Jules Irving

Jules Irving, pe numele real Julius Israel, s-a născut la 13.04.1925, în New York, SUA, și a decedat la 28.07.1979. A fost activ în spectacole școlare și și-a făcut debutul pe Broadway la 13 ani, în The American Way de George S. Kaufman. S-a alăturat armatei în 1943, servind în infanterie în timpul Bătăliei de la Bulge și ca traducător rusesc când unitatea sa a întâlnit forțele sovietice. După Ziua V-E, s-a transferat la Serviciile Speciale și a avut ocazia să-și perfecționeze...

Jules Irving, pe numele real Julius Israel, s-a născut la 13.04.1925, în New York, SUA, și a decedat la 28.07.1979. A fost activ în spectacole școlare și și-a făcut debutul pe Broadway la 13 ani, în The American Way de George S. Kaufman. S-a alăturat armatei în 1943, servind în infanterie în timpul Bătăliei de la Bulge și ca traducător rusesc când unitatea sa a întâlnit forțele sovietice. După Ziua V-E, s-a transferat la Serviciile Speciale și a avut ocazia să-și perfecționeze abilitățile manageriale de teatru în timp ce organiza spectacole de tabără sub conducerea lui Joshua Logan. Irving a fost regizor, educator, producător și actor, care în 1952 a co-fondat San Francisco Actor's Workshop într-o mansardă deasupra unei academii de judo de pe strada Divisadero din San Francisco. Printre cei prezenți în 1952 pentru un „grup de studiu” sau „atelier” au fost Irving, Blau, soțiile lor (Priscilla Pointer și Beatrice Manley); Hal J. Todd, care fusese la Stanford cu Irving și Blau; Richard Glyer, instructor la Universitatea de Stat din San Francisco; Paul Cox, un dramaturg aspirant; și S.F. Studentul de stat Dan Whiteside. Atelierul actorului a stabilit noi standarde ale teatrului de artă profesional rezident în Statele Unite. În 1955, Actor's Workshop a fost primul teatru de pe Coasta de Vest care a semnat un contract Equity Off-Broadway. Irving a început Atelierul cu colegul new-yorkez Herbert Blau, pe care îl cunoștea din perioada de licență la Universitatea din New York și apoi din timpul studiilor postuniversitare la Universitatea Stanford. Amândoi erau profesori la San Francisco State, Irving servind la departamentul de dramă și Blau în engleză. Irving și Blau au fost idealiști care au dezvoltat Atelierul în tradiția Teatrului de Grup din anii 1930; ei și membrii-cheie ai companiei au fost dedicați principiilor responsabilității sociale și ale artei ansamblului. Repertoriul trupei s-a concentrat inițial pe Miller și alți scriitori americani moderni, cum ar fi Odets, O'Neill și Tennessee Williams, dar curând s-a extins la dramele mondiale contemporane ale lui Samuel Beckett, Brecht, Genet, John Osborne, Yukio Mishima și Harold Pinter. Producțiile s-au jucat pentru publicul obișnuit al Atelierului, apoi pentru deținuții din închisoarea San Quentin și la Târgul Mondial de la Bruxelles din 1958, unde a reprezentat teatrul american sub egida Departamentului de Stat al SUA. Irving și Blau au fost numiți la conducerea artistică a Companiei Repertory din Teatrul Vivian Beaumont din Lincoln Center. Mai mulți actori-cheie au fost invitați să-i însoțească la New York pentru a forma nucleul unei trupe de repertoriu. După eșecul producției lui Blau, Danton's Death, Blau a demisionat, dar Irving a fost reținut de consiliul de conducere al Lincoln Center. El a construit repertoriul în următorii șapte ani, concentrându-se în principal pe responsabilitățile și conducerea sa ca producător, după ce a regizat apreciata producție Cerc Caucazian Chalk, în 1966. Regia Atelierului actorului a fost preluată de Kenneth Kitch și John Hancock, care au reușit să mențină compania în funcțiune, în ciuda scăderii audienței, până în vara anului 1966, când Camera de Comerț din San Francisco a respins un apel pentru ajutor din partea companiei. Camera a oferit în schimb un stimulent financiar Teatrului American Conservatory al lui William Ball pentru a deveni compania rezidentă a orașului. Când Atelierul actorului s-a închis în 1966, Irving s-a mutat la New York și a devenit primul director de producție al Companiei Repertory a Teatrului Vivian Beaumont din Lincoln Center. Respectat atât ca actor, cât și ca regizor, Irving a jucat roluri majore, inclusiv în Proctor în The Crucible și Happy în Death of a Salesman (pe care l-a și regizat) în producțiile Workshop ale pieselor lui Arthur Miller. Când Workshop-ul a produs premiera piesei Waiting for Godot de Beckett, Irving a fost servitorul Lucky. Pe lângă abilitățile sale apreciate ca director al unor producții de atelier, precum: The Entertainer, Misalliance, The Glass Menagerie și The Caretaker, Irving și-a dovedit abilitățile de manager financiar de-a lungul multor ani, protejând independența artistică a companiei. Un evreu laic, Irving a fost onorat cu Bursa Danforth orientată către metodiști la începutul carierei sale de profesor pentru interesele și realizările în religie și învățământ superior. În timp ce întreținea corpul de actorie și regie, el a îmbrățișat uneori anumite producții de calitate, cum ar fi cea a lui Mike Nichols, The Little Foxes de Lillian Hellman, și punerea în scenă a lui Gordon Davidson, The Matter of J. Robert Oppenheimer. Irving a înțeles că în New York nicio instituție culturală nu poate funcționa bine în mod izolat, așa că a apelat și la producții comerciale cu teme poetice și idealiste, de exemplu, Lovers lui Brian Friel. Și-a încheiat activitatea la Lincoln Center în 1972, cu producția lui Ellis Rabb, Dușmanii de Maxim Gorky, cu o distribuție care includea câțiva actori care veniseră cu Irving cu ani în urmă din San Francisco. Irving a încheiat puțin peste trei decenii în teatrul live când a părăsit Lincoln Center. El și familia sa s-au mutat în California de Sud, unde doamna Pointer, de multă vreme o actriță importantă la Actor's Workshop și Lincoln Center, a găsit o oportunitate în roluri de film și unde fiica lor, Amy Irving, și-a început cariera de actriță la nouă ani pe scena Workshop-ului. Irving a produs la televiziune filme clasice, inclusiv Dark Victory, și a regizat Loose Change și serialul Rich Man, Poor Man. În calitate de producător la Lincoln Center, el este creditat pentru versiunea televizată a lui Enemies a Masterpiece Theatre. În plan personal, în 1947, Irving s-a căsătorit cu actrița Priscilla Pointer, cu care a rămas căsătorit până la moartea sa în 1979. Cuplul a avut trei copii: regizorul David Irving, actrița Amy Irving și Katie Irving. Pointer s-a recăsătorit un an mai târziu, în 1980, cu actorul Robert Symonds, care fusese partenerul de producție al lui Irving la Lincoln Center. Jules a încetat din viață în urma unui atac de cord în 1979, într-o călătorie de vacanță la Reno, Nevada, la 54 de ani.