rolul împăratului Carol V, un strateg genial care încearcă să ţină laolaltă un imperiu fragmentat în lumea din secolul al 16-lea, plină de bunăstare, dezmăţ, represalii violente, sex, manipulare şi trădare.Scenariul filmului Emperor este scris de Michael Thomas (The Devil's Double) şi adaptat de Jeffrey Hatcher (Ducesa), iar producţia va începe în august 2014, cu filmări în Republica Cehă şi în Belgia. Corsan World Sales se ocupă de vânzarea/distribuţia filmului, iar Paradigm Talent Agency asigură distribuţia.Brody şi Corsan au mai colaborat anterior...Taguri: Michael Thomas la, Emperor, Martin Scorsese, Ludivine Sagnier, Dominic Cooper, Bipasha Basu, Singularity, Josh Hartnett, Roland Joffe, John Travolta
30.04.2012
Un nou film ce va reda aventurile supereroului Marvel, Daredevil, s-a aflat în atenţia studioului 20th Century Fox încă din 2010, când Davis Scarpa (The day the Earth stood still) a fost angajat să imagineze scenariul remake-ului. Un an mai târziu însă, sarcina a fost preluată de David Slade (30 Days of Night).
Potrivit Deadline, Slade a anunţat pe contul său de Twitter că producţia filmului continuă, însă fără el, căci atenţia lui se va îndrepta cu precădere spre serialul TV Hannibal. Producătorii filmului s-au văzut aşadar nevoiţi să găsească un alt scenarist care să lucreze la povestea filmului.
Alegerea lor a fost David James Kelly, care a trebuit să adapteze, potrivit dorinţei producătorilor, premisa şi aventurile din numerele 227-233 ale revistei ...Taguri: Jennifer Garner, Ben Affleck, Mark Steven Johnson, Matt Murdock, Frank Miller, 30 Days of Night, David Slade, The day the Earth stood still, David Scarpa
16.03.2011
David Slade, regizorul primei părţi a seriei Twilight, Eclipse, a fost ales de 20th
Century Fox să readucă în cinematografe povestea lui Daredevil, eroul Marvel în
costum roşu, scrie Variety.
Proiectul se află în dezvoltare de câţiva ani, ceea ce le-a
permis studiourilor Fox să-şi menţină drepturile de ecranizare. În caz contrar,
acestea ar fi revenit companiei Marvel, aflată acum sub umbrela Disney. Primul film
Daredevil, din 2003, i-a avut în rolurile principale pe Ben Affleck şi Jennifer
Garner (Elektra). Producţia, regizată de Mark Steven Johnson, a avut încasări
de 179 de milioane de dolari în toată lumea.
Deşi a fost catalogată drept o continuare, noua peliculă va
avea, se pare, o cu totul altă distribuţie şi nu va face referire la povestea
filmului anterior. Un scenarist nu a fos...Taguri: actor, Ben Kingsley, Noomi Rapace, Jude Law, Darren Aronofsky, Mark Steven Johnson, Jennifer Garner, Ben Affleck, Daredevil, David Slade
26.04.2010
E vorba aceea cu "din lac în puţ", dar azi ne ocupăm de fântâni. Şi nu orice fântâni, ci cele ale dragostei. Sau nu neapărat ale dragostei, dar suficient de romantice încât să te facă să visezi la verighete, camelii albe, leagăne şi mai ştiu eu ce alte drăgălăşenii.When in Rome/Amor la Roma tocmai s-a lansat pe marile noastre ecrane şi poate n-ar strica s-o vezi pe frumoasa Kristen Bell bălăcindu-se într-o fântână din cetatea eternă. Nu este celebra Fontana di Trevi (ajungem numaidecât şi la ea), dar pare a fi cea mai eficientă din filmul de dragoste recent. Beth, personajul lui Bell, îl sfidează pe zeul Amor şi şterpeleşte cinci monede din fântână zicându-şi că astfel îi va salva pe aruncătorii lor de dezamăgitorul miraj al dragostei. Nimic mai fals, pentru că aceştie se îndrăgostesc neb...Taguri: Doris Day, Frank Sinatra, Jean Negulesco, Three Coins in the Fountain, Roman Holiday, Audrey Hepburn, Gregory Peck, Cher, Moonstruck, Norman Jewison
15.10.2009
Josh Duhamel, interpretul maiorului Lennox din cele două Transformers, va apărea într-o comedie romantică produsă de Disney. Titlul este What's He Got?, iar regizorul Walt Becker, omul din spatele Wild Hogs sau Van Wilder. În acest moment nu se ştie aproape nimic despre subiect, dar e destul de greu să ne imaginăm că cei de la Disney se vor îndepărta prea mult de la reţetele clasice. Titlul, oricum, ne trimite câte o frumoasă care se va întreba la un moment dat de ce-i place aşa mult de pretendentul ei interpretat de Duhamel. Momentan nu se ştie ce actriţă va apărea pe afişului filmului, dar faptul că Disney a plătit nu mai puţin de un milion de dolari pe scenariul scris de Kevin Bisch e un semn bun, spun cei de la Empire. Chiar dacă îl cunoşti mai degrabă din filme de acţiune, Duhamel ar ...Taguri: When in Rome, Kevin Bisch, Mark Steven Johnson, Walt Becker, Kristen Bell, josh duhamel, comedie romantica